Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În '89, sărbătoarea naţională a căzut într-o miercuri. Manifestările omagiale au început însă luni, 21 august.
Pentru a 25-a şi ultima oară, de ziua naţională a României, Ceauşescu a fost eroul principal. Din relatările unor foşti demnitari reiese însă că, în vara aceea, soţii Ceauşescu erau focalizaţi pe schimbări de anvergură.
FAŢA VĂZUTĂ A SĂRBĂTORII
Toate "manifestările" lunii august au fost "dedicate celei de-a 45-a aniversări a revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă".
Festivităţile au debutat la Palatul Republicii cu Adunarea solemnă de luni, 21 august (orele 17:00-21:20 în agenda Elenei Ceauşescu). Organizatorii declaraţi au fost CC al PCR, Marea Adunare Naţională şi Consiliul Naţional al FDUS. Adunarea a fost deschisă de Manea Mănescu. De observat ar fi fost că pauzele de respiraţie din discursul lui Ceauşescu - umplute cu aplauze şi scandări de lozinci - au fost mai dese şi mai lungi ca-n alte dăţi. În final, participanţii au asistat la un "vibrant spectacol omagial" (regizori Dan Micu şi Cristian Hadjiculea). În aceeaşi zi fusese vernisată şi o expoziţie omagială (menţionată în agenda Elenei Ceauşescu între orele 10:30 şi 11:10). Artiştii spectacolului şi creatorii expoziţiei au fost amintiţi doar ca laureaţi ai ediţiei a VII-a din "Cântarea României".
Marţi a fost o recepţie la Palatul din Piaţa Victoriei. Spre deosebire de anii anteriori, când erau menţionate ca gazde Nicolae şi Elena Ceauşescu, în 1989 recepţia a fost oferită de CC al PCR, Consiliul de Stat şi Guvernul RSR. În aceeaşi zi, în calitate de comandant suprem, Nicolae Ceauşescu s-a adresat Forţelor Armate din RSR printr-un ordin de zi: "În ziua de 23 August la Bucureşti se vor trage, în semn de salut, 21 de salve de artilerie". În preambulul ordinului, liderul partidului a omagiat Armata (spre deosebire de trecut când "actul de la 23 August" era meritul conducerii partidului - întâi al lui Dej, apoi exclusiv strategiei lui Ceauşescu). Casta subofiţerilor şi ofiţerilor a fost, de altfel, singura categorie ce-a simţit şi la portofel ultimul 23 August.
Miercuri 23 August, pe esplanada din faţa edificiului noului Muzeu Naţional de Istorie, s-a produs "grandioasa demonstraţie a oamenilor muncii". A început cu intonarea Imnului de Stat al RSR. Au defilat unităţi militare, gărzi patriotice, delegaţii de pionieri, Crucea Roşie, "oameni ai muncii" şi sportivi. S-a încheiat cu Imnul FDUS ("E scris pe tricolor Unire").
Simultan s-au desfăşurat demonstraţii la scară redusă în marile oraşe din ţară. Iar adunări festive s-au ţinut în toate întreprinderile şi instituţiile din mediul rural şi urban.
REVIZUIRI LA ANTONESCU
În vara lui '89, generalul (r) Constantin Olteanu era secretar al CC al PCR cu propaganda.
Cu referire la maniera soţilor Ceauşescu de-a aborda chestiuni ideologice şi de propagandă referitoare la ultimul 23 August, mi-a relatat următoarele: "Prin iunie, cred, s-au produs două chestiuni. Manea Mănescu îmi dă telefon: «Tovarăşe secretar, am aici un document, vreau să ţi-l arăt, viu eu la dumneata?»; «Ei, viu eu la dumneata!» - eram la etajul 4, el la etajul 2. La vârsta lui, faţă de mine...! Avea cam vârsta pe care o am eu acum. Şi m-am dus la el. Avea două hârtii roşii, ambele cu acelaşi conţinut. «Am fost la Tovarăşul, i-am arătat, aici scrie cum a participat dânsul la revoluţia din august 1944». Zic: «Era la Târgu-Jiu, pe urmă...». «Dragă, e altceva, că nu se poate să nu fi participat!...» «Daţi-mi-le pe amândouă şi mă duc cu ele», i-am zis. Trebuia să şi verific. Dar nu puteam să îl întreb pe Ceauşescu direct. Când m-am dus la el - în ziua aceea sau a doua zi, nu mai ţiu minte - după ce-i prezentasem şi Elenei Ceauşescu, am zis: «Am avut şi o discuţie cu tovarăşul Manea Mănescu cu problema aceea cu participarea dumneavoastră la actul din 23 August 1944...» «Da, da, bine, bine, ştiu.» Şi, după puţin timp, când am fost iarăşi la Ceauşescu: «Nu mai puneţi voi problemele astea cu 23 August, cu 1944, ştiţi că s-au mai schimbat regulile cum s-au petrecut lucrurile». Bine, că era totuşi coaliţia celor patru partide, nu puteam să o negăm... «Vedeţi voi, nu mai vorbiţi cu dictatura fascistă; aia a fost dictatura militară fascistă, cum scrieţi voi?!» Spunea să nu mai accentuăm, să îngreunăm mai mult lucrurile cu Antonescu."
