x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Afacere - Samsarii de piste

Afacere - Samsarii de piste

de Veronica Micu    |    18 Apr 2006   •   00:00
Afacere - Samsarii de piste

Pentru terenul Aeroclubului din Targu-Mures "se bat" Consiliul Jude-tean si municipalitatea. Miza sunt cele 98 de hectare a caror valoare a fost evaluata la peste 40 de milioane de euro.

Dreptul de administrare a terenului Aeroclubului teritorial "Elie Carafoli" din Targu-Mures a ajuns subiect de disputa intre Consiliul Judetean Targu-Mures si municipalitate. Miza sunt cele 98 de hectare, aflate la mai putin de 1 km de centrul orasului, a caror valoare de piata a fost evaluata la peste 40 de milioane de euro.

Decizia Ministerului Transporturilor de a descentraliza aerocluburile si de a ceda administrarea acestora catre autoritatile locale a dat nastere mai multor speculatii, data fiind valoarea terenurilor, care se ridica la multe milioane de euro. Nu putini sunt cei care afirma ca schimbarea administratorului inseamna, de fapt, deposedarea aerodromurilor de terenuri si redirectionarea acestora din urma catre diverse grupuri de interese. La Targu-Mures, bataia pe terenurile Aeroclubului "Elie Carafoli" se da intre Consiliul Judetean si Primarie. Ambele institutii doresc preluarea si administrarea aeroclubului, aflat deocamdata in domeniul public al statului si administrarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

La 30 martie, in sedinta Consiliului Judetean Mures, a fost adoptat proiectul de hotarare prin care CJ solicita Guvernului preluarea aeroclubului teritorial. Desi au fost voci care au solicitat retragerea proiectului, consilierii acuzandu-se intre ei de interese ascunse, jocuri de culise si invarteli politice, in final acestia si-au dat acordul pentru ca CJ sa ceara Guvernului administrarea aeroclubului.

VARIANTE. Baza sportiva, sau mai bine spus "ciolanul" pentru care se bat autoritatile locale si judetene, nu are inregistrate creante sau datorii, veniturile proprii realizate in 2005 fiind de 44.323 RON. Aeroclubul este dotat cu doua avioane, cinci planoare, un automosor, un ARO, doua tractoare, toate in functiune, si sapte planoare si un motoplanor in conservare. Unitatea mai detine cinci cladiri, din care patru (sediul administrativ, cladire parasutisti, statie meteo si hangar cu anexe) se gasesc in incinta aerodromului, iar ultima, aflata pe Str. Libertatii nr. 113, este inchiriata unei societati, AGROSEM. Lupta se da insa pentru cele 98 de hectare, aflate in intravilan la un kilometru de centrul orasului si cu o valoare estimata la peste 40 de milioane de euro. Dintre toate aerocluburile vizate a fi descentralizate, cel de la Mures este singurul care se afla in oras. Cu toate ca atat reprezentantii Primariei, cat si cei ai Consiliului Judetean se bat cu pumnii in piept ca vor pastra obiectul de activitate a aeroclubului, acestia se contreaza in proiecte care mai de care mai indraznete, care n-au nici o legatura cu activitatea unui aeroclub. De pilda, primarul Florea a declarat ca vrea sa faca un parc industrial care sa atraga noi locuri de munca pentru mureseni. Iar asta, desi in apropierea aeroclubului exista deja unul, in care CJ a investit cinci milioane de euro din fonduri europene si care, in prezent, este falimentar. O alta varianta propusa de edil ar fi sa dea gratuit, pe o perioada de trei-cinci ani, 30 de hectare unor societati comerciale pentru a investi, iar restul de teren sa-l foloseasca pentru constructia unui centru de targuri si expozitii, cu caracter regional-international.

De cealalta parte, CJ, prin presedinta Lokodi Edita Emoke, sustine ca municipalitatea nu are nici un drept asupra acelui teren si-l acuza pe primar ca vrea sa construiasca un cartier rezidential si sa parceleze terenul dupa bunul sau plac. Doamna Lokodi are si ea proiecte in ceea ce priveste aeroclubul. Dansa sustine ca baza poate fi folosita drept un aeroport mai mic pentru oamenii de afaceri care-si pot permite achizitionarea unor avioane.

