150 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 Ian 2009 • 00:00

În urmă cu 150 de ani, la 24 ianuarie, la Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei, din 5 ianuarie 1859, era ales şi domnitor al Munteniei, desăvârşindu-se astfel Unirea celor două Principate Române sub sceptrul unui singur domnitor. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a devenit primul şi singurul domnitor pământean al României.

"A sosit acum timpul pentru tot românul de a se apropia de altarul Patriei cu mintea liberă de orice gând îndoielnic şi cu inima curată de orice patimă dezbinătoare; căci neîncrederile, defăimările, urile şi împerecherile sunt unele fatale care aduc pieirea neamurilor. Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între români! Cauza acelor lupte lipsind astăzi, lipsească totodată şi trista dezbinare dintre ei. Prezentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care vă cheamă la înfrăţire, românilor! Căci, precum de la suirea noastră pe Tronurile Moldovei şi Munteniei noi nu am mai cunoscut în aceste ţări nici moldoveni, nici munteni, ci numai români, asemenea nu voim a vedea între români nici partide, nici clase înduşmănite, ci numai fii ai aceleeaşi mume şi fraţi de acelaşi sânge. În ochii noştri toţi românii sunt buni; în inima noastră sunt toţi iubiţi deopotrivă, deşi chiar unii din ei, rătăciţi de patimi violente, se expun a fi înfrânaţi şi a cădea sub asprimea legilor. Ne adresăm dar către toţi, ca adevărat Principe român, care liber de orice înrâuire voieşte prosperitatea ţării prin aplicarea înţeleaptă a Convenţiei şi mărirea Naţiei prin sincera înfrăţire a celor ce au onorul de a face parte din ea", afirma Cuza, în proclamaţia adresată românilor de dincolo şi dincoace de Milcov.

Astăzi se împlinesc 150 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia. Jurnalul Naţional marchează aniversarea marelui act istoric de la 24 ianuarie 1859, de la Bucureşti, prin reproducerea celor mai importante documente de epocă privind Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia, extrase din lucrarea "Cuza Vodă România" editată de istoricul Stelian Neagoe.

Discursul rostit de deputatul Vasile Boerescu, în şedinţa secretăa Adunării Elective a Munteniei

Bucureşti, 24 ianuarie 1859

Domnilor deputaţi,

Pentru ce suntem împărţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi voi? Ori nu suntem toţi români? Ori nu avem toţi aceeaşi patrie? Ori nu suntem toţi fiii aceleaşi mame? Pentru ce să zicem noi şi voi? De ce să nu zicem noi, românii? Nu avem toţi aceeaşi amoare comună? Care este cauza diviziunii noastre? Care este mărul de discordie dintre noi?

Acest măr de discordie, să nu-l ascundem, el este Domnia. Cine va fi Domnitorul? Fiecare îşi are convicţiile sale, fiecare îşi are simpatiile sale personale; fiecare din noi crede că ţara va fi mai fericită având de Domnitor pe cutare şi pe cutare. Dar discordia există; căci nu toţi cugetăm asemenea. Din astă discordie rezultă discreditul Camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai are credinţă la noi; anarhia nu e departe şi inamicul e la porţile noastre. Cum să respingem anarhia? Cum să oprim pe străini? Făcând să piară discordia, făcând să piară punctul care ne desparte.

Noi (partida naţională) declarăm că nu avem nici un candidat; dumneavoastră (partida conservatoare) aveţi vreunul? Se poate. Însă nici unul din noi toţi nu cred că a venit aici cu hotărârea a face să fie candidatul lui cu orice preţ. Toţi suntem români şi nimeni nu voieşte răul ţării sale, nimeni nu ar voi ca candidatul său să ajungă la Tron pe urme de sânge sau sprijinit de străini. Ar fi o ofensă pentru ţară de a crede că ea a putut trimite la Cameră asemenea oameni.

Ca să ne unim toţi asupra aceluiaşi candidat, este posibil? Cred că nu; fiindcă am zis, fiecare îşi are credinţa sa. Dar a ne uni asupra unui principiu, ne putem uni; mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naţionalităţii noastre. Acest principiu este al Unirii.

