"Erau acolo numai lucruri de calitatea intai. Obiectele care au trecut prin mana mea le mai gasesti numai in muzee si cataloage, nu se mai gasesc pe piata"
Marcel Zambaccian Marcel Zambaccian este nepotul colectionarului Krikor Zambaccian. Singurul urmas in viata al acestuia. In vechiul cartier al anticarilor si negustorilor, pe Strada Blanari din centrul Bucurestiului, printre dughene pline de haine de duzina, se afla Galeriile de Arta Zambaccian. Printre tablouri, dar si alte opere de arta il puteti gasi in fiecare zi, daca aveti si putin noroc, bineinteles, pe Marcel Zambaccian, nepotul marelui colectionar.

Jurnalul National: De cand sunteti colectionar de obiecte de arta?

Marcel Zambaccian: In domeniul artelor aveam experienta in familie, iar prin anii ’46-’47, cu mare greutate, din cauza ca nu aveam origine sociala sanatoasa, m-am angajat la Consignatia de stat. Cu ajutorul lui Krikor, bineinteles, care il cunostea pe director, un om de arta din Constanta. Dupa un an am devenit sef de magazin. Erau acolo numai lucruri de calitatea intai. Obiectele care au trecut prin mana mea le mai gasesti numai in muzee si cataloage, nu se mai gasesc pe piata.

Ati fost aproape de Krikor Zambaccian?

M-am nascut la 24 mai 1927, la Constanta, dar cand aveam eu un an ne-am mutat la Bucuresti, unde tata avea o casa si unchiul o alta, aflata la numai sapte minute distanta de a noastra. In Bucuresti, tata era mereu cu Krikor Zambaccian, si-au continuat activitatea de textilisti. Intre anii 1928-1940 au fost reprezentantii fabricii de textile Azuga. Activitatea noastra a fost mai stransa cand unchiul meu si-a cumparat casa pe actuala Strada Muzeul Zambaccian, iar eu stateam pe Strada Sofia. Mergeam in fiecare zi la el, mai ales cand organiza seri muzeale in care ii avea ca invitati pe Arghezi, Zaharia Stancu, Pallady, Petrascu, Baba, Ciucurencu. Voia sa ma formeze, sa fiu printre ei.

Cum ati inceput sa "colectionati"?

Dupa doi ani de munca in magazin am cerut sa fiu expert pe teren, incepusem sa cunosc clientii, iar cu aprobarea directorului am primit calificarea de expert in obiecte de arta. Achizitionam obiecte de arta de la colectionari particulari, de la stat din cele confiscate - sa nu uitam ca eram in perioada proceselor politice - , dar si obiecte de patrimoniu de la Banca Nationala.

Erau multe tablouri confiscate?

In anii ’50-’52 am adus la Consignatia tablouri - de la judete, din cauza ca atunci era colectivizarea - din doua trenuri pline care au fost aduse la Gara Regala de la Mogosoaia. Printre aceste tablouri erau si foarte multe din Regat, pentru ca in ’44 la bombardament multi si-au dus colectiile la mosii.

Este adevarat ca Zambaccian, unchiul dumneavoastra este cel care a botezat Romarta?

Da. A fost primul magazin de stat in care se vindeau obiecte de arta, icoane, dar si tablouri si multe altele. El i-a spus Romarta de la arta romaneasca. Nu era pe atunci un magazin in care se vand batiste si camasi, sa nu credeti asta.

Picasso, Matisse, Tonitza…

Muzeul Zambaccian adaposteste peste 300 de obiecte de arta plastica si decorativa. Majoritatea pieselor sunt lucrari de pictura foarte cunoscute, care au intrat si in istoria artei. Nicolae Grigorescu are un numar mare de lucrari in colectia Zambaccian. Dintre acestea de remarcat sunt celebrul "Cap de fata", peisajul "La Posada", care este foarte cunoscut si "Intrarea in padurea Fontainbleau" tot o lucrare celebra.

