Vin Otonel din smochine!

Mi-am dorit un vin "adevărat"! Adică, să-mi fac singură vin. Din smochine! Am gustat numai puţin de la o cunoştinţă şi mi-a fost de-ajuns. La drept vorbind cred că era mai mult oftica pe care o simţeam la gândul că eu nu făcusem încă un astfel de "preparat vitaminos, aducător de sănătate şi economii băneşti", după cum îl lăuda soţul cunoştinţei mele.

Am umblat după ea trei săptămâni până am obţinut reţeta. Perfect! Ajunsă acasă, m-am aşezat pe scaun, în bucătărie şi, am pus hârtia pe masă. Am inspirat adânc şi mi-am zis: reţetă am? Am. Borcan de 15 litri, am intrat în cămară şi l-am dat jos de pe raft, am; 10 litri de apă, la chiuvetă, am;  40 gr. sare de lămâie, scot repede pliculeţele din dulap, am;  trei kilograme de zahăr, am; drojdie de bere, am; un kilogram de smochine? N-am! N-am ingredientul principal! Cel care avea să-mi refacă, mie, sănătatea! Mie, personal! Eu, cea care, precum bărbatul cunoştinţei mele, aveam să devin o forţoasă, o pungă de sănătate, cea care nu va mânca aproape nimic, economisind banii... dacă voi bea măcar un pahar pe zi, din acest vin cu gust de "Vin Otonel"! Ah!

Uite-aşa am început să mă dau de ceasul morţii pentru că n-aveam smochine! Pe de altă parte, îmi venea să râd de ideea tâmpită de a căuta smochine, pe care nu le găseam nici de Crăciun şi Anul Nou, pentru copii! Atunci apăreau pacheţele cu smochine sau chiar la kilogram. De unde să iau smochine, acum, în octombrie?  Era bun un vin natural de sărbători! Nu mai dădeam banii pe poşirca de la magazin! Şi... avea un gust plăcut, era bun, era făcut de mine... Vreau smochineee!!!

Aşa că, m-am pus pe încins telefonul! Nici nu mă mai gândeam că voi plăti convorbiri peste abonament! Meritau sa­cri­ficiul! Dar nu se potrivea cu economisirea... Eeee! Acum nu se pune pentru că n-am făcut vinul, abia după... îşi face apariţia şi "economia bănească"! Glume, glume, dar smochine ioc! Pro­misiuni, berechet! Trebuia să aştept o minune. Amărâtă, am înjurat în gând, cum era obiceiul, neratând pe nimeni şi m-am pus la pândă. Cineva va scăpa cuvântul "smochină" şi voi fi pe fază.

Aşteptam, la început cu ardoare apoi, mai stinsă, fără nădejde. Într-o zi, când tot aşteptam, dar de data asta datele, de la calculator, pentru salarii, c-aşa era atunci, o colegă tinerică-tinerică, de la un birou alăturat, intră timidă şi mă întreabă dacă ştiu cum se face drobul din pate de ficat, dar cu orez. Am simţit un junghi în coaste şi o lumină mi s-a arătat că o înconjoară. Am zâmbit dulce, cât toată mierea adunată în vara ce a trecut şi i-am zis că posed minunata reţetă şi că o pot învăţa şi pe ea. Dar, mai întâi trebuia să ştiu precis ce fel de drob dorea, aşa că am început s-o întreb: din cel cu ouă fierte în interior, cu ceapă şi morcov ras, înăbuşite? Din trei cutii de pate, din cele mici, că-s mai gustoase? Cu mărar şi pătrunjel verde? Făcut aşa, sub formă de checuleţ? Şi-l serveşti feliuţe, cu salată verde sau gogoşari în oţet? Merge şi cu o ţuică, o vodcă sau chiar un vinişor...

Vinişor! Eram sigură că are gura plină de salivă! Aşa că, am atacat-o fără milă şi i-am zis: îţi dau reţeta de drob, dacă-mi faci rost de un kilogram, sau mai multe, de smochine!

Fata s-a luminat la faţă şi mi-a ciripit: "Nu e nici o problemă, pentru că viitoarea mea soacră lucrează la o cofetărie şi am s-o rog să vă facă rost!". Uite şi minunea! Îmi venea să sar la ea şi s-o pup, numai că m-am gândit că mai bine fac asta atunci când îmi aduce smochinele. Economisesc pupicurile! Gata, m-am liniştit! Parţial! Cei în mână, nu-i minciună! Şi îi zic: "Când îmi aduci smochinele, îţi dau reţeta şi te învăţ, de ai să fii campioana dro­bului din paté!". Coleguţa mi-a mulţumit plină de încredere şi m-a lăsat cu speranţa.

A doua zi, nici nu m-a lăsat să mă dezbrac de pardesiu şi mi-a pus pe birou un pachet cu opt pacheţele de 250 g de smochine! Vinul meu începuse să prindă gust. Ah! Şi ce viteză aveam în degete, când am început să-i scriu reţeta şi explicaţiile amănunţite despre modul de preparare şi ornare, şi servire, şi... Ah! Ce vin minunat am făcut!