x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Un bulgăre de humă"

0
Autor: Roxana Ioana Ancuta 28 Iul 2009 - 00:00
Arhiva personală Nicolae Mărgineanu/


O prietenie liber consimţită şi necondiţionată. Prietenia dintre Ion Creangă şi Mihai Eminescu. O prietenie proiectată în mit...



În 1989 trebuia să se împlinească  100 de ani de la moartea celor două mari personalităţi ale literaturii române, dar şi a dragei Veronica Micle. Singurul film de lung metraj care a adus în prim-plan prietenia dintre Creangă şi Eminescu a fost realizat aşadar în 1989 de Nicolae Mărgineanu, o producţie cinemato­grafică al cărei scenariu i-a fost ofe­rit regizorului de dramaturgul Mir­cea Radu Iacoban. Filmul se numeş­te "Un bulgăre de humă".

"A fost printre puţinele dăţi când mi s-a oferit un scenariu - îşi amin­teşte Nicolae Mărgineanu. Lui Mircea Radu Iacoban i s-a cerut să scrie un scenariu despre prietenia povestitorului Ion Creangă cu Mihai Eminescu. Era un an aniversar. Se împlineau 100 de ani de la moartea lor şi a Veronicăi Micle. Sincer, am pornit cu neîncredere în realizarea acestui film, deoarece nu credeam că vom găsi actori care să se potrivească în cele două roluri. Mi se părea dificil..."

De ce era dificil? Pentru că, bine ştim cu toţii, figura lui Eminescu este foarte idealizată. De toţi românii. "Încă din cartea de citire, de când le sunt predate primele noţiuni de limbă română, elevii învaţă invariabil câteva versuri ale poetului, privesc acea fotografie, a unui tânăr superb care cred că este cu adevărat cel mai iubit dintre români", explică regizorul.

"Prin urmare, fiecare se simte frustrat când vede pe cineva în locul acestui chip pe care îl idealizează. Este ca şi cum l-ai da jos din icoană, făcând, prin acest gest, un sacrilegiu. Consideram că alegerea acto­rului care să-l interpreteze pe Crean­gă era mai uşoară, problema ne gândeam că va fi însă la cel care urma să-l joace pe Eminescu." Una dintre opţiunile regizorului pentru acest rol dificil, cum îl numea, era actorul Claudiu Bleonţ. Au mai fost şi alţii care au încercat să-l întru­chipeze pe Mihai Eminescu în filmul lui Nicolae Mărgineanu, însă, în momentul în care Adrian Pintea a venit să dea o probă pentru rol, a fost atât de bun şi de convingător, încât i-a impresionat pe toţi.

Era Eminescu, pentru că se identifica cu Eminescu, din anumite puncte de vedere semăna cu Eminescu, fizic vorbind, uneori simţea ca Eminescu. "Au fost mai mulţi actori la probă, însă, fără îndoială, Adrian Pintea a fost extraordinar. Chiar am reuşit să obţinem o asemănare izbitoare cu Eminescu în două secvenţe.

De altfel, Pintea avea un păr creţ, care trebuia mereu întins. Săracul, îl chinuiau destul de tare la machiaj până îi întindeau părul şi apoi îl ondulau puţin, ca să semene cu al lui Eminescu. Adi Pintea, Dumnezeu să-l ierte, era o fire destul de rebelă şi suporta destul de greu lucrul acesta. Dar în esenţa lui, în sufletul lui, în interiorul lui era foarte aproape de Eminescu, iar lucrul acesta l-a ajutat foarte mult."
Distribuţia a fost definitivată în­tr-un final. Dorel Vişan în rolul lui Creangă şi Maria Ploae în cel al Veroni­căi Micle. Acestea fiind rolurile principale.
GOANA DUPĂ PISICILE LUI CREANGĂ
"Atunci, un astfel de film se putea face foarte bine. Buftea era un studio bine echipat, chiar dacă nu avea în dotare cele mai moderne aparaturi, însă erau 2.000 de oameni angajaţi, avea foarte multe costume, construc­ţii pentru decor foarte bune, construcţii de scenografie." Încet-încet, lucrul la acest film începea să se contureze clar, însă problemele nu conteneau să apară totuşi.

După pros­pec­ţiile pe care le făcuseră la Ţicău, la bojdeucă, oamenii din echipă au rea­lizat că filmările ar fi im­posibil de făcut acolo nu numai din pricină că bojdeuca era muzeu, iar aprobările pentru filmare s-ar fi putut obţine destul de greu, ci şi din pricina spa­ţiului destul de mic: erau doar două încăperi, deloc generoase în ceea ce priveşte dimensiunile. Dar s-a găsit o soluţie salvatoare.

