Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Yosef Govrin, ambasadorul Israelului în România, şi personalul misiunii încheiau duminică, 14 mai, o săptămână densă. Luni, 8 mai, cu prilejul celei de-a 41-a aniversări a proclamării independenţei statului Israel,
Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea a organizat, în prezenţa ambasadorului Govrin, o "manifestare". Au participat "o serie de personalităţi ale mediului academic şi diplomatic", se spunea într-o depeşă Agerpres. Miercuri, Yosef Govrin oferea o recepţie.
În anul 1948, la Tel Aviv, Ben Gurion proclama independenţa evreilor din Palestina şi crearea statului Israel. Entitatea statală anunţată în acea zi s-a aflat de la început sub semnul deosebitului şi, după unele opinii, chiar al miracolului. De două milenii, evreii, "poporul lui Israel", unul dintre cele mai vechi din câte a cunoscut istoria omenirii, trăiau risipiţi în cele patru zări. În anii celui de-al doilea război mondial, în împrejurări tragice, şi-au pierdut viaţa mai multe milioane de evrei. După calendarul evreiesc, anunţul a fost făcut în cea de-a cincea zi a lunii Iyyar, care a corespuns în 1948 datei de 14 mai din calendarul gregorian. De atunci, în ce-a de-a cincea zi a lunii Iyyar, evreii sărbătoresc Ziua Independenţei (Yom Ha'atzmaut în ebraică), după un ceremonial aparte. Dar, în ţările care măsoară timpul după calendarul gregorian, aniversarea Israelului nu se face în fiecare an la aceeaşi dată. Bunăoară, anul acesta, 5 Iyyar a corespuns datei de 29 aprilie, iar în 1989 - celei de 10 mai.
Deşi complexe, influenţate de conjunctura internaţională şi de particularităţile interne, relaţiile României cu Israelul fuseseră bune şi foarte bune de-a lungul timpului. Dintr-o sumedenie de motive, la finele anilor '80, între cele două state apăruseră diferenţe sensibile de optică în privinţa unor chestiuni ţinând de agenda internaţională ori strict de relaţia bilaterală. Răceala dintre Bucureşti şi Ierusalim s-a răsfrânt inclusiv asupra ceremoniilor ţinute la Bucureşti în preajma zilei naţionale a Israelului. Memoriile ambasadorului Yosef Govrin, recent publicate în limba română (Relaţiile israelo-române la sfârşitul epocii Ceauşescu. Din însemnările ambasadorului Israelului în România. Traducere din ebraică de Carol Bines, Cluj, Editura Efes, 2007), ne ajută să trecem dincolo de comunicatele seci ale agenţiei de presă şi ne conduc în culisele pregătirilor.
"De mulţi ani s-a înrădăcinat o tradiţie, încă înainte de venirea mea în România, ne introduce ambasadorul Govrin în atmosferă, după care autorităţile româneşti permiteau ambasadorului nostru la Bucureşti să apară la Televiziune de Ziua Independenţei, într-o scurtă cuvântare care trecea în revistă realizările ţării noastre, urmată de proiectarea unui film scurt israelian şi cu muzică de fond. Discursul era transmis concomitent şi la radio. În anii care au precedat venirea mea, ambasadorii noştri au fost nevoiţi să audă la Ministerul de Externe Român când se apropia sărbătoarea Zilei Independenţei că, în conformitate cu principiul reciprocităţii, nu aveau dreptul să apară la televiziune, întrucât noi nu acordăm acelaşi drept ambasadorului român în Israel. Am argumentat că televiziunea israeliană nu acordă niciodată spaţiu în transmisiile ei unor programe speciale de «sărbători naţionale» şi că, în schimb, «Kol Israel» (Vocea Israelului) organizează un program special cu ocazia sărbătorii naţionale a statelor reprezentate în ţară şi care o doresc. Autorităţile româneşti s-au convins în cele din urmă de acest argument şi în ultima clipă au permis ambasadorilor noştri să apară la televiziune.
În 1985, după Ziua Independenţei, Departamentul Protocolului din Ministerul de Externe Român a difuzat o circulară Şefilor Reprezentanţelor Diplomatice din Bucureşti, anunţându-i despre anularea obiceiului de până atunci, de a permite oricăruia dintre ei care doreşte să apară la televiziune, în afară de cazurile în care există reciprocitate în acest subiect. Fără să menţioneze în circulară, cauza acestei hotărâri era reducerea bruscă - din motive de economie - a orelor de transmisie la televiziunea română la două ore pe zi.
În 1986, când am început să facem pregătiri pentru programul Zilei Independenţei, reprezentanţi ai Televiziunii au repetat în faţa consilierului Ambasadei Meirom «principiul reciprocităţii» şi, când am indicat unele devieri ale lor cum ar fi apariţia OEP-ului la televiziune, mi s-a spus că Ministerul de Externe român trebuie să decidă în această chestiune. (...) În anii următori misiunii mele în România, mi s-a permis să ţin o cuvântare la Radioul român de Ziua Independenţei Statului Israel, cu o trecere în revistă lungă despre politica Israelului şi realizările sale, care dura jumătate de oră! În afară de asta, s-a transmis la televiziune, parţial, în locul discursului ambasadorului, Adunarea festivă în cinstea Zilei Independenţei organizată sub auspiciile Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea. Acesta a fost genul de compromis obţinut între mine şi Ministerul de Externe român, care concorda cu «principiul reciprocităţii».
În paralel cu Adunarea festivă care avea loc în fiecare an în Israel cu prilejul Zilei Naţionale, la iniţiativa Ligii de Prietenie Israel-România şi a Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea se organiza o Adunare festivă, la care cuvântarea principală era ţinută de o personalitate românească, ce prezenta în general în mod pozitiv Israelul (în 1989 a vorbit Ruse Nedelea, corespondent de radio, întors dintr-o vizită în Israel), însoţită de un film scurt pe care ambasadorul nostru îl punea la dispoziţia organizatorilor. Se obişnuia trecerea în revistă a evenimentului în mass-media românească, împreună cu felicitările pe care preşedintele României şi primul ministru le transmiteau preşedintelui Israelului şi primului ministru."
