x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Absenteism: Băsescu, preşedinte

Absenteism: Băsescu, preşedinte

de Lavinia Dimancea    |    23 Apr 2007   •   00:00
Absenteism: Băsescu, preşedinte

Referendumul privind demiterea şefului statului va fi invalidat dacă la urne nu se prezintă majoritatea cetăţenilor cu drept de vot. In aceste condiţii, suspendarea ar inceta, iar preşedintele s-ar intoarce la Cotroceni. Legea nu prevede nimic cu privire la aceste lucruri, dar specialiştii interpretează in acest sens lipsa unor reglementări.

  • Referendumul va avea loc pe 19 mai
  • CNA - Reguli in audiovizual pentru referendum
  • Referendumul privind demiterea şefului statului va fi invalidat dacă la urne nu se prezintă majoritatea cetăţenilor cu drept de vot. in aceste condiţii, suspendarea ar inceta, iar preşedintele s-ar intoarce la Cotroceni. Legea nu prevede nimic cu privire la aceste lucruri, dar specialiştii interpretează in acest sens lipsa unor reglementări.

    Referendumul privind demiterea preşedintelui stă sub semnul interpretării din punct de vedere al finalităţii acestuia. Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului nu conţine nici un fel de prevedere referitoare la ceea ce urmează in cazul neprezentării la vot a jumătate plus unu din numărul persoanelor inscrise in listele electorale. Reglementările legale se limitează la a defini valabilitatea referendumului: "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor inscrise in listele electorale" (aproximativ nouă milioane de persoane). Nimic mai mult decat atat. Doar precizări cu privire la condiţiile de desfăşurare a referendumului privind demiterea preşedintelui. "Referendumul pentru demiterea preşedintelui Romaniei este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărare a Parlamentului, in condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie. Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin "DA" sau "NU" la următoarea intrebare inscrisă pe buletinul de vot: "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Romaniei?". Demiterea preşedintelui Romaniei este aprobată dacă a intrunit majoritatea voturilor cetăţenilor inscrişi in listele electorale."

    DIN NOU PE FUNCŢIE. Specialiştii in drept contactaţi de Jurnalul Naţional consideră insă că neparticiparea majorităţii romanilor cu drept de vot la referendum este echivalentă cu invalidarea acestuia şi conduce automat la anularea suspendării şi revenirea pe funcţie a şefului statului. Astfel, Avocatul Poporului, profesorul in Drept constituţional Ioan Muraru, apreciază că in cazul in care prima condiţie de valabilitate a referendumului de demitere a preşedintelui, respectiv prezenţa a jumătate plus unu din electorat, nu este indeplinită, atunci referendumul nu este valabil. "Totul cade. Toată procedura se anulează. (...) Lucrurile se incheie. Dacă populaţia nu se prezintă la vot in procentul cerut de lege, demiterea nu se realizează. Iar preşedintele nu poate fi demis altfel. (...) Dacă se doreşte, se reia intreaga procedură. Referendumul este numai finalitatea procedurii de suspendare", susţine Muraru. Profesorul in Ştiinţe politice Alexandru Radu spune şi el că, in condiţiile in care la urne nu se prezintă majoritatea cetăţenilor inscrişi in listele electorale, referendumul privind demiterea preşedintelui este declarat invalid, iar şeful statului revine pe funcţie. "Suspendarea este decisă de Parlament pentru 30 de zile, termen pană la care se organizează, potrivit Constituţiei, referendumul. Dacă cetăţenii nu se prezintă la vot, atunci referendumul nu este valid, iar preşedintele se intoarce la Cotroceni şi işi reia atribuţiile", explică profesorul Radu. Şi surse din Curtea Constituţională, instituţie unde ar putea să se ajungă in final pentru a se clarifica această situaţie, susţin aceeaşi variantă: referendumul este invalidat şi preşedintele revine la Palatul Cotroceni. "Se termină totul. Dacă se doreşte, intreaga procedură de suspendare trebuie luată de la capăt", spun sursele citate.

    Şi politicienii interpretează in acelaşi mod ca şi specialiştii. Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Comisiei juridice, explică astfel că suspendarea se anulează dacă referendumul nu este validat prin prezenţa la vot a jumătate plus unu din persoanele inscrise in listele electorale, iar preşedintele revine la post. Deputatul PC Sergiu Andon, preşedintele Comisiei juridice, consideră la randul său că suspendarea preşedintelui incetează o dată cu invalidarea referendumului, atunci cand se invalidează şi demiterea, şi acesta işi reintră in atribuţii. Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Eckstein Peter Kovacs (UDMR), spune şi el că dacă nu s-au prezentat suficienţi alegători la urne inseamnă că acel demers de demitere a preşedintelui cade, şi ca atare şi suspendarea şefului statului.