"SE TRAG SFORI DIN TOATE PARTILE!". Dintre toate aerocluburile vizate a fi descentralizate, cel de la Mures este singurul care se afla in oras. De aici si valoarea ridicata a terenului pentru care se lupta cele doua autoritati. Viceprimarul Csegzi sustine, chiar, ca CJ a primit la inceputul lunii martie o oferta din partea unei companii care vrea sa achizitioneze teren in zona: "Acum doua saptamani, reprezentantii NOKIA au fost aici si stiu ca au vorbit cu doamna presedinte pentru a cumpara 100 ha de teren". Presedintele CJ a negat aceste acuzatii, afirmand ca "viceprimarul vorbeste lucruri neadevarate si ca, atat timp cat eu voi fi presedintele Consiliului Judetean, aeroclubul va ramane aeroclub".

Directorul aeroclubului, Petru Cormos, este sigur ca se trag sfori din toate partile pentru acest teren, dar spera ca, pana la urma, aeroclubul va ramane in administrarea Ministerului Transporturilor: "Noi nu vrem sa ne desfiinteze. Este un aeroclub de traditie si ar fi pacat sa se intample asa ceva. Pentru noi, varianta cea mai buna ar fi sa ramanem in continuare la minister. In orice alta situatie, trebuie sa ne autofinantam. Si nu cred ca vom rezista prea mult fara bani de la buget. Se trag sfori din toate partile pentru acest teren. Toti vor sa puna mana pe el". Domnul Cormos ne-a mai spus ca aceasta descentralizare a aerocluburilor, mai precis privarea acestora de la fondurile de stat, este o cale eleganta de falimentare a unitatilor sportive.

LOC DE ABUZURI. Desi restructurarea aerocluburilor Romaniei, din cauza lipsei finantarii de la buget, va avea ca efect sigur desfiintarea celor mai multe dintre acestea, Ministerul Transporturilor este decis ca pana la sfarsitul acestui an sa finalizeze proiectul. "Aeroclubul Roman este finantat 100% din bugetul de stat si trebuia sa intre si el intr-un proces de reorganizare.In Europa, aceste aerocluburi functioneaza ca institutii de sine statatoare. La noi, ele nu mai pot fi sustinute numai de la bugetul de stat", ne-a declarat Alexandros Galiatatos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor.

Cat despre posibilele abuzuri, Galiatatos ne-a asigurat ca acolo unde exista interese locale, "altele decat cele de sprijinire a activitatii aeronautice", nu vor face transferul administrarii bazelor, care vor ramane sub controlul administratiei centrale tocmai pentru a elimina orice fel de suspiciune. Cu toate acestea, Galiatatos nu a negat ca se pot face abuzuri. El a declarat pentru Hotnews.ro ca "daca Primaria locala are nevoie de un teren, aerodromul isi poate muta baza pe un alt teren. Acel teren poate avea o valoare de piata mai mica, dar aeroclubul nu are nevoie de pamant scump. Are nevoie doar de o suprafata unde sa-si desfasoare activitatea". In cazul aeroclubului din Targu-Mures, primarul Florea a luat deja in calcul varianta stramutarii bazei unde isi desfasoara activitatea si este foarte probabil ca acest lucru sa se petreaca de indata ce va exista un cadru legal.

CJ Mures cere terenurile aeroclubului

Jurnalul National: Stim ca CJ Mures lucreaza la un proiect prin care Aeroclubul teritorial "Elie Carafoli" sa treaca in subordinea Consiliului Judetean...
Lokodi Edita Emoke: Exista un proiect de hotarare pentru acordarea unui aviz de principiu. Toate aerocluburile teritoriale s-au adresat consiliilor judetene ca sa intrebe daca agreeaza demersurile privind descentralizarea. Mai precis, daca vor prelua activitatea acestora din punctul de vedere al cheltuielilor si al administrarii patrimoniului, urmand ca aceste aerocluburi sa devina regii sau societati comerciale. La noi, aeroclubul functioneaza din 1945, terenurile pentru acesta fiind cumparate in 1942. De-a lungul vremii, aeroclubul a fost ba al Ministerului Transporturilor, ba al Consiliului Judetean Mures. In 1991, acesta a trecut in administrarea Aeroclubului Roman.

Primaria, la randul ei, doreste ca administrarea aeroclubului sa treaca in subordinea sa. Pana la urma, care va fi soarta acestei unitati?
Sincer, nu stiu. Gandurile domnului primar Florea sunt ca pe terenurile aeroclubului sa construiasca un inutil parc industrial, in conditiile in care exista deja unul in apropierea aeroclubului. O alta varianta a primarului este sa construiasca un cartier rezidential. Or, aceste terenuri nici macar nu au apartinut municipalitatii, asa cum declara primarul. Numai Guvernul Romaniei poate decide soarta acestui aeroclub.

