1926: primele alegeri locale din "România dodoloaţă"

Primele alegeri de dupa Marele Razboi de Reintregire a Neamului, cele din 1922, s-au facut fara a avea o unitate, in ceea ce priveste modul lor de desfasurare, pe intreg teritoriul tarii. Era nevoie de timp pentru ca sa se niveleze, printr-o legislatie adecvata, activitatea electorala si in provinciile care fusesera inglobate, natural, firesc, istoric, in Regatul Romaniei, in 1918, sa se ajunga la un numitor administrativ (si electoral) comun.

De altfel, in 1922 nu s-au tinut decat alegeri parlamentare, la nivel local preferandu-se numirea primarilor si a prefectilor, iar nu alegerea lor. In 1926, insa, cum intre timp fusese adoptata o noua Constitutie si fusesera votate legi organice, unitare, lucrurile stateau (sau ar fi trebuit sa stea) complet diferit. Alegerile din 1926, deci, se fac sub auspiciile organicitatii si ale unitatii legislative. Pentru prima data dupa 12 ani, se organizeaza alegeri comunale. Consiliile comunale alese vor lua locul comisiilor interimare numite, iar in loc de a fi administrate, ca pana atunci, de organele autoritatii centrale, orasele si satele vor putea (din nou) sa se gospodareasca singure.

"Izvorul fraudelor electorale"
18 februarie 1926 avea sa fie data de la care incepand viata comunala, in Romania, intra pe un fagas normal. In epoca au existat numeroase intrebari si dezbateri. De ce data alegerilor comunale a fost fixata atat de devreme (ea a fost anuntata pe 22 ianuarie), cand ramasesera nici patru saptamani pentru pregatirea lor? "Ce inseamna, dupa atatia ani de zabava, zorul acesta neasteptat?" - se intreba jurnalistul Iosif Nadejde, unul dintre criticii acizi ai regimului liberal. "Sa fi iesit deodata la iveala tot vitiul ce sta la baza comisiunilor interimare numite de guvern si atarnand numai de el?" Si tot el este cel care ne da raspunsul: "Graba care o arata guvernul lui Bratianu de a face alegerile comunale nu e decat o surubarie politica, o tentativa de escamotare electorala, un chiul de ultima ora pe care un guvern prea putin scrupulos vrea sa-l traga cetatenilor inainte de a parasi puterea".

El ridica problema listelor electorale, care, conform legii, vor fi validate la 24 februarie, pe cand alegerile se vor tine la 18 februarie. Cu alte cuvinte, tot cei din listele vechi vor fi de fapt votantii din acest an. Iosif Nadejde considera aceasta graba "izvorul fraudelor electorale", convins fiind ca liberalii vor castiga alegerile manuindu-le necinstit. Daca a fost un tertip electoral, atunci el n-a reusit prea bine, pentru ca liberalii au iesit, de fapt, invinsi din aceste alegeri locale, procentul majoritar fiind obtinut de opozitie. Chiar daca, iata, in Ardeal, cu putina vreme inainte de alegeri, in multe dintre marile orasele guvernul - care numise acolo primarii si consilierii comunali - avea sa-i si inlocuiasca cu altii despre care stia ca le vor fi favorabili. Acestia se regaseau pe listele liberale, ceea ce ii motiva sa lupte mai mult pentru a castiga primele "locale" din Ardeal.

Cum au raspuns Partidul National si Partidul Taranesc la "sfidarea" lui Bratianu, la alegerile locale din 1926
In ianuarie 1926, anuntarea, de catre Guvern, a datei la care se vor tine alegerile comunale ¬ respectiv 18 februarie ¬, ragazul scurt ramas pana atunci si necesitatea de a pune rapid la punct o strategie de campanie ii face pe reprezentantii Opozitiei sa afirme ca gestul lui Bratianu "este o sfidare aruncata tarii". Asa ca au inceput rapid tratative si negocieri pentru infiintarea Frontului unic al opozitiei unite. Conform noii Constitutii a Romaniei, mandatul unui parlamentar tine exact patru ani, iar asta ar fi insemnat ca pe 8 martie 1926 corpurile legiuitoare sa fie desfiintate automat, iar guvernul sa se schimbe.

Era evident, pentru un politician precum Iuliu Maniu, seful Partidului National, ca guvernul trebuia sa anunte mai inainte alegerile generale, pentru a nu conduce tara spre un vid de putere, iar nu pe cele locale, care sunt privite ca un tertip josnic. Caci avand oamenii lor in teritoriu, liberalii puteau "stimula" castigarea de catre ei a alegerilor locale si, din aceasta postura de castigatori, ar putea "stimula" si castigarea alegerilor generale, mai tarziu. "Guvernul savarseste un act indraznet si absurd", spune si liderul Partidului Taranesc, dr. N. Lupu. El cere guvernului ca, printr-un nou decret, sa amane alegerile locale, "in interesul tarii". Altminteri, spune tot el, "daca totusi este in intentia guvernului sa faca alegeri comunale, atunci sa o stie ca opozitia nu are nevoie nici de pregatiri, nici de tratative". Cu alte cuvinte, chiar si asa, luata pe nepregatite, Opozitia va triumfa. Ceea ce, cum spuneam, s-a si intamplat.

