x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Adio, Sloba, ramas-bun, Milo!

Adio, Sloba, ramas-bun, Milo!

de Irina Cristea    |    Marina Constantinoiu    |    Camelia Muntean    |    19 Mar 2006   •   00:00
Adio, Sloba, ramas-bun, Milo!

Cu doua ore intarziere si in absenta vreunui membru al familiei, Slobo-dan Milosevici a fost inmormantat ieri la Pozarevaci.

Slobodan Milosevici, iubit de unii, hulit de altii, a parcurs ieri ultimul drum, de la Belgrad la Pojarevaci. Un ultim drum pe parcursul caruia i-a adus un ultim omagiu o mare de oameni.

Pozarevaci, orasul natal al lui Slobodan Milosevici, s-a pregatit intens pentru a primi ramasitele pamantesti ale fostului presedinte iugoslav. Sicriul a fost expus, inainte de a fi transportat la proprietatea familiei Milosevici, unde a fost inhumat, in piata centrala a acestui orasel, pentru ca sarbii sa-si poata lua ramas-bun.

Mii de oameni l-au petrecut pe fostul lider sarb, fie din convingere politica, fie din curiozitatea de a asista la cel mai important eveniment petrecut in orasul lor. In acordurile marsurilor funebre intonate de o orchestra, au pasit incet, fara a provoca incidente, in urma masinii argintii care transporta sicriul. Multi au aruncat, de pe margine, flori pe capota autoturismului.

100.000 DE OAMENI. Cand sicriul lui Milosevici a parasit Belgradul, zeci de mii de oameni au iesit in strada, blocand, practic, centrul orasului. Citand estimari ale politiei, postul BBC pomenea de 100.000 de persoane venite in dreptul Parlamentului pentru a asista la plecarea cortegiului catre Pozarevaci. "Am venit sa-mi iau adio de la cel mai important fiu al Serbiei", a spus un sarb venit la Belgrad special pentru eveniment. Si din Croatia, Bosnia sau Kosovo au sosit manifestanti ingramaditi in autobuze. "Este un erou si nu va muri niciodata", scria pe un banner adus de acestia.

La o contramanifestatie au participat aproximativ 2.000 de persoane, care nu au dat insa de lucru fortelor de ordine.

Numerosi locuitori din Pojarevat au iesit din case in pofida zilei mohorate de sambata, pentru a-i aduce omagii fostului presedinte. Orasul era plin de oameni care purtau in maini trandafiri rosii, simbol al Partidului Socialist, si care aveau in piept insigne cu chipul defunctului presedinte sarb.

De altfel, au aparut si tricouri imprimate cu poza lui Milosevici, acestea fiind scoase la vanzare la tarabe, in piata centrala a orasului, unde a fost arborata o fotografie a acestuia cu semnul de doliu in coltul din dreapta sus si unde a fost ridicat un ecran si au fost aduse boxe pentru ca toti cei stransi in piata sa poata urmari manifestatiile in onoarea fostului presedinte organizate la Belgrad. Cea mai mare parte a persoanelor prezente erau in varsta, dar au putut fi vazuti si tineri imbracati in haine negre si purtand ochelari de soare negri.

ABSENTI. Fiica, Marija, stabilita in Muntenegru, si fratele, Borislav, aflat de multi ani la Moscova, nu au venit la inmormantare, desi nu sunt certati cu legea sarba. Ea, din convingere, el, din cauza unor probleme cardiace

FARA FAMILIE. Sotia lui Milosevici, Mirjana "Mira" Markovici, si fiul sau, Marko, nu au fost prezentia la inmormantarea fostului lider iugoslav. Vorbind despre "santaj si amenintari" din partea autoritatilor, Milorad Vucelici, insarcinat de familie sa organizeze inmormantarea, a declarat ca "familia a fost impiedicata, de facto, sa asiste la funeralii". Astfel, familia lui Milosevici nu va putea vedea cele doua morminte sapate la Pozarevaci in gradina proprietatii familiei - unul pentru Slobodan Milosevici, celalalt pentru Mira Markovici - sub teiul centenar care are o semnificatie aparte pentru cei doi. Pe piatra de mormant a fost deja gravat cu litere aurite un omagiu lui Milosevici, langa un spatiu liber lasat pentru Mira.

Fiica lui Milosevici, Marija, a anuntat ca nu este de acord cu inhumarea tatalui ei la Pozarevaci. Marija, care locuieste in Muntenegru, dorea ca tatal ei sa fie inhumat la Lijeva Reka, unde odihneste tatal lui Milosevici, Svetozar, un profesor de teologie care si-a pus capat zilelor.

