x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

S-a dezis Apostol de "scrisoarea celor 6"?

0
Autor: Lavinia Betea 18 Aug 2009 - 00:00
S-a dezis Apostol de Arhiva personală Gheorghe Apostol/


Deşi "Scrisoarea celor 6" a fost şi este apreciată drept cel mai important act de disidenţă din România anului 1989, în istoriografia actuală nu i-a fost consacrat nici măcar un singur studiu.

Exact în urmă cu 20 de ani, Nicolae Ceauşescu îi "informa" pe membrii CPEx că Gheorghe Apostol adre­sase o scrisoare CC al PCR. Unde "spu­ne că şi-a nesocotit obligaţiile de ce­tă­ţean român şi faţă de legile ţării, că regretă profund şi roagă condu­cerea partidului şi Consiliului de Stat să-i acorde clemenţă". Dar s-a dezis Gheor­ghe Apostol - contracandidatul lui Ceauşescu din 1965 la şefia partidului - de "Scri­soa­rea celor 6"?


SEMNE DE ÎNTREBARE

Există însă o serie de amănunte ce pun sub semnul întrebării acest mo­ment:

1. "Scrisoarea celor 6" sau dezicerea lui Apostol de ea nu apare ca punct distinct al şedinţei CPEx din 18 august 1989. Nici promisiunea pe care Ceau­şes­cu o face participanţilor de-a re­veni după 23 august cu informarea în­tregului partid despre caz nu a fost res­pec­tată. De altfel, conform steno­gra­melor consultate, în CPEx nu se va mai aminti de "Scrisoarea celor 6" pe parcursul anului 1989.

2. Scrisoarea lui Apostol de de­zicere - pe care ar fi prezentat-o, sintetic, Ceauşescu celorlalţi - s-a păstrat în ar­hivă. Dar într-un fel ce ridică semne de întrebare asupra originalităţii do­cu­­­­mentului. Căci forma dactilografia­tă nu este semnată olograf de (pre­­tin­sul) autor, iar originalul nu există. De regulă, scrisorile adresate de alţi demnitari secretarului general se regăsesc în dublă versiune: originalul trimis de autor şi forma dactilografiată cu litere mari la maşina de scris special adaptată  vederii lui Ceauşescu.

3. Stilul pretinsei scrisori de cle­men­ţă e mult prea "elaborat" pentru a trece drept mărturia căinţei lui Apos­tol. Ca model de discurs, autocri­tica e în maniera noii etape propagandistice, nu în stilul vremii lui Dej.

4. Apostol a negat întotdeauna dezi­ce­rea sa de scrisoare. Cu excepţia lui Bru­can, ceilalţi "semnatari" care-au lă­sat mărturii au negat că anchetatorii lor le-ar fi spus de "dezicerea" lui Apostol.
BRUCAN, "NEGUSTORUL" CEL BUN
Numeroase sunt "înfloriturile" şi ine­xactităţile din memoriile grăbit scri­se şi publicate de Silviu Brucan (Ge­ne­raţia irosită, Editurile Universul & Calistrat Hogaş, Bucureşti 1992). Începând cu aceea că l-ar fi avut ca legătură superioară de partid pe Foriş în ilegalitate şi sfârşind cu întâlnirea cu Gorbaciov de la sfârşitul anului 1988. Pe lista semnatarilor "Scrisorii celor 6", Apostol fusese primul (ilega­listul cu cele mai înalte funcţii), iar Brucan ultimul.

Fostul redactor-şef adjunct al Scîn­teii nu se putea pe-atunci lăuda, nici mă­car ca Grigore Răceanu, cu calita­tea de "veteran PCR". Dar, la finele lui 1989, invocând curajul amintitei scri­sori şi domiciliul obligatoriu în Dă­mă­roaia, Brucan şi-a trâmbiţat meritele de "os de peşte în gâtul lui Ceauşescu", ar­ti­zan şi maestru al "revoluţiei ro­mâne", profet al democraţiei ş.a.m.d.
Din toate sursele reiese clar că Apos­tol fusese iniţiatorul protestului. Iar beneficiarul numărul unu, Silviu Bru­can.

"Un negustor bun", îl numea pe Brucan, Bârlădeanu. "Ca un negustor bun, ne-a vândut şi pe noi" - a conchis pu­blic Bâr­lă­dea­nu într-un timp când toţi semnatarii scrisorii (cu ex­cep­ţia lui Pârvulescu) erau încă în viaţă. Des­pre responsabilităţile ce şi le-a autoasumat Brucan în structurile CFSN s-a exprimat mai târziu am­bi­guu: "Eu, în general, răspundeam de Ministerul de Interne şi de aparatul de propagandă". Graţie acestor "răs­punderi", a fost singurul care şi-a salvat (parţial) dosarul de Securitate. Din dosarele celorlalţi semnatari, cel puţin din ce se ştie până acum, n-a rămas nimic.