Mulţi din dumneavoastră, acum un an, au reprezentat ţara în această Cameră şi au susţinut cu căldură Unirea. Prinţul Bibescu, fostul Domnitor, a fost între alţii cel mai elocvent şi ardent apărător al Unirii. S-ar putea oare estimp ca aceste persoane să se contrazică? Aceasta nu se poate crede. Să ne unim cu toţii asupra principiului de Unire, acestui mare principiu ce are să reînvieze naţionalitatea noastră! Să ne dăm mâna ca fraţii, să cugetăm că suntem muritori, că avem să mai trăim câţiva ani şi că copiii şi strănepoţii noştri au să moştenească un viitor glorios, creat de noi! A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Astă persoană este Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldovei! Să ne unim ca fraţi asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa naţională va fi împăcată că ne-am îndeplinit cu religiozitate o datorie sfântă.

Mesajul adresat Adunării Elective a Ţării Româneşti

10 februarie 1859

Domnilor deputaţi ai Ţării Româneşti,

Actul de înalt patriotism care a întrunit în unanimitate asupra mea voturile dumneavoastră este demn de admirarea lumii. El este şi va fi în ochii istoriei mai mult decât înălţarea pe Tron a unui om devotat cauzei naţionale, el este triumful unui principiu mântuitor şi înălţarea unei naţii întregi. Onoare domniilor voastre domnilor reprezentanţi ai Ţării Româneşti, căci aţi ştiut a realiza dorinţa cea vie a naţiei române: Unirea Tronurilor Româneşti!

Aceste Tronuri glorioase ne sunt oferite nouă prin voinţa unanimă a românilor din Principatele Unite. Mândri de a ne sui pe ele, noi vom avea cea mai sacră datorie de a redobândi şi păstra vechea lor demnitate.

În împlinirea acestei frumoase chemări, vom fi fericiţi să ne putem răzima pe energicul, luminatul dumneavoastră patriotism.

Primiţi, domnilor deputaţi, mulţumirile sincere ale Domnului ales de domniile voastre şi a cărui deviză este şi va fi: binele Principatelor Unite în toate şi înainte de toate.

Alexandru Ioan I
Contrasemnaţi: Ioan Al. Filipescu, Barbu Catargiu, Nicolae Golescu,Ioan C. Cantacuzino, Barbu Vlădoianu, Grigore Filipescu, Dumitru C. Brătianu.
Anul 1859, februarie 10

Domnitorul Alexandru Ioan I Cuza

Noi Alexandru Ioan I. cu mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională domnitor al Principatelor Unite, Ţara Românească şi Moldova

La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
Români din Ţara Românească,

Găsim de datorie a vă arăta a noastră vie mulţumire pentru patriotica voastră purtare înainte de actul Învestiturii, atunci pe când ambiţiile personale cutezau încă a hrăni oarecare sperări deşarte şi tot de odată pentru demnitatea şi liniştea ce aţi păstrat la 28 septembrie, în faţa unei încercări nesocotite a unor oameni rătăciţi, afară din drumul legalităţii.

Ne place a crede că şi în viitor veţi fi vrednici de admirarea ce aţi insuflat Europei prin actul glorios de la 24 Ianuarie şi că bunul-simţ românesc va lumina pe toţi a se pătrunde de adevărul că o naţie se măreşte şi se întăreşte atunci numai când ea are conştiinţa îndatoririlor sale către patrie, către Guvern şi către legi.

Puterile garante au înzestrat pe ambele ţări surori cu o Convenţie ce cuprinde în sine toate elementele de o fericită propăşire. De la noi atârnă acum ca să profităm de dânsele, dezvoltându-le cu un chip potrivit stării de faţă a societăţii române şi aducând cu toţii partea noastră de activitate, de lumini şi de devotament la măreaţa lucrare a renaşterii.