    ULTIMUL REFERENDUM, in 2003. Referendumul privind demiterea şefului statului este o premieră pentru viaţa politică romanească. Ultima dată cand romanii au ieşit la urne in cadrul unei consultări populare a fost acum patru ani, consultare organizată pentru revizuirea Constituţiei. Atunci, pentru a evita nulitatea referendumului, autorităţile vremii au decretat două zile de vot - 18 şi 19 octombrie, decizia fiind luată printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată cu nouă zile inainte de consultare. Secţiile de votare au fost deschise sambătă intre orele 8:00 şi 22:00, iar duminică intre 8:00 şi 20:00. Deşi "generoşi" cu cele două zile, populaţia s-a urnit cu greu pentru a ieşi la vot, prima zi fiind un dezastru. Numai 15% din cetăţenii cu drept de vot au mers la secţiile de votare pentru a spune dacă sunt de acord sau nu cu revizuirea Constituţiei. A fost nevoie in aceste condiţii de o mobilizare prin intermediul mass-media, astfel incat in cea de-a doua zi lumea să iasă pentru a-şi exercita votul. Astfel că la 19 octombrie, la ora 12:00, participarea la vot urcase la 23,2%, la ora 15:00, la 34,3%, iar la ora 18:00, la 45,5%.

    REZULTATE. La ora inchiderii urnelor, mai mult de jumătate din romanii inscrişi in listele electorale se prezentaseră la vot, validandu-se astfel referendumul privind revizuirea Constituţiei. Din aproape 17.842.103 cetăţeni, s-au prezentat la vot 9.938.441 (55,7% din totalul persoanelor cu drept de vot). 8.915.022 (reprezentand 89,70% din totalul voturilor valabil exprimate) au răspuns "DA", 875.172 (reprezentand 8,81% din totalul voturilor valabil exprimate) au răspuns "NU", iar 148.247 de voturi (reprezentand 1,49% din totalul voturilor exprimate) au fost nule. Curtea Constituţională a confirmat la 22 octombrie 2003 rezultatul referendumului, constatand că la vot s-au prezentat mai mult de jumătate din numărul persoanelor inscrise in listele electorale, iar dintre participanţi, majoritatea s-a pronunţat prin "DA".

    PARLAMENTUL DECIDE
    Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni azi intr-o şedinţă comună, după cum a anunţat preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu, pentru a lua o hotărare privind organizarea referendumului, ce va fi trimisă Guvernului pentru ca acesta să demareze procedurile in acest sens. Potrivit lui Văcăroiu, dacă referendumul de demitere a şefului statului nu este validat, intrucat nu s-au prezentat la vot jumătate plus unu din electori, inseamnă că cetăţenii nu şi-au exprimat dorinţa de a-l demite pe preşedinte. "Dacă mă intrebaţi pe mine, faptul că oamenii nu se prezintă la vot inseamnă că nu şi-au exprimat dorinţa de a-l demite pe preşedinte, chiar dacă se pronunţă doar 30%", a arătat Văcăroiu, adăugand că preşedinţii celor două Camere ar putea cere un punct de vedere şi de la Curtea Constituţională. La randul său, liderul PSD, Mircea Geoană, a precizat că PSD aşteaptă cu mult interes decizia Curţii Constituţionale de la 3 mai, cand se va pronunţa asupra celei de-a treia variante de proiect de modificare a Legii referendumului. "Preferinţa noastră ar fi ca romanii să poată să aleagă din numărul total al celor prezenţi la vot dacă Băsescu merită sau nu să revină in fruntea statului", a spus Geoană. (Carmen Vintilă)

    CAMPANIE
    Data referendumului privind demiterea preşedintelui Romaniei se stabileşte prin hotărare a Parlamentului. Campania pentru referendum incepe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului şi se incheie cu o zi inainte de data acestuia. Nicolae Văcăroiu a avansat ca dată probabilă 20 mai 2007. In campania pentru referendum, partidele politice şi cetăţenii au dreptul să işi exprime opiniile in mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare in masă. Curtea Constituţională confirmă rezultatele referendumului.

    ×