x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ultimele "Stele fără nume"

Ultimele "Stele fără nume"

20 Mar 2009   •   00:00

Alături de "Meridianele cântecului" şi "Şlagăre în devenire", o altă emi­siune de mare popularitate, rea­lizată împreună cu Titus Munteanu, a fost celebra "Steaua fără nume".

Emisiunea ca atare fusese creată la sfârş­itul anilor '60 de Simona Pa­traulea şi Sorin Grigorescu şi avu­sese de-a lungul timpului, ca pre­zentatori, pe poetul Dan Deşliu, pe prof. Mihai Florea sau pe Marius Ţeicu. De la acesta din urmă am preluat eu microfonul de comperaj, după 1985, cu Titus Mun­teanu la cârma emisiunii ("Şlagăre în deve­nire", un concurs de creaţie modern şi stimulativ, fusese proiectul său integral). La în­ceputul anului 1989 au avut loc ul­timele ediţii ale "Stelei fără nu­me"; între timp, Titus Mun­teanu, din motive pe care nu mi le amintesc, cedase de câteva ori rea­lizarea emisiunii Marianei Şoitu.

Pentru a vă reîmprospăta memoria, concursul avea drept menire des­coperirea de noi talente pentru mu­zica uşoară românească, ceea ce şi făcuse, din plin, începând cu pri­mii laureaţi: Corina Chiriac, Doina Spă­taru, Cornel Constantiniu. Acum nişte ani, Simona Patraulea a pus la cale o emisiune tv în care să se reîn­tâl­nească toţi laureaţii din cele trei de­cenii scurse până la acea dată, ocazie pentru mine să constat că au fost mulţi de care publicul nu-şi mai aminteşte. Dar suficient de mulţi n-au trecut întâmplător probele nu­me­roase şi dificile.

 

Erau trei etape succesive, între probe fiind: interpretarea cu acompaniament de pian (neuitatul Gerry Podgoreanu) a unei piese alese de juriu din lista celor zece depuse "la dosar" de concurent; probă de dic­ţie, după texte de la IATC; duet cu o vedetă; dans, actorie. Abia în ultima etapă se cânta cu orchestra RTV, dirijată de Sile Dinicu şi apoi de Cornel Popescu. Din juriu făceau parte personalităţi ale vieţii muzicale, nu­mele care reveneau frecvent fiind al compozitoarei Camelia Dăs­că­les­cu (în egală măsură reputată profesoară de canto), al regretatului compozitor Laurenţiu Profeta, al muzicologului Vasile Donose sau al Si­monei Patraulea.

 

Marius Ţeicu compusese o temă muzicală pe care nu o dată a cân­tat-o el însuşi în deschiderea spectacolelor, găzduite de Studioul de concerte al Radiodifuziunii din Str. Nuferilor, actuala G-ral Berthelot.

 

Datorită numărului mare de candidaţi, dar şi a unui sistem de desfăşurare mai special, de multe ori între prima şi ultima etapă trecea atâta timp că spectatorii erau şi ei derutaţi. Iată, de pildă, va­loroasa cântăreaţă originară din Tulcea, Alexandra Canareică, a trecut cu bine etapa I în 1986 şi a fost chemată la etapa a II-a abia în 1988, când a concurat alături de Alina Mavrodin.

 

Ea a cucerit Trofeul "Steaua fără nume" în 1989, alături de Ramona Bădescu - ele fiind ultimele câştigătoare ale competiţiei. Toate cele trei nu­mite aici au fost laureate şi ale Festivalului de la Mamaia, fiindcă în intervalul dintre prima şi a treia etapă, odată lansaţi, interpreţii apăreau la tv şi participau şi la alte competiţii.

 

Întrerupt inexplicabil de TVR în 1989, concursul "Steaua fără nume" a lăsat câţiva concurenţi fără "diplomă", ei trecând cu bine primele două etape, a treia ne­maiavând loc însă niciodată.

După 1990, TVR n-a ştiut, ca în atâtea cazuri, să-şi exploateze muzica populară; "Floarea din grădină" a avut aceeaşi soartă, cu excepţia că, acum câţiva ani, realizatoarea Maria Tănase-Marin a reînviat-o cu succes pentru un sezon, pentru ca apoi să se renunţe iarăşi... Supunându-şi concurenţii la probe complexe, "Steaua fără nume" a lansat zeci de ade­vărate vedete (să mai numim pe Loredana Groza sau Oana Sîrbu, de pildă) şi ar fi putut fi pe afiş şi azi, actualizată şi modernizată, dar TVR nu s-a priceput la asta.

 

Au apărut în schimb, din import, tot felul de "Megastaruri" şi alte "căutări" de vedete care nu au dat decât rareori artişti viabili. Anticipând parcă acest cântec de lebădă, la una din ultimele ediţii ale "Stelei" a fost invitată să susţină un recital regretata Mihaela Runceanu - profesoară căreia îi datorează mult atâţia interpreţi...

 

Ul­timele spectacole au avut loc în a doua jumătate a lunii martie '89. La proba de aptitu­dini, Alexandra Canareica a cântat la vioară, iar Ramona Bă­descu la pian. Aceasta din urmă, în­veşmântată într-o rochie roz cu volănaşe, a cântat melodii de Jolt Kerestely şi Marius Ţeicu. Ultima ediţie a "Stelei" a fost realizată de Titus Munteanu în regia regretatei Anca Sandu.
Octavian URSULESCU

×
Subiecte în articol: special