SERBIA DIVIZATA. In viata, ca si acum, dupa ce a murit, Milosevici divizeaza Serbia: de o parte se situeaza sustinatorii sai neconditionat, de cealalta, adversarii sai inversunati, care sunt greu de reconciliat. Timp de doua zile, admiratorii sai au defilat in fata sicriului fostului presedinte iugoslav, expus la Belgrad la Muzeul Revolutiei. Peste 50.000 de oameni l-au omagiat la Belgrad, alte 10.000-20.000, la Pojarevat. Dar, in acelasi timp, adversarii sai, care au comunicat prin mesaje scrise pe telefoanele mobile, s-au organizat pentru a pune in scena o "contra-inmormantare" in acelasi timp cu inmormantarea propriu-zisa. Sustinatorii lui Milosevici acuza marile puteri mondiale de moartea acestuia si de faptul ca Occidentul este antisarb.

Belgrad - Omagiu de la o mare de oameni


Peste 50.000 de persoane au venit ieri la Belgrad, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Slobodan Milosevici. Nostalgici ai regimului au facut o demonstratie de forta nemaivazuta de ani buni. Au venit din intreaga Serbie, dar si din Kosovo, teritoriile sarbe din Bosnia, ba chiar cativa din strainatate (Rusia, Grecia, Ucraina, Belarus, Cuba). Oamenii s-au adunat in apropierea Parlamentului federal din Belgrad. O ironie a sortii, de fapt. Parlamentul simbolizeaza si caderea regimului Milosevici, la 5 octombrie 2000, dupa o domnie de 13 ani.

SLOGANURI. "Slobo, sarbul!", "Slobo traieste! El nu a murit, atat timp cat exista sarbi si cat exista o Serbie", au scandat participantii la aceasta reuniune omagiala, care a precedat inmormantarea lui Milosevici in orasul sau natal, Pojarevat.

"Asasinii!", au scandat manifestantii, cu referire la Tribunalul Penal International (TPI) de la Haga, acuzat ca l-a lasat sa moara pe Milosevici, prin neacordarea unui tratament adecvat, in ciuda faptului ca suferea de inima. "NATO ucide cu bombe, tribunalul sau ucide refuzand acordarea de ingrijiri medicale", se putea citi pe o pancarta. Drapele sarbe, drapele rosii ale Partidului Socialist, al carui lider inca era Milosevici, puteau fi zarite in multime.

Unii participanti purtau fotografii ale lui Radovan Karadzici si Ratko Mladici, fostii lideri ai sarbilor bosniaci dati in urmarire de TPI inca din 1995. Omagiul de la Belgrad a fost orchestrat de Partidul Socialist (SPS), cu sustinerea eficienta a ultranationalistilor din Partidul Radical (SRS).

Joi si vineri, sicriul cu Milosevici a fost expus in Muzeul Revolutiei din Belgrad. Au venit sa se reculeaga peste 10.000 de persoane. (Marina Constantinoiu)

In urma lui... raman intrebarile


Rezultatele preliminare ale analizelor par sa excluda scenariul otravirii lui Milosevici. Cu toate acestea, multe intrebari au ramas fara raspuns si continua sa planeze asupra Tribunalului Penal International, transmite AFP. Oficialii inaltei curti sunt cel putin pusi in dificultate de faptul ca, pana in acest moment, nu pot da publicitatii ora la care a murit, de fapt, detinutul. "Masurile necesare" pe care grefierul TPI le-a pomenit atunci cand a anuntat ca in celula lui Milosevici fusesera gasite, inca din 2005, medicamente interzise sunt inca necunoscute. Este vorba despre masuri de securitate in plus pe care TPI le-ar fi luat dupa controalele efectuate in celula fostului lider de la Belgrad atat la sfarsitul lui 2005, cat si la inceputul lui 2006. O alta intrebare este ce a facut, concret, TPI dupa ce un raport medical datand din august 2004 a aratat clar ca Milosevici lua medicamente ce nu ii fusesera prescrise de specialistii de la Haga.

UN NATIONALIST. S-a vrut un Tito, a vrut sa pastreze Federatia Iugoslava. In ciuda entitatilor care o compuneau si care, pe fondul spulberarii blocului comunist, in anii ’89-’90, si-au dorit independenta. Nationalistul Milosevici a sfidat aceste tendinte, sfidand, totodata, si puterile occidentale. N-a recunoscut niciodata Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie de la Haga. N-a acceptat un avocat, care sa-l apere. Si a plecat in mormant, lasand procesul care i-a fost intentat acum patru ani fara martorul-cheie. Si lumea intreaga, fara adevarul despre razboaiele care au macinat spatiul ex-iugoslav in anii ’90. Dupa destramarea, incepand cu 1991, a Iugoslaviei comuniste, Milosevici a adoptat o politica nationalista, avand ca obiectiv reuniunea sarbilor intr-un singur stat. Patru ani de razboi au spulberat Federatia si s-au soldat cu moartea a 200.000 de persoane, pagube incomensurabile si exodul a doua-trei milioane de persoane.

