Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În cursul anilor '80, membrii aparatului de propagandă al PCR au potrivit de nenumărate ori faptele istorice într-un imaginar "pat al lui Procust", în încercarea de a legitima pe plan intern şi extern acţiunile lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, adevărul istoric a fost denaturat.
Un exemplu de falsificare a istoriei naţionale a României, care s-a perpetuat până în 1989, a fost supraevaluarea numărului de membri ai Partidului Comunist din România existenţi la 23 august 1944.
De ce este necesar să se cunoască exact numărul de membri ai Partidului Comunist din România la 23 august 1944? Pentru a demonstra faptul că, la acea dată, Partidul Comunist din România nu reprezenta nici pe departe o forţă pe scena politică românească. Pentru a demonstra că membrii Partidului Comunist din România, atâţia câţi existau la 23 august 1944, erau incapabili să-l înlăture singuri de la putere pe mareşalul Ion Antonescu. Aceştia aveau, cu totul, 800-1.000 de "specialişti", majoritatea acestora fiind deţinuţi în lagărul de muncă de la Târgu-Jiu chiar de către regimul pe care doreau să-l răstoarne.
În anul 1957, chiar Nicolae Ceauşescu, supravegheat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost cel care a declarat liderului vietnamez Ho Şi Min: "Numărul membrilor de partid la eliberare (23 august 1944 - n.r.) era mic. Circa 1.000. Partidul a suferit mult în ilegalitate, în special cadrele au fost decimate".
Din punct de vedere numeric, Partidul Comunist din România avea la 23 august 1944 caracteristicile unei secte, iar acest aspect a creat în permanenţă probleme de imagine nomenclaturiştilor PCR. De exemplu, în vara anului 1953, ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, a declarat în faţa unei delegaţii a comuniştilor români, aflată în vizită la Kremlin: "Voi vă simţiţi siguri sub aripa Uniunii Sovietice. Fără sprijinul nostru nu v-aţi menţine nici două săptămâni. Dacă nu veţi fi legaţi de popor, nici noi n-o să vă putem ajuta. Cine va respecta puterea voastră? Poporul sovietic a vărsat o mare de sânge pentru eliberarea voastră. Ce veţi face în cazul unui al treilea război mondial? Armata voastră este formată din ţărani în cea mai mare parte".
Şase ani mai târziu, toţi participanţii la şedinţa Biroului Politic al CC al PMR din 9 octombrie 1959 - Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Nicolae Ceauşescu - au fost vizibil deranjaţi de opinia liderilor de la Moscova cu privire la "Actul de la 23 August 1944". La fel ca în anul 1953, sovieticii nu ţineau cont de afirmaţiile repetate ale autorităţilor de la Bucureşti referitoare la rolul "deosebit de important" pe care l-au avut comuniştii români în cursul loviturii de stat din august 1944.
Pentru a demonstra faptul că sovieticii greşesc în aprecierile lor, Emil Bodnăraş, Dumitru Coliu şi Paul Niculescu-Mizil s-au întâlnit la Moscova cu I. Ponomariov, reprezentantul desemnat de Kremlin pentru lămurirea problemei respective. "Au fost puncte de vedere deosebite - a declarat, iritat, Emil Bodnăraş, în şedinţa Biroului Politic din 9 octombrie 1959. Noi ne-am întâlnit cu asemenea puncte de vedere şi în practica unor organizaţii sovietice. Ne-am întâlnit până sus în conducere cu păreri diferite. Vă aduceţi aminte de Molotov, cu ieşirea pe care a avut-o la adresa partidului, ce a spus el în 1953. Eu nu cred că de atunci şi-a formulat părerea asta. Asta este o concepţie.
Cui foloseşte această concepţie - se întreba retoric Emil Bodnăraş - ce vrea reacţiunea, vrea să demonstreze că regimul din România este rezultatul baionetelor sovietice, se sprijină pe el şi o dată cu plecarea baionetelor se surpă regimul? (...)
I-am spus, uite ce s-a scris privitor la 27 august 1944, la patru zile după 23 August 1944, în ziarul Pravda, iată ce a spus Tolbuhin, când a dat decoraţia mutului (regelui Mihai I - n.r.), însuşi Stalin a spus aceste lucruri, iată ce scrie Enciclopedia (sovietică - n.r.), ce scrie dicţionarul politic. El s-a scuzat că aparatul (de propagandă sovietic - n.r.) a scris, nu el a scris".
"Ce bine a fost că în componenţa delegaţiei noastre au fost oameni care au luat parte la insurecţie" - a declarat, satisfăcut, Gheorghiu-Dej, în aceeaşi şedinţă. Emil Bodnăraş a continuat prezentarea sa: "Noi am lămurit totul, le-am spus: aşa stau lucrurile, acum ce este de făcut? El (Ponomariov - n.r.) a spus: acum avem un nou text. Am spus, cine a scos pe Foriş din conducere? Ce se întâmpla la noi dacă partidul nu era puternic, se întâmplau lucrurile asemănătoare cu cele din Ungaria (din toamna anului 1956 - n.r.).
El a spus că numărul comuniştilor (români - n.r.) care au participat la insurecţie (la 23 august 1944 - n.r.) era mic, parcă noi ne-am fi interesat câţi comunişti (sovietici - n.r.) au fost în 1917 la Leningrad în jurul lui Lenin. Fapt este ceea ce noi am realizat (lovitura de stat la 23 august 1944 - n.r.), iar partidul a avut rolul conducător. La bulgari aţi lămurit, de ce nu aţi lămurit şi la noi. (...)
El a venit cu următoarea soluţie: textul de la pagina 455 să fie modificat, dar să vedeţi că o să trebuiască repaginat tot materialul. El voia să-l scuze pe Sataghin şi să nu clintească nimic în celelalte texte, cu toate că trebuie modificat în mai multe locuri.
Noi am arătat de la început părerea noastră că nu se poate. Am arătat că în legătură cu participarea armatei române în războiul antihitlerist nu este nimic scris. De ce să pună unităţile române la rând cu unităţile maghiare? Se dau amănunte despre polonezi, că au format unităţi ale lor pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar despre români nu a spus nimic.
El a spus că acestea erau formate din emigranţi politici, ale voastre (unităţile româneşti - n.r.) erau formate din prizonieri. Noi am spus că aceştia au format unităţile ca voluntari, nu ca prizonieri".
