x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima mare reprezentaţie a Danielei Silivaş

0
Autor: Marius Mihalcea 03 Noi 2009 - 00:00
Ultima mare reprezentaţie a Danielei Silivaş Revista Sport/
Vezi galeria foto


Viorica Daniela Silivaş-Harper. Acum are 37 de ani, este o femeie în toată firea, căsătorită şi mamă a trei copii, o fată, Ava Luciana, şi doi băieţi, Jadan Scott şi Rylan, ultimul dintre ei adus pe lume de o lună şi un pic, şi trăieşte în Statele Unite ale Americii, în Atlanta, Georgia.

Peste Atlantic, unde s-a stabilit încă din 1991, şi-a făcut o sumedenie de prieteni. Nici nu se putea altfel, pentru că doamna Silivaş-Harper este şi acum aşa cum ne-o amintim cu toţii de pe vremea când colecţiona medaliile una după alta, ba la Europene, ba la Mondiale, ba la Jocurile Olimpice.

Jovială, mereu zâmbitoare, plină de farmec, sclipitoare. Poate nu mai e la fel de plă­pân­dă ca acum 24 de ani, când Federaţia Română de Gimnastică i-a schimbat anul naşterii din 1972 în 1970 ca să o poată arunca în focul luptei la Campio­natele Mondiale de senioare de la Montreal.

Mai ţineţi minte acel 10 imaculat luat la bârnă cu care Silivaş, pe atunci în vârstă de numai 13 ani, i-a răpit aurul tocmai de­ţi­nă­toa­rei titlului olimpic la acel aparat, buna ei prietenă şi colegă de echipă Ecaterina Szabo? Dar marele triumf de la Campionatele Europene din 1987 de la Mos­cova, unde a câştigat concursul de in­dividual compus, precum şi finalele pe aparate la paralele inegale, bârnă şi sol şi argintul la sări­turi? Dar titlul mondial cu echipa şi me­daliile de aur la bârnă şi la sol cu­ce­­rite tot în '87, la CM de la Rotterdam (Olan­da)?

Despre performanţa de ex­cep­ţie a Danielei Silivaş la Jo­cu­rile Olim­pice de la Seul din 1988 este chiar im­posibil să nu vă amintiţi! Trei me­da­lii de aur, la paralele, bârnă şi sol, do­uă de argint, la individual compus şi în concursul pe echipe, şi una de bronz, la sărituri, plus şapte note de 10, cu care a egalat recordul Nadiei Co­mă­neci de la Mont­real. Succese care au făcut înconjurul lumii, dar pentru care numai Daniela Silivaş ştie cât a muncit. Ani întregi de sacrificii, zile şi ore cu duiumul petrecute în "laboratorul de gimnaste" de la Deva. O mun­că titanică, o muncă ce, o dată cu trecerea anilor, începea să-şi pună am­pren­ta chiar şi pe or­ga­nis­mul plin de vivacitate al Danielei.


LOCUL 12 LA INDIVIDUAL COMPUS

În toamna lui '89, Daniela ajunsese aproape de vârsta majoratului. O  bătea gândul retragerii, pentru că problemele pe care le avea la unul dintre genunchi nu conteneau să-i dea pace, o necăjeau, o sâcâiau din ce în ce mai tare. "Totul mi s-a tras de la miile de aterizări de la finalul exerciţiilor, cartilajul s-a uzat şi de aici acea jenă permanentă pe care o simţeam ori de câte ori lucram. De altfel, imediat după Revoluţie, în martie '90, m-am şi operat de menisc la o clinică din Franţa", rememorează Daniela Silivaş.

Fire ambiţioasă, Silivaş nu s-a dat însă bătută cu una, cu două şi a mers cu echipa României la Campionatele Mondiale de la Stut­t­gart. Ultima sa competiţie majoră din carieră. "A fost o competiţie foarte grea pentru mine, pentru că eram destul de înaintată în vârstă. În plus, acumulasem şi o stare accentuată de oboseală, fiindcă din '85 până în '89 n-am avut timp să mă odihnesc, am luat parte numai la competiţii de nivel înalt, foarte solicitante", măr­tu­ri­seşte acum Silivaş.

Chiar şi aşa, la sfârşitul Mondialelor din Germania Federală, Silivaş tot a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. E adevărat, după un drum anevoios, început cum nu se poate mai prost de Daniela, care a eşuat complet la individual compus, terminând abia pe locul 12.

"Egală cu Svetlana Boghinskaia după două probe, Silivaş a primit la paralele un 9,975 îndelung contestat de public. Notată apoi cu 10 la sărituri, sovietica îşi asigurase practic titlul, când Silivaş a urcat, ultima din grupă şi din concurs, pe... "puntea suspinelor". Întreaga asistenţă era convinsă că, evoluând în maniera obiş­nuită, Daniela îşi va adjudeca medalia de argint. Şi totul avea să decurgă normal, o interpretare precisă, plină de graţie, până când, cu şapte secunde înaintea ieşirii de pe aparat, la un salt înapoi, Silivaş... a căzut!

