x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Restructurare economică în Cehoslovacia

Restructurare economică în Cehoslovacia

28 Sep 2009   •   00:00

Informarea Ambasadei României la Praga Către Ministerul Afacerilor Externe Direcţia I Relaţii,

Vă comunicăm că la data de 26.09. a.c. a fost organizată de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al RSCS o expunere cu tema "problemele actuale ale restructurării economice în Cehoslovacia". Expunerea a fost prezentată de Jaromir Matejka, ministru adjunct, directorul Departamentului de organizare şi conducere al oficiului Preşedinţiei guvernului, şi de Oskar Krejci, consilier la Secretariatul Preşedinţiei guvernului federal.

La această acţiune au fost invitaţi şefii misiunilor diplomatice acreditate la Praga. În cuprinsul expunerii s-au trecut în revistă măsurile de perfecţionare a cadrului legislativ, care au fost iniţiate cu scopul de a crea condiţiile necesare manifestării principiilor de bază ale restructurării mecanismului economic şi adâncirii democratizării societăţii cehoslovace. S-a menţionat faptul că procesul introducerii în aplicare a noilor legi şi acte normative va continua, estimându-se că la 1 ianuarie 1990 vor fi create toate condiţiile, din punct de vedere al cadrului juridic, pentru desfăşurarea activităţii economice pe baze noi, în conformitate cu cerinţele noii gândiri, determinată de aplicarea restructurării.

Referindu-se la durata aplicării acestui proces, Jaromir Matejka a afirmat că, în concepţia actuală, se estimează că economia cehoslovacă va avea nevoie de 10-15 ani pentru a dovedi prin rezultate practice superioritatea noului mod de gândire, mai flexibil şi mai adaptat la cerinţele lumii actuale, faţă de sistemul uneori birocratic, administrativ de decizie economică. În legătură cu problemele actuale ale restructurării sistemului politic în RS Cehoslovacă s-au prezentat datele cunoscute privind concepţia aşezării omului în centrul politicii interne a RS Cehoslovace, accentuându-se că statul socialist urmăreşte crearea tuturor condiţiilor pentru aplicarea în viaţă a principiilor umanismului.

În momentul de faţă se lucrează intens la elaborarea textului unei noi Constituţii, în care vor fi prevăzute explicit drepturile sociale şi politice, precum şi obligaţiile cetăţenilor. Prevederile noii Constituţii se vor referi şi la dreptul de asociere şi de organizare a unor manifestaţii şi, potrivit aprecierii lui Oskar Krejci, vor ţine seama de toate principiile cuprinse în Declaraţia universală a drepturilor omului.

În expunerea prezentată şefilor misiunilor diplomatice s-a accentuat asupra faptului că şi în viitor se are în vedere menţinerea şi chiar creşterea rolului conducător al partidului comunit în societatea cehoslovacă, acest lucru fiind posibil prin creşterea gradului de implicare şi mobilizarea creatoare mai activă a membrilor de partid care activează în toate sferele vieţii economico-sociale. În timpul întâlnirii, unii ambasadori din ţările capitaliste dezvoltate (SUA, Canada, Marea Britanie, Italia) au pus întrebări "de clarificare" care au vizat cu precădere problemele drepturilor omului.

• George Homoştean :Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p 206-207

×
Subiecte în articol: special scanteia