Apoi calcand apasat pe parchetul batran al cladirii il gasim pe Ion Andreescu cu "Padurea desfrunzita" si "Iarna la Barbizon", lucrare deja recunoscuta ca fiind celebra, atunci cand Zambaccian a achizitionat-o. Stefan Luchian are un loc privilegiat in colectia lui Zambaccian. Colectionarul a dedicat o camera intreaga la parter, special pentru tablourile lui Luchian, pictorul care domina arta romaneasca la inceputul secolului XX.

Urmeaza Tonitza cu "Nina in verde", "Cap de fetita" si putin mai incolo o lucrare de mari dimensiuni semnata Nicolae Darascu si intitulata "Cimitir tataresc la Balcic".

Dar nu trebuie lasat deoparte si in nici un caz la urma grupul de impresionisti. Nume celebre precum Paul Cezanne, Renoir, Sissley, Picasso; sunt si doua lucrari ale lui Henri Matisse. Maurice Utrillio are si el doua peisaje. In total sunt 18 impresionisti francezi. In 1946 Zambaccian si-a donat partial colectia statului roman. Parte integranta a donatiei, casa colectionarului a fost modelata si completata in 1957. Zambaccian a donat colectia in doua etape, o parte in 1949 si restul colectiei la 1961 cu o clauza, respectiv colectia sa nu fie mutata din casa. Aceasta clauza a fost respectata pana in 1977. Dupa cutremur au fost adapostite mai multe colectii la Muzeul National de Arta. Unele s-au intors la casele lor, altele nu. Zambaccian a ramas la Muzeul National de Arta pana in 1996, cand a fost readusa colectia in casa Zambaccian. De atunci se afla expusa la actualul Muzeu Zambaccian, de pe strada Muzeul Zambaccian nr. 21A.

Traditie de familie

Colectionarul Krikor Zambaccian s-a nascut in 1889, intr-o familie de origine armeana stabilita la Constanta. Din 1907 a urmat cursurile Institutelor superioare de comert din Anvers si apoi de la Paris, unde s-a familiarizat cu arta occidentala si i-a cunoscut pe pictorii Matisse, Dufy, Derain, Bonnard. In Bucurestii anilor 1920-1950 a inceput sa colectioneze lucrari ale unor pictori deja consacrati sau chiar necunoscuti. Marcel Zambaccian, in fotografia de mai sus cu fratele sau Jacques, la Geneva, in 1938, este singurul descendent in viata al familiei Zambaccian. Nascut si el la Constanta, mutat in Capitala de la varsta de un an, este colectionar de 60 de ani.

PERSONAJ

Comentatorii romanului "Bietul Ioanide" de George Calinescu, aparut in 1953, au fost de acord cu faptul ca modelul personajului Saferian Manigomian - colectionarul si negustorul de antichitati artistice in salonul caruia incepe actiunea cartii si se desfasoara parte din intalnirile si intrigile ei - nu este altul decat faimosul colectionar de arta K.H. Zambaccian. Volumul a fost intampinat la aparitie cu multa ostilitate de catre critica dogmatica a stalinismului, indispusa de modul nu tocmai pe linia partidului in care scriitorul infatisa istoria epocii. In urmatoarele randuri va vom prezenta un fragment din roman: "Langa sofaua lui Saferian se gaseau doua mormane de covoare persane intoarse pe dos si impaturite, alese de el personal din piesele cele mai bune, sustrase din emotie estetica circulatiei comerciale. Afara de aceasta, asezat pe dusumea se vedea un glob terestru asa de mare, incat de pe sofa Saferian il putea invarti cu mana si contempla. I-l adusese Demirgian, dintr-un fond de mobile vechi. Manigomian primea un jurnal armenesc aparand la Stambul si unul frantuzesc la Cairo, La Bourse, pe care le citea si rascitea, cautand a ghici sensurile dintre randuri. Acestea nu-l multumeau si cauta lumini in convorbirile cu prietenii, pe care ii descosea asupra tuturor evenimentelor posibile". (George Calinescu - "Bietul Ioanide")