BRUCAN VERSUS APOSTOL
Dezicerea lui Apostol a fost argumentată pu­blic de Brucan prin "recompensa" păs­trării domiciliului. Doar jumătate din cei şase au fost însă mutaţi în domiciliu obligatoriu - Brucan, Mănescu şi Bârlădeanu. Ceilalţi trei - Apostol, Răceanu şi Pârvulescu - au rămas în vechile locuinţe. Toţi sub interdicţia pă­ră­si­rii lor, anchetaţi zilnic şi urmăriţi continuu.   

Despre metodele folosite în an­che­tă de Securitate şi acuzaţiile aduse lui Apostol, Corneliu Mănescu mi-a declarat: "Pe fiecare, în parte, voia să ne facă să ne dezicem de scrisoare. În final voiau să acrediteze versiunea că a fost scrisă într-o ambasadă străină, de un spion străin. Securitatea avea metodele ei de a încâlci lucrurile, de a crea bănuieli personale, de a-i face pe oameni să se dezică de semnături. (...) Mi s-au citit şi declaraţiile lui Apostol, mi s-au citit şi declaraţiile lui Brucan, dar vă spun, cu toată sinceritatea, că n-am crezut nimic. L-am auzit şi pe Apostol, înre­gis­trat pe bandă de casetofon. În acele de­cla­raţii ascultate de mine, Apostol îl învinuia pe Brucan că e agentul unei puteri străine, că e agent american. Nu l-am auzit dezicându-se de scri­soa­­re. De la Brucan nu mi-au pus ni­mic, nici înregistrări, nici declaraţii. Dar mă to­cau cu întrebări de genul cum am putut eu, un om atât de res­pectat, să am de-a face cu un asemenea individ ca Brucan - spion so­vi­e­tic, iar după aceea spion american. Eu mă miram ironic: dar bine, Brucan pleca în toată lumea, ţinea conferinţe, s-a întors înapoi, cum a putut avea încredere partidul în spioni sovietici şi americani să-l reprezinte?".

Bârlădeanu a fost, de asemenea, categoric în interviul ce mi l-a acordat: "În ceea ce mă priveşte, eu n-am fost confruntat în anchetă cu nimeni, nici nu mi s-a spus nimic în anchetă despre dezicerea lui Apostol. De ce nu s-au făcut confruntări, nu ştiu. Mi s-a ridicat doar chestiunea că Brucan e trădător, e spion. Le-am spus: «Dacă puteţi dovedi, faceţi ce credeţi»". În memoriile sale, Brucan "do­ve­deşte" dezicerea lui Apostol printr-un raport al anchetatorului său (deocamdată de negăsit în dosarul lui). "A renunţat la ideea de a fi confruntat cu Apostol Gheorghe - ar fi raportat anchetatorul-şef superiorilor săi despre anchetatul Brucan -, întrucât nu poate contrazice un om care este în slujba autorităţilor şi care conform convingerilor lui a devenit "omul Securităţii". Şi ar mai fi adăugat, concludent, la final: "Prof. Brucan, după toate aceste zile, vă respect"!
"MARELE SECRET DE STAT DIN ROMÂNIA ESTE CĂ ILIESCU E UN OM FRICOS"  
La 25 februarie 1991, Silviu Brucan i-a dat un interviu ziaristului Mircea Bunea (publicat ulterior în volumul "Praf în ochi, Procesul celor 24 1-2", Editura Scripta Bucureşti, 1994). "Profeţind" trecutul - cum îi plăcea lui Brucan să spună -, l-a acuzat în el pe Ion Iliescu că n-a fost ferm în condamnarea pentru genocid a membrilor CPEx. "El n-a avut curajul nici înainte, sub Ceauşescu, n-are nici acum. Marele secret de stat din România este că Iliescu e un om fricos. Ăsta e marele secret. Eu am fost în situaţii grele lângă el şi pot să spun. Pot să mă pun martor că-i fricos." Şi  "izbucneşte în hohote de râs", men­ţionează intervievatorul.

Avea atunci în vedere, probabil, şi încercările "celor 6" de a găsi mai mulţi protestatari ai lui Ceauşescu. Unii, ca Fazekaş, au zis că sunt prea bătrâni, alţii, ca Iliescu, că sunt prea sever urmăriţi.    

Când a apărut la televiziune şi Gheorghe Apostol, la 23 decembrie 1989, n-a fost pri­mit de Brucan şi Iliescu. De ce?, l-a întrebat jurnalistul Ion Jianu în 1990. "Ca să-şi facă o platformă politică, deoarece Brucan, ca om politic, era un necunoscut în ţara asta, a răspuns Apostol. N-avea o bază politică solidă şi atunci a căutat să mă compromită pe mine. (...) Astfel a reuşit să ajungă lângă Iliescu..."
S-a reuşit şi ca istoria "scrisorii celor 6" să fie pe-alocuri necunoscută.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de