x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima aniversare a lui Nicolae Ceauşescu

0
Autor: Florin Mihai 26 Ian 2009 - 00:00

Despre programul oficial al sărbă­toririi zilei lui Nicolae Ceauşescu aflăm multe din presa vremii. Din oficiosul Scînteia suntem informaţi, de pildă, că 26 ianuarie 1989 a fost o zi încărcată. Şi pentru sărbătorit, dar şi pentru toţi "oamenii muncii".



De di­mineaţă, într-o festivitate ce s-a des­făşurat la Consiliul de Stat, "tovarăşul" a primit omagiile colegilor din conducerea de partid şi de stat, precum şi ale diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti. Spre seară, Nicolae Ceau­şescu i-a cinstit pe membrii CPEx printr-o "masă tovărăşească". Despre dineu, în presă nu au transpirat informaţii. Cunoaştem mai multe însă despre cum se organizau aniversările "primului bărbat al ţării" de la apro­piaţii conducătorului.

"Spune, spune, moş bătrân"
În anii ’60, de ziua sa, lui Nicolae Cea­uşescu îi plăcea să petreacă alături de cei dragi. Părinţii, fraţii, cumnaţii se distrau pe-atunci împreună, păs­trând obiceiurile dintotdeauna. An de an, la vila prezidenţială din Bucureşti, arareori la Predeal, Ceauşeştii chefuiau până dimineaţa, încălziţi de ţuică de prună, vin alb, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf. Fredonau cu toţii, la unison, o melodie îndrăgită. "Melodia fraţilor Ceauşescu mi-o aduc bine aminte, spune Mihaela Moraru, nepoata şefului statului. O cântau când se în­tâl­neau de ziua lui Ni­colae şi se numea «Spune, spune, moş bătrân». Şi se luau de după gât şi cântau toţi, chiar dacă nici unul nu avea pic de voce. Ieşea o lălăială care lor, numai lor, le plăcea foarte mult."

Spre sfârşitul anilor ’70, petrece­rile s-au scurtat, devenind tot mai protocolare şi mai sobre. Şi in­vitaţii s-au schimbat. În locul rudelor sale, care îl vedeau tot mai rar, Ceauşescu s-a în­con­jurat la zilele de naştere de colegii din fruntea partidului şi statului. Şi sănătătea îi era mai şubredă. Din cau­za diabetului, renunţase la băutură, mânca nesărat, fără dulciuri şi doar în cantităţi stabilite la gramaj.

"Dar nu numai restricţiile medicale au fost cele care au determinat reducerea orelor de stat împreună cu familiile membrilor Comitetului Politic Exe­cutiv cu ocazia zilelor de naştere ale soţilor Ceauşescu, crede Eugen Adrian Cristea, directorul adjunct al fostei Direcţii de Securitate şi Gardă Prezidenţială. Fuga din ţară a fostului ge­neral Mihai Pa­cepa în vara lui 1978, când era con­­silier al preşedintelui, a fost poate punctul de plecare în schim­barea întregii atitudini în ra­portul cu toţi din jur, inclusiv cu acti­viştii de partid şi serviciile speciale. De atunci, Nicolae Ceauşescu a de­venit un om închis şi mai rezervat."

Un obicei s-a păstrat totuşi. În fiecare an, apa­rent "spontan", un membru de frunte al conducerii îl omagia pe Ceauşescu, în numele său şi al celorlalţi "tova­răşi". Până la pensio­nare (1972) i-a re­venit lui Ion Gheorghe Maurer, vreme îndelungată prim-mi­nistru al Ro­mâniei, misiunea de a ţine speech-ul în cinstea "celui mai iu­bit fiu al ţării". Mai târ­ziu, a pre­luat "ştafeta" Ma­nea Mă­nescu. La rându-i, Nicolae Ceau­şes­cu "pândea" momentul cel mai pr­i­elnic pentru a da tonul distracţiei.  

Ospătari şi interpreţi de excepţie
Minuţioase erau pregătirile pentru cele câteva ore de petrecere. Fie că se des­făşurau la Predeal, Bucu­reşti sau Si­naia, botezurile, onomasticile sau ani­versările erau organizate de Sectorul Special al Gospo­dăriei de Partid. In­trau în "sarcina" acestuia, printre altele, pre­pararea produselor, aducerea ca­dourilor, angajarea muzican­ţilor şi decorarea salonului pentru recepţie.

