Strict-secret: întâlnire româno-maghiară între şefii direcţiilor de informaţii militare

La 14 martie 1989, generalul-co­lonel Vasile Milea îl informa într-un raport pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că "Marele Stat Major al Armatei Polone a adresat şefului Direcţiei Informaţii din armata noastră invitaţia ca, însoţit de 1-2 ofiţeri, să participe la Consfătuirea şefilor direcţiilor informaţii din marile state majore ale armatelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia, ce va avea loc în RP Polonă, în perioada 15-19 mai 1989, la care se vor prezenta informări privind situaţia politico-militară şi militară internaţională".

Totodată, ministrul român al Apărării Naţionale a propus, iar Nicolae Ceauşescu a fost de acord câteva zile mai târziu ca viceamiralul Ştefan Dinu şi un ofiţer însoţitor să participe la reuniunea de la Varşovia. Cu acel prilej, şeful Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major a prezentat succint viziunea românească despre situaţia politico-militară şi militară din Europa. În prealabil, documentul elaborat de viceamiralul Ştefan Dinu a fost ve­rificat la Secţia Propagandă şi Presă a CC al PCR.

De asemenea, Nicolae Ceauşescu a aprobat desfăşurarea în România a următoarei consfătuiri a şefilor Direcţiilor de Informaţii din Marile State Majore ale armatelor statelor membre ale OTV, timp de 3-4 zile, în lunile mai-iunie 1990.


SURPRIZA DE LA VARŞOVIA
Pentru a afla mai multe detalii despre evenimentele la care a fost martor viceamiralul Ştefan Dinu în capitala Poloniei, în perioada 15-19 mai 1989, putem face apel la me­moriile acestuia, publicate recent în volumul intitulat "Condamnat la discreţie". Printre altele, şeful Di­recţiei Informaţii a Marelui Stat Major (din perioada 1978-1990) a declarat:

"Cu alt prilej, pe timpul unei mi­siuni la Varşovia, în mai 1989, omologul meu maghiar mi-a propus o întâlnire confidenţială, însoţiţi fiind doar de translatori. După schimburile de amabilităţi, care au loc de regulă la începutul unor astfel de întâlniri, generalul-locotenent Sucsz Ferenz mi-a comunicat că şefii lui din Ministerul Apărării i-au cerut să-mi facă o informare cât mai largă asupra situaţiei interne din Ungaria şi a orientării politice şi economice adoptate recent de conducerea ţării sale. Chiar de la început a ţinut să-mi precizeze «că programele de reformă din Ungaria depăşesc cu mult pe cele adoptate în URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politică perestroika şi glasnost».

În sprijinul acestei afirmaţii au fost subliniate o serie de proiecte dintre care menţionez: descentra­lizarea conducerii economice, încurajarea proprietăţii private, libera iniţiativă a micilor întreprinzători, liberalizarea preţurilor, încurajarea cererii şi ofertei, libertatea presei, dreptul de constituire a noi partide şi organizaţii politice ale căror programe nu contravin intereselor Ungariei etc.

Mulţumindu-i pentru informarea prezentată şi asigurându-l că acestea vor fi raportate conducerii Mi­nisterului român al Apărării, i-am solicitat totodată opinia sa în le­gătură cu apariţia în Ungaria a unor lucrări care contestau sau puneau la îndoială apartenenţa la România a unor părţi din Transilvania. Rezum discuţia noastră la două afirmaţii ale generalului maghiar: mai întâi, precizarea că aceia care revendică teritorii din jurul graniţelor ungare sunt foarte puţini în ţara sa şi, în al doilea rând, după părerea sa, «ori de câte ori Ungaria a pretins sau a încercat extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare dată şi mai mult, iar acum Ungaria nu poate risca şi alte pierderi».

Ne-am despărţit cu strângeri de mână, dar personal, reţinusem două concluzii: întâi, că informarea pre­zentată, pusă probabil de acord cu ceilalţi aliaţi din Tratatul de la Var­şovia, constituia încă un avertisment colectiv dat politicii dogmatice, conservatoare din România, iar în al doilea rând, rezulta că, în acel mo­ment, Ungaria nu reprezenta nici o ameninţare pentru ţara noastră.

Înaintarea unei informări de la întâlnirea respectivă forurilor ie­rarhice româneşti nu s-a soldat decât cu critici aspre şi avertismente la adresa ministrului Milea şi a mea, spunându-ni-se că ne aplecăm prea mult urechea la cei din afară, care nu agreează România. Penibilă si­tuaţie am trăit! ... Mi-am amintit atunci de o reflecţie a unui mare gânditor, Nicolas Chamfort, dacă nu mă înşel: «Sunt ţări în care cei ce dau foc sunt lăsaţi în pace, în schimb sunt persecutaţi cei ce trag clopotele de alar­mă». României de atunci i se po­trivea întru totul această cugetare.

Fireşte că aparatul de propagandă, cenzura şi organele de contrainformaţii ale regimului comunist ţineau încă bine sub control accesul populaţiei la informaţiile de genul celor despre care am amintit.

Printre măsurile destinate anihilării informaţiilor despre re­for­mele economico-sociale din alte ţări, pe plan intern aparatul propagandistic ceauşist a luat însă şi mă­suri mai incisive. Astfel se explică lansarea unei adevărate campanii propagandistice cu privire la pericolul militar de la graniţele de nord-vest şi nord-est ale României. Se încerca reeditarea spiritului de solidaritate a populaţiei în jurul lui Ceauşescu, din august 1968. Numai că situaţia din anul 1989 era cu totul alta. Soarta regimului totalitar era deja hotărâtă. El mai avea puţine zile de trăit".


UN SEMN DE ÎNTREBARE
În prezent, România şi Ungaria sunt state membre NATO şi fac parte, împreună, din Uniunea Europeană. În urmă cu 20 de ani, ambele ţări erau membre ale Organizaţiei Tra­tatului de la Varşovia şi Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Cu alte cuvinte, în ultimii 60 de ani, cele două state nu au făcut şi nu fac parte din alianţe politico-militare sau economice adverse. În aceste condiţii, ne întrebăm dacă Direcţia de Informaţii a Armatei poate declasifica în prezent documentul-informare la care face referire fostul său comandant în memoriile sale. Acesta a fost prezentat chiar lui Nicolae Ceau­şescu şi este important pentru a fi­na­liza cercetarea ştiin­ţi­fică despre evenimentul care a avut loc la Var­şo­via, în perioada 15-19 mai 1989.