x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima vizită a lui Ceauşescu în Moldova

0
Autor: Cristinel C. Popa 14 Sep 2009 - 00:00
Ultima vizită a lui Ceauşescu în Moldova /Agerpres
Vezi galeria foto


Miercuri 13, la Iaşi. Treisprezece septembrie 1989. O zi cu ghinion pentru mulţi, foarte mulţi ieşeni. Pentru că tocmai în acea zi le-a picat pe cap Ceauşescu cu suita sa. Un spectacol grotesc, bineştiut, cu activişti de partid în prim-plan, dar şi în culisele scenografiei de partid şi de stat. Un "show" ieftin, dispreţuit de majoritatea, prilejuit de deschiderea anului şcolar.



SEPTEMBRIE, ULTIMUL BAL CEAUŞIST ÎN MOLDOVA
Ultimul miting la Iaşi. Un Ceau­şescu cu o mimică uşor schimbată, având aerul că e preocupat de altele, explicabil însă, ţinând cont de cursul evenimentelor în Europa de Est. O serbare prelungită cu pionieri, studenţi şi activişti de partid. Un preambul, o repetiţie cu public înainte de al XIV-lea Congres. Aduşi cu PCR-ul, cu UTC-ul, strânşi cu arcanul, oamenii de rând au fost mobilizaţi din întreprinderi, adu­naţi de prin laboratoarele universităţilor, fugăriţi de pe ogoare, fa­brici şi uzine, pentru a participa la ultimul miting al lui Ceauşescu în capitala Moldovei.

Era însoţit de majoritatea membrilor guvernului şi nelipsita-i consoartă, academicianul de renume mondial, specialista în polimeri, academician doctor inginer (ADI) - Elena Ceauşescu. Ar fi fost culmea ca tocmai întâiul academician al ţării să lipsească de la deschiderea anului şcolar! Nu. Ea a fost cea care a adunat scrisorile de nemulţumire pasate cu deosebite eforturi prin­tre securiştii mobilizaţi în număr mare.

Surse apropiate staff-ului de atunci dau de înţeles că Ceauşescu ar fi ales Iaşiul pentru că zona era (şi este) una săracă. Aici oamenii ar fi mi­rosit mai greu aerul tare, occidental, ce pătrundea prin ungherele (sparte) de la graniţele RSR. Mol­dovenii erau cetăţeni cu mai puţine pre­tenţii, mai uşor de manipulat. Aici fântânile puteau fi mai uşor "otră­vite" în calea năvălitorilor în­doc­trinaţi cu "glasnost" şi "perestroika".

"Lanurile", şi aşa arse de soare, puteau fi mai lesne pârjolite, pompând din belşug fumul menit să ascundă vântul schimbării. Ce bătea deja. Crivăţul sovietic, şi nu numai, se simţea, via "Europa liberă", dinspre Ungaria, Germania şi chiar URSS, chiar şi de omul de rând. Intelectualii ieşeni se aflau la curent cu tot ce se întâmpla. "Ne întrebam doar când începe «spectacolul»", spune Leonid Stratulat, pe atunci fotoreporter la Flacăra Iaşului, singurul ziar ce apărea pe piaţa oraşului.

Ca el sunt mulţi de părere că Ceauşescu ar fi ales un "popor" ceva mai oropsit, mai puţin pretenţios, pentru a-l câştiga sau recâştiga. În ultima clipă. Mai precis, pentru a-l monta să fie de partea sa în greaua încercare ce avea să vină. Pentru lupta împotriva "invadatorilor" ce sosiseră (neoficial, însă). Mizând cu sârg pentru ultima oară pe "neamestecul în treburile in­terne", un subiect vast abordat în discursul ţinut la Iaşi. Dar, cum aminteam, vizita din capitala Mol­dovei a fost o pacoste pe capul directorilor de întreprinderi, miliţienilor, securiştilor, chiar şi al ziariştilor, sau, pur şi simplu, al ieşenilor de rând, convocaţi, pe bază de sem­nătură, la miting.

"Administratorul căminului de familişti în care stăteam, singurul deschis, de altfel, peste vară, ne-a căutat până ne-a găsit şi ne-a pus să semnăm că vom participa la adunarea prilejuită de deschiderea anului şcolar. Ne-a spus că, în cazul în care nu vom fi prezenţi, riscăm să fim exmatriculaţi", îşi aminteşte Anca Apostoae, pe atunci studentă în anul III. Doar pentru puţini dintre ieşeni vizita a fost prilej de voie bună, întrucât au putut chiuli de la serviciu.

