x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Altarul bisericii, sufletul Oaşului

0
Autor: Costin Anghel 04 Mar 2009 - 00:00

Faină biserică s-a ridicat în Ţara Oaşului, la Negreşti. Oşenii şi-au înălţat catedrală mândră, după inima lor. În altar, Vasile Pop Negreşteanu jugrăveşte însuşi sufletul Oaşului.



Uneori, fără să ne dăm seama, Dumnezeu ne pune la lucru, să ne răscumpărăm păcatele. Prin Frumos. Când El găseşte şi omul potrivit, în Rai îngerii joacă! Acum ei sigur joacă pe acorduri de ceteră şi fluier. Pe muzică oşenească!

SIMBOLURILE ŢĂRII OAŞULUI
Poveste. S-or hotărât oşenii să-şi nalţe mândră biserică. La Negreşti-Oaş. Au ridicat-o. S-au gândit cine s-o picteze. Vasile Pop Negreşteanu, fecior de plai oşenesc, a fost ales pentru pictarea altarului. Până aici simplă povestea, de aici se complică. De cinci ani, Negreşteanu pictează altarul şi încă nu l-a terminat. N-a vrut! În cinci ani, alţi pictori ar fi terminat biserica, o recunoaşte chiar oşeanul. El nu a terminat nici altarul. N-a vrut!

De ce? O explicaţie simplă, dar atât de frumoasă. A stat, a lucrat, a stat, a lucrat, atâta timp cât i-a trebuit să prindă inima Oaşului într-un altar. O muncă grea, pe care nu poţi să nu crezi că nu i-a dat-o chiar Cel de Sus. Să fie spălarea păcatelor lui Negreşteanu? Se prea poate!

Pictorul Vasile Pop ("Negreşteanu" şi-a adăugat chiar el pentru a arăta lumii întregi originea sa) a pus în altarul bisericii din Negreşti nu doar culori, nu doar figuri de sfinţi, a pictat însăşi sufletul Ţării Oaşului. Pictura bisericească respectă întru totul canoanele bisericeşti, ba chiar poate fi exemplu. Pe lângă aceasta, Pop Negreşteanu a adăugat însă şi motive tradiţionale, simbolurile Ţării Oaşului. De la motivele de pe ştergare, la ploscă, la pictarea Negreştiului ca miniatură la picioarele sfinţilor, de toate a făcut pictorul! În cinci ani! Ce-i drept, un an nu a putut lucra. Voinţa sinelui, mai puternică decât conştiinţa omului l-a împiedicat. Acum mai are puţin. La vară va termina. Şi o dată cu "pensula de final", probabil, multe din păcatele pictorului oşean vor fi iertate. Din cuvintele lui, îţi dai seamă că acest altar al bisericii din Negreşti este în fapt şi altarul vieţii lui. Unul plin de simboluri, de sfinţi înalţi, alungiţi înspre dumnezeire. E singura lucrare bisericească, importantă, a lui Vasile Pop Negreşteanu. În ea şi-a pus toată puterea creaţiei. A doua oară nu vrea să mai lucreze. Vrea ca prin această pictură să lumineze, pe cât se poate, pe acei oşeni ce s-a depărtat de tradiţia locului. Să se lumineze şi ilumineze. "Familia mea a avut noroc să aibă în casă icoane «originale», făcute după şcoala de la Nicula. Până să îmi dau eu seama ce este cu ele, au cam dispărut. Acum în Oaş nu mai găseşti nici din greşeală! Culoarea a dispărut din Oaş. Culorile folosite de mine în altarul bisericii sunt cele care erau în Oaş când eu m-am născut, cu care am crescut", explică pictorul.

PENSULA-FLUIER
Aproape întotdeauna, Vasile Pop Negreşteanu are la el o pensulă mai specială, o pensulă pe care el a transformat-o în fluier. La nevoie scrie cu ea imagini, la nevoia dorului, horeşte din fluier. Când nu-i mai este de ajuns, îşi ia cetera şi zice cu foc. Această învăţătură a instrumentelor tradiţionale ale Maramureşului vine din nevoia de a se cunoaşte pe sine şi a originilor sale.

