x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A minţit pentru doborărea rivalului

A minţit pentru doborărea rivalului

de Violeta Fotache    |    01 Noi 2007   •   00:00
A minţit pentru doborărea rivalului
Sursa foto: Bogdan Stamatin/

Preşedintele onorific al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Alin Popescu, dezvăluie circumstanţele purtării convorbirii cu Dumitru Corăci. Explicaţiile acestuia susţin teoria că fiecare dintre cei doi interlocutori a incercat "să-l ţepuiască" pe celălalt.
● Citiţi şi: "Blaturi" pentru şefii, "in lumea interzisă " • "Domnul X" şi "Domnul Y" dezvăluie "filiera Berceanu" • AUDIO



Preşedintele onorific al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Alin Popescu, dezvăluie circumstanţele purtării convorbirii cu Dumitru Corăci. Explicaţiile acestuia susţin teoria că fiecare dintre cei doi interlocutori a incercat "să-l ţepuiască" pe celălalt.


Unul a minţit, aruncănd in discuţie nume importante (vezi Berceanu), pentru a-l demoraliza pe contracandidatul său, celălalt l-a inregistrat pentru a-l şantaja, spune Alin Popescu in dreptul la replică. Aşa să fie? Şi dacă da, scopul scuză mijloacele?


RÃ...ZBOI PSIHOLOGIC? "In luna noiembrie 2006, de cănd este această inregistrare, eu şi Corăci Dumitru eram contracandidaţi pe un post de ofiţer la Penitenciarul Pelendava. Incă de la prima noastră intălnire, totul a căpătat turnura unui război psihologic, acesta ţinănd de la inceput să precizeze că nu am nici o şansă impotriva lui, el fiind deja ofiţer, cu Academie de Poliţie, e drept că la fără frecvenţă. Cunoscănd faptul că ştie că am mai fost observator la concursuri şi datorită funcţiei sindicale cunosc foarte mulţi din conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar fostul director general adjunct a lucrat in anii 1998-1999 la aceeaşi unitate cu mine, Penitenciarul Craiova, mi-am dat seama că pot transforma psihologic aceste lucruri in avantaje pentru mine. Recunosc că experienţa ca observator mi-a arătat că contează foarte mult modul in care te prezinţi in faţa comisiilor de interviu. De aceea, in toate discuţiile purtate cu Corăci Dumitru, discuţii care au fost atăt inainte, căt şi după probele de concurs, am făcut totul pentru a-l demoraliza, uzănd de diferite nume nu numai din sistemul penitenciar, căt şi din politică, incercănd să afişez siguranţă in afirmaţii. Deşi nu există in inregistrarea postată pe site, una din afirmaţii este legată de gradul de rudenie al soţiei, despre care i-am spus că este ardeleancă, cu o personalitate marcantă din zona Clujului. In pregătirea sindicală am urmat un curs de negociere, de aceea ştiam că, dacă iţi domini psihologic «adversarul», deja eşti cu un pas in faţă. Toate acestea şi-au făcut efectul scontat de mine, astfel incăt inainte de interviu era foarte demoralizat. Acest lucru rezultă şi din discuţia ulterioară, cea din articol."


ŞANTAJ PENTRU RENUNŢARE? "A doua zi după ultima inregistrare am fost sunat de Corăci Dumitru, care m-a ameninţat că, dacă nu voi depune cerere de renunţare la comisia de concurs, va face uz de ea şi voi fi dat afară din serviciu. Ştiind că din partea mea au fost pur şi simplu doar nişte afirmaţii care urmăreau să-l demoralizeze, fără legătură intre cauză (afirmaţiile nu erau veridice) şi efect (rezultatul concursului), i-am spus că poate să facă ce vrea cu această inregistrare. La această discuţie au mai asistat două persoane din Tărgu-Ocna."