"Elena Ceauşescu avea pete pe faţă, chiar urme de vânătăi, de la accidentul suferit de curând şi de care ştiau mulţi de prin partid, dar nu numai", povestesc foştii oameni cu răspunderi despre zvonurile ce circulau prin Iaşi atunci. Ea avea un aer grijuliu, mai ales când Nicu primea scrisori. El mima seninătatea, dar a fost văzut în multe ipostaze crispat, preocupat de cu totul altceva, ab­sent. Participând, cum făcea de obicei, la o partidă de vânătoare în zonă, s-a speriat pur şi simplu de zgo­motul gonacilor. "Doar a «pu­pat» vinul adus dintr-o maşină, în afara protocului, şi a fugit, nu a stat prea mult la vânătoare".

Fotoreporterul Stratulat a fost şi el ameninţat acolo că e păzit cu un pistol. "Arma aceasta e neîncărcată (dar era!)... Pentru ce e?", a întrebat el, "Pentru un porc, pentru un fotoreporter, pentru ce-o trebui", a glumit (uşor cam... "porceşte") un securist din garda pretoriană a Ceauşescului, gardă de corp formată din oameni devotaţi care îl însoţeau de la Bucureşti la nelipsitele carnagii.
FĂRĂ BEŢIVI PE TRASEU
Întorcându-ne la măsurile "treisprezeciste", menite a proteja vizita Cârmaciului, trebuie să spunem că mare suferinţă a căzut şi pe capul amatorilor de alcool. Pe raza traseului prezidenţial, crâşmele au fost închise şi, pentru mai multă siguranţă, nici pe la alimentare nu s-a servit deloc - vinişor, berică, mastică sau alte băuturi acum dispărute. Şi aşa programul la cârciumi era până la 22.00, câţiva cheflii şi-au jurat în barbă că Ceauşescu ar trebui împuşcat, fie şi pentru acest lucru. Iar recalcitranţilor li s-a recomandat să stea în casă. Cei care aveau obiceiul să ridice vocea cu diferite prilejuri au avut "domiciliu obligatoriu". Însă, chiar şi aşa, Ceauşescu a strâns o "sacoşă" de scrisori pe tra­seu. Acestea au fost date fie prin intermediari, fie au fost plasate de cei neaflaţi încă în vizorul organelor de partid şi de stat.


INDUCERE ÎN EROARE LA AEROPORT
Marele Cârmaci şi Elena Ceau­şes­cu, specialist în polimeri, au inaugurat, aşadar, pentru ultima oară anul şcolar la Iaşi. Uşile, porţile universităţilor s-au deschis atunci larg. Vântul schimbării adia deja demult la Iaşi, el doar s-a înteţit. Ceauşescu a sosit pe 13 septembrie la aeroportul din Iaşi. O adevărată dezinformare a avut loc cu acea ocazie, po­vesteşte fotoreporterul Leonid Stra­tulat. "Maşina care mă prelua, cu numărul 116, m-a dus la aeroport. Acolo am aşteptat, am pus geanta deoparte şi, parcă din pământ, s-a ivit un şef al Securităţii din Bucu­reşti, ce aparţinea de corpul de pază al lui Ceauşescu. «Ce faceţi, ce aveţi în sacoşă?». Ce să am, aparatul de fotografiat. «Cum de fotografiat, dar ce faci aici cu el?», făcea el pe neştiutorul. Vine tov. Ceauşescu! «Nu mai vine!» Păi de unde ştiu eu cine sunteţi sau dacă e adevărat acest lucru". Probabil fotografii erau cei care ţinteau - se gândeau că ar putea avea montată şi o armă la «jucăria» lor. De aceea se temeau de el. Însă a apărut şi primul secretar şi a spus «stai aici», dar nu s-a făcut nici o poză, Între timp, s-a aflat că Ceau­şescu vine cu elicopterul, aşa că toată lumea a dat să fugă la elicop­ter. Apoi, imediat, s-a anunţat că nu soseşte decât cu trenul, şi toată lumea a dat iar să plece. Era o derută special creată, o inducere în eroare. Evident, a sosit cu avionul", îşi amin­teşte Stratulat.