Spre acest sfârşit, arătând mai întâi a noastră deplină mulţumire Ministerului trecut pentru serviciile ce a desăvârşit în folosul binelui general, şi care acum s-a retras de buna sa voinţă pentru a face loc unei nouă combinări ministeriale, am format un Cabinet menit de a susţine cu energie principiile noastre constituţionale şi spre a da mai mare garanţie de menţinerea ordinului legal, de care sunt legate înflorirea comerţului şi întemeierea creditului public, am luat în persoană comanda superioară a oştirii din ambele Principate.

A sosit acum timpul pentru tot românul de a se apropia de altarul Patriei cu mintea liberă de orice gând îndoielnic şi cu inima curată de orice patimă dezbinătoare; căci neîncrederile, defăimările, urile şi împerecherile sunt unelte fatale care aduc pieirea neamurilor.

Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între români! Cauza acelor lupte lipsind astăzi, lipsească totodată şi trista dezbinare dintre ei.

Prezentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care vă cheamă la înfrăţire, românilor! Căci, precum de la suirea noastră pe Tronurile Moldovei şi Munteniei noi nu am mai cunoscut în aceste ţări nici moldoveni, nici munteni, ci numai români, asemenea nu voim a vedea între români nici partide, nici clase înduşmănite, ci numai fii ai aceleaşi mume şi fraţi de acelaşi sânge.

În ochii noştri toţi românii sunt buni; în inima noastră sunt toţi iubiţi deopotrivă, deşi chiar unii din ei, rătăciţi de patimi violente, se expun a fi înfrânaţi şi a cădea sub asprimea legilor. Ne adresăm dar către toţi, ca adevărat Principe român, care liber de orice înrâuire voieşte prosperitatea ţării prin aplicarea înţeleaptă a Convenţiei şi mărirea Naţiei prin sincera înfrăţire a celor ce au onorul de a face parte din ea.

Mărginească-se fiecare individ sau corp social în cercul drepturilor şi îndatoririlor sale bine înţelese; pătrundă-se cu toţii de respectul ce se cuvine legilor, şi fie ţara întreagă bine încredinţată că noi vom şti menţinea ordinul legal înăuntru şi demnitatea naţională în afară.

Alexandru Ioan I
Contrasemnat: Ministrul secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, Vasile Alecsandri
Nr. 451, anul 1859, octombrie 12

Proclamaţie către Naţiunea Română

Români!

Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante, şi s-a înscris în datinile naţiilor.

Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu Ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus naţia către un falnic viitor.

În zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domnitor. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.

Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări!

Să trăiască România!

Dat în Iaşi, la 11 decembrie 1861.

Alexandru Ioan I
Dimitrie Ghica, preşedintele Consiliului de Miniştri din Ţara Românească şi ministru Dinăuntru
Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară.
Alexandru Plagino, ministrul de Finanţe.
Ioan Gr. Ghica, ministrul de război.
Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului.
Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiţiei.
Alexandru C. Moruzi, preşedintele Consiliului de Miniştri din Moldova şi ministru al Finanţelor.
Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne şi ad-interim la Justiţie.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Şuţu, ministrul Lucrărilor Publice.

Discursul deputatului Barbu Catargiu, rostit în Adunarea Electivă a Munteniei

Bucureşti, 11 decembrie 1861

Domnilor deputaţi,

Sunt în viaţa oamenilor evenimente de acelea în care limba omenească e în neputinţă de a exprima sentimentele ce mişcă inimile.

Evenimentul zilei de astăzi e din acelea ce nu se exprimă; toţi îl pricepem în acest minut în adâncul inimii noastre.

Unirea e săvârşită, ni s-a zis. Acest cuvânt e un cuvânt înalt; el cuprinde făgăduinţa mântuirii şi viitorul ţării. De aceea, el a circulat ca o scânteie electrică în inimile noastre ale tuturor, şi sunt încredinţat că, dacă există nemurirea sufletelor, după cum religia ne încredinţează, strămoşii noştri au simţit şi ei acea înfiorare şi cu lacrimi de bucurie ne binecuvântează din înălţimea cerurilor.

