x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima sărbătoare a Armatei Române nu s-a ţinut

0
Autor: Cristina Diac 27 Oct 2009 - 00:00
În ultimul an al puterii comuniste, de Ziua Armatei nu s-a organizat vreo ceremo­nie specială. A fost încă un prilej de-a ridica în slăvi pe "tovarăşul Ceauşescu" şi per­sonalitatea sa a toate cunoscătoare. În cins­tea militarilor s-au tras 21 de salve de ar­ti­lerie. Dar şi acestea, tot din înaltul său ordin.  


ÎN LINIA ÎNTÂI A AGRICULTURII ŞI CONSTRUCŢIILOR

Semnificaţia zilei în calendarul lui '89 a fost descrisă, fireşte, printr-o mostră "din gândirea". "Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu: «Ca urmare a bătăliilor eroice purtate de ostaşii români şi sovietici, în numai două luni de la Victoria insurecţiei, întregul teritoriu al ţării a fost curăţat de armatele fasciste. Ziua de 25 octombrie, când a fost eliberată ultima localitate românească, a devenit simbolul naşterii armatei noastre noi - Ziua Armatei RSR.»". Doar că în ziua respectivă, cu altele-şi bătuse capul Nicolae Ceauşescu. Pregătirile pentru Congresul al XIV-lea intrau în linie dreaptă, astfel că Plenara Comitetului Central al PCR l-a reţinut la Ateneu.

Poate că nu întâmplător Ziua Armatei s-a scurs în total anonimat. În Occident, specialiştii în probleme româneşti comenta­se­ră de-a lungul anilor răcirea relaţiile dintre armata română şi comandantul ei suprem. Contabilizând motivele de nemulţumire, au conchis că în 1989, relaţia dintre Ceauşescu şi Armată s-a înrăutăţit dramatic. În ana­lizele occidentalilor, oastea română apărea ca prost plătită, slab echipată, cu personal in­suficient şi ofiţeri trecuţi în rezervă înain­te de termen. Pe militarii de carieră,  deprofesionalizarea forţelor armate, folosite "pentru necesităţile economiei naţionale" - adică la săpat de şanţuri şi cules re­colta - îi nemulţumea în cel mai înalt grad. Cu elevi de liceu, femei şi oameni ai munci din gărzile patriotice spera probabil Ceau­şescu să apere ţara de invazie. Pentru că ofiţerii de carieră şi militarii în termen erau ocupaţi cu strâsul recoltei.
RĂZBOIUL - CA ŞI PACEA, AL ÎNTREGULUI POPOR
Despre Nicolae Ceauşescu s-a spus că a fost un "profesionist al puterii". Propulsat la vârful politicii în vâltoarea anilor de după răz­boi, în mintea lui adânc s-a înşurubat credinţa că toate-s posibile. Anii '80 au fost epo­ca de glorie a "omului multilateral-dezvoltat", capabil să mânuiască utilaje compli­cate în fabrici şi uzine, să recite, să cânte, să pic­teze, şi, nu în cele din urmă, să-şi apere ţara cu arma în mână. Doar înşişi Ceau­şeş­tii, părinţii naţiunii, ajunseseră academicieni cu doar câteva clase primare! De ce n-ar fi şi minerul în stare să compună poezii, ori delicata studentă în litere să mâ­nu­iască ditamai puşca pentru apărarea pa­triei?

Festivalul "Cântarea României" dinamitase barierele între amatori şi profesio­niştii într-ale creaţiei de orice fel. În plan mi­litar, "Războiul Întregului Popor de Apărare a Patriei", doctrină apărută după ocuparea Cehoslovaciei în august 1968 de trupele Tratatului de la Varşovia, intenţiona să facă din fiece român un ostaş, indiferent de vârs­tă şi sex.

Noua doctrină militară care spu­nea că întregul popor trebuie să fie capabil de apărarea patriei a fost legiferată în de­cem­brie 1972, sub forma "Legii privind orga­ni­zarea apărării naţionale a Republicii So­cia­liste România". "Apărarea patriei, a su­ve­ra­nităţii şi independenţei naţionale, a uni­tă­ţii şi integrităţii sale teritoriale, în cazul unei agresiuni armate sau a unei acţiuni în­drep­tate împotriva cuceririlor re­vo­lu­ţio­na­re ale oamenilor muncii din Republica So­cia­listă România, se spunea în textul legii, es­te o datorie sfântă a fiecărui cetăţean ro­mân, bărbat sau femeie, indiferent de naţionalitate."

În România lui Ceauşescu, serviciul mili­tar era obligatoriu, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Începând cu 20 de ani băr­ba­ţii şi de la 18 femeile, serveau patria ca mili­tari în termen. Admişii şi admisele la facul­ta­te făceau armata la "termen redus". Bă­ie­ţii - nouă luni înaintea primului an de fa­cul­tate. Iar studentele se iniţiau în tainele tra­sului cu puşca pe durata studiilor. La Uni­ver­sitate, în trei ani din totalul de patru, câte o zi pe săptămână era alocată milităriei.

Tineri şi mai puţin tineri, bărbaţi şi f­e­mei, cu toţii trebuiau să participe la efortul de apărare a ţării. După 1968 au apărut şi alte forme de militărie, precum gărzile pa­triotice, formaţii de apărare locală an­tiae­riană şi formaţiuni de pregătire a ti­neretului pentru apărarea patriei.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de