"Am închi­riat pentru trei luni un teren. Tot în Ţicău, la nici 100 de metri distanţă de boj­deucă. Am fotografiat bojdeuca, a venit scenografa, a făcut toate mă­surătorile necesare şi aşa am reuşit să construim la Buftea o copie după bojdeuca originală, pe care am transportat-o, ca pe nişte piese lego, la Ţicău. Dar a apărut altă problemă. Crean­gă avea 14 pisici. Or, pisica nu stă în casă dacă nu este casa ei. Fapt care ne obliga pe noi să creştem nişte pi­sici încă de mici,  pe care să le obişnuim cu bojdeuca noastră şi cu oamenii din echipă."

Slavă Domnului, se găseau şi atunci destule pisici prin Bucureşti, aşa că au făcut rost cu uşurinţă de câteva. Echipa de filmare, care era gata de drum, a urcat pisicile într-un tir. Pe drum însă, la una dintre opriri, şofe­rul a deschis uşa tirului, moment în care multe mâţe au sărit din vehicul, luându-şi lumea-n cap şi ratând şansa de a fi vedete de cinema.  "Când am ajuns la Ţicău, scenografa, speriată de situaţie, a început să lipească afişe peste tot: «Căutăm pisici mici». Anunţurile au dat roade, pentru că, atât timp cât am filmat, ne-au tot fost aduse pisici mici, pe care am apucat să le creştem şi care în scurt timp s-au obişnuit cu noi."


UMBRA LUI EMINESCU
Eminescu, conform scenariului iniţial al filmului, nu era conturat într-un personaj propriu-zis. Ar fi trebuit să fie doar o apariţie. O umbră. "Mircea Radu Iacoban îşi imagina că vom face o minune, cumva, ca el să nu se vadă. Ceea ce nu se putea, lucru pe care i l-am explicat şi lui. «Eminescu este un personaj în carne şi oase şi trebuie luat ca atare». A acceptat sugestiile. În privinţa rolului Veronicăi Micle, ea apărea extrem de puţin şi, prin urmare, am mai introdus câteva scene în film pentru a o ajuta să devină şi ea un personaj şi să nu fie doar o figuraţie. Am avut ceva pro­bleme, pentru că Dulea nu a dorit-o pe Maria Ploae în acest rol. Eu le-am spus că o să renunţ la film dacă nu ne lasă să facem distribuţia pe care o vrem, el a oprit filmul timp de o lună, după care, nu ştiu prin ce împrejurări, s-a răzgândit."

"Toţi trei erau, dar mai ales Adrian Pintea era destul de inhibat de personajul pe care trebuia să-l interpreteze. Cred că am stricat somnul celor adormiţi. Mă refer la Mihai Eminescu, la Veronica Micle şi la Creangă. Câte lumânări am aprins atunci... Şi câte rugăciuni am spus atunci pentru ei, pentru că îi simţeam foarte aproape. La început, nu ştiu din ce motive, nu ne prea ieşeau filmările. Ceva nu se lega. M-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un semn, şi, într-un final, mi l-a trimis acel semn. Unul dintre actori, care juca în rolul unui călugăr, întorcându-se de la Oradea, mi-a adus din partea unei doamne care auzise că realizăm acest film, o carte de vizită de-a lui Eminescu. Atunci am simţit ceva... Nu sunt chiar atât de superstiţios, dar de data asta am simţit că lucrul a început să meargă mai bine. Cred că am primit mai mult curaj. Cartea de vizită o am şi acum. Probabil am s-o predau la muzeu..."


DOREL VIŞAN NU-ŞI MAI REGĂSEA MERSUL
"Un mare ajutor în film a fost Mioara Ifrim, care era în rolul Tincăi. Ea chiar avea o dezinvoltură contagioasă şi îi făcea pe cei doi să se simtă mult mai firesc, să coboare puţin din problemele lor intelectuale. Avea foarte multă naturaleţe, ceea ce a contat enorm."

În film nu apar deloc imagini cu bojdeuca originală, însă casa construită la Buftea era identică, lucru care de multe ori îi deruta pe cei care doreau să viziteze bojdeuca lui Creangă şi care din greşeală ajungeau aici, dând nas în nas cu membrii echipei de filmare. "Când îl mai vedeau şi pe Crean­gă, rămâneau mască. Au fost seri mi­nunate... Cred că a ieşit un film bun, dar cei din Moldova nu mi-au iertat niciodată că, în film, Creangă vorbea literar. Dar poate am făcut-o mai mult şi pentru Dorel Vişan, care s-a străduit foarte mult pentru acest film. S-a îngrăşat enorm, vreo 30 de kilograme, şi-a schimbat mersul (după filmări mi-a spus că a avut probleme, pentru că nu-şi mai regăsea mersul).

Oamenii au luat foarte în serios rolurile. În final, cred că truda noastră s-a transpus în film şi, cum mai spuneam, a ieşit un rezultat destul de bun. M-am documentat foarte mult pentru acest film, am citit mult despre viaţa lui Creangă şi a lui Eminescu, am citit ziare de atunci, am intrat în epocă... Descoperisem o lume extraordinară, cu multe lucruri formidabile."
Citeşte mai multe despre:   special,   film,   eminescu,   eminescu veronica,   creanga,   nicolae mărgineanu,   1989 - acum 20 de ani

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de