Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 10 septembrie, Ungaria anunţă suspendarea acordurilor cu RDG şi respectarea Convenţiei de la Geneva privind tratamentul refugiaţilor. Gyula Horn anunţă în cea mai populară emisiune de televiziune că graniţa este deschisă. 24.000 de refugiaţi părăsesc Ungaria spre Austria şi RFG până la sfârşitul lunii. La începutul lui octombrie, Bonnul anunţă că Ungaria va primi un miliard de mărci credite.
În tot acest timp la Budapesta, masa rotundă dintre putere şi Opoziţie, lansată la 13 iunie, continuă. Comuniştii intră destul de încrezători în negocieri. Sondajele îi creditează cu 35%-40%, în vreme ce nici unul din celelalte partide nu depăşesc 20%. "Comuniştii reformaţi, luând deja în considerare necesitatea oricărui tip de alegeri, au concluzionat în urma experienţei poloneze că ar fi periculos să se fixeze proporţiile reprezentării, scrisese Gale Stokes. Cu sistemul lor de organizare cuprinzătoare şi omniprezentă, cu lideri bine cunoscuţi şi cu un program cu adevărat reformator, ei au crezut că pot învinge sau cel puţin că pot candida foarte siguri în alegerile libere. Era riscant, dar mizele erau mari - să devină primul partid comunist care obţine legitimitatea prin intermediul urnei de vot."
Dialog între putere, organizaţii de masă oficiale şi sindicate
Trei sunt participanţii la masa rotundă.
Puterea, reprezentată de liderii reformişti ai PMSU, organizaţii de masă oficiale (sindicate etc.) şi Opoziţia. Şase echipe de lucru dezbat chestiuni legislative, economice, politice etc. Modelul polonez îi inspiră pe participanţi. Mai mult, este propusă schimbarea Constituţiei. Imre Pozsgay propune crearea postului de preşedinte al Ungariei, ales de Parlament. A existat o înţelegere între PMSU şi FDM prin care preşedinţia ar fi revenit puterii, iar Jozsef Antall, preşedintele FDM, ar fi devenit prim-ministru. SzDSz şi Fidesz suspectează această înţelegere de culise. Propunerea era ca noul preşedinte al Ungariei să fie ales la 7 ianuarie, deci înainte de alegerile parlamentare, prevăzute pentru martie 1990. SzDSz şi Fidesz au bănuit că postul era creat pentru Imre Pozsgay, care ar fi jucat astfel rolul de arbitru, ca şi Wojciech Jaruzelski în Polonia. Cele două partide doresc să se ajungă la o formulă (alegeri complet libere) prin care sperau să-i alunge pe comunişti de la putere, şi nu să împartă puterea cu aceştia.
Negocierea de la Budapesta nu viza alegeri parţial libere, ca la Varşovia. Formula poloneză - preşedintele pentru comunişti, primul-ministru pentru Opoziţie - nu este acceptată de SzDSz şi Fidesz. FDM - care îl susţine pe Imre Pozsgay ca preşedinte - reprezintă numai o parte a Opoziţiei. FDM, nu trebuie uitat, se înfiinţase cu sprijinul lui Imre Pozsgay, în 1988. Cu Imre Pozsgay ca preşedinte, comuniştii ar fi deţinut în continuare o parte importantă din putere. În plus, SzDSz şi Fidesz se tem că vor fi marginalizate de coaliţia PMSU-FDM. Negocierile au fost finalizate la 19 septembrie, o săptămână după ce se instala în Polonia primul guvern necomunist. SzDSz şi Fidesz nu semnează acordul. Opoziţia se scindează. De o parte Forumul Democrat Maghiar, adeptul formulei de compromis negociat cu PMSU, pe de altă parte, SzDSz şi Fidesz, care refuză "compromisul istoric". Ele au propus ţinerea unui referendum. Populaţia trebuie să se pronunţe dacă este de acord cu preşedinţia în formula propusă de FDM, proprietăţile partidului să fie preluate de stat, să se menţină miliţiile muncitoreşti înfiinţate în 1956 şi celulele comuniste în întreprinderi. SzDSz şi Fidesz au reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare. Referendumul a fost programat pentru sfârşitul lunii noiembrie, în locul propuselor alegeri care
l-ar fi propulsat pe Imre Pozsgay ca preşedinte al Ungariei.
ULTIMUL CONGRES
Congresul PMSU s-a ţinut la începutul lui octombrie, într-un deplin anonimat. 1.276 de delegaţi au votat să se renunţe la particula "muncitoresc" din titulatura partidului. Din cei 700.000 de membri, 30.000 au trecut în nou-înfiinţatul "partid socialist maghiar", în care au intrat comuniştii reformişti. PMSU îşi propune să adere la Internaţionala Socialistă şi acceptă regulile democratice ale unei societăţi pluraliste. În plan economic, va milita pentru economia de piaţă. Liderul noului partid este ales Rezso Nyers. Mesajul de felicitare al lui Mihail Gorbaciov soseşte în aceeaşi zi. Kremlinul urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei. Modelul tranziţiei treptate - sub controlul comuniştilor reformatori - în curs la Budapesta, mulţi dintre gorbaciovişti speră să-l aplice în URSS.
