x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Al doilea mesaj

Al doilea mesaj

01 Apr 2005   •   00:00

LOGICA TERORII - Inca o mutare pe tabla de sah a rapitorilor

ASEMANARI SI DIFERENTE. Imagini de grup, difuzate si probabil realizate in zile diferite. Prima, difuzata ieri de Reuters. A doua, o captura, de pe banda prezentata de Al-Jazeera. Intre cele doua imagini sunt multe asemanari, dar si diferente, care dau peste cap teorii si nasc noi scenarii

Inca o mutare pe "tabla de sah", in criza ostaticilor romani din Irak: biroul din Bagdad al agentiei de stiri Reuters a primit ieri mai multe fotografii care ii infatiseaza pe cei trei jurnalisti romani captivi in Irak.
  • de MARINA CONSTANTINOIU
  • Sapte fotografii, trimise intr-un pachet, la redactia din Bagdad a prestigioasei agentii Reuters. Agentia nu a dorit insa sa precizeze circumstantele exacte in care au ajuns pozele la biroul agentiei si mai ales prin cine. In aceste imagini, cei trei ziaristi, tinuti ostatici in Irak inca de luni, isi prezinta pasapoartele si legitimatiile de ziarist, uitandu-se direct in obiectivul camerei de fotografiat.

    DISPARITIA LUI MUNAH. Cel mai important element pe care-l putem constata, la o prima privire, este absenta lui Mohamed Munaf, cetateanul romano-irakiano-american, cel care a finantat si organizat deplasarea celor trei ziaristi romani in Irak, dar care le era si translator acolo. Capturarea sa, in Irak, alaturi de cei trei jurnalisti romani, a fost confirmata, de altfel, si de Departamentul de Stat al SUA, inca de miercuri. El a aparut insa in inregistrarea video difuzata anterior de postul de televiziune panarab Al-Jazeera.

    LEGITIMAREA. Mai multe trusturi de presa din Romania au difuzat imaginile in care cei trei, flancati de doua persoane inarmate, posibil aceiasi care apar si in inregistrarea video difuzata de Al-Jazeera, se legitimeaza. Potrivit Rador, fotografiile au fost primite si de postul de televiziune Prima TV, la care lucreaza doi dintre ziaristii rapiti, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci.

    PASUL DOI. La o prima vedere, difuzarea acestor imagini, care lasa sa se inteleaga, dupa aspectul ostaticilor, ca sunt realizate dupa inregistrarea video de la Al-Jazeera, se incadreaza in "logica terorii", adica transmite un mesaj atat in Romania, cat si in Irak. Ciudatenia este tocmai rapiditatea cu care rapitorii isi fac cunoscut mesajul, ceea ce nu a fost cazul, in alte luari de ostatici din Irak.

    Surprinzatoare i se pare si analistului politic francez Nicolas Henin, care precizeaza ca frecventa cu care rapitorii intra in legatura si comunica este un caz rar. "Pot sa spun ca n-am vazut niciodata o asemenea frenezie a comunicarii din partea rapitorilor", a declarat acesta pentru postul de radio Delta RFI, preluat de Mediafax. Henin a precizat ca acesta "nu e modul de operare de pana acum al rapirilor mafiote". "Regula, daca vreti, e urmatoarea: in cazul luarii de ostatici politice, caseta e trimisa imediat si e semnata cu o revendicare si o punere in scena cu versete din Coran. In celalalt caz, al luarii de ostatici mafiote, rapitorii prefera sa astepte inainte de a comunica, pentru a face sa creasca presiunea si pentru a incerca sa obtina avantaje atunci cand incepe procesul de negociere", a spus specialistul francez.

    STAREA ZIARISTILOR. Dar ce vedem in noile imagini? Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian par a fi intr-o stare fizica destul de buna si poarta aceleasi haine ca si in inregistrarea video. Miscoci poarta ochelarii care ii lipseau in imaginile prezentate de Al-Jazeera, iar Marie-Jeanne Ion are in continuare parul acoperit cu salul galben. Se mai remarca in aceste imagini si niste semne care pot indica urme de violenta, atat la Marie-Jeanne (la gura), cat si la Ovidiu Ohanesian (la nas), urme care in primele imagini difuzate de Al-Jazeera nu fusesera depistate.

    SCHIMBARI. Cei trei sunt prezentati stand in picioare, in fata unui perete alb. Cei doi rapitori prezenti in fotografii, care ii flancheaza pe ziaristi, sunt probabil aceiasi cu cei din inregistrarea video si sunt imbracati, si de aceasta data, in haine obisnuite, avand pe cap insa alte keffieh. In imaginea video, cei doi apareau cu keffieh alb si negru, in timp ce in noile fotografii, unul dintre ei, cel din dreapta, are figura acoperita cu un keffieh alb-rosu. In plus, unul dintre rapitori, care in inregistrarea video purta o camasa alba cu dungi gri, in noile imagini poarta o bluza neagra, cu maneci lungi. Ceea ce se remarca in mod clar in fotografiile Reuters este un ghiul pe degetul unuia dintre rapitori, care nu este foarte clar daca aparea si in inregistrarea video. Armele celor doi rapitori sunt tinute intr-o pozitie asemanatoare cu cea din inregistrarea video, nefiind indreptate direct spre ziaristi.

    DECRIPTAREA MESAJULUI. Revenind la analiza "mesajelor" pe care imaginile, fotografii sau inregistrari video, le transmit, Henin sustine ca "poate fi vorba de o rapire mafiota". "Rapitorii cauta sa scurtcircuiteze unele canale de comunicare sau sa valideze altele. E interesant de vazut si canalul prin care a ajuns fotografia. Faptul ca Reuters sunt cei care au primit fotografiile nu e intamplator. Reuters e un canal bun de comunicare. Ei sunt cei care au primit caseta cu Florence Aubenas, jurnalista franceza tinuta si ea ostatica in Irak", a spus el.

    Intrebat ce ar putea insemna faptul ca nu apare in fotografiile transmise Reuters cea de-a patra persoana, omul de afaceri romano-irakiano-american, Henin a raspuns: "E greu de spus". "Ar putea sa insemne ca rapitorii il considera mai mult ca pe un irakian decat ca pe un american, ca pe unul de-al lor. In aceasta regiune a lumii, dubla nationalitate nu prea e recunoscuta. Nu e prima oara cand se fac astfel de separari. De fiecare data cand jurnalisti occidentali au fost capturati impreuna cu interpretii lor au fost separati si aratati separat la tv. A fost cazul lui Chesnot si Malbrunot si la fel s-a intamplat si cu Florence Aubenas, care a fost despartita de ghidul sau", a afirmat Nicolas Henin.

    Rugat sa analizeze noile imagini cu jurnalistii rapiti, directorul de stiri de la Prima TV, Dan Dumitru, a declarat ca "evident, acestia sunt mai obositi si sunt speriati". El crede ca Marie-Jeanne plansese.
    ×