După o atentă verificare, erau aduşi la dineu cei mai instruiţi ospă­tari. Obligatorie era prezenţa unui serviciu special sanitar, format din echipe mixte de medici şi laboranţi, care analiza în prealabil calitatea produselor ce intrau în meniu. De soi trebuiau să fie şi cântăreţii. Căci tovară­şului îi plăceau cântecele de petrecere. În noaptea de 26 ianuarie, an de an, cei mai cunoscuţi interpreţi de muzi­că populară "se produceau" în cinstea conducătorului. Cu asemenea prilejuri, printre alţii, Gică Petrescu, Ange­la Moldovan, Ion Voicu, Gheor­ghe Zamfir erau mobilizaţi prin Consi­liul Culturii.

Şi cadourile erau procurate din timp. Sarcina le revenea prim-secretarilor de partid de la judeţe. "Se tri­miteau tablouri pictate de ţărănci cu înţelegerea că erau artiste din popor, sculpturi în lemn cu chipul celui sărbătorit, ţesături, obiecte din cera­mi­că şi o gamă diversificată de alte obiecte, îşi aminteşte Eugen Adrian Cristea. Erau, evident, produse de oa­meni neprofesionişti, dar care erau socotiţi ca autori ai unor produse de artă naivă. Toate aceste obiecte de artă populară erau strânse şi expuse într-o cameră de la reşedinţa prezi­den­ţială.

Apoi, cele ce erau apreciate ca fiind mai deosebite erau fotografiate şi întocmeau albume mari pe care erau men­ţionate datele şi prilejul primirii lor. Apoi, erau luate toate de cei de la Sectorul Special al Gospodăriei de Partid, le înregistrau şi cele mai reuşite intrau în dotarea cabanelor de vânătoare şi de odihnă."

"Oameni ai muncii" cu iniţiativă şi dragoste de conducător trimiteau şi ei "atenţii" pe adresa CC al PCR. Unele chiar consistente şi... utile.
"Unele pachete, crede acelaşi Eugen Cristea, cele care nu ştiai dacă provin de la oameni care se aflau la margi­nea vreunei judecăţi alterate de vreo boală incurabilă, cuprindeau lemne de foc tăiate cu grijă, câteva kilogra­me, aranjate cu destinaţia precisă ca să aibă cu ce se încălzi pe timpul fri­guros de-atunci. Altele erau pache­te cu slănină, cârnaţi, carne afumată, foarte bine preparate, ca să aibă ce gusta sărbătoriţii. Din verificările executate, căci era normal să se facă, mă­car prin sondaj, rezultă că expedi­torii erau oameni de rând şi nici vor­bă de acţiuni singulare sau un grup de a crea o anumită stare de spirit." De unde să fi ştiut oamenii că sărbători­tul avea restricţii alimentare? Căci bo­lile "tovarăşului" erau secrete de stat, la care puţini aveau acces.

Interzis decolteurilor

Din timp era pregătită şi lista invi­taţilor, majoritatea membri ai CPEx, care veneau însoţiţi de consoarte. Primeau cu toţii, la cabinete, invitaţii oficiale, în care li se indica cu precizie ora exactă a sosirii. Participanţii la dineu erau dirijaţi de echipele Miliţiei Rutiere, fiind preluaţi de ofiţerii securităţii prezidenţiale. Singurii care ne­gli­jau regulile de protocol şi soseau când voiau erau Valentin, Nicu şi Zoe. De obicei, veneau neînso­ţiţi. Zoe îl lăsa acasă pe soţul ei, profesorul Oprean, în timp ce Valentin venea împreună cu copilul, dar fără soţie.

Existau desigur şi reguli nescrise, de care fiecare invitat ţinea cont. Invitaţii ştiau, de pildă, că soţii Ceauşescu apreciau ţinutele sobre, elegante. De privirea Elenei Ceauşescu trebuiau ferite, bunăoară, coafurile şi vestimentaţia prea îndrăzneţe: "Exista o limită care se referea la lungimea rochiei, mulajul şi decolteul ei, ba şi la piep­tănătură, îşi aminteşte colonelul Cristea. Dacă «tovarăşa» venea cu coc, atunci cum putea apărea ea, nevasta unuia dintre invitaţi, mai cu moţ, aranjată de o coafeză conform ultimei mode apusene? Deci, atenţie mare, căci o asemenea uşurinţă o putea cos­ta şi a doua oară nu mai avea oca­zia să participe la o asemenea sindrofie! Sau n-o mai băga nimeni în seamă."