La coborârea din avion, tovarăşul şi tovarăşa au fost întâmpinaţi de Maria Ghiţulică, prim-secretar al Comitetului Judeţean de partid, care le-a urat bun venit. Apoi au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de un bărbat îmbrăcat în costum popular, cu părul grizonat, care părea mai degrabă a face parte din efectivele Ministerului de Interne decât să fie un ţăran de prin zonă. Soţii Ceau­şescu, îmbrăcaţi în culori deschise, au urmat protocolul şi au fost conduşi în fugă la garda de onoare. Ostaşi ai forţelor armate, membri ai gărzilor patriotice şi de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, cum se chemau, i-au prezentat onorul. Sute de oameni mobilizaţi au aplaudat şi au răbdat scrâşnind din dinţi tot spectacolul de protocol ce se derula cu această ocazie. La vizită au participat, din careul de "valeţi" ai lui Ceauşescu, Emil Bobu şi Silviu Curticeanu, membri CPEx.


A CĂZUT "FLACĂRA IAŞIULUI"
La astfel de vizite, grosul informaţiilor provenea de la reprezentanţii Agerpres. "Echipa venea şi se instala cu câteva zile înainte. Era responsabil Neagu Udroiu, aveau şi un coordonator. Stăteau băieţii la telex şi fiecare redactor Agerpres era axat pe un obiectiv de vizită. Textul era făcut dinainte, luau cifre, erau panouri, citeau de acolo realizările. La un obiectiv, de la primirea de că­tre şeful unităţii şi până la ieşire se mergea într-un ritm nemai­po­me­nit", spune Constantin Lupu, pe atunci şeful secţiei Politic la "Fla­căra Iaşului". Chiar dacă era însoţit în principal de cei de la Agerpres, Ceau­şescu ajunsese să îi cunoască şi pe redactorii din provincie, sau cel puţin pe Stratulat îl ştia: "Într-o zonă rurală, mergând către elicop­ter, m-am împiedicat şi am căzut într-o mică groapă, Ceauşescu, care nu era un om prost, a spus: «a căzut Fla­căra Iaşiului!». I-am auzit vocea. Deci el mă cunoştea, cei din suită îi explica­seră cine şi de unde sunt". Aşa cum îi ştia pe toţi ceilalţi din suită.
CU COTUL ÎN UMĂRUL ELENEI CEAUŞESCU
Primul secretar, în cazul Iaşiului, Maria Ghiţulică, îl întâmpina de fiecare dată la aeroport. Doar când Ceauşescu dormea nu era însoţit de Maria Ghiţulică pe traseu. În judeţ mergea când cu elicopterul, când cu maşina şi până pleca erau nelipsiţi cei de la miliţie, stăteau grămadă. "În timpul mitingurilor, erau ca­reuri prestabilite - aici vine Nicolina, aici îl ocupă CUG-ul, aici Mase Plastice, aici Ţesătura. Şi se umpleau, pentru că directorii şi secretarii de partid trebuiau să aducă oamenii. Şi nu se omitea nici un aspect.

De exemplu, în septembrie 1989, când a sosit Ceauşescu la deschiderea anului şcolar, au stropit boscheţii şi copacii din Iaşi cu o substanţă verde, ca să arate mai frumos", îşi amin­teşte Stratulat. Pe 14 septembrie 1989 Ceauşescu a vizitat Liceul In­dustrial Victoria. "Erau şi ea şi el. E adevărat că am ajuns cu jumătate de oră mai înainte. Am fost precaut, ca să nu-mi încurce accesul Miliţia. Am ajuns până la expoziţie, că acolo s-au făcut nişte expoziţii cu reali­zări: dezvoltarea învăţământului de ma­să local... avem atâţia elevi, atâtea şcoli, etc. Era expoziţia centrală a judeţului despre învăţământul ie­şean. Acolo, la Victoria, era vorba de cel profesional, tehnic, că a fost şi o expoziţie cu cel universitar, la Po­li­tehnică. Am ajuns acolo, la Victoria, fără să mă întrebe nimeni şi chiar m-am mirat că putea să intre oricine cu ecuson de presă. Nu m-a legitimat nimeni şi am ajuns de era cât pe ce să-i dau un cot în umăr Elenei Ceauşescu după ce sosise (ulterior)", îşi aminteşte Lupu.