IPOTEZE. Intrigat de faptul că inregistrarea convorbirii a fost aruncată pe piaţa media la aproape un an diferenţă, Alin Popescu emite două ipoteze. De vină pentru ieşirea de iveală a inregistrării este fie "războiul de uzură din fruntea ANP", fie faptul că, mai nou, este membru titular in Comisia de Disciplină a ANP. In prima variantă ar fi victimă a bătăliei pentru funcţii in ANP, purtate intre diverse personaje: "Foarte multe articole au relatat despre incompatibilitatea fostului director general adjunct Sorin Dumitraşcu sau despre angajările rudelor fostului director general Alexandru Şerban, cel care a instrumentat dosarul nr. 194/P/2003, al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, dosar avănd ca obiect declanşarea frauduloasă a falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor şi activitatea lichidatorului «Reconversie şi Valorificare Active» şi dosarul SOV INVEST, după care a ajuns DG in ANP". In varianta doi s-ar urmări decredibilizarea acestuia, pentru indepărtarea lui din Comisia de Disciplină a ANP, unde a fost desemnat de FSANP ca membru titular, deoarece nu este "o persoană uşor manevrabilă". De precizat că această comisie cercetează şi judecă abaterile disciplinare ale tuturor ofiţerilor cu funcţii de conducere din sistemul penitenciar, inclusiv ale directorilor funcţionari publici.


CoRĂCI, NO COMMENT. Intrebat telefonic dacă este adevărat că ar fi incercat să-l şantajeze pe Alin Popescu, Dumitru Corăci, şef serviciu aplicarea regimurilor la Penitenciarul Bărcea Mare, ne-a precizat: "Nu este adevarat!". El a refuzat insă orice alte comentarii pe marginea convorbirii inregistrate: "M-aţi pus intr-o postură.... Nu comentez in nici un fel!".


Temeiuri pentru Teoria Minciunii

Printre argumentele lui Alin Popescu in sprijinul afirmaţiei că i-a indrugat minciuni lui Dumitru Corăci, pentru a-l demoraliza, se numără: "Componenţa Comisiei de concurs la ofiţerii de la prevenirea criminalităţii nu a fost cea menţionată de mine; condiţiile de participare la acest concurs au fost altele faţă de cele menţionate de mine (oricine din sistemul penitenciar a avut voie să participe); nici una dintre persoanele menţionate nu a luat concursul pentru postul de director adjunct reeducare la PMT Craiova; nici o persoană care indeplinea criteriile afirmate de mine nu a luat concursul de ofiţer prevenire a criminalităţii la Penitenciarul Pelendava; observatorii sindicali nu au stat niciodată cu comisia cănd s-au elaborat subiectele, tocmai pentru că am incercat să evităm posibilitatea ca eventualele scurgeri de informaţii să ne fie «puse in cărcă»; soţia mea este angajată in februarie 2006, cănd eu nu eram ofiţer şi conducerea ANP-ului era alta; modificările la statutul nostru, recte dreptul la grevă, s-au făcut intr-un grup de lucru de aproximativ 10 persoane, cu reprezentanţi sindicali ai ANP şi MJ".


Gunescu: "Sărbu era la cuţite cu Berceanu"

Directorul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova, Gabriel Gunescu, a comentat ieri pentru Jurnalul Naţional convorbirea inregistrată dintre cei doi angajaţi ANP, in care se spune că Gunescu a intrat in sistem prin "filiera Berceanu". "N-are nici o legătură cu realitatea, sunt presupuneri ale lui Corăci. Alin Popescu era lider de sindicat pe vremea aceea, şi el trebuia să spună că ştie cam tot ce se intămplă in sistem. Popescu doreşte să fie important, că e la curent, că are el informaţiile. Chestiunea cu filiera Berceanu e pură speculaţie. Alin Popescu a făcut un raţionament de ăsta simplu: Gunescu a fost director in FPS, prieten cu Sărbu, in timp ce Berceanu era in Guvern, apoi Berceanu prieten cu Macovei. Dar foarte puţină lume ştie că Radu Sărbu era la cuţite cu Radu Berceanu. De fapt Berceanu ii cerea lui Sărbu să mă schimbe, pentru că spunea că eu ii dau afară oamenii. Dar eu nu schimbam oamenii lui Berceanu, ci ii schimbam pe cei incompetenţi", ne-a declarat Gabriel Gunescu.


×
Subiecte în articol: special popescu Berceanu alin corăci cor