Unirea s-a făcut. Această Unire este simţită de aceste două popoare de mai mult timp decât ne putem aduce noi aminte; dar, de au simţit-o, nu s-a făcut sau, de s-a făcut, n-a ţinut decât un moment. În adevăr, încă din veacurile trecute, fură bărbaţi, care încercară împreunarea naţiilor despărţite în două. Dar fu în zadar; şi de ce aceasta, e lesne de înţeles. Pricina neizbutirii lor fură mijloacele ce întrebuinţară. Aceste mijloce erau în duhul veacurilor lor, era conchista, puterea materială. Puterea veacului în care trăim este puterea morală, a înţelepciunii, a cuvântului, a înfrăţirii, pentru unirea naţionalităţilor.

Unirea noastră dar de astăzi se face sub scutul înţelepciunii şi înfrăţirii; şi înţelepciunea ne vine de la Dumnezeu; înfrăţirea între oameni este unul dintre cele mai de căpetenie comandamente ale religiei noastre. Să zicem dar ca biserica noastră: "ceea ce Dumnezeu a unit, oamenii să nu mai îndrăznească a mai despărţi"; nu. Dar, ca să ne asigurăm contra unei asemenea primejdii, nu este destul Unirea între ţările surori; ne trebuie şi unirea între fiii ei. Aşa numai, vom consolida pentru veacuri marele fapt de astăzi; aşa numai, vom păstra locul nostru între naţiile Europei, unde ne aflăm de astăzi înscrişi. Ba din contră, acea binecuvântare a străbunilor noştri ce ne privesc din sânul veşniciei se va preface într-un blestem şi sunt în drept de a zice că acel ce

va îndrăzni de astăzi înainte a mai arunca tăciunele discordiei între noi, să aibă blestemul nostru şi al urmaşilor noştri, el va avea hula şi blestemul chiar al naţiilor ce ne privesc.

24 Ianuarie fu o zi asemenea de înfrăţire între noi; dar din nenorocire nu eram încă pregătiţi: de aceea o şi văzurăm sfâşiată a doua zi.

Atunci ne lipsea încrederea. Mai multe împrejurări ce trebuie să le dăm uitării slujiseră încă a întemeia între noi acea neîncredere. De aceea, având aceeaşi dorinţă, aceeaşi ţintă, ne aflam cu toate acestea în neunire; temerea unora şi îndrăzneala prea mare a altora se pretălmăceau într-un fel nepăstuitor, şi de aci răul dezbinării mergea crescând.

Acum ne cunoaştem mai bine. Până aci voiam toţi acelaşi lucru, numai mijloacele de a ajunge ne despărţeau.

Acum, pe drapelul nostru, înaintea căruia să fim toţi îngenunchiaţi, să scriem astăzi; "Totul pentru ţară, nimic pentru noi!"

Să trăiască România!

Să trăiască Puterile ce priveghează fericirea ţării noastre!

Să trăiască Domnitorul nostru, care sigur prin a sa stăruinţă ne-a dat mijlocul de a striga iarăşi:

Să trăiască România!

Să trăiască Domnitorul veşnic şi nedespărţit de noi!

• (Reprodus din ziarul Independenţa, Bucureşti, 12 decembrie 1861)

Steaua României în timpul lui Cuza Vodă

Proclamaţie către sătenii clăcaşi

Sătenilor!

Îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă dată vouă de Înaltele Puteri ale Europei prin art. 46 al Convenţiei, interesul patriei, asigurarea proprietăţii funciare şi dorinţa mea cea mai vie s-au îndeplinit.

Claca (boierescul) este desfiinţată pentru de-a pururea, şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile supuse stăpânii voastre, în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă.

Megeţi dar, mai înainte de toate, la poalele Altarului şi, cu genunchii plecaţi, mulţămiţi Atotputernicului Dumnezeu, pentru că prin ajutorul Său în sfârşit aţi ajuns a vedea această zi frumoasă pentru voi, scumpă inimii mele şi mare pentru viitorul României.

De astăzi, voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră; de astăzi, voi aveţi o patrie de iubit şi de apărat.

