x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Studenţi străini în România

0
22 Mai 2009 - 00:00
Studenţi străini în România Arhivele Naţionale/


În anii '80, în centrele universi­tare erau mulţi studenţi străini. Pe-atunci, colegii lor nu erau deloc informaţi care au fost căile prin care ajunsese fiecare la studii în Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi sau Timişoara.



La Medicină veneau în general tineri din Germania şi Israel ai căror părinţi şi bunici emigraseră din România. Se subînţelege că aceştia îşi plăteau studiile. Ca şi unii dintre studenţii greci care frecventau, în nu­măr mare, studii de istorie. La fa­cultăţile şi instituţiile de învăţământ superior cu profil tehnic sau agrar erau mulţi veniţi cu burse oferite de statul român Africii şi Americii Latine. Acesta era ajutorul României pentru ţările lumii a treia şi partidelor comuniste în numele revoluţiei mondiale proletare.

În anii '80 şi condiţiile din campusurile studenţeşti erau diferenţiate. Întâi, că niciodată nu locuiau în aceeaşi cameră studenţi străini cu studenţi români. Nici măcar pe acelaşi palier. De regulă, la parter erau plasaţi românii, iar la etajele superioare străinii. Evident, nu atât de îngrămă­diţi ca autohtonii. şi nu erau obligaţi nici la programul de autogospodărire al căminului şi cantinei studenţeşti.

Pentru bunii platnici se construiseră garsoniere în cămine speciale. Con­diţii de invidiat de grosul studenţimii române. şi pentru a nu putea fi aduse dovezi de discriminare, în asemenea condiţii de lux erau incluşi şi câţiva "fruntaşi" autohtoni. Adică studenţi cu medii foarte mari şi neapărat merite de activişti ASC. Con­diţie indispensabilă pentru aceştia din urmă era şi starea civilă de "fa­milist".

Între oaspeţi şi "băştinaşi" prieteniile nu erau deloc încurajate. Cei care păreau mai "maturi" în această di­rec­ţie erau tocmai străinii. În "anul pre­gătitor" pentru învăţarea limbii ro­mâne, fuseseră şcoliţi şi pentru re­laţiile recomandate cu colegii. Pro­babil că aşa cum se proceda cu ro­mânii - care "auziseră" din dreapta, din stânga - că nu era grupă de studii fără cel puţin un informator, se zvo­nise şi printre străini tot ce era bine de ştiut ca să ia seama şi să se  teamă.      

Câţi tineri străini să fi studiat, în total, în 1989 în România? Greu de estimat în absenţa documentelor de arhivă. Cum se vedeau ţara şi românii prin ochii lor, putem să aflăm astăzi datorită unei iniţiative deosebite a Muzeului Ţăranului Român, fina­lizată prin intermediul prestigioasei edituri ieşene Polirom.

În volumul "Între patrii. Mărturii despre identitate şi exil", coordonat de Mirela Florian şi Ioana Popescu (prefaţa Sanda Go­lo­penţia) se află şi câteva relatări ale unor studenţi străini în România.      
Prezentăm în cele ce urmează fragmente din povestea congolezului Victor Yla, actualmente talentat component al grupului de umor "Vouă". (L.B.)


Mie îmi place România, nu plec!
M-am născut în Congo, la Brazaville (Congo francez - n.n., V.M.).
Mama m-a adus pe lumea asta la data de 9 iulie 1958, la ora 10 seara. Am fraţi... noi suntem, ca să zic aşa, o mare echipă de baschet cu rezerve cu tot, am fost zece fraţi şi am rămas opt. Doi s-au prăpădit. Eu sunt al cincilea.

Tata a fost profesor de geologie la Sorbona. Am trăit un timp în Franţa, la Paris, dar nu tot timpul. Tata, după ce a ieşit la pensie, s-a în­tors în Congo cu familia. Eu mă mân­dresc faţă de fraţii mei că sunt singurul congolez get-beget dintre copiii lui, sunt singurul dintre ei care nu s-a născut în Franţa. Părinţii mei erau într-un concediu în Braza­ville când m-am născut eu, ceilalţi s-au născut toţi în Franţa. Eu am ceva în plus faţă de ei şi ceilalţi se supără când le spun că numai eu sunt congolez.

Am învăţat foarte puţin în Franţa, numai liceul. Cursul primar îl făcusem în Congo. Am făcut Facultatea de Litere şi Ştiinţe Uma­ne în Brazaville, unde mi-am luat li­cenţa, şi apoi m-am înscris la un curs de pedagogie ca să pot fi profesor. Restul studiilor le-am făcut aici, în România. Sunt singurul dintre copiii părinţilor mei care a stat un pic mai mult în Congo.

Ceilalţi - unul e în Africa de Sud, soră-mea a plecat de la Paris acum doi ani, bărba­tul ei a fost promovat director ge­neral la Credit Lyonnais din Dakar-Senegal, iar restul sunt în Franţa. Eu sunt acasă aici, în România. Nu am cetăţenie franceză, nu am cerut-o. Fraţii mei sunt francezi, ei s-au născut în Franţa. Eu pot s-o cer oricând de la ambasada de aici, exact cum fac basarabenii care cer cetăţenie română. Dar eu trăiesc aici, aşa că prefer să dobândesc cetăţenia română.

Tata a murit în 1997, iar mama a plecat din Brazaville şi s-a dus la casa ei părintească, la ţară, nu mai vrea să audă de oraş.