La vizita de la CUG, nu s-a stat mai mult de şapte, opt minute: "Directorul unităţii a făcut o raportare din mers, s-a trecut repede, pentru că vizita era programată la minut şi se ştia că la 11.00 lumea deja era la Palat pentru adunarea populară. Iar cu o asemenea viteză, era greu să vorbeşti de o problemă şi să se gă­sească rezolvare pentru aceasta", adaugă fostul fotoreporter de la "Fla­căra Iaşiului", Leonid Stratulat.


INDUSTRIE LA PAŞCANI, AGRICULTURĂ LA MOVILENI
De la Iaşi, "comandandul suprem al forţelor armate" a plecat să vizi­teze Paşcaniul, un oraş puternic in­dustrializat în ultimele decenii, un oraş cu un fond locativ vast, construit în ultimele decenii în proporţie de 80% de comunismul victorios, după cum se lăudau pe atunci mai-marii zilei. Vechi centru muncito­resc al Moldovei, Paşcaniul repre­zenta un fief: întreprinderi importante, un centru industrial de im­por­tanţă strategică, de "interes re­publican" chiar. Ceauşescu a cobo­rât din elicopter pe noua platformă in­dus­trială situată în vestul ora­şu­lui.

Însoţit de bunul gospodar pri­ma­rul Neculai Răţoi, de care oa­me­nii Paş­ca­niului erau destul de mul­ţumiţi chiar la acea vreme, şi de sui­tele lor, a vizitat pe rând mai multe în­treprinderi unde a fost întâmpi­nat în fiecare poartă de fabrică de însuşi ministrul de resort venit de la Bucu­reşti cu cel puţin o zi înainte pentru a pregăti primirea. Aceştia erau în­soţiţi evident de directorii de întreprinderi. Conducerea întreprinderii l-a condus pe Ceau­şescu în vizite scur­te, în viteză, la diferite obiective, in­variabil, la câte o expoziţie, aşa cum prevedea programul. De ce doar vizite scurte? "Pro­babil şi pentru faptul că Ceau­şes­cu se temea". Prima unitate vizi­tată a fost Întreprinderea de Traductoare, unde se fabricau elemente de mecanizare necesare in­dus­triei. Au urmat, pe rând, Întreprinderea Me­ca­nică de Material Ru­lant, Întreprinderea pentru Indus­trializarea Sfeclei de Zahăr.

Apoi s-a îndreptat cu un convoi de maşini înapoi, către Iaşi, oprindu-se în drum la Staţiunea de Cercetări Agricole Podu Iloaiei şi Cooperativa Agricolă de Producţie Movileni. Peste tot pe unde a fost, a vizitat ne­lipsitele expoziţii cu produse. I s-au recitat peste tot "poezii" cu pro­ducţii-record şi poveşti cu balauri ai tarlalelor răpuşi, ori spioni ai întreprinderilor executaţi cu sânge rece de agenţii patrioţi, fideli de­mo­cra­ţiei populare. S-a bătut puternic din palme (până la înroşire), s-a strigat din toţi rărunchii (până la răguşire). Mai ales de către amatorii de mondenităţi.

"La noi, la Movileni, într-adevăr se făceau producţii-record la legume şi cereale. Ca să se convingă, Ceauşescu a săpat el însuşi în două cuiburi de cartofi, alese la întâm­plare, şi a fost mulţumit când a vă­zut că a scos din fiecare peste două kilograme", îşi aminteşte Nela Cojocaru, a cărei grădină era chiar învecinată cu tarlaua pe care a poposit Ceauşescu. Este o mărturie obţinută cu noroc de un participant la acel moment. «Odată îi dădeau ra­por­tul cu prilejul unei vizite pe teme de agricultură. Era la o primire la Iaşi, era şi Victor Surdu prezent, era vorba despre floarea-soarelui şi despre po­rumb. Erau prezentaţe produc­ţiile în kilograme la hectar.

