Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum douăzeci de ani, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare semna un acord cu guvernul SUA privind acordarea unor ajutoare în produse alimentare şi cereale furajere. Americanii socoteau gestul lor drept un imbold pentru accelerarea reformelor politice şi trecerea la economia de piaţă.
Acordul din 13 martie 1990 a fost o consecinţă directă a înţelegerilor perfectate cu ocazia vizitei secretarului de stat al SUA, James Baker, din 11 februarie. Cu acel prilej, autorităţile americane îşi afirmaseră sprijinul pentru reforme în România, atât prin susţinere politică, cât şi prin asistenţă economică.DONAŢII ÎN VALOARE DE 60 MILIOANE DE DOLARI
La ceremonia oficială au participat Nicolae Ştefan (ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare), împreună cu Aurel Antoniu (secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare) din partea României şi Philip Christenson (administrator adjunct al secţiunii "Alimente pentru Pace" din cadrul Agenţiei SUA pentru dezvoltare industrială), însoţit de Guy L. Haviland (de la "Commodity Credit Corporation" din cadrul Departamentului de Stat pentru Agricultură al SUA) din partea Statelor Unite.
Ajutorul alimentar era în valoare totală de 60 milioane dolari, având două componente. În primul rând guvernul SUA făcea o donaţie de 7.500 tone unt, partea română având ca sarcină să asigure transportul şi distrubuţia către populaţie. A doua donaţie consta în 315.000 tone de cereale furajere, destinate atât producătorilor particulari, cât şi întreprinderilor de stat şi cooperatiste. Americanii şi-au exprimat speranţa că ajutoarele urmau să fie distribuite de guvernul român "pe bază echitabilă", evitându-se eventualele "pomeni electorale", în condiţiile apropriatelor alegeri din 20 mai.
ÎMPRUMUT CU DOBÂNDĂ MICĂ
Pe lângă ajutoarele în produse, oficialii americani, asistaţi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Alan Green jr, au semnat un acord privind un împrumut în valoare de 20 milioane dolari. Banii erau destinaţi pentru cumpărarea unor cantităţi suplimentare de nutreţuri furajere. Conform înţelegerii, creditul trebuia restituit în 25 de ani, cu dobândă de 2% în primii 5 ani şi 3% în restul perioadei.
IMBOLD PENTRU DEMOCRATIZARE
După semnarea documentelor, Philip Christenson a exprimat aşteptările părţii americane de la noile autorităţi române, în virtutea cărora s-au acordat ajutoarele în cauză: "Sunt acorduri istorice în sensul că niciodată nu am avut asemenea raporturi între SUA şi poporul român. Şi acestea se bizuie pe faptul că se aşteaptă evoluţii pozitive în România.
Cred că guvernul american este încă preocupat în acest sens, legat de însuşi preocuparea poporului român. Iar rezolvarea satisfăcătoare a problemelor poate duce la relaţii foarte deschise şi fructuoase. Suntem atenţi şi însufleţiţi de speranţa că dezvoltarea către o adevărată democraţie şi o adevărată economie de piaţă să fie rezultatul Revoluţiei, pentru care s-au jertfit eroi, în slujba aceloraşi idealuri pe care le are şi poporul american".
Reprezentanţii guvernului român au asigurat partea americană că autorităţile de la Bucureşti îşi menţin opţiunea trecerii la economia de piaţă şi vor încuraja proprietatea particulară. Aceste reforme urmau să fie făcute prin trecerea mijloacelor agricole din proprietatea statului în proprietate particulară şi încurajarea sectorului privat de producţie.
Pentru a potoli "foamea" românilor, guvernanţii se angajau să canalizeze produsele agricole astfel încât să crească consumul de alimente.