O clipă de neatenţie, omenească, una singură, durând cât lumina unui licurici, care avea însă să fie plătită foarte scump", relata ziarul Sportul acum 20 de ani. Ce spune Silivaş acum? "Înainte să urc pe bârnă ştiam că nici măcar o notă de 10 nu mă mai poate ajuta să câştig concursul, de aceea m-am deconcentrat şi aşa a venit acea ratare. Acum mi-e clar că şi argintul ar fi fost foarte bun, dar asta e, nu a fost să fie!"
FINALĂ PE APARATE DE VIS
Daniela Silivaş avea să-şi ia însă revanşa cu vârf şi îndesat câteva ore mai târziu după terminarea concursului individual compus, când au avut loc finalele pe aparate. O aşteptau din nou solul, sări­tu­ri­le, paralele inegale şi bârna. "După-amia­ză, Daniela (singura dintre sportive calificată în toate finalele pe aparate) a fost retrasă de la sărituri, proba care a inaugurat reuniunea. Aceasta în intenţia de a o odihni, fie şi numai psihic, pe Daniela. În locul ei, antrenorii au preferat-o pe Cristina Bontaş, iar ideea se va dovedi salutară, întrucât Bontaş va cuceri, cu media de 9,950, o merituoasă medalie de argint", nota Sportul.

Am întrebat-o pe Daniela dacă îşi mai aminteşte cum au stat lucrurile atunci. "Cum să nu ţin minte? A fost decizia antrenorilor, iar eu m-am supus. Ca să fiu sinceră, am acceptat foarte uşor această hotărâre, pentru că în mintea mea ştiam că am şanse mici să iau o medalie la sărituri, care n-a fost niciodată aparatul meu forte. A fost vorba despre o decizie foarte înţeleaptă şi-mi felicit antrenorii că s-au gândit la ea."

Revenim la relatarea Sportului. "Când s-au atacat, după aceea, paralelele inegale, cu Silivaş şi Boghinskaia în cursă, reeditarea duelului de la individual compus, interesul sălii s-a îndreptat către aparatul amintit, spectatorii sesizând «momentul de răscruce» pentru Daniela. Numai că, surprinzător pentru unii, Boghinskaia s-a «bâlbâit», nota de 9,450 răpindu-i orice posibilitate de medalie. Şansele Danielei creşteau, când, iarăşi surprinzător, chinezoaica Di Fan a fost notată cu 10.

Programată ultima, Danielei nu-i mai rămânea, logic, nici o altă variantă pentru aur decât calificativul maxim. Luptând cu dăruire pentru culorile scumpe ale ţării, stăpână pe ea, într-un stil inconfundabil, armonios şi expresiv, Daniela a plutit peste barele de lemn pentru ca, la sfârşit, să se «fixeze» pe saltea, în uralele unui public extaziat, martor al perfecţiunii. S-a afişat, fără întârziere, singura cifră cu putinţă, 10, şi Daniela Silivaş a devenit astfel campioană mondială la paralele inegale, repurtând nu doar o izbândă asupra adversarelor, ci şi una infinit mai valoroasă: asupra ei însăşi." Triumful de la paralele i-a dat aripi Danielei, care a doua zi a luat aurul la bârnă şi la sol, ajungând la trei titluri mondiale. La bilanţul remarcabil al gimnastelor românce la CM 1989 de la Stuttgart, totalizând şapte medalii, au mai contribuit Cristina Bontaş, care a cucerit argintul la sărituri şi la sol, şi Gabriela Potorac, bronz la bârnă.


SUCCES "DEDICAT" PARTIDULUI

După o competiţie aproape perfectă, Daniela Silivaş a fost compleşită cu elogii. Câteva dintre ele: Stuttgarter Nachrichten - "Silivaş colecţionează titluri şi medalii cum colecţionează alţii mărci poştale"; Stuttgarter Zeitung - "E o plăcere să iei un interviu acestei uriaşe campioane, care este Daniela Silivaş.

Ea răspunde rapid şi surâde des, e la fel de scânteietoare în discuţie ca şi pe bârnă"; Agenţia DPA - "Cei peste 12.000 de spectatori prezenţi în tri­bune la ultima reuniune a finalelor pe aparate au aplaudat-o îndelung pe tripla campioană mondială Daniela Silivaş, învingătoare la paralele, bârnă şi sol, cu un program de exerciţii în care dinamismul execuţiei s-a îmbinat cu o înaltă ţinută artistică. Campioana română îşi adaugă astfel la bogatul său palmares, ce cuprinde şase titluri mondiale şi europene şi trei titluri olimpice, alte trei preţioase medalii"; Agenţia ADN Berlin - "Printre vedetele actualei ediţii a Campionatelor Mondiale s-a numărat şi gimnasta română Daniela Silivaş. Ea a obţinut trei medalii de aur, reeditând performanţa realizată în urmă cu un an la Jocurile Olimpice".