Eu toată viaţa am visat să fiu inginer. După ce am terminat liceul, tatăl meu s-a gândit că probabil ca inginer nu-l voi urma în meseria lui de profesor, de dascăl. Şi s-a gândit că oportunităţile sunt mai concrete la Facultatea de Litere. Eu nu am vrut! A făcut uz de autoritatea lui paternă.

Era un om care-ţi impunea şi n-am putut să mişc un deget şi aşa a trebuit să fac facultatea asta. După ce am terminat-o, i-am zis: "Tată, uite diploma, acum mă laşi să fiu inginer? Da' să nu mă mai obligi să fac nimic!". "Nu, gata! De acum încolo e treaba ta ce vrei să faci". Şi-mi zice: "Hai o să te înscrii la Brazaville". "Nu, vreau să mă întorc în Europa, dar nu în Franţa, m-am săturat de Franţa". "Unde vrei să te duci? Uite, am auzit la minister că poţi să te duci în Ce­hia, în Iugoslavia, în România, Bulgaria, Un­garia..." Ţările din estul Europei. Tata au­zise la minister, era ieşit la pensie, dar era pro­fesor asociat la Brazaville. Eu am zis: "Bine, tată, mă duc!". N-am vrut să intru din nou în lumea occidentală, am vrut să văd ce se întâmplă în lume, căci nu ştiam mai nimic despre cum era comunismul.

În Congo circulau idei comuniste, se ştia de ţările comuniste, inclusiv noi, copiii, ştiam. Ştiam de Ceau­şescu, învăţam la şcoală... Ştiam despre De­cebal, Moldova... şi aşa mai departe. Era chiar o glumă în legătură cu românii care se trag din geţi şi daci; şi noi întrebam: "Cum? Că amândoi sunt bărbaţi!". Şi tata mi-a zis: "Ţi-aş sugera România sau Ungaria. Eu te-aş sfă­tui să te duci la Budapesta". "Iar îmi im­pui?" Dintr-un impuls am ales Bucureştiul. Dacă tata mi-ar fi spus Bucureşti, m-aş fi dus la Budapesta. A fost un fel de frondă. "Păi de ce? Acolo e un comunism mai dur!". "Nu, eu acolo mă duc! Mi-ai promis că nu te mai bagi. Tu ai spus Budapesta, eu am spus Bucureşti. Lasă-mă să mă duc acolo". Am venit cu bursă de la statul congolez în 1983.

După terminarea anului pregătitor la Piteşti, m-am înscris la Facultatea de Geodezie de la Institutul de Construcţii Bucureşti în 1984, ca să devin inginer geodez. Am terminat facultatea în 1989, o dată cu debarcarea lui Ceauşescu. M-am acomodat foarte greu, pentru că am apucat perioada aia mai grea, când nu se găsea mai nimic de mân­care. Nu eram obişnuit cu cozile alea interminabile, mi-a fost foarte-foarte greu, de­oarece intrai în magazin şi nu găseai nimic... tacâmuri de pui (puiul fără picioare şi piept), şi astea după ore bune de stat la coadă, de aşteptare.

După o săptămână de Piteşti m-am întors la ambasadă şi i-am cerut am­ba­sadorului nostru să-mi dea biletul de avion ca să mă întorc acasă. Noi, când ve­neam, aveam bilet dus-întors; nu-ţi convine, pleci. Statul lua măsuri de precauţie. Am venit în Bucureşti şi... "Domnule am­basador, îmi pare rău, dar nu mă pot adapta! Plec! O săptă­mână am mâncat ba la un restaurant, ba la altul. Eu sunt carnivor înnăscut, nu pot să rezist. E greu, mâncare nu este, nu pot..."

Ambasadorul m-a vrăjit, a încercat să mă convingă: "Vino mâine să mai vorbim. Dacă vrei, stai o săptămână la mine la reşedinţă". Până la urmă a găsit un compromis ca să-mi schimb hotărârea. Mi-a zis: "Uite, am vorbit la Ministerul de Externe şi o să-ţi elibereze o legitimaţie de intrare pentru magazinul diplomatic" (unul era pe Strada Dianei şi altul pe Kiseleff). Acolo-şi făceau nomenclaturiştii piaţa - de la miniştrii lui Ceauşescu până la membrii ambasadelor acreditate în România. Şi uite aşa, având legitimaţie... când am intrat la Dianei sau la Kiseleff... am avut Brazaville în faţa ochilor, erau de toate.

Făceam şcoala la Piteşti şi veneam şi-mi fă­ceam aprovizionarea la Bucureşti. Veneam, făceam plinul cu maşina şi plecam înapoi. Stăteam două săptămâni, apoi iar veneam. Îmi luasem maşină imediat după ce am venit, o maşină la mâna a doua, un Renault. N-am avut Dacie. Cu Dacia a fost o chestie interesantă.

Cum am venit în România, pe drumul de la Aeroportul Otopeni, pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, mă miram cum Dumnezeu toată lumea aici are numai Renault 12. Mi-am adus aminte de când eram mic, că mă duceam la grădinţă cu un Renault 12, cum e Dacia. Eu ştiam că nu se mai făcea în Franţa Renault 12, că dispăruse. Mă miram cum de toată lumea avea Renault. M-am dus la colegii mei şi i-am întrebat: "Măi, cum se face că toată lumea are aceeaşi maşină?". "Nu, nu e Renault, e Dacia. Au cumpărat licenţa şi acum e maşina lor. Asta-i politica comunistă", încercau ei să-mi explice, "Toţi la fel".
Şi uite aşa m-am adaptat.
Victor Yla




Instituţiile de învăţământ superior din România au fost considerate şcoli de vârf pentru viitoarele elite din ţările africane

Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   franta

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de