x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Walesa – omul de fier

0
Autor: Nicolae Drăguşin 17 Sep 2009 - 00:00
Punct esenţial în biografia lui Lech Walesa este profesia - electrician, absolvent de şcoală profesională. În 1989 era preşedintele sindicatului "Solidaritatea". Laureat al premiului Nobel pentru pace (1983), deţinător a 14 doctorate onorifice la universităţi de renume (între care Harvard  şi Colombia). Walesa era unic în lume. Demonstrase că, în teoria şi practica politică, muncitorii se pot opune regimului comunist. întorsese ideologia marxist-leninistă pe dos.


PROLETARI CONTRA PARTID COMUNIST

Muncitor şi catolic practicant, Walesa avea o origine socială deplin "sănătoasă". Fiu de dulgher dintr-o zonă rurală, s-a născut în 1943. După şcoala profesională s-a angajat ca electrician pe şantierul naval "Lenin" de la Gdansk (1966). Trei ani mai târziu, s-a căsătorit cu Danuta Golos. în 1989 soţii Walesa aveau opt copii.

Ca şi alţi colegi de breaslă, Leszek (numele de alint), a participat la revoltele din 1970. Pe atunci, comitetul de grevă din care făcea parte funcţiona ilegal. Nu a uitat promisiunile compromisului între muncitori şi regim. Mariajul de conivenţă s-a deteriorat rapid, un nou val de nemulţumiri izbucnind în Polonia (1976). Impulsul acestor nemulţumiri a fost dat de comemorarea victimelor protestelor din 1956. Muncitorul Walesa a înaintat o serie de critici la adresa conducerii şantierului naval şi, mai mult decât atât, a iniţiat câteva demonstraţii de protest. Urmarea? Desfiinţarea contractului de muncă. Din 1976 şi până în 1980, şomer fiind, Walesa a editat un ziar clandestin şi a activat în cadrul Comitetului pentru Apărarea Muncitorilor (KOR). În plus, alături de Adrezj Gwiazda, Krzystof Wyszkowski şi Antoni Sokolowski, a pus bazele Sindicatului Liber de pe Coasta Mării Baltice. Existenţa sindicatului a început la 29 aprilie 1978. Rolul acestuia a fost decisiv în naşterea "Solidarităţii". 1980 l-a găsit pe Walesa, cel cu origine sănătoasă, având o experienţă grevistă imposibil de trecut cu vederea. Walesa a devenit, aşadar, omul care concentra cele mai importante caracteristici ale Poloniei. Contextul şi profilul personal l-au aruncat pe Walesa în arena cu lei a bătrânilor comunşti.
NOBEL PENTRU PACE
După desfacerea contractului de muncă, acti­vitatea lui Walesa a trecut în afara zidurilor şantierului naval. În august 1980, când la Gdansk a izbucnit greva muncitorilor, Walesa s-a urcat pe zidul şantierului şi a cerut muncitorilor să continue greva şi să ceară puterii politice mai mult decât bunăstare economică. Striga în gura mare pentru libertate de expresie şi dreptul de a se asocia în sindicate libere, iar greva să devină, astfel, o formă legală de protest. A fost un gest decisiv, care l-a propulsat pe Leszek, muncitorul în salopetă (deşi era şomer) şi mustaţă, ca lider al greviştilor. Acest lucru s-a întâmplat la 14 au­gust 1980. De aici mustaţa lui a devenit un simbol al luptei paşnice pentru libertate. Tot în 1980, Walesa şi-a jucat propriul rol în timpul filmărilor pentru pelicula "Omul de fier" a regizorului Andrezj Wajda. La propriu şi la figurat.

În septembrie se încheie ultimele acorduri la Gdansk dintre Guvernul comunist şi "Solidaritatea", în urma cărora sindicatul a obţinut existenţa legală, însă nu şi statutul de sindicat liber. Declararea stării de asediu la 13 decembrie 1981 care a scos în stradă tancuri şi trupe în faţa unui adversar de nevăzut, a suprimat existenţa legală şi, totodată, existenţa liberă a lui Lech Walesa (împreună cu a altor membri ai sindicatului). De la 13 decembrie 1981 şi până la 14 noiembrie 1982, omul cu mustaţă a fost ţinut în arest. În anul următor eliberării, Walesa a făcut cerere de reangajare la şantierul naval. Apoi, la foarte scurt timp, a primit vestea acordării Premiului Nobel pentru pace. De teamă că îi va fi interzistă întoarcerea în ţară, Danuta Walesa a plecat la Stockholm pentru a primi distincţia în numele soţului. Motivul gestului: militantismul cu care apăra drepturile muncitorilor.


REVOLUŢIONARUL CU MĂTĂNII
Dacă pentru polonezi Walesa devenise un simbol, pentru occidentali acesta era un personaj ambiguu, imposibil de încadrat într-un tipar. Pe de o parte, Walesa a întruchipat un elan re­volţionar. În 1981 a fost arestat pentru că a refuzat continuarea negocierilor cu autorităţile, în baza principiului său potrivit căruia revoluţia se autolimitează. Altfel spus, reformismul ca re­voluţie era de preferat violenţei sângeroase. Nu întâmplător, Walesa ar fi spus: "Îmi era teamă în cazul în care câştigam". Pe de altă parte, Walesa a întruchipat valorile conservatoare ale Polo­niei, tradiţionale şi catolice. Ideea unui muncitor, lider de mişcare revoluţionară, frământând în mâna dreaptă şiragul de mătănii, primind împărtăşania la messa oficiată în faţa porţilor şantierului naval sau îngenunchind în faţa Papei, îi întriga pe occidentali. Asta cu toate că Walesa a susţinut în repetate rânduri că Solida­ritatea nu aparţine nici stângii şi nici dreptei, aşa cum erau înţelese în mod obişnuit. Fapt este că, după 1983, Walesa s-a bucurat de o mai mare li­bertate de mişcare. A călătorit mult, principalul scop fiind acela de a modera aripa extremistă din sindicatul "Solidaritatea".

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în ţara natală (1987), a treia de la înscăunare, a dat un nou imbold "Solidarităţii". În 1987 se înfiinţează un comitet executiv temporar al "Solidarităţii", care în anul următor organizează o nouă grevă masivă. Principala revendicare a fost relega­lizarea sindicatului. După 80 de zile de grevă, în septembrie 1988 Guvernul a acceptat reluarea discuţiilor. În ianuarie 1989, după opt ani de existenţă clandestină, Solidaritatea a redevenit legală. În aprilie, Walesa a fost reales preşedintele sindicatului. Discursul său s-a axat pe două revendicări: retragerea trupelor sovietice şi organizarea de alegeri libere. Lucru pe jumătate îndeplinit. În august 1989, lui Walesa i-a fost propusă funcţia de prim-ministru, pe care a refu­zat-o în favoarea jurnalistului Tadeusz Mazo­wiecki, fost consilier în cadrul "Solidarităţii".

Cu toate că a refuzat poziţia câştigată prin rezultatul alegerilor, Lech Walesa se află la 24 au­gust 1989 pe culmea popularităţii, atât în ţara natală, cât şi în străinătate. Cu doar aproape două luni înainte, a primit la ziua Statelor Unite ale Americii "Medalia pentru Libertate", fiind astfel cel dintâi posesor al acestei importante distincţii. Cu această ocazie, în discursul de recepţie, a rostit cunoscuta propoziţie: "Libertatea nu este doar un drept, ci şi responsabilitatea şi datoria noastră comună". Singurul statut revendicat însă de Lech Walesa a fost doar acela de muncitor (polonez).
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de