Şi, acum, după ce, cu braţul Celui de Sus, am putut săvârşi o asemenea mare faptă, Mă întorc către voi, spre a vă da un sfat de Domnitor şi de Părinte, spre a vă arăta calea pe care trebuie să o urmaţi, de voiţi să ajungeţi la adevărata îmbunătăţire a soartei voastre şi a copiilor voştri.

Claca şi toate celelalte legături silite între voi şi stăpânii voştri de moşii sunt desfiinţate prin plata unei drepte despăgubiri.

De acum înainte, voi nu veţi mai fi cu dânşii în alte legături decât acelea ce vor izvorî din interesul şi buna primire a unora şi a altora. Aceste legături însă vor fi pururea neapărate pentru ambele părţi. Faceţi dar ca ele să fie întemeiate pe iubire şi încredere. Mulţi şi foarte mulţi din proprietari au dorit îmbunătăţirea soartei voastre.

Mulţi din ei au lucrat cu toată inima ca să ajungeţi la această frumoasă zi, pe care voi astăzi o serbaţi. Părinţii voştri şi voi aţi văzut de la mulţi stăpâni de moşii ajutor la nevoile şi trebuinţele voastre. Uitaţi, dar zilele grele prin care aţi trecut; uitaţi toată ura şi toată vrajba; fiţi surzi la glasul acelora care vă vor întărâta în contra stăpânilor de moşii, şi, în legăturile de bună voie ce veţi mai avea de aici încolo cu proprietarii, nu vedeţi în ei decât pe vechii voştri sprijinitori şi pe viitorii voştri amici şi buni vecini. Au nu sunteţi toţi fii ai aceleeaşi ţări? Au pământul României nu este muma care vă hrăneşte pe toţi?

Stăpâni liberi pe braţele şi pe ogoarele voastre, nu uitaţi mai înainte de toate că sunteţi plugari, că sunteţi muncitori de pământ. Nu părăsiţi această frumoasă meserie, care face bogăţia ţării, şi dovediţi şi în România, ca pretutindenea, că munca liberă produce îndoit decât munca silită. Departe de a vă deda trândăviei, sporiţi încă hărnicia voastră, şi ogoarele voastre îndoit să fie mai bine lucrate, căci de acum aceste ogoare sunt averea voastră şi moşia copiilor voştri.

Îngrijiţi-vă asemenea de vetrele satelor voastre, care, de astăzi, devin comune neatârnate, şi lăcaşuri statornicite ale voastre, din care nimeni nu vă mai poate izgoni.

Siliţi-vă dar a le îmbunătăţi şi a le înfrumuseţa; faceţi-vă case bune şi îndestulătoare; înconjuraţi-le cu grădini şi cu pomi roditori.

Înzestraţi-vă satele cu aşezăminte folositoare vouă şi urmaşilor voştri. Statorniciţi mai ales şi pretutindenea şcoli, unde copiii voştri să dobândească cunoştinţele trebuitoare pentru a fi buni plugari şi buni cetăţeni. Actul din 2 Mai v-a dat la toţi drepturi; învăţaţi dar pe copiii voştri de a le preţui şi a le bine întrebuinţa.

Şi, mai presus de toate, fiţi şi în viitor ceea ce aţi fost şi până acum, şi chiar în timpurile cele mai rele, fiţi bărbaţi de pace şi de bună rânduială; aveţi încredere în Domnitorul vostru, care vă doreşte tot binele; daţi, ca şi până acum, pilda supunerii către legile Ţării, la a cărora facere aveţi şi voi de acum a lua parte; şi, în toată întâmplarea, iubiţi România, care, de astăzi, este dreaptă pentru toţi fiii săi.

Şi, acum, iubiţilor mei săteni, bucuraţi-vă şi păşiţi la munca de bună voie, care înalţă şi îmbogăţeşte; şi Dumnezeul părinţilor noştri să binecuvânteze sămânţa ce veţi arunca pe prima brazdă liberă a ogoarelor voastre.

Alexandru Ioan I
M. Kogălniceanu, N. Creţulescu, N. Rosetti Bălănescu, generalul S. Manu
Nr. 1015, la 14 august 1864