După ce zice ăla de roadele îmbelşugate, Ceau­şescu i-a tăiat-o scurt: «Hai, bă, ăsta poartă cra­vată!», adică spune prostii. Trebuia să poarte flanea, ţărăneşte, mun­cito­reşte, ca să fie credibil! Tot la Movi­leni, Ceauşescu, ca de obicei, a dat indicaţii în stânga şi în dreapta. De teama insuccesului şi pentru o vizită cât mai reuşită, grâul a crescut de dimineaţă până către după orele prânzului în ritm susţinut, cu mult peste media obişnuită. Porumbul ştiu­leţi şi-a scos capul din pănuşe la tre­cerea marelui cârmaci. Aşa se spu­nea. Astfel încât, la expo­ziţia cu «ciocălăi» de cucuruz, Ceau­şescu a fost pus în faţa unui cântar cu balans, cum erau înainte, şi i s-a cântărit în faţă un porumb de aproape jumătate de kilogram. Zia­rele vremii chiar au imortalizat acest moment. Tovarăşei Elena Ceau­­şescu i-au sticlit ochii de mân­drie. Cântarul nu a fost măsluit, au povestit cooperatorii locului, cu toate că securiştii prezenţi nu au ve­rificat acest lucru. Apoi convoiul de maşini a plecat, lăsând pe feţele sătenilor un strat gros, mare, de colb. A fost ultima imagine. Atunci l-au văzut sătenii pentru ultima dată, în viu, pe Ceauşescu.
OBIECTIVELE DIN IAŞI
În a doua zi petrecută la Iaşi, Ceau­şescu a făcut câteva ture însufle­ţi­toa­re prin oraş. A ajuns la Combinatul de Utilaj Greu, un colos, simbol al industrializării forţate, a vizitat acea şcoală cu profil industrial, Victoria, de care am amintit, apoi Poli­teh­nica ieşeană, făcând un po­pas la Facultatea de Chi­mie, şi a ţinut discursul de deschidere a anului şcolar la Casa Pătrată, se­diul Ju­deţenei de Partid. Ce s-a întâmplat şi cum s-a desfăşurat vizita în Iaşi po­vestesc mai mulţi martori ai acelor evenimente, Leonid Stratulat (foto­re­porterul de la Flacăra Iaşului), Constantin Lupu (şeful secţiei Politic a aceluiaşi ziar) şi Constantin Ciur­lău (şeful Securităţii judeţului Iaşi).

"Eram la Flacăra Iaşului în 1989. Noi aveam corespondenţi, de exemplu, când venea Ceauşescu se căutau în prostie mulţi colaboratori. Atunci, 40 de filme le-am dat, dar n-au venit înapoi mai nici unul cu poze. De regulă, dacă aduceau imagini unul sau doi, dar erau miş­cate, neclare". Surse din institu­ţiile care asigurau pe atunci paza susţin că acei colaboratori erau utili vizită de vizită pentru a surpinde şi pune la punct eventuale derapaje în ce priveşte paza Conducă­to­rului. Oameni suspecţi. Pe atunci, aparatele foto aveau mare nevoie de lumină şi blitz pentru a face poze pe film.

Cu aparatul său, Stratulat ajun­gea chiar să facă or­dine: mergea şi avertiza conducerea unei întreprin­deri cu musca pe căciula că urma să facă o poză pe un subiect negativ şi imediat lucrurile se rezolvau. De aceea, poate, au vrut să-l facă activist de partid. La des­chiderea anului universitar a pri­mit şi el sarcina să facă câteva fotografii. "El (Ceauşescu - n. red.) venea de fiecare dată cu o zi-două înainte pentru instructaje cu activul Partidului Comunist. La acea vizită sau, poate, la precedenta, dar tot în acel an, nu-mi amintesc exact, eram la Facultatea de Chimie din Complexul studenţesc Tudor Vladi­mirescu. Ne urcasem pe acoperiş. Un om era cu un etaj mai jos. Când convoiul s-a apropiat, bărbatul a aruncat o haină înspre maşina prezidenţială. Era un om care a avut nişte necazuri şi care a strigat: «Tovarăşu' preşe­din­te, tovarăşu' preşedinte», iar acesta s-a uitat sus la el. A oprit maşina şi a spus: «Dacă doreşti ceva, vino jos şi dis­cutăm». Dacă fotografiam, mă lua şi pe mine, şi aparatul.