"Bărbaţii munceau foarte mult, munceau la pădure prin ţară. Acolo am muncit şi eu, în toate verile, din clasa a VI-a. Era o muncă dură. În ultimii doi ani, până să intru la facultate am lucrat ca tăietor de lemne, nu am mai stat la muncile mai uşoare. Câştigam mai bine. Şi acolo mi-am exersat felul acesta de a fi. Aşa m-am obişnuit şi din această cauză eu ţin foarte mult la acurateţea execuţiei, îţi dă forţă, munca făcută bine îţi dă forţă! Aşa e şi cu ţâpuritura. Te inundă în tot corpul o putere şi poţi să atingi dintr-o dată cele mai înalte sunete sau cele mai joase. Pentru că şi ţâpuritura aceasta este de fapt un ritual, nu este o strigătură oarecare", spune Negreşteanu.

A învăţat să cânte la ceteră şi fluier pentru a putea, după cum spune el, să simtă sonoritatea aerului, a culorilor, să pipăie viaţa. Cumva, toate se întrepătrund pentru el. Şi ceteră, şi ţâpurituri, şi fluier, şi pictură. Sunt un tot. Un amalgam din care s-a născut el, Vasile Pop Negreşteanu-pictorul. Consideră că arta monumentală este un lucru aparte, dificil. Şi nu oricum şi oriunde poţi spune că faci artă monumentală. Trebuie ca acea construcţie, prin sinele ei să fie deja jumătate de lucrare împlinită. Iar pictorul, prin arta sa să vină să împlinească acel cerc al unui Simbol. "Creaţia lui Dumnezeu este monumentală prin complexitatea ei. Cum putem noi crea ceva care să se apropie de creaţia monumentală? De ceea ce vedem lângă noi?"

Arta zonei l-a marcat, l-a fascinat. "Dacă aţi vedea cusăturile din Oaş... Pe mine m-a fascinat adunătura aceasta de motive, înlănţuirea lor. Dacă te uiţi la detalii mai mari, să vezi cele mai vechi motive, ai să vezi cât de abstracte sunt. În perioada culorilor vii, erau motive... geometrie pură! Mă fascina spaţialitatea vizibilă pe costumele populare. Jocul de cute, de falduri, cum apăreau elementele tradiţionale, motivele. Este fascinant cum aceste femei simple reuşeau să facă nişte figuri atât de perfecte, pe unele modele poţi să pui şi dreptarul!". Altarul? "E foarte mult cât am stat eu aici. Unii poate terminau două biserici, eu am stat doar la altar. Dar uitaţi-vă cum arată această lucrare, este o compoziţie aparte. Eu vreau să fac o treabă de valoare. Este o pictură pentru oşeni. Le-am spus şi lor. Este o lucrare cu care ei trebuie să se identifice în faţa lui Dumnezeu!".
Citeşte mai multe despre:   special,   altar,   vasile pop,   negreşteanu,   pop negreşteanu,   pop negre

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Semnalul de alarmă transmis de durerile de abdomen apărute noaptea

Semnalul de alarmă transmis de durerile de abdomen apărute noaptea
Unii oameni suferă o cascadă de tulburări în sistemul digestiv, în mijlocul unor stări emoţionale. Când aşteaptă să intre la un examen, la un interviu pentru loc de muncă, aceşti emotivi sau stresaţi se...

Capul listei PNL pentru europarlamentare, bani grei din contracte cu statul

Capul listei PNL pentru europarlamentare, bani grei din contracte cu statul
Galerie Foto Jurnalist, până săptămâna trecută, când a devenit politicianul în care Partidul Național Liberal își pune toate speranțele în alegerile europarlamentare de anul acesta, realizatorul TV Rareș Bogdan se...

Fraţii Băsescu şi-au băgat nevestele la “înaintare”, în afacerile controversate ale familiei

Fraţii Băsescu şi-au băgat nevestele la “înaintare”, în afacerile controversate ale familiei
Galerie Foto Schimbare de strategie în ceea ce priveşte business-urile controlate de familia ex-prezidenţială. Două dintre afacerile cele mai scandaloase în spatele cărora se află fostul preşedinte al României, Traian...

Motivarea CCR privind protocoalele: Justiția nu a putut fi înfăptuită în numele legii

Motivarea CCR privind protocoalele: Justiția nu a putut fi înfăptuită în numele legii
Galerie Foto Motivarea Deciziei CCR, prin care a s-a constatat încălcarea gravă a Constituției prin încheierea protocolului secret între SRI și Parchetul General, condus, în 2009, de Laura Codruța Kovesi, devoalează modul...

Cum îi facem pe copii să citească din plăcere

Cum îi facem pe copii să citească din plăcere
Cum îi învăţăm pe cei mici să iubească lectura? Este o întrebare pusă de mulţi părinţi. Copiii se plâng de multe ori că nu înţeleg materia la clasă iar unele romane sunt prea greoaie pentru ei. Aşