x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 7 iulie, ziua altor tragedii sau victorii

7 iulie, ziua altor tragedii sau victorii

de Marina Constantinoiu    |    08 Iul 2009   •   00:00

Milioane de oameni din întreaga lume au urmărit transmisiunile în direct de la Los Angeles, atât la televiziune, cât şi pe Internet, ca omagiu pentru cel ce va rămâne regele muzicii pop, Michael Jackson. A fost ziua de 7 iulie a anului 2009. Tot la 7 iulie, dar în 2002, Michael Jackson îşi semna testamentul.



7 iulie este, în istorie, o zi care marchează alte tragedii sau reuşite în întreaga lume, consemnează AFP.
Iată câteva dintre faptele istorice notabile menţionate de AFP pentru ziua de 7 iulie, potrivit unui reportaj intitulat "This Day in History" ("Azi, în istorie"), difuzat de canalul american de televiziune History Channel.

La 7 iulie 2005, un atentat care afecteaza transportul în comun londonez se soldează cu 56 de morţi - printre care şi cei patru atentatori sinucigaşi - şi peste 70 de răniţi. Este vorba despre cel mai sângeros atentat comis în capitala britanică de la încheierea celui de-al doilea război mondial până azi.

În aceeaşi zi, dar în 1981, preşedintele american de la momentul respectiv, Ronald Reagan, o numeşte pe Sandra Day O'Connor la Curtea Supremă. Este vorba despre prima femeie care ajunge în cea mai înaltă instanţă judiciară din ţară.

La 7 iulie 1930 începe construirea barajului Hoover pe fluviul Colorado, în Statele Unite, un proiect faraonic cu o durată de cinci ani. Lucrarea este una dintre cele mai importante realizate de mâna omului.

Tot la 7 iulie, dar în 1865, Mary Surratt devine prima femeie care a fost executată de Guvernul american. A fost spânzurată după ce a fost acuzată de complicitate în asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln.

×
Subiecte în articol: special iulie