Securitatea, fabrica de bani a lui Ceauşescu

Este un truism a afirma importanţa de excepţie a resurselor financiare şi economice pentru nucleul politic ce preia puterea într-un sistem destabilizat de forţe care nu pot fi 100% controlate de acesta. În istorie abundă exemplele în care aceste nuclee, fie ele grupări ideologice, forţe militare puciste sau simple forţe insurgente au ieşit victorioase sau, dimpotrivă, au eşuat tocmai dispunând din abundenţă sau dimpotrivă fiind într-o totală penurie de asemenea mijloace. Ca atare, nici România în decembrie 1989 şi mai ales în perioada imediată nu a putut face excepţie.


PREAMBUL
Recursul la istorie relevă experienţa şi practica împăraţilor imperiului roman, când aceştia preluau puterea în circumstanţe nu tocmai "normale" ca primele acte de decizie politică luate să se identifice cu "câştigarea bunăvoinţei maselor" prin accentuarea uneori la modul excesiv a celebrei formule "pane et circensis" (adică "pâine şi circ"). Ceea ce nu înseamnă chiar întotdeauna pâinea şi circul la modul ad literam.

Cetăţenii României îşi mai amintesc şi azi cu nostalgie de "şocul bunăstării", este adevărat temporar, ce a urmat lui decembrie 1989 şi când nucleul conducător al FSN a folosit aceeaşi practică de sorginte antică.

Evident, resursele celei dintâi ca­tegorii aveau să se epuizeze cu mult mai repede decât cea de-a doua. Cum în lumea prozaică a finanţelor nu există "minuni", rămâne ca misterul să fie clarificat în toate componentele sale, azi încă nebuloase, de cercetătorii istorici aparţinând viitorimii. Până atunci însă, cred că merită să reflectăm asupra unora dintre aspectele cele mai "sensibile" ale activităţilor financiare speciale desfăşurate de regimul lui Nicolae Ceauşescu şi ale căror structuri operative au fost moştenite sub formă intactă de noii guvernanţi ai României postdecembriste. Nu în ultimul rând, aceiaşi potenţiali cercetători vor putea să-şi aducă contribuţia la identificarea integrală a mecanismului financiar care a stat la baza creării bazei econo­mice iniţiale a noii clase capitaliste româneşti. Până atunci, supun atenţiei opiniei publice unele aspecte ale "moştenirii financiare" neaşteptate lăsate noilor guvernanţi de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989.

Dată fiind complexitatea, ca şi specificul deosebit al activităţilor valutare speciale (a se citi, pentru majoritatea situaţiilor, ilegale prin raportarea la cadrul juridic autoh­ton sau internaţional) sub aspect analitic se impune abordarea pro­blemei din două unghiuri de vedere: (I) tehnico-operaţional şi (II) politic, îndeosebi prin im­pli­caţiile politico-economice şi politico-diplomatice internaţionale.
MODEL KGB
Operaţiunile valutare speciale, cunoscute sub acronimul AVS, nu au apărut o dată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere în anul 1965. Ele au fost moştenite de la predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi s-au organizat şi desfăşurat îndeo­sebi după modelul activităţilor serviciului de informaţii extern sovie­tic, componentă a KGB, ca şi a celor din cadrul Secţiei Administrative a CC al PCUS (cunoscute la noi sub denumirea de Gospodărie de partid a CC al PCR). În timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, această categorie de activităţi avea să fie însă diversificată şi perfecţionată permanent pornind de la experienţa sovietică prin asimilarea de forme şi mijloace utilizate (chiar dacă în alte scopuri) de cele mai importante servicii de informaţii occidentale şi nu în ultimă instanţă de organizaţiile oculte sau criminale de tip mafiot. "Meritul" lui Nicolae Ceauşescu, dacă se poate spune aşa, a fost acela de a cere colaboratorilor săi foarte apropiaţi, implicaţi în astfel de acti­vităţi, să escaladeze la un nivel fără precedent, ţinând seama de proporţiile României, al acestui gen de operaţiuni şi de a le îmbunătăţi continuu "performanţa" prin însuşirea oricăror noutăţi în acest domeniu. Din punct de vedere al com­petenţelor şi spaţiilor geografice de acţiune, Nicolae Ceauşescu a dispus ca toate operaţiunile comerciale speciale efectuate cu ţările socialiste şi comuniste din lume să se afle în răspunderea Gospodăriei de partid, respectiv a Secţiei administrative de resort, integrată în structura Secretariatului CC al PCR; şeful acesteia, direct răspunzător în faţa lui Nicolae Ceauşescu, ocupa funcţia de se­cretar al CC al PCR. Detalii revelatoare cu privire la implicarea structurilor de partid în operaţiile va­lutare speciale vor fi prezentate în partea a doua a acestei analize.


