Soţia soţului său

De-a lungul anilor, jurnalista şi scriitoarea Larisa Vasilieva a fost in­teresată de personalitatea şi bi­o­grafiile soţiilor liderilor comunişti ai Kremlinului. Printre altele, s-a în­tâlnit în mai multe rânduri şi a scris şi despre Raisa Gorbaciova.

Deja în mai 1989, Gorbaciov era criticat în mediile politice so­vietice pentru importanţa ce i-o conferise soţiei sale. Faptul că Raisa Gorbaciova era atât de elegantă şi îşi însoţea soţul în toate vizitele din străi­nătate, stârnise reacţii negative printre conservatorii sovietici. Se auzeau tot mai multe voci care pretindeau că PCUS şi URSS sunt conduse nu de Mi­ha­il Gorbaciov, ci de soţia sa Raisa.

Prezentăm în cele ce urmează un fragment din cartea Larisei Vasilieva "Doamnele Kremli­nului" (Edi­tura Universitas, Chişinău, pp. 416-419), unde autoarea îşi descrie im­presiile după întâlnirea cu Raisa Gorbaciova la şedinţa So­vietului Su­prem al URSS din mai 1989.
Lavinia Betea


Am îmbrăcat o rochie uşoară de vară - de data aceasta m-am împo­po­ţonat. Ajutorul lui Gorbaciov m-a întâmpinat la intrare, spunân­du-mi că, exact la ora douăsprezece, în pau­ză, trebuie să fiu la parter, lângă centrul de presă. De acolo el mă va însoţi la locul fixat.

A început şedinţa. Priveam în di­recţia unde, de obicei, în loja guver-namentală stă Raisa Maximovna, dar n-am văzut-o. Dar, iată că, în toiul discursului cuiva, de Gorbaciov s-a apropiat un bărbat şi i-a şoptit ceva. Mihail Sergheevici s-a ridicat în grabă şi a ieşit. A lipsit vreo zece minute, iar când a rea­părut, concomitent cu el, dar în loja guvernamentală, a intrat şi ea. "S-a dus s-o întâmpine. Pare-se, edu­caţia în familie e la nivel", mi-a trecut prin minte. Şi m-am pătruns şi de mai mari speranţe referitoare la ideea parlamentului feminin. (...)

Şedinţa de dimineaţă s-a terminat cu un scandal între deputatul Saharov şi un "afganeţ" care i-a cerut socoteală academicianului. Femeia, care a luat cuvântul ime­diat după cei doi - nu-mi amintesc numele ei - l-a stigmatizat, cu voce ţipătoare, pe Saharov. Sala, tensio­nată la culme, fierbea. Şi atunci a fost anunţată pauza.

Toţi s-au dus la prânz. Sala congresului era aproape pustie, când ajutorul lui Gorbaciov m-a condus la Raisa Maximovna, care stătea singură în loja guvernamentală. Ne-am salutat, m-am aşezat alături. În sală mai plana norul incandescent al scandalului politic.
- E foarte greu, am spus.
- E foarte greu, mi-a răspuns ca un ecou.

Ne-am uitat una la alta. Fiecare a observat, probabil, că interlocutoarea pare obosită şi ofilită. Amândouă palide. Fără mani­chiură. Fiecare obsedată de ceva. Era în zilele când Rasia Maximovna auzise pentru prima da­tă de ata­curile brutale la adresa ei. Deputa­tul Suhov, un om departe de a fi cult, şi, poate chiar nu prea echilibrat, a spus în auzul întregii lumi, adresându-se lui Gorbaciov, că el conduce prost ţara, că e influenţat de soţie.
- Nu înţeleg cu ce m-am făcut vinovată, îmi împărtăşea fră­mân­tările Raisa Maximovna, evi­dent căutând consolare. Sunt soţia soţului meu. Călătoresc cu el în virtu­tea protocolului. Îl ajut cu ce pot. Dv. ce credeţi? Ce atitudine să iau faţă de asemenea discursuri?
- Să nu le observaţi.
- Just! Ea s-a bucurat. Aşa am şi procedat. Astăzi am fost asaltată de ziariştii străini. M-au întrebat ce cred despre critica la adresa mea. Le-am zis că n-am observat nici un fel de critică.

Începutul conversaţiei noastre l-am memorizat bine. Nu mă apuc să citez în continuare, cuvânt cu cuvânt mo­dul cum a evoluat discuţia. Dar con­ţinutul îl voi reda. Raisa Maximovna a vorbit mult timp de una singură.
Mi-a povestit despre anii de studii îm­preună cu Mihail Segheevici, despre căsătorie. Amândoi au avut posibilitatea să rămână în Moscova, la aspirantură, dar au ales altă cale - el s-a antrenat în activitatea comsomolistă, apoi în cea de partid. Mi-a spus cât de greu i-a fost când trebuia să lucreze, să pregătească concomitent teza de candidat, să fie şi gospodină în casă. Când li s-a năs­cut fetiţa, ea chiar plân­gea deseori din cauza greu­tăţilor; n-avea aproa­pe nimic atunci, nici ro­chii frumoase, nici un palton bun - ele au apărut pe urmă...

În aluziile pur femeieşti, la să­răcia suportată, care-mi erau atât de cunoscute de la întâlnirile cu celelalte soţii din Kremlin, parcă ar fi fost un salut de la toate împreună. (...)
Discursul meu înflăcărat începu să piardă din convingere, să se ofilească, să se stingă...
- Da? M-a întrerupt pe neaşteptate Raisa Maximovna. Afirmaţi că n-are să rezulte nimic din restructurare? Nu se poate să afirmaţi aşa ceva. Trebuie să credem. Doar şi în articolele dv. scrieţi că fără cre­dinţă nu putem trăi. Eu cred. Eu doar mă tem că în patru ani n-o să izbutim...
Aşa a şi spus: "... Mă tem că în patru ani n-o să izbutim..."
- Ce n-o să izbutiţi? - am întrebat eu.
Nu mi-a răspuns. A adus capăt de vorbă despre sănătatea lui Mihail Sergheevici, spunându-mi că pentru dânsa sănătatea lui este cel mai im­portant pe lume, că iată se întâmplă să i se ridice tensiunea.

Din cauza su­prasolicitării for­ţelor. Cum numai a început să vorbească despre Mihail Sergheevici, vocea şi faţa i s-au tran­sfigurat - au fost abandonate expresiile formale şi tonul oficial. În faţă aveam o femeie drăguţă, casnică, pur şi simplu, soţia soţului său, foarte feminină şi plăcută. Apoi am discutat despre anii de studii la universitate, am căutat cunoştinţe co­mune. Nu le-am găsit. Patru ani di­ferenţă de vârstă pentru universitate înseamnă mult.