Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După mai bine de o săptămână, Nicu Alifantis a deschis cartea cu poveştile "cântecelor de şemineu" şi ne-a condus într-o lume curată şi cu sunete fermecate.
Din cele 18 cântecele inspirate de focul şemineului, Alifantis mai are să ne prezinte doar patru piese. "Cântec de piele" şi "Cântec de cowboy" au stat la coada poveştii şi iată că astăzi le-a venit rândul. "Titlurile iniţiale ale poeziilor acestor două cântece sunt «El avea pe sine» şi «Toată vaca». Poetul bolnav de poezie, acelaşi care a semnat şi versurile cântecului «Douăzeci de îngeri», despre care am vorbit deja, este domnul Ion Nicolescu. Ne-am cunoscut în 1975, într-unul dintre spectacolele Cenaclului Flacăra. Tot el a scris versurile unor cântece mai vechi de-ale mele, cum ar fi: «Rococo», care se găseşte pe albumul «Voiaj», apărut în 1995, apoi «Imn (Trăiască România)» şi «Cântec (Ţara noastră-i, ţara noastră)», care se găsesc pe single-ul editat împreună cu Florian Pittiş în 1979. Excepţional poet. Plin de umor, de simţ civic, patriot sincer şi adevărat, dedicat şi devotat omului şi drepturilor acestuia, încerca să-şi facă publice ideile în măsura în care era posibil la acea vreme. Nicolescu era foarte iubit de mişcarea avangardistă a artiştilor anilor '70".
Poet de suflet
"Unul dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Ion Nicolescu la acea vreme era Florian Pittiş, care recita câteva poezii de-ale sale cu mare succes. «Imn (Trăiască România)» a fost unul dintre cele mai cântate cântece ale mele la acea vreme. Trebuie să recunosc că este poetul graţie căruia am căpătat cea mai mare popularitate cântându-i poezia. Aşa a fost să-mi rămână la suflet poemele domniei sale asupra cărora am revenit şi mă bucur nespus să le fac iarăşi cunoscute celor din jurul meu, pentru a nu fi uitate, aşa cum pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde! Aş vrea să vă povestesc câte ceva din studio, atunci când am înregistrat aceste două cântece".
Cu tot arsenalul!
"La «Cântec de piele» voiam ceva anume din punct de vedere al sunetului. De fapt, simţeam nevoia de a schimba puţin câte puţin sunetul chitarei, aproape la fiecare cântec, pentru a nu cădea în monotonie. De aceea am folosit chitări cu sunet diferit, cu corzi de metal sau nylon. Epuizasem însă arsenalul de chitare şi atunci mi-a trecut prin minte să estompez sunetul corzilor pentru a căpăta o sonoritate nedefinită. Am pus sub corzi o cârpă, din acelea pe care le am în tocul fiecărei chitări pentru a le şterge după concert, mi-a plăcut cum suna, mi s-a părut interesant şi, spre disperarea lui Victor Panfilov, am decis că voi înregistra astfel acest cântec. La «Cântecul de cowboy», am folosit un Dobro, o chitară tipic americană, cu placa de rezonanţă din metal, asta făcând-o să aibă un sunet cu totul deosebit. A fost de altfel şi prima mea încercare de-a înregistra cu un Dobro cântând cu slide (un tub de metal pe unul dintre degetele cu care atingi corzile)".
"Naşul" Tocilescu
"Într-una dintre întâlnirile cu Tocilescu am discutat despre titlurile pieselor. I-am spus că intenţionam să dau titlul de «cântec» tuturor pieselor de pe album, dat fiind că discul va avea titlul «Cântece de şemineu». Pe urmă, când i-am pomenit lui Toca de «Cântec cu o vacă», a spus, după ce l-a ascultat, că mai bine-i spun «Cântec de cowboy» şi aşa a rămas. Aşadar, Tocilescu este «naşul» acestui cântec".