STRUCTURI
Pentru operaţiunile valutare speciale cu restul mapamondului, competenţele organizatorice şi respon­sa­bilităţile au fost date serviciului de informaţii externe DIE/CIE. Serviciul s-a bucurat de o cvasiindependenţă de mişcare şi acţiune în ca­drul Departamentului Securităţii Statului, ca de altfel în cadrul între­gului aparat instituţional de stat. Pentru organizarea şi finalizarea operaţiunilor valutare speciale a fost creată o structură organizatorică specială în cadrul DIE/CIE, cu regim de serviciu independent. Numărul ofiţerilor care şi-au desfă­şurat activitatea în cadrul acestui compartiment sau serviciu independent, identificat cu acronimul AVS (acţiuni valutare speciale), a fost întotdeauna relativ redus (maximum 20 de persoane, dar cel mai adesea până la 15). Începând cu anul 1982, el poate fi identificat în orga­nigrama serviciului de informaţii externe ca UM 0107/AVS. Rolul ofiţerilor respectivi a fost acela de a acţiona ca organizatori şi mai ales în calitate de coordonatori ai unei vaste categorii de operaţiuni va­lutare speciale. Aceştia aveau totodată prerogative extrem de largi via celorlalte unităţi operative în cooptarea şi implicarea persoanelor civile sau militare pe teritoriul şi în afara României, inclusiv prin utilizarea potenţialului reţelei infor­ma­tive externe, totul fiind subscris procesului de finalizare în bune condiţiuni a operaţiunilor vizate. Cele mai importante asemenea operaţiuni erau aprobate sau revizuite de însuşi Nicolae Cea­u­şescu şi apoi date spre executare în supravegherea directă a şefului DSS, Tudor Postelnicu, şi respectiv a şefului de informaţii externe DIE/CIE.
ORDINUL 00320
Sub aspect normativ, tipul şi cadrul de desfăşurare a ope­ra­ţiunilor valutare speciale au fost precizate în mod riguros în cadrul ordinului 000320 revizuit şi aprobat personal de şeful statului ro­mân. Conform sistemului care re­gle­menta gradul de secretizare a docu­mentelor, ordinul 000320 se în­scria în categoria de secretizare ma­xi­mă sub denumirea de "Secret de im­portanţă deosebită" (celelalte categorii fiind de "secret" cu un singur zero şi "strict secret", marcat cu două zerouri). Accesul la parcurge­rea integrală a acestui ordin era li­mi­tat la un număr extrem de mic de ofiţeri aflaţi în poziţii de comandă, restul luând la cu­noş­tin­ţă în mod verbal, interzicându-se luarea de notiţe, în părţile care îi priveau. M-am numărat printre cei care au consultat varianta integrală a ordinului. Cu titlu ilustrativ şi pentru informarea opiniei publice, consi­der că este utilă şi interesantă, inclusiv pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1989, menţionarea următoarelor categorii de operaţiuni:
- Obţinerea de comisioane confidenţiale cu prilejul negocierii contractelor comerciale oficiale de import-export în ţară şi străinătate; de regulă, aceste comisioane erau asigurate prin protocoale confidenţiale separate de contractele propriu-zise. În foarte multe situa­ţii, pentru a nu se crea confuzii la nivelul partenerului străin, depu­ne­rea comisionului se efectua având ca destinatar nominal întreprinderea de comerţ exterior care derula contractul, dar, atenţie, în unul din cele cinci conturi speciale la BRCE aflate sub controlul UM 0107/AVS. Trei dintre aceste conturi erau destinate opera­ţiunilor va­lutare speciale derulate pe valută forte, iar celelalte două erau destinate operaţiunilor derulate pe valutele neconvertibile. Acor­dân­du-se prioritate numărului contului, şi nu numelui destinatarului (respectiv întreprinderea de comerţ exterior), în cele cinci conturi se regăseau, de fapt, cvasitota­litatea întreprinderilor de comerţ exterior. Întrucât, în conformitate cu practica obişnuită, fiecare întreprindere avea sub numele ei, de regulă, un cont şi un funcţionar de bancă ce îl gestiona; în cazul operaţiunilor valutare speciale, rolul preşedintelui BRCE (sau al vicepreşedintelui desemnat în cazul absenţei celui dintâi) şi al şefului Biroului secret din BRCE, subordonat direct UM 107/AVS, era de a colecta banii aşteptaţi, indife­rent de destinatarul scriptic nominal.


ÎNCURCĂTURI
Pentru a se evita confuziile, UM 0107/AVS avea sarcina de a anunţa în prealabil Biroului secret din cadrul BRCE data şi suma care urmau a fi transferate în conturile speciale şi sub ce nume paravan al întreprinderii de comerţ exterior. În pofida acestor reguli, nu puţine au fost totuşi situaţiile în care plătitorii comisioanelor con­fi­denţiale nu sesizau necesitatea de a "sparge" plata contractelor în conturi diferite, cu atât mai mult cu cât nominal era vorba despre aceeaşi întreprindere de comerţ exterior şi respectiv despre aceeaşi bancă comercială, respectiv BRCE. În astfel de situaţii, contul oficial al întreprinderii de comerţ exterior se "încărca" cu sume "surpriză", neacoperite de contractele oficiale. Corecţiile de acest gen, în fapt deconspirarea operaţiunii valutare speciale respective, nu se puteau efectua decât cu acordul directorului întreprinderii de comerţ exterior (de unde şi necesitatea ca acesta să fie sub controlul absolut al CIE) şi cu acordul conducerii BRCE, care dădea curs acestui "transfer intern" pe motive justificative uneori dintre cele mai bizare.


SECRET ŞTIUT DE TOT SATUL
Tipul de operaţiuni din categoria comisioanelor confidenţiale co­merciale a luat la un moment dat o asemenea amploare în ultimii ani ai regimului Ceauşescu încât, datorită deconspirărilor inevitabile, au ajuns la cunoştinţa majorităţii lucrătorilor din întreprinderile de comerţ exterior. Sub aspect contrainformativ, situaţia era oarecum sub control, întrucât toţi aceşti lucrători erau deja recrutaţi de Direcţia de contraspionaj econo­mic (UM 0650), de serviciul de informaţii externe (CIE) sau departamentul de informaţii al armatei (DIA), în virtutea faptului că ei efectuau curent călătorii profesionale în străinătate.