Noi ne-am dori ca obiectul de activitate a acestui aeroclub, a carui infrastructura a fost facuta in 1945, sa fie pastrata. Este o unitate care functioneaza, care a fost modernizata si care poate oferi posibilitati de dezvoltare. Am putea face o scoala pentru piloti, de exemplu. Singura scoala de aviatie din Ardeal. De acum, oamenii nu-si vor mai lua masini de lux si isi vor lua avioane mai mici. Iar la aceasta scoala doritorii vor urma cursuri de pilotaj, iar oamenii de afaceri care nu vor mai vrea sa calatoreasca cu masina vor putea folosi acest mic aeroport.

Infrastructura acestor terenuri este foarte bine pusa la punct, in sensul ca, daca ploua, in trei minute apa dispare.

DECIZIE
"Aceste terenuri nici macar nu au apartinut municipalitatii, asa cum declara primarul. Numai Guvernul Romaniei poate decide soarta acestui aeroclub! Este o unitate care poate oferi posibilitati de dezvoltare" - Lokodi Edita Emoke presedinte CJ Mures

"Este o comanda politica!"

INTERES. Primarul Florea considera ca aeroclubul apartine municipalitatii
Jurnalul National: Domnule primar, de ce credeti ca Aeroclubul teritorial "Elie Carafoli" ar trebui sa ajunga in patrimoniul municipalitatii si nu in cel al Consiliului Judetean?
Dorin Florea: Aeroclubul este prins in planul urbanistic general. De sase ani ma lupt pentru obtinerea acestor terenuri. Muresul nu are nici un teren disponibil si toti investitorii care vin trebuie sa plece in zona rurala. Este aberant acest lucru, noi avand in acest moment, la 1 km de centrul orasului, un teren de 120 de hectare pe care pasc 3.000 de oi si unde isi desfasoara activitatea sapte persoane reunite intr-un aeroclub, iar noi vorbim de atragerea investitorilor straini. Eu nu vreau sa desfiintez aeroclubul, asa cum declara presedinta CJ, doamna Lokodi. Eventual, o sa-l mut in alta parte. Daca vom intra in administrarea acestor terenuri, noi avem un proiect prin care putem face ca acestea sa aduca bani la buget. Mai precis, ne-am gandit ca 30 de ha, din totalul celor 120, sa le dam gratuit, pe trei-cinci ani, unor societati comerciale pentru a investi. Restul terenului, de 90 de ha, il vom transforma intr-un centru de targuri-expozitii, cu caracter regional international, si un centru de conferinte international. Am discutat la Viena, iar ei sunt interesati sa facem un parteneriat in acest sens.

In acest moment, consiliul local si cel judetean se lupta pentru terenurile aeroclubului...
Pai da, pentru ca celor de la Consiliul Judetean li s-a impus de catre politicieni, care sunt interesati sa puna mana pe aceste terenuri.

Care sunt acei politicieni?
Cei care controleaza conducerea CJ. UDMR-ul, cine altcineva? Si nu numai ei. Mai e si PSD-ul. Daca bagati o masina de cusut in CJ, iese tun. Asa vor sa faca si cu aceste terenuri. Este o comanda politica. E o batalie! Un CJ nu trebuie sa detina proprietati. Sunt anormali! Iar femeia aia (n.r. Lokodi Edita Emoke) este deplasata. Este nebuna! Ei nu sunt in stare sa se ocupe de proiectele pe care le au in responsabilitate. Mai vor si aeroclubul! Eu am vorbit cu dl secretar de stat Galaitatos si i-am spus ca aceasta problema naste tensiune, agitatie si confuzie. Si, deocamdata, din cate stiu eu, proiectul este blocat.

ACUZE
"Celor de la Consiliul Judetean li s-a impus de catre politicieni, care sunt interesati sa puna mana pe aceste terenuri. Daca bagati o masina de cusut in CJ, iese tun. Asa vor sa faca si cu aceste terenuri. Este o comanda politica" - Dorin Florea, primar Targu-Mures

"Nu putem interveni in deciziile administratiei locale!"

