x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scriitorul condamnat la moarte

0
Autor: Eliza Dumitrescu 25 Feb 2009 - 00:00

Deşi presa românească a vremii nu a scris un rând despre această istorie ce implica poporul prieten iranian, în februarie 1989 opinia publică din Vest era şocată de un document emis la Teheran şi care condamna la moarte o mână de oameni care îşi legau numele de o carte. Fatwa, edict emis de autorităţi religioase recunoscute, reglementează, pe baza legilor fundamentale ale islamului, aspecte din viaţa de zi cu zi a musulmanilor.



Cea de la 14 februarie 1989, transmisă pe calea aerului de postul de radio ira­nian, îl condamna la moarte pe autorul Salman Rushdie pentru scrierea şi publicarea cărţii "Versetele Satanice". Autorul acestei fatwa, ayatolahul Ruhollah Khomeini, nu ar fi citit, se pare, cartea.

"Versetele Satanice" au ca punct de plecare Coranul şi textul nu conţine nici o blasfemie. Autorul chiar atenţionează în incipit că domeniul cărţii e ficţiunea şi că nu este vorba despre o descriere a realităţii: "ceea ce se povesteşte aici nu este serios, chiar dacă este vorba despre lucruri cum nu se poate mai teribile". Este mai de­gra­bă o parabolă ale cărei ingrediente sunt umorul, fantasticul, jocurile de cuvinte, realismul magic. Mai mult sau mai puţin întâmplător, una dintre figurile înfierate a fost consi­derată ca amintind chiar de cea a ayatolahului, înfăţişat ca un fanatizat cuprins de demenţă, ucigaş de copii şi drept unul care a trimis la moarte sigură soldaţii iranieni în războiul cu Irakul: "Gibreel a înţeles că imamul îl va sacrifica fără a clipi aşa cum făcuse cu muntele de soldaţi, acum morţi, de la poarta palatului, că nu e decât carne de tun în slujba intereselor clericului". Iritarea trebuie să fi fost desigur mare printre cititorii fundamentalişti când au văzut că divinitatea apare sub chi­pul unui bătrânel de înălţime medie, cu ochelari, barbă sură şi umeri aco­periţi de mătreaţă. Mai mult, la borde­lul numit Hidjab (cuvânt care desemnează vălul şi îmbrăcămintea mo­destă a musulmancelor), prostituatele poartă numele soţiilor profetului.

Potrivit presei britanice din acea vreme, Khomeini ar fi văzut la televizor, la ştirile de seară, cum insurgenţii din Pakistan dăduseră foc cărţii, pe străzi, în timpul unei violente manifestaţii contestatare. Musulmanii considerau că romanul era o blasfemie la adresa profetului Mahomed, iar reacţia lui  Khomeini a fost promptă: "aş dori să-i informez pe toţi musulmanii neînfricaţi din lume că autorul cărţii intitulate «Versetele satanice» ca şi acei editori care o vor publica sunt condamnaţi la moarte. Fac apel la musulmanii zeloşi să îi execute rapid, oriunde i-ar găsi, astfel încât nimeni să nu mai cuteze a insulta sfântul Islam. Oricine va fi ucis în timpul acestei acţiuni va fi privit ca un martir şi va merge direct în Paradis". Mai departe, la 15 februarie, radioul din Teheran declara în numele guvernului "o zi de doliu naţional ca protest împotriva noii conspiraţii a marelui Satan (SUA) care publica o lucrare otrăvită pe un subiect ce priveşte Islamul, Coranul şi pe binecuvântatul profet". Komeini a mers şi mai de­parte, punând preţ, la 18 februarie, pe capul lui Rushdie (peste trei milioane de dolari dacă asasinul e iranian şi un milion dacă e străin). Proteste violente s-au înregistrat împotriva cărţii în Pakistan şi în India, în cursul cărora câţiva demonstranţi şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost răniţi. Demonstraţiile, deşi nu de aceeaşi amploare, dar de intensitate comparabilă, s-au desfăşurat şi dincolo de graniţele "lumii arabe", în Europa Occidentală, printre membrii mi­no­ri­tăţilor musulmane. Sunt de men­­ţi­o­­nat cele care au avut loc în Londra, în Hyde Park, organizate de câteva asociaţii musulmane. Presa occidentală a interpretat evenimentul ca pe expresia frustrării minorităţilor ara­be marginalizate, expuse rasismului, lipsite de reprezentativitate poli­tică şi de un cadru care să le permită practica propriilor valori culturale.

În orice caz, Occidentul a fost pus în faţa unei atitudini ce exprima ata­şa­mentul comunităţilor musulmane, în creştere în Vest, faţă de valorile fundamentalismului islamic în expansiune. Nu există o dovadă a faptului că "afacerea Rushdie" de la începutul anului 1989 ar fi fost factorul care a declanşat alte şi alte dezbateri şi atitudini mai mult sau mai puţin extreme legate de islam atât în Vest, cât şi în "lumea arabă". Nu este exclus ca un invizibil fir roşu să lege evenimentele din februarie de cele din septembrie-octombrie 1989, din Franţa. La co­le­giul Gabriel-Havez din Creil, trei eleve de origine musulmană au fost ex­clu­se pentru că refuzau să îşi scoată vălul. Începea "chestiunea vălului musulman". Liberation de la 9 octombrie titra: "portul vălului intră în contra­dic­ţie cu laicitatea la colegiul din Creil". Iar chestiunea nu era doar una locală. Presa franceză a devenit teatrul unor aprinse dezbateri pe tema imigraţiei şi a islamului. De curând se găsea în librăriile franceze şi varianta în limba lui Voltaire a cărţii "condamnate la moarte".  

În paralel, opinia publică interna­ţională era prinsă în dezbateri pe marginea libertăţii de exprimare. A fost înfiinţat Comitetul interna­ţional de susţinere a lui Rushdie şi a editorilor săi. Deşi acesta îşi exprimase regretul pentru agitaţia oca­zionată printre credincioşii isla­mici din toată lumea de publicarea cărţii sale, pe care într-o apariţie televizată de la 13 februarie şi-o dorise mai critică, guvernul iranian i-a respins scuzele. Nici încercările sale ulterioare de reconciliere cu auto­ri­tăţile islamice nu au dat mai multe roade.

Autorul a fost nevoit să se ascundă pentru a-şi pune viaţa la adăpost. Iar publicarea şi traducerea cărţii i-ar fi costat viaţa pe cei implicaţi, potri­vit unui articol apărut în 1992 în Franţa. Autoarea, Martine Poulain, amintea de apelul făcut de Rushdie pentru ca teroarea să în­ce­te­ze şi de realitatea dramatică evocată de scriitor: traducătorul său ja­po­nez, un bibliotecar musulman din Belgia, mai mulţi manifestanţi au fost ucişi, iar traducătorul său ita­li­an s-a confruntat cu o tentativă de asa­sinat. Aceste evenimente nu fă­ceau parcă decât să confirme ceea ce scria Rushdie la începutul cărţii sale: "chiar de la începuturi, omul s-a folosit de Dumnezeu pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat".
Fatwa avea să fie retrasă de guvernul iranian abia în anul 1998.
Citeşte mai multe despre:   special,   cartii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de