x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Adrian Năstase: "Comportament nepotrivit"

Adrian Năstase: "Comportament nepotrivit"

de Lavinia Dimancea    |    20 Apr 2007   •   00:00
Adrian Năstase: "Comportament nepotrivit"

Deputatul PSD Adrian Năstase, contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile din 2004, consideră că votul de aproape 70% din Parlament în favoarea suspendării arată că "s-a ajuns la capătul răbdării la nivelul partidelor şi parlamentarilor" după doi ani de scandaluri.

Deputatul PSD Adrian Năstase (foto), contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile din 2004, consideră că votul de aproape 70% din Parlament în favoarea suspendării arată că "s-a ajuns la capătul răbdării la nivelul partidelor şi parlamentarilor" după doi ani de scandaluri.

"S-a acumulat o masă critică de nemulţumiri care s-a evidenţiat în acest vot masiv", spune Năstase. Totodată, fostul premier critică prezenţa şefului statului în Piaţa Universităţii, apreciind că, "în loc să accepte sportiv, cu demnitate rezultatul din Parlament, încearcă să instige nişte grupuri, ca şi în 2004".

"Este nepotrivit pentru cineva care preţuieşte valorile statului de drept. Numai în ’90 dezbaterea se purta în stradă. Traian Băsescu încearcă să o ducă înapoi în stradă", acuză Năstase.

Întrebat dacă ar mai candida pentru postul de preşedinte, în cazul în care s-ar ajunge la alegeri prezidenţiale anticipate, Năstase n-a spus nici da, nici ba. "Sunt foarte multe lucruri schimbate, s-au întâmplat multe în ultimii doi ani. Nu vreau acum să fac vreo speculaţie", a spus Năstase.

×
Subiecte în articol: eveniment nastase n