În contrapartidă, singurul ziar de sport din România a legat performanţele gimnastelor de la Stuttgart de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român. "Sunt, desigur, foarte bucuroasă pentru noile trofee pe care le-am cucerit, ansamblul succeselor repurtate la Mondiale reflectând nivelul ridicat al şcolii româneşti de gimnastică, condiţiile mi­nunate de pregătire ce ne sunt asigurate, grija cu care ne înconjoară în permanenţă partidul şi statul nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu personal. Ne simţim onorate să putem dedica aceste victorii apropiatului Congres al XIV-lea al partidului, eveniment de covârşitoare însemnătate pentru întregul nostru popor, pentru prezentul şi viitorul scumpei noastre patrii. Acolo sus, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, am simţit parcă mai puternic ca oricând marea responsabilitate pe care o avem noi, sportivii de frunte ai ţării, de a fi mereu la înălţimea încrederii cu care suntem învestiţi, de a obţine rezultate cât mai bune, care să sporească, cu fiecare nouă competiţie, prestigiul pe care l-a câştigat în lume România socialistă, cu deosebire în perioada pe care cu mândrie o numim «Epoca Nicolae Ceauşescu»", sunt cuvintele pe care le-a rostit, chipurile, Daniela Silivaş la sosirea în ţară, pe Aeroportul Otopeni, şi publicate în ziarul Sportul.

La 20 de ani distanţă de atunci, o chestionăm pe Daniela în această privinţă. Numai când aude de partid, de comunism, de osanalele pe care i le ridica conducătorului iubit, izbucneşte în râs. "Ha, ha, ha... Asta-i tare rău de tot! De acest interviu şi dacă mă băteai nu-mi aminteam! Dar e bun, să ştii, îmi place treaba cu partidul, cu Ceauşescu, şi aia cu scumpele culori ale ţării e tare de tot. Păi, din tot interviul ăla, doar partea aceea în care se pomeneşte despre condiţiile de pregătire e adevărată, fiindcă, într-adevăr, la Deva aveam de toate, chiar nu ne puteam plânge că ne lipsea ceva. Dar să fim înconjurate perso­nal de Ceauşescu şi de Elena, de aşa ceva nici nu putea fi vorba. Păi, noi nici nu i-am cunoscut personal pe cei doi, astea-s doar poveşti inventate de ziariştii de atunci, dar îi înţeleg foarte bine, nici n-aş avea cum să mă supăr pe ei pentru că au publicat aşa ceva, aşa erau vremurile atunci, primeau şi ei ordin de sus şi trebuiau să-l execute. Oricum, foarte simpatic interviul."
CU SECURIŞTII PE URMELE LOR
Îi lansăm Danielei Silivaş şi o ultimă provocare, aceea de a vorbi despre pu­ţi­nele zile libere pe care le avea atunci când se deplasa la concursuri în străinătate. "Nu erau foarte multe zile dintr-astea, iar când eram totuşi libere, stăteam tot prin sala de concurs ca să ne pregătim ori în camerele de hotel, la odihnă. Fiecare dintre noi avea o diurnă care se învârtea în jurul a 100 de dolari, în funcţie de numărul de zile în care eram plecate din ţară, iar cei mai mulţi dintre bani îi cheltuiam în ultima zi, îi dădeam aproape pe toţi pe ciocolată şi pe gumă de mestecat. Ţin minte foarte bine că eram ca o familie toate fetele, de fapt, când ieşeam în oraş la cumpărături mergeam numai împreună. Bine, nici n-aveam voie să ne dispersăm, sub pretextul că am putea fi răpite, deşi grija celor trei-patru securişti care ne însoţeau, că aşa era pe-atunci, era să nu fugim. Aşa, dacă stăteam toate laolaltă, fiindcă nu mergeam nicăieri în străinătate fără ei, ne supravegheau mult mai uşor."

Daniela Silivaş, spuneam la început, a lăsat Deva natală pentru Atlanta şi la fel au procedat şi colegele ei de echipă din acele vremuri, doar destinaţiile în care au ales să se stabilească fiind altele. Aurelia Dobre, Lavinia Agache şi Eugenia Golea trăiesc şi ele tot în Statele Unite, Cristina Bontaş şi Celestina Popa s-au stabilit în Canada, Gabriela Potorac locuieşte de ceva vreme în Japonia, iar Ecaterina Szabo stă cu acte în regulă în Franţa. "Ţin legătura cu ele, cu Eugenia Golea chiar am petrecut împreună ultimul Crăciun, dar cel mai des mă văd cu Kati Szabo, nu e an să nu ne întâlnim acasă, în România", şi-a încheiat po­vestea Daniela Silivaş. O sportivă de excepţie, care în 2002 a devenit cea mai tânără gimnastă inclusă în Internatio­nal Gymnastics Hall of Fame, iar în 2003 s-a căsătorit cu managerul sportiv Scott Harper.

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de