x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Satârul cenzurii şi pietrişul de la Boema

Satârul cenzurii şi pietrişul de la Boema

de Florin Condurateanu    |    17 Iun 2009   •   00:00

Cine crede că întâlnirea "ochi în ochi" cu cenzura comunistă era o joacă precum şotronul se înşală amarnic. Şi, dacă tot am făcut comparaţie cu joaca puştimii, întâlnirea cu cenzura era "de-a ulii şi porumbeii la puterea a treia". Norocul este că, în destule situaţii, artiştii noştri erau băţoşi, încăpăţânaţi şi nu plecau steagul.



Îşi asumau unele riscuri, dar ţineau cu dinţii de replicile mai curajoase dintr-o piesă de repertoriu mai temerar de cântece. Şi, să nu fim pro­cu­rori, întărâtaţi de toate cele, şi să amintim şi că existau şi unii activişti, mai aerisiţi, care ştiau să închidă ochii şi să nu stea cu satârul în mână, ca la o sinistră măcelărie de artă. Iată un exemplu în care artiştii reuşeau, viclean şi rafinat, să păcălească cenzura.

Asta se întâmpla destul de des la atât de lăudata Grădină Boema. Vara, spectacolele de revistă de la Grădina Boema, din buricul Capitalei, erau delectarea românilor, care acolo găseau un fel de supapă pentru toate nemulţumirile, fiindcă pe scenă cupletele îndrăzneau să "developeze" cât de tinichea era, de fapt, Epoca de Aur.

Pe scenă, în cupletele de la Tănase, mutate vara în Grădina Boema, se vorbea şi de cozile de cu noapte la o jumătate de pachet de unt sau la un păhărel de smântână, se amintea şi de cozile la o pungă cu gheare, gâturi şi creste de cocoş, numite, naiba ştie de ce, tacâmuri, se vorbea pe scenă şi de frigul din casă, şi de bezna din apartamente, şi de autobuzele deşălate cu ciorchini de oameni pe scară.

Ei bine, cum treceau aceste bucăţi de cuplet curajoase de tăişul cenzurii? Iată cum povestesc principalii artizani ai acestor show-uri decoltate politic, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. La spectacolul de debut al re­vistei de la Boema, firesc, se aflau în sală şi câţiva ac­ti­v­işti co­munişti, de la cenzură. I-au văzut actorii şi autorul ta­lentat al cupletelor, scriitorul Mihai Maximilian, soţul Ste­lei.

Şi s-au gândit cum să le tragă grangurilor comunişti o ca­cealma. Şi, pentru a scăpa de satârul cenzurii replicile cele mai picante politic, au apelat la două diversiuni: au profitat că venise la premieră şi Florin Piersic, şi l-au rugat să intre printre spectatori când vor începe versurile cele mai curajoase. Aşa că, atunci când se vorbea de coada la ouă şi frigul din calorifere, a intrat în Grădina Boema Piersic, aşa că toată lu­mea, în frunte cu activiştii, a întors capul să-l vadă pe Mărgelatu - Şapte Cai, Haiducul Pintea şi au trecut fără să fie ati­nse replicile neagreate de partid.

Dar Piersic nu pu­tea in­tra şi ieşi într-o veritabilă navetă, aşa că mai trebuia pus la cale un plan de păcălire a cenzurii. Când se apropiau alte replici tăioase la adresa ceauşismelor tembele, spre ac­tiviştii de partid începeau să se îndrepte fetele frumoase, care aduceau cafele. În Grădina Boema pe jos era pietriş, aşa că ce mai scârţâiau tocurile frumoaselor prin pietriş şi cum se fereau activiştii să nu-şi verse cafeaua pe pantaloni, de ţi-era mai mare dra­gul cum le zbura atenţia de la cu­ple­tele îndrăzneţe cu criticile la binefacerile comunismului.

×
Subiecte în articol: special boema