Ce puteai înţelege din eliptica "indicaţie"?, l-am întrebat pe fostul demnitar. Că versiunea istoricilor oficiali Muşat şi Ardeleanu nu-i mai convenea lui Ceauşescu?... "Mă lăsa să înţeleg că Antonescu şi regimul trebuie priviţi şi altfel. El numai asta a spus, n-a fost dictatură fascistă cum s-a spus, cum se spune", mi-a răspuns general (r) Constantin Olteanu. Cu cine se mai consulta Ceauşescu în probleme de istorie, nu ştie nici fostul secretar cu propaganda.
Se pregăteau de schimbări soţii Ceauşescu? "Nu ştiu, a răspuns interlocutorul. Nu l-am auzit, nu ştiu... Dar era preocupat de conducere şi mi-a spus, aşa, nu ştiu cum şi în ce scop: «La Congresul al XIV-lea n-o să facem schimbări în domeniul administrativ, le facem după alegerile din martie de la anul»."
GHIONTUL LUI GORBACIOV
Printre grijile lui Ceauşescu legate de 23 August fusese şi interviul acordat trimisului Pravdei, Boris Avercenko. Gazetarul sovietic i-a adresat punctuale întrebări derivate din programul de perestroika. În interviul publicat în presa românească în chiar ziua de 23 August, Ceauşescu nu răspunde "provocărilor". A renunţat însă la etalarea meritelor sale în dirijarea "revoluţiei" din august 1944. Concesie maximă, probabil, a elogiat şi armata sovietică! Dar a încercat să-şi ia revanşa în noiembrie, la Congresul al XIV-lea, când a "ridicat" oficial chestiunea Basarabiei.
Şi din lectura mesajelor de felicitare de peste hotare cu prilejul sărbătorii naţionale a României se simte însă ghiontul lui Gorbaciov. Telegrama sovietică a ieşit din tipicul celorlalte, căci n-a fost semnată de liderul PCUS.
Din memoriile publicate recent de Santiago Carrillo rezultă că în marea familie comunistă şi alţii îl înghionteau pe Ceauşescu. Liderul comuniştilor spanioli îl ironizase direct pentru tinereţea din portretele oficiale. Să-şi fi însuşit critica? De 23 August 1989 s-a demonstrat cu aceleaşi portrete din recuzită. Dar presa a preferat "omagiile" pictorilor în locul fotografiilor.
SUPERVIZORUL TRIBUNEI OFICIALE
Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC al PCR, relatează în memoriile sale ("Mărturia unei istorii trăite", Albatros, Bucureşti, 2000) cum a pregătit Ceauşescu locul defilării militare în faţa sediului noului Muzeu Naţional. În acest scop vizitase şantierul şi de mai multe ori într-o singură zi. "Pentru a putea privi «Comedia militară», scrie fostul demnitar, au fost improvizate o tribună principală în balconul clădirii şi o tribună secundară pe scările ei." Nemulţumit, Ceauşescu "a indicat" iarăşi. Apoi s-a retras la Snagov, lăsându-i pe "falsul diriginte de şantier" (cum se autoironizează memorialistul) şi pe cel adevărat, inginerul Ciurel, să finalizeze amenajările.
PROIECT DE CAPITALĂ NOUĂ LA TÂRGOVIŞTE
În 23 şi 24 august, paginile din agenda Elenei Ceauşescu sunt albe. Poţi deduce că după demonstraţie soţii Ceauşescu petrecuseră romantic, în doi, ultimul lor 23 August.
Proiectele lor ţinteau însă peste viitoare zile naţionale. Spre exemplu, la 16 august, de două ori Elena Ceauşescu i-a primit, la Snagov, pe arhitecţii Vlădescu şi Lăzărescu. Responsabilităţile acestora au fost precizate de Silviu Curticeanu astfel: în 1989, Lăzărescu coordona proiectul Bibliotecii Naţionale, iar Vlădescu pe cel al "noii capitale" de la Târgovişte.
În relatarea lui Silviu Curticeanu, proiectul apăruse astfel: "Într-o adunare populară de pomină, la Târgovişte, cu ovaţii ce nu se mai terminau, cu râsete şi o bună dispoziţie generală, nemaivăzute de mine într-o asemenea ocazie, Ceauşescu a promis că Târgovişte va deveni a doua capitală a ţării; Vlădescu urma să ridice pe vechile ruine un palat reprezentativ...".
Liderul se închipuia, aşadar, veşnicul arhitect şi constructor al României! De altfel, după ultimul punct din programul lui 23 August 1989, a dispus demnitarilor să-l însoţească la Casa Poporului. I-a ghidat el, după relatarea lui Dumitru Popescu, prin interioarele finisate şi decorate.
Şi un tablou ne(mai)văzut despre viciu şi desfătare: Ce zici, cutare?!... Aţi construit aici pentru cel puţin o mie de ani! - l-au lăudat ei.