S-a dus unul după el şi l-a coborât jos, dar nu a vorbit cu Ceauşescu, a vomat în WC, că avea o boală. Ceauşescu l-a aş­teptat, dar consilierii lui i-au comunicat ce s-a întâmplat şi a renunţat să mai vorbească cu el. A schimbat traseul. Toate scrisorile şi bileţelele la Elena Ceauşescu ajungeau. Pe la Sala Sporturilor s-au dat bileţele şi unul a vrut să stea de vorbă personal cu Ceau­şescu. Dar cei din pază l-au trântit jos ca să nu poată înainta, şi i-au dat scrisoarea ei. Şi atunci a ie­şit puţin scandal, că a strigat lumea la ei, au zis, «Lăsaţi-l în pace să vorbească», dar nu i-au dat voie. Ceau­şeasca, crispată la faţă, a luat scri­soarea. S-a văzut că s-au speriat. De altfel, Ceauşescu trebuia să ţină un discurs în Comple­xul studenţesc Tu­dor Vladimirescu, dar s-a renun­ţat."


FOCUL DE ARMĂ L-A SPERIAT
Înainte de deschiderea anului şcolar, Ceauşescu a fost la vânătoare. "Ştiu că la un moment dat s-au auzit mai multe focuri de armă şi el a spus: «Măi proştilor, vă împuşcaţi unul pe altul». Aşa am auzit eu. A fost şi un semnal pentru el să fie mai atent, pentru că a devenit mai prudent. Dar n-a fost atât de prins de vânătoare, se vedea că era preocupat de alte pro­bleme. El a împuşcat 13 porci, eu am fost chiar de faţă, eram păzit de un co­lonel de-al lui. Ştiam că trebuie să aduc o poză, două. La vânătoare ve­neau maşini din staff-ul lui şi dă­deau pachete la fiecare, cu diferite produse.

Eu eram cu nişte indivizi pe care nu-i cunoş­team acolo, dar cred că mă păzeau şi pe mine. Am o poză cum stăteam în cuşca din care trăgea Ceauşescu. Era şi un colonel care direcţiona. Vorbea prin radio: «Pescă­ruş 2», recepţie, şi altele de-ale lor. Co­dificări. Avea arma asupra lui şi a zis că e ne­în­cărcată, dar era. Era gata să tragă dacă era nevoie. Şi, între timp, vine un porc rănit, jetul de sânge se pro­iecta pe raza de lumină care co­bora. Zăcea în spasme, făcea hah, hah, ie­şea un jet de sânge. Raza de lumină curgea de sus şi se vedea un curcubeu aşa de ciudat, era un curcu­beu de sânge, era înfiorător. Şi atunci am fugit de lângă el, dar au zis să nu ne apropiem de porc. Ne-am re­tras şi am stat liniştiţi acolo. Anima­lul care e rănit atacă pe oricine.

Numai el trăgea Ceauşescu era însoţit de medicul său personal, care îl supraveghea de aproape. "Avea o valiză doctorul pe care o căra, probabil medicamente, ustensile şi fel de fel de acte. După acesta, veneau primul-secretar şi câţi­va dintre cei care participau la vâ­nă­toare. Cu toţii au urcat sus, în cuşcă, s-au instalat în locurile de vâ­nă­toare, dar numai lui i se dădea arma, eu eram chiar acolo. Îi dădeau arma în­cărcată şi când trăgea, dacă doar rănea porcul, unul de lângă el împuşca animalul cu pistolul. Era foarte bine organizat. Numai el a tras, dar nu l-am fotografiat, că n-aveam voie. La un moment dat l-au invitat să bea vin roşu, să guste puţin tort. Era adus aşa, oarecum în afara protocolului. «Tovarăşe secretar, vă rugăm să serviţi!». Era pus pe o tavă, lângă ma­şi­na care cărase toate acestea. A dus puţin la gură şi s-a urcat la maşină şi a plecat".


RĂTĂCIT ÎN PĂDURE
La 14 septembrie 1989, Ceauşescu a trecut şi pe la cabana sa de vânătoare de la Dobrovăţ. Aici se odihnea Ceau­şescu atunci când venea "la cerb", dar nu să vâneze, ci "doar să-i admi­re". Un pădurar îşi aminteşte că Ceau­şescu nu a ucis niciodată cerbi la Po­ieni, doar îi privea, ba chiar avea unul preferat, pe care îl botezase Flueraru: "Era trofeu de aur, dar nu l-a îm­puşcat. Era un foarte bun vânător şi foarte bun ţintaş. Cei care spun că îmbăta animalele sau că le îngrăşa ca să nu mai poată fugi sunt nişte mincinoşi. Ceauşescu vâna de-adevăratelea". Pădurarul îşi aminteşte că era frumos şi cald în toamna lui '89.