Jurnalul National: Domnule Galiatatos, spuneti-ne daca se lucreaza la un proiect de HG prin care terenurile si imobilele care apartin aerocluburilor teritoriale sa fie trecute in patrimoniul consiliilor locale. Si daca da, care sunt motivele care au dus la acesta decizie a Ministerului Transporturilor?
Alexandros Galiatatos: Hotararea de Guvern va fi ultimul lucru. Deocamdata, avand in vedere ca Aeroclubul Roman este finantat 100% din bani de la bugetul de stat, si tinand cont ca este raspandit in toata tara, trebuie sa intre si el intr-un proces de reorganizare. Asta inseamna ca trebuie vazut unde are patrimoniu, scoala, unde isi desfasoara activitatea pentru ca el are doua componente, de instruire si de aviatie sportiva. Trebuie vazute bazele care functioneaza cu rezultate si sa cautam o restructurare a cheltuielilor. In Europa, aceste aerocluburi functioneaza ca institutii de sine statatoare, extrabugetare. Aviatia sportiva, de exemplu. Partea de scolarizare, care inseamna costuri. La noi, toate cheltuielile sunt suportate de la buget. Avand in vedere toti acesti factori, s-a discutat cu conducerea aeroclubului, care a initiat o analiza a modului cum poate fi reorganizata activitatea aeroclubului in asa fel incat sa-si pastreze cele doua componente la alt nivel de costuri. Este o realitate a zilei de azi. Aceste aerocluburi nu mai pot fi sustinute numai de la bugetul de stat. Pentru acest obiectiv, care va fi insotit si de un studiu, s-a discutat cu consiliile judetene pe ale caror teritorii exista aceste baze sportive. Si acolo unde, in general, exista si aeroporturi, pentru ca exista o stransa legatura intre ele. Si facem o evaluare sa vedem unde avem patrimoniu si unde activitatile au functionat. Acestea vor deveni nucleele de baza, urmand ca zonele unde nu s-a mai desfasurat nici o activitate si care sunt neutilizate sa fie, de comun acord cu consiliile judetene, sa fie transferate de la MTCT catre unitatea administrativ-teritoriala.

Ce se va intampla, ulterior, cu aceste terenuri?
Initial, noi cautam sa pastram obiectul de activitate. Dar daca in baza respectiva nu s-a mai desfasurat nici o activitate, este decizia consiliului judetean ce va face cu acele terenuri. In orice caz, Aeroclubul Roman isi va mentine bazele care ii vor asigura in continuare activitatea. Noi credem ca ponderea veniturilor din sistemul privat va creste. Atat pe componenta de instruire, cat si pe cea sportiva. Ministerul a cerut acestor baze o evaluare exacta cu activitatile desfasurate in ultimii 5 ani pentru ca foarte multe din ele sunt parasite. Propunerea ministerului este sa se pastreze obiectul de activitate. Controlul il va face Autoritatea Aeronautica. Daca cineva vrea sa functioneze, o va face sub controlul acestei autoritati. Vom face aceasta analiza pentru fiecare aeroclub ca sa stim exact stadiul in care sunt. Speram ca in luna aprilie aceste analize sa fie gata pentru ca in baza lor se vor da deciziile.

Ce soarta va avea Aeroclubul din Targu-Mures?
Hotararea de Guvern nu se va da numai pentru un aeroclub. Proiectul va cuprinde si alte baze. Cei de la Mures au luat-o putin inainte. Si acest aeroclub va fi transferat cu pastrarea obiectului de activitate. Consiliul Judetean va fi cel indreptatit sa ia decizii referitoare la terenurile bazei. Noi nu putem interveni in deciziile administratiei locale.

NECLARITATE
"Noi cautam sa pastram obiectul de activitate. Dar daca in baza respectiva nu s-a mai desfasurat nici o activitate, este decizia CJ ce va face cu acele terenuri" - Alexandros Galiatatos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor

JURIDIC
Din extrasul de Carte Funciara rezulta ca terenul aeroclubului a fost cumparat in 1942 de catre Trezoreria Regala Maghiara. Apoi, a fost dat pentru administrare Ministerului Transporturilor din Ungaria, care a inceput sa construiasca aeroclubul. In 1945, unitatea a trecut in proprietatea si administrarea statului roman, iar in 1955, in cea a Ministerului Transporturilor Navale, la Directia Generala Flotilei Aerului Civile. In 1969, aeroclubul a fost preluat de comitetul executiv al Consiliului Popular al judetului, dupa care revine iar in proprietatea statului. In 1991, terenul, in sprafata de 96 ha, ramane proprietate de stat, iar cladirile si infrastructura trec in administrarea Aeroclubului Sportiv Mures.

Aeroclubul este dotat cu doua avioane, cinci planoare, un automosor, un ARO, doua tractoare, toate in functiune, si sapte planoare si un motoplanor in conservare. Unitatea mai detine cinci cladiri, din care patru (sediul administrativ, cladirea parasutistilor, statiea meteo si hangarul cu anexe) se gasesc in incinta aerodromului, iar ultima, aflata pe Str. Libertatii nr. 113, este inchiriata unei societati, AGROSEM. Valoarea de piata a terenului aeroclubului a fost estimat de specialisti la peste 40 de milioane euro.
×