Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România anului 1989, copiii bolnavi de SIDA sau cu handicap, întreruperea curentului electric, raţionalizarea alimentelor, avorturile erau subiecte tabu. În schimb, românii scriau pe adresa "partidului", chiar a "tovarăşului Ceauşescu" şi a gazetelor vremii nemulţumiri legate de aprovizionarea deficitară cu butelii, întârzierile trenurilor, persecuţii la locul de muncă, condiţiile improprii din mijloacele de transport în comun. Şi câte şi mai câte necazuri ce le avea pe-atunci românul!
Cu jalba la şeful statului
Pe adresa Cabinetului 1 şi 2 soseau adesea scrisori în care oamenii îşi povesteau păsurile şi cereau ajutorul. Zi de zi, vreo lucrătoare la confecţii sau vreun muncitor necalificat cerea ajutorul pentru schimbarea locului de muncă, rezolvarea situaţiilor conflictuale cu organizaţiile locale de partid şi amânarea repartiţiilor de locuinţe.
"Ne scriu cititorii"
Dacă ar fi lecturat presa internă, N. Ceauşescu ar fi aflat multe neajunsuri ale "oamenilor muncii". Numeroase şi diverse erau supărările românilor, aşa cum reiese din scrisorile trimise pe adresa redacţiilor gazetelor judeţene. Unele primeau aviz de publicare, la rubricile "Ne scriu cititorii", "Ne-am interesat pentru dumneavoastră şi vă răspundem", "Dialog cu cititorii", "Din scrisorile sosite la redacţie".
În misivele lor, de cele mai multe ori, oamenii îşi vărsau nervii pe instituţiile responsabile de distribuirea apei şi "agentului termic" în locuinţe. În gura lumii intrau astfel adeseori "Întreprinderea de Termoficaţii şi Reparaţii Instalaţii Termice" (ITRIT), "Exploatarea Apă-Canală (EAC) şi "Întreprinderea de Electrocentrale". Unii reclamau cereri şi acte pierdute în hăţişurile birocraţiei "societăţii socialiste multilateral-dezvoltate". Mamele cu mai mulţi copii minori aflaţi în întreţinere cereau sfaturi pentru obţinerea alocaţiilor. Aprovizionarea cu butelii, serviciile proaste din cofetării, patiserii, restaurante, din Bucureşti, staţiunile de pe litoral sau te miri ce cabană din vârful muntelui, conflictele cu vecinii din bloc din cauza zgomotelor erau de asemenea surse de supărare.
Navetiştii acuzau şi ei frigul din "rate" şi reclamau trenurile "grăbite", care le dădeau peste cap legăturile şi îi obligau la întârzieri la serviciu. Iată, de pildă, cum reproşa Cristian Nicolau din Periş nerespectarea orarului de circulaţie: "În luna ianuarie am fost nevoit să fac naveta cu trenul personal 5003, de pe ruta Bucureşti-Bacău. Ei bine, aproape în fiecare zi trenul a fost la peronul din Bucureşti în ultima clipă, încât călătorii abia mai apucau să urce. Trenul are plecarea, conform graficului, la ora 3:10 şi a fost tras la peron în ziua de 11 ianuarie la ora 3:05. (...) E de imaginat ce îmbulzeală s-a produs de fiecare dată, când, în miez de noapte, în numai câteva minute au trebuit să escaladeze scările vagoanelor, datorită peroanelor joase, sute şi sute de călători cu bagaje, unii cu copii în braţe".
Anchete şi reportaje
De multe ori, şi ziariştii cu spirit critic şi combativ iniţiază anchete şi scriu reportaje cu temă socială. În tradiţia emisiunii tv "Reflectorul", dispărută tocmai din cauza prea multor "cazuri negative" încă din 1983, gazetarii semnalează în presa locală fel de fel de nereguli.
Subiecte predilecte sunt desigur risipa materialelor de pe şantierele de construcţii, "integritatea avutului obştesc", gospodăriile colective şi întreprinderile codaşe la realizările de plan şi cifrele de producţie. Uneori sunt semnalate şi cazuri speciale, cum ar fi "şperţurile" vreunui director de fabrică, explozia buteliilor cu defect de la furnizor, micul trafic cu ţigări Kent şi cafea de import.
Un colet deschis de o poştă locală, expunerea de-a valma a mărfurilor în magazinele "mixte" sau nereguli la vreun atelier de reparaţii atrăgeau deopotrivă atenţia vigilenţilor ziarişti. Bunăoară, în ianuarie 1989, gazeta Milcovul, "organul de presă" al organizaţiei de Vrancea, a relatat despre indiferenţa şefului unei secţii de reparat articole de uz casnic, aparţinând cooperativei meşteşugăreşti "Prestarea". "Am constatat că mulţi cetăţeni sunt purtaţi pe drumuri cu săptămânile şi lunile, că respectarea termenului de livrare este ceva arbitrar, iar în ceea ce priveşte calitatea, situaţia este precară. .... Una e să promiţi cetăţeanului că frigiderul (unul dintre exemple) va fi gata la timp şi în stare de funcţionare şi alta să-l pui pe cetăţean în situaţia de a-l returna la unitate de trei-patru ori. Un alt caz l-a reprezentat un aspirator adus la reparat în urmă cu doi ani tot la această secţie şi rămas în aceeaşi stare."
Un caz mai grav a fost semnalat de ancheta declanşată la Casa de copii şcolari din Vărădia, prin care se demonstrau "lipsurile" regimului în domeniul asistenţei sociale. Potrivit României libere, lemne de foc pentru încălzirea dormitoarelor lipseau de câteva luni, baia şcolii era dezafectată, iar medicamentele lipseau din infirmerie. La un an după "descoperirea" de la Vărădia, în 1990, imaginile din creşele şi casele de copii din România au devenit subiect predilect al presei mondiale.
Pilule de "Urzică"
Despre atmosfera de nemulţumire din fabricile patriei apăreau indicii în paginile publicaţiei umoristice Urzica. În stilul fabulei, autorii inventează personaje "negative" care rostesc adevăruri din realitatea imediată. Cititorii se recunosc şi îşi recunosc şefii în "excepţii" precum cele ce urmează: "Era vorba de şeful secţiei în care lucram, de comportarea lui, mai precis. Era insuportabil: păi, de atât timp nu putuse el să rezolve cu terenul din jurul halei de producţie, pe care zăceau fel de fel de reziduuri? Aici trebuia amenajat un spaţiu verde! Cu mobilizarea oamenilor din secţie, în câteva zile, terenul putea fi arat şi semănat cu iarbă. Şi geamurile sparte la hală nu puteau fi înlocuite? Mare lucru! Dar şeful de secţie nu dădea atenţie. Dar gardul ce mărginea secţia? Ce, nu putea fi vopsit? Doar avem atelier de vopsitorie! Iar pe aleea principală puteau fi plantaţi nişte pomi! Până acum creşteau mari! Birourile trebuiau zugrăvite, că se înnegriseră de fum de ţigară. Şi câte şi mai câte! Dar şeful se concentra exclusiv asupra producţiei! Păi, să le rezolve pe toate, dacă e şef!".