Alegeri pe liste comune
In mijlocul acestor tensiuni, generalul Averescu, seful Partidului Poporului ¬ cel care, in aprilie 1926, avea sa devina prim-ministru interimar, dupa retragerea liberalilor de la guvernare ¬ propunea, in ianuarie, ca opozitia sa intre in alegeri pe liste comune. El a transmis aceasta propunere celorlalti lideri ai Opozitiei. "Iata primul efect, de asta-data imbucurator, al loviturii combinate de guvern: frontul comun al opozitiei in contra partidului si a omului care se cred stapani pe tara. Ceea ce n-au putut face indelungate si anoste tratative a reusit d. Ion Bratianu", scrie, nu fara malitiozitate, editorialistul ziarului "Adevarul".

Partidele din Opozitie au deci, o "intrunire de taina", in strada Caragiale nr. 13, unde din toate piepturile s-a strigat: "Sa facem un front comun antiliberal!". "Vor incerca liberalii sa-i opuie starea de asediu si cenzura (n.n.: o cenzura inedita: cresterea pretului hartiei si limitarea stocurilor, ceea ce face ca ziarele opozitiei sa-si diminueze tirajele)? Spectacolul n-ar fi lipsit de interes: alegeri sub forta baionetelor!", exclama un alt jurnalist.

Tratativele n-au fost prea lungi pentru ca nu era timp destul, insa ele n-au fost lipsite de dezbateri, presiuni si cedari. Iar nemultumirile apareau, adeseau, nu doar intre doua partide ¬ cele dintre Partidul National si Partidul Taranesc erau deja "istorice" ¬, dar ele vizau si conflicte intre repezentantii din diferite teritorii. Cei din Ardeal sau din Basarabia se declarau nemultumiti de unele decizii ale "regatenilor", in vreme ce acestora nu le erau intotdeauna pe plac pretentiile celor dintai. Provocate de alegerile comunale, negocierile aveau de fapt o cu alta miza, mult mai importanta: ceea ce urma sa se intample la alegerile generale si participarea la guvernare.

Infiintarea judetului Bucuresti
Inca din faza de proiect, legea judetului Bucuresti a fost criticata, fiind considerata "incalcita". "Crearea unui judet Bucuresti, fara a limpezi competentele diverselor organe de autoritate care infatiseaza orasul si judetul este instituirea unei adevarate surse de anarhie administrativa si deci de si mai completa decadere a prea-uratei noastre Capitale." Legea administratiei prevedea ca alegerile se publica cu 21 de zile inainte de ziua fixata, asta insemna cel mai tarziu la 29 ianuarie, pentru alegerile din 18-20 februarie 1926. 29 ianuarie era aproape si inca nu se stia sigur cate primarii de sector vor fi, cati consilieri comunali etc.

Din aceste motive, nici nu se facusera listele de candidati. Pana la urma, toate impedimentele fiind depasite, alegerile in Bucuresti s-au tinut pe 19 februarie, o data cu celelalte alegeri la nivel de municipii, in vreme ce pentru restul oraselor si pentru localitatile rurale, ele s-au desfasurat intre 18-20 februarie. Dupa validare, membrii comisiilor locale au ales, din randul lor, primarul. La Bucuresti avea sa fie generalul Anibal Teodorescu.

Listele electorale
In ianuarie-februarie 1926, ziarele - fie ca erau ale puterii, fie ca erau ale opozitiei ¬ ii indemnau pe romanii cu drept de vot sa se inscrie pe listele electorale. "Inscrierea se face din oficiu. Totusi, avand in vedere ca primariile sunt in maini liberale, cetatenii constienti trebuie sa se ingrijeasca si ei singuri ca sa fie inscrisi (...). In special aceia care au pierdut termenul de inscriere din noiembrie sau au fost respinsi din lipsa de acte, trebuie sa ceara acum din nou inscrierea." Un alegator care nu se regasea pe listele de votare, avea posibilitatea sa voteze abia la noile alegeri (cele parlamentare, din iunie 1926). In ce priveste listele electorale pentru Bucuresti, se semnaleaza, intre altele, faptul ca inscrierea era conditionata de plata la zi a darilor.

Cine nu avea chitanta ca si-a platit taxele locale, nu era inscris pe lista electorala. Prilej sa se ridice primarului in frunctie, dr. Costinescu, mai multe intrebari: "Intrucat inscrierile in listele electorale trebuie sa se faca in termen fatal - pana la finele acestei luni - cum vor ramane cetatenii care pana la 31 ianuarie nu vor putea achita darile? Inceteaza ei de a fi cetateni alegatori pentru ca n-au putut plati impozitele intr-un termen fix?". Opozitia suspecteaza ca aceasta este o "manevra liberala" pentru a tine in mana electoratul.