În iulie, în timpul vizitei lui Eduard Şevardnadze, ministrul de Externe sovietic, le-a spus liderilor maghiari: "Faceţi ce vi se pare mai bine pentru a păstra poziţiile partidului". Derapajul controlat al regimurilor comuniste spre democraţii de tip occidental are nevoie de un test reuşit. Pentru perestroika şi glasnost, exemplul maghiar trebuie să fie acest test. În timpul aceleiaşi vizite, Şevardnadze a cerut ca Ungaria să nu opteze unilateral pentru Occident, adică pentru NATO. Tranziţia trebuia efectuată în bloc. Evadarea din pluton a Ungariei priva URSS de capacitatea de a negocia cedarea Europei de Est, cerând un preţ politic şi economic convenabil. Acestea erau şi condiţiile în care URSS era de acord cu procesul politic în care se angaja Ungaria: controlul partidului şi apartenenţa la bloc. Pentru asta, PMSU trebuia să rămână în avangarda procesului şi nu trebuia să se destrame.
Al XIV-lea Congres al PMSU a fost şi ultimul. Unitatea nu a fost păstrată. Transformarea partidului comunist într-un partid social-democrat a provocat în final sciziunea. Din cei 700.000 de membri ai partidului, 30.000 l-au urmat pe Rezso Nyers, alţi 100.000 au trecut sub conducerea lui Karloy Groszx, care a înfiinţat alt partid. Efectul electoral al acestui partid va fi nul. La începutul lui octombrie deci partidul comunist tratează posibilitatea de a conduce la capăt tranziţia democratică. Iniţiativa trece de partea Opoziţiei. Destrămarea partidului comunist s-a petrecut paşnic. Nimic nu a tulburat anonimatul dispariţiei lui. O dispariţie care a semănat cu cea a creatorului său, în 1956, Janos Kadar, câteva luni mai devreme.
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI
La sfârşitul lui octombrie, este făcut încă un pas din marşul spre un regim democratic. În sesiunea din 17-20 octombrie, Adunarea Naţională votează mai multe articole, care echivalează de facto cu revizuirea Constituţiei. Sunt afirmate libertatea presei, libertatea de asociere. Miliţile muncitoreşti (60.000 de membri) înfiinţate în 1956 sunt desfiinţate, aşa cum ceruse Opoziţia în timpul negocierilor. Proprietăţile partidului sunt trecute statului, Ungaria este de la acea dată o "democraţie repezentativă". 1 mai şi 7 noiembrie încetează să mai fie sărbători oficiale. 23 octombrie este declarată ziua republicii.
În 1956, la 23 octombrie, izbucnise revoluţia. Toată istoria Ungariei se derulase în umbra neuitatelor zile din octombrie-noiembrie 1956. 80.000 de oameni demonstrează la Budapesta în amintirea zilelor revoluţiei din 1956. Prima zi liberă de 23 octombrie este un triumf al Opoziţiei. Străzile s-au umplut de lume într-o atmosferă de sărbătoare şi reculegre. Se ţin discursuri în mai multe pieţe ale oraşului, până seara târziu. Miklos Nemeth declară Republica Populară Ungară - Republica Ungaria. La 3 noiembrie, Ungaria anunţă oficial Guvernul cehoslovac că abandonează lucrările la barajul de pe Dunăre.
Protocolul semnat în 1977 de Janos Kadar şi Gustav Husak îşi pierdea conţinutul. Kadar ieşise de pe scena politică încă din 1988, Husak încă rezista. O lună mai târziu, la 9 decembrie, va demisiona şi el. Nota Guvernului maghiar cerea renegocierea condiţiilor de colaborare. Raţiunile ecologice (extrem de populare în Ungaria, cel puţin cele legate de barajul de la Nagymaros) şi cele economice au fost hotărâtoare. Ungaria îşi reevalua priorităţile pe criterii pragmatice, ignorându-le pe cele ideologice. Guvernul cehoslovac cere peste un miliard de dolari daune. Apoi, chestiunea intră în uitare. O săptămână mai târziu, zidul de la Berlin se prăbuşeşte. La Praga şi în alte oraşe cehoslovace se desfăşoară mari demonstraţii antiguvernamentale. La sfârşitul lui decembrie, regimul comunist de la Praga se prăbuşeşte şi el.
Stelian Tănase, din volumul: Istoria căderii regimurilor comuniste, Bucureşti, Humanitas, 2009 p. 203-206
