x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sate "ciuntite" după un plan trasat pe hârtie

0
Autor: Anca Alexe Roxana Vintila 17 Iun 2009 - 00:00
Sate /Agerpres


Construcţia Canalului Dunăre – Bucureşti şi "programul" de siste­matizare au generat groază în rândul locuitorilor din zona Mihăileştiului. Pentru a face loc acestui proiect până la finele anului 1989, Nicolae Ceauşescu intenţiona să distrugă o mare parte din satele din această zonă a ţării. Mai mult decât atât, aproximativ 7.000-8.000 de aşezări rurale urmau să dispară de pe harta României, iar cele rămase trebuiau demolate şi reconstruite.



Deşi proiectul denumit "Canalul Dunăre - Bucureşti" a fost strategic conceput, singura construcţie fina­li­zată a fost barajul de la Mihăileşti. Pentru realizarea lui, localnicii din zo­nă au plătit scump. În 1986, atunci când au început lucrările la "Canalul Du­năre - Bucureşti", se urmărea atât transformarea lacului de acumulare de la Mihăileşti într-un "traseu" turistic, cât şi crearea unui port... spre Ca­pitală.

De fapt, acest proiect avea drept scop finalizarea unei reţele de apă po­tabilă. Mai mult, de-a lungul Ar­geşului până la Dunăre trebuia să se construiască un canal navigabil. Dar proiectul nu a mai continuat, deşi termenul-limită era anul 1989. Locuitorii satelor vizate au respirat uşuraţi  în vara lui '89, după ce au primit oarece asigurări că gospodăriile lor au scăpat din faţa buldozerelor hulpave.  

O dată cu încetarea lucrărilor de la canal, principalul rol al lacului de acumulare a rămas cel de protecţie îm­po­triva inundaţiilor. Barajul de la Mi­hăi­leşti este singurul care le mai amin­teşte astăzi localnicilor de am­ploarea lucrărilor. Dar şi amă­ră­ciu­nea din sufletul celor care au rămas fără gospodării.  

Mihai Dobre, actualul primar al oraşului Mihăileşti, ne vorbeşte despre demolarea caselor din satul său natal, Cornetu: "E mult de atunci, dar nu cred că voi putea uita vreodată acea perioadă cumplită, mai ales că am fost unul dintre cei demolaţi. Şi asta pentru că stăteam pe o stradă foarte aproape de lac, «jos în vale», cum îi spuneam noi. Eu sunt de fapt din Cornetu, născut şi crescut acolo.

A fost o întreagă harababură. Un dezas­tru total. S-au mutat morţii pe sanie, iarna. Asta a fost la vremea aceea: pur şi simplu a venit Ceauşescu, a făcut cu «mâna aşa» şi a urmat demolarea. Mai toate satele au fost demolate în acelaşi timp. Şi Cornetu, şi Mihăileşti, şi Buda. După demolare s-au construit blocuri, vile. Conform Decretului 209 de expropriere, satul a fost mutat aproape total. Vă daţi seama că ne-am mutat în nişte condiţii improprii, nu aveam canalizare, nu exista apă".

Pe vremea aceea, primarul Mi­hăi­leş­tiului avea 33 de ani. Demolarea a fost un şoc pentru toţi locuitorii sa­tu­lui. Rămaşi fără gospodării, mu­ta­rea din propriile case la bloc, "între patru pereţi", nu a fost deloc convenabilă.

"La un moment dat, stăteam precum ţiganii, continuă Mihai Dobre. S-au demolat casele, şi până ne-au dat apartamentele, locuiam într-o ca­me­ră... exact ca în şatră. O singură cameră cu tot cu copii. Fetiţa mea avea 5 ani pe atunci. Dar ne-am obişnuit, pentru că românul întotdeauna se adaptează."