După manifestările de la Comitetul Judeţean de Partid, Ceauşescu a mers la Casa de Oaspeţi de pe Bucium, iar de acolo, direct către cabana Poieni, din pădurea Dobrovăţ. Era însoţit doar de Elena Ceauşescu, de doi câini şi de comandantul Miliţiei, colonelul Pleşa. Nevasta şi câinii i-a lăsat la cabană, iar el şi Pleşa au plecat, spre seară, la observator, să vadă cerbii. Nu după mult timp, şeful de ocol, care stătea la un canton silvic împreună cu un pădurar şi cu un brigadier, s-au trezit cu ei la uşă. Au înlemnit când însuşi Ceauşescu le-a cerut să-i însoţească pentru a vedea cerbii. De emoţie, şeful de ocol a rătăcit drumul şi, cum între timp se înnoptase, tot aprindea lanterna. Crezând că-i un semn, Pleşa îi cerea s-o stingă şi, până când inginerul nu a fost ameninţat că va fi împuşcat, n-a renunţat la lumina lanternei. Şi şeful unităţii Antitero, Florin Vezeteu, intrase în panică pentru că Ceauşescu dispăruse, aşa că a plecat în căutare. El şi oamenii lui au mers târâş, ca nu cumva să creadă Ceauşescu că-l urmăreau atentatorii. Ceauşescu şi-a dat seama că s-a rătă­cit, dar n-a zis nimic şi chiar a făcut haz de întâmplare când, în cele din urmă, a ajuns la cabană.


ŞEFUL SECURITĂŢII POVESTEŞTE
Şeful Securităţii Iaşi din acea vreme, Constantin Ciurlău, explică si­tuaţia din punctul său de vedere. "N-am fost tot timpul lângă el, dar m-am aflat în acele momente în preajma sa. Eu nu pot să vorbesc din punct de ve­dere politic, pentru că asta presu­pune angajarea fostei instituţii, ci din punct de vedere al fap­telor. De organizare, la ultima vizită, s-au ocupat mai mult liderii politici. Din punctul nostru de vedere, noi eram cu mă­surile care se impuneau atunci când venea un şef de stat în judeţ şi cu asta basta. Angajaţi de-ai mei pe traseu erau mai puţini, cei mai mulţi veneau de la Bucureşti, De asemenea, noi niciodată nu făceam gardare aproa­pe. Atribuţiile noastre constau mai mult în a obţine informaţii că nu se întâmplă un act terorist sau alt act de natură să afecteze vizita şefului sta­tului, era vorba de ceva preventiv", îşi aminteşte Ciurlău.

Şeful Securităţii spune că nu trebuia să anunţe la Paşcani când sosea Ceauşescu, pentru că cei de acolo ştiau dinainte traseul. "Partidul organiza absolut tot programul şi te punea în faţa faptului împlinit. Îţi dădea lista cu oamenii care soseau şi îţi spunea: Ăsta-i programul, şi cu asta basta". În ce pri­veşte starea de nemul­ţumire a oamenilor, Ciurlău este de părere că po­pulaţia era într-o situaţie dificilă. "Nu s-a întâmplat nimic deosebit odată cu ultima vizită la Iaşi a lui Ceau­şescu. Singurul lucru care a fost se­sizat a fost că lumea era foarte ne­mul­ţumită. Noi am informat treaba asta şi am spus cui trebuia să lase lumea să dea scrisori, ca să nu se producă busculade. S-au dat atunci zeci de scrisori", susţine Ciurlău. Acesta ar fi putut spune mai multe, însă secretomania încă persistă: "Nu pot să vă ajut, pentru că eu fac parte dintr-o asociaţie a rezerviştilor şi fără aprobarea asociaţiei centrale nu pot să dau un interviu, nu pot să vă ajut".
Citeşte mai multe despre:   special,   nicolae ceausescu,   vizita de lucru moldova

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de