Recepţia din 1989, la cazinoul din Sinaia
Ultima aniversare s-a organizat la cazinoul din Sinaia. Totul s-a desfă­şurat conform tipicului stabilit de ani şi ani. Ca de obicei, i-au fost alături membrii Comitetului Politic Executiv împreună cu soţiile. Nicolae Ceau­şes­cu a sosit însoţit de escorta preziden­ţială, din care făceau parte şapte ofi­ţeri. Cele trei maşini de pază şi protecţie l-au condus până la intrarea în salon. Acolo sfârşea misiunea lor, iar tovarăşul era "preluat" de un singur ofiţer. De mult Nicolae Ceauşescu instituise o regulă prin care membrii gărzii personale trebuiau să dispară din preajma sa la petrecerile intime. Ba chiar şi în zilele obişnuite, la reşe­dinţa din Primăverii, ofiţerii erau ne­voiţi să găsească fel de fel de metode ingenioase pentru a se camufla.

La petrecerea din 1989, au rămas în sa­lon doar mesenii şi, pentru un ră­gaz, un ofiţer de încredere. Până şi foto­graful şi cameramanii pătrundeau în sală "la semn", imortalizând de obicei omagiile adresate sărbători­tului. Singurii "intruşi" din afara conducerii de partid şi de stat erau ospă­tarii.   
Recepţia a ţinut câteva ore, fără a se prelungi, ca în vremurile tinereţii, la ore mici în noapte. Peste sărbătorit trecuseră anii, căci împlinise 71 de primăveri şi 55 de ani în activitatea revoluţionară! Parcă şi meniul a fost mai "cumpătat" decât în alte dăţi.

S-a mâncat bine, dar fără specialităţi fistichii. "Preparatele oferite aveau, în general, un aspect deosebit de atrăgă­tor, cum numai nişte bucătari de înaltă meserie ştiu să facă aşa ceva, spune şeful gărzii lui Ceauşescu. Castraveţi mici proaspeţi umpluţi cu brânză frământată, roşii mici umplu­te cu vinete, trei chifteluţe de mări­mea unor ouă de prepeliţă, puţin caş­caval, două felii subţiri de carne de vită rulate cu un sos de bulion, alte produse pregătite la cerere expresă tot cu o simplitate uimitoare şi cu un aspect plăcut. Totul se termina cu câte o îngheţată. Ca băuturi, câte un pahar de şampanie, vin, apă mine­rală şi votcă."

Plecarea, ca şi sosirea, se făcea "ca la carte". Fiecare membru al CPEx se înclina în faţa conducătorului, pre­zen­tând omagiile într-o ordine ie­rarhică bine stabilită. Asistaţi de tine­rii ofiţeri din sistemul de gardă şi protecţie, invitaţii şi-au primit maşinile, plecând spre Bucureşti. Îi aştepta pe mulţi o nouă zi de lucru, întru "edificarea societăţii multilateral dezvoltate". Autobuze speciale au dus spre casă şi pe artiştii care încălziseră atmosfera. La Predeal, cazaţi la vilele de protocol, au rămas doar câţiva dintre apropiaţii lui Nicolae Ceauşescu.

Ultimii au plecat, aşa cum era re­gula în asemenea situaţii, soţii Ceau­şes­cu. În urma lor, în salonul în care cu puţin timp înainte se desfăşurase petrecerea, s-a declanşat instantaneu "cu­răţenia generală". Ospătarii au de­barasat mesele, iar angajaţii Sectorului Special au strâns produsele ne­consumate. La prima oră au luat drumul Bucureştiului în containere speciale spre Gospodăria de Partid. Un scurt inventar a stabilit cât au mâncat mesenii, lista cheltuielilor fiind trimisă, spre decont, la bugetul de stat. Nimic nu se pierdea, totul se folosea!

În zorii zilei de 27 ianuarie, condu­cerea Gospodăriei de Partid, ospătarii, interpreţii, ofiţerii de gardă şi invitaţii răsuflau cu toţii uşuraţi. Se încheiase cu bine un moment important din calendarul sărbătorilor neoficiale ale statului. Zilele aniversare ale "Lui" şi a "Ei" mobilizaseră fiecare şef de unitate, fiecare "om al muncii" încă de la sfârşitul anului 1988. Cine să fi ştiut că era ultima aniversare a "conducătorului iubit"?

Click pe imagine - fotoreportaj
Citeşte mai multe despre:   special,   partid,   nicolae,   ceausescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de