Noul spaţiu se închiria conform prevederilor legale: o garsonieră pentru o persoană sau cuplu fără copii, indiferent de dimensiunile casei sau apartamentului distrus. Familiile nu­meroase primeau apartamente cu mai multe camere, în funcţie de câţi copii aveau. "Oamenii erau chiriaşi, dar aveau posibilitatea să-şi cumpere apartamentul. Unii au vândut, alţii şi-au făcut o vilă şi s-au mutat de la bloc", încheie primarul oraşului Mi­hăileşti. O dată ce demolarea a fost hotărâtă, nu a mai existat nici o altă opţiune pentru cetăţenii ce locuiau în casele particulare. Fostul "gospodar" trebuia să se mute într-un apartament de stat, trecând de la statutul de proprietar la cel de chiriaş.  
Viceprimarul comunei Cornetu, Alexandru Maria, îşi începuse construcţia propriei locuinţe în 1984. În perioada în care acesta era directorul şcolii, mergând la primărie, pentru a rezolva unele probleme legate de instituţia pe care o conducea, a aflat că este trecut pe lista de expropriere: "Era chiar luni dimineaţă... Până la urmă am scăpat, fiindcă lista aceea era în primul rând pentru un anumit tip de terenuri. Tot atunci am aflat că se va amenaja pe râul Argeş un baraj care va avea în dotare şi o hidrocentrală. Pentru asta trebuiau să de­mo­leze foarte multe proprietăţi".

De la Cornetu, mulţi au plecat spre Bragadiru. S-au stabilit acolo şi li s-a oferit posibilitatea de a lucra în Capitală.. "Toţi au fost mutaţi până la urmă. Ba chiar pot să spun că unii «au ieşit bine». În ce sens... erau familii numeroase, care au primit case destul de spaţioase. Dar au existat şi oameni care în locul gospodăriilor şi al caselor frumoase s-au ales cu un mic apartament", mărturiseşte viceprimarul Cornetului.

Demolările trebuiau finalizate în timp scurt. Construcţia lacului de acumulare a barajului aveau prio­ritate în agenda "industrializării". "Ni se spu­nea că există un program de sistema­tizare a satelor. Popeşti, Cornetu, 30 Decembrie urmau să dispară. S-a început chiar cu Cornetu. Plus că se prevedea un port pe 1 Decembrie, fostul 30 Decembrie. Ame­najarea era necesară. Şi, în pri­mul rând, în acest fel se asigura re­zer­va de apă. Din tot ce s-a promis a ră­mas un baraj care, de altfel, este util şi azi", mai spune primarul Alexan­dru Maria.

Cornetu părea la vremea aceea... "satul nimănui". A dispărut tot ce exista acolo: biserica, şcoala, cimiti­rul. Oamenii au fost nevoiţi să-şi dezgroape morţii şi să-i mute dintr-un cimitir într-altul. O tragedie care nu poate fi descrisă în cuvinte. Astăzi, pare că nimeni nu mai vrea să vorbească despre acele clipe în care casele le-au fost distruse şi, în unele cazuri, chiar şi viaţa. Au suferit prea mult şi vorbesc cu durere despre demolările lui Ceauşescu.

În urma strămutării, satul Buda a ajuns o fâşie de pământ. Petre Ion şi-a amintit cu durere despre vremurile în care i-a fost demolată casa. "Prima dată a venit Ceauşescu cu o comisie, a făcut un semn cu mâna, aşa cum obişnuia el. Şi s-a demolat totul. Eu chiar am stat în Buda, exact pe partea cu lacul. Au ras pur şi simplu totul. Nici nu eram acasă când ne-au demolat. Se întâmpla noaptea... Totul s-a petrecut foarte repede. La fel ca toată lumea, am stat şi eu cu chirie, deoarece proprietăţi nu existau la vremea aceea. Eu aveam copiii mici pe atunci. Nu-i interesa nici de gos­po­dăriile noastre, nici de familiile cu copii. Au distrus tot."

În 1989, peste satele distruse s-a aşezat liniştea. Oamenii deja nu mai trăiau cu frica de azi pe mâine că propriile gospodării ar putea fi distruse. Mai rămânea doar să-şi recupereze pământul sau măcar o parte din bani. 
Citeşte mai multe despre:   special,   cornetu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de