x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Afaceri cu aripi diafane

Afaceri cu aripi diafane

16 Noi 2008   •   00:00

Unii au fluturi în cap, alţii au fluturi la stomac. Unii cresc fluturi de dragul frumuseţii acestor insecte, alţii fac afaceri cu ei.  



De ştiut. "Cei care vin şi cer eliberări de fluturi trebuie să afle dacă persoana căreia vor să îi facă surpriza iubeşte sau nu fluturii…", spune Irina Predescu
Octavian Tibăr

Irina Predescu face parte din ultima categorie. Sigur, îi  sunt şi foarte dragi fluturii, dar ştie că poţi scoate bani  cu ei. Cine s-ar fi gândit că poţi încropi cu ajutorul drăgălaşelor insecte o afacere? Irina Predescu s-a gândit şi are chiar succes pe piaţă. A înfiinţat o firmă care eliberează fluturi vii la nunţi, botezuri şi alte evenimente fericite. Totul e ecologic, fluturii nu suferă  deloc şi sunt eliberaţi vii pentru doritori. Ne-am întâlnit cu proprietara acestei ciudate afaceri în parcul Herăstrău.

ELIBERAREA. Nu a venit singură, ci însoţită de vreo 12 fluturi din speciile Inachis io – Ochiul de păun, respectiv Iphiclides  podali rius – Coada rândunicii. Fluturii sunt vii, ambalaţi în pliculeţe şi puşi într-o cutie. Irina i-a ţinut în maşină, unde are aer condiţionat, iar temperatura o păstrează pentru ei – dragii de ei – între 4 şi 8 grade Celsius. Asistăm întâi la eliberarea fluturilor, o experienţă unică. Preţurile nu sunt tocmai mici: 50 de fluturi costă  1.250 de lei, 100 costă 1.600 de lei, iar 500 de fluturi, 4.350 de lei. "Preţul scade considerabil pe măsură ce creşte numărul de fluturi ceruţi la o eliberare", spune Irina.

INDUSTRIE. Cum i-a venit năstruşnica idee? "Am aflat că în SUA există o adevărată industrie a fluturilor vii. Cum chiar în aceeaşi perioadă Asociaţia Mondială a Crescătorilor de Fluturi organiza online nişte cursuri privind business-ul cu fluturi, m-am înscris".   
Afacerea cu fluturi vii este profitabilă doar pe perioada sezonului cald – din mai până în septembrie, uneori şi octombrie dacă e anul călduros. Un amănunt: toate miresele vor fluturi albi!

  • material preluat parţial din revista Flacăra – nr. 10, octombrie 2008; text: Alice-Claudia Gherman;

×
Subiecte în articol: tentaţii fluturi