Cea mai mare greseala a lui Milosevici a fost aceea de a nu fi putut sa se adapteze la vremuri. De a nu le fi acceptat, cu tot ceea ce insemnau ele pentru Balcani, Europa de Est sau Europa in general. S-a incapatanat si a facut-o, cu pretul unor vieti nevinovate. Milosevici nu a apucat sa-si afle verdictul in procesul in care pe numele lui fusesera formulate peste 60 de capete de acuzare. Justitia Divina se va ocupa de Milosevici de acum inainte.

A fost odata... "Vaduva neagra"


Vaduva lui Milosevici, tot la Moscova
Timp de 20 de ani, Mirjana Markovici, "vrajitoarea rosie", asa cum o numeau unii, a fost femeia din umbra lui Milosevici. Fostul lider iugoslav ii spunea sotiei sale "pisicuta" si-si dorea sa il iubeasca pentru totdeauna. In tinerete, cei doi erau comparati cu "Romeo si Julieta".

Unii spun ca, daca n-ar fi fost ea, el poate ca n-ar fi incercat sa ia medicamente pentru a ajunge, cu disperare, la Moscova, unde Mira traieste in exil. O iubea neconditionat, era gelos pe colegii ei de partid si ii acorda intotdeauna prioritate inaintea copiilor.

"Vaduva neagra", cum este Mira numita azi, probabil ca-si va petrece restul vietii scriindu-si memoriile. "Este singura cale de a reveni in viata publica", spune Slavoliub Djukic, autorul unei biografii a cuplului.

Haga - Ultima zi a lui Milo


Marko Milosevici s-a temut ca va fi inhatat la Belgrad
Cu 12 ore inainte de moarte, Slobodan Milosevici a avut, ca de obicei, o zi plina. Dupa ce s-a ocupat, impreuna cu avocatul Zdenko Tomanovici, de niste documente, a incins o partida de remi, un joc de carti al sarbilor. In celula sa, unde mirosea placut a trabuc si a cafea, Milosevici i-a spus partenerului de joc, un alt detinut pentru crime de razboi, a carui identitate nu a fost data publicitatii, ca simte un junghi in piept. Parea slabit. Ii tiuiau urechile, iar in ultimele trei zile se simtise foarte rau. I-a cerut partenerului sau un catel de usturoi si un pahar cu lapte, spune Tomanovici intr-un interviu citat de LA Times. La ora 20:00, Milosevici i-a telefonat sotiei, la Moscova. "Somn usor, draga mea. Te sun maine cand ma trezesc", i-a spus el. Sambata dimineata, intre 7:00 si 9:00, Milosevici a murit in patul sau din celula, spune Tomanovici.

"Unul dintre cei mai ilustri fii ai poporului sarb, Slobodan al nostru, a intrat in istorie. Rar se naste un asemenea lider, capabil sa uneasca atat de multi oameni in jurul lui. A avut curajul sa se opuna celei mai mari puteri a lumii"
Mihajlo Markovici
unul dintre fondatorii SPS

Regrete - Tratamentul, la Moscova


Mai multi oficiali rusi apreciaza ca TPI i-a "refuzat dreptul la viata" lui Slobodan Milosevici, iar Moscova isi exprima regretul ca fostul presedinte nu a putut veni la tratament in Rusia. La randul sau, TPI sustine ca "nu are nimic sa isi reproseze".

NEMULTUMIRI - RUSII VOR ANCHETA


Camera inferioara a Parlamentului rus cere deschiderea unei "anchete internationale independente" asupra circumstantelor in care a decedat Milosevici, precum si suspendarea anchetelor desfasurate de TPI pentru fosta Iugoslavie. Cu toate acestea, medicii rusi declara ca sunt multumiti "in totalitate" de rezultatele autopsiei.

PROCESUL - CAPETE DE ACUZARE


Presedintele Tribunalului Penal International, Carla del Ponte (foto), il acuza pe Milosevici pentru moartea a 200.000 de persoane in razboaiele din Croatia si Kosovo si l-a inculpat pentru genocid in masacrul de la Srebenita, comis cu putin inainte de sfarsitul razboiului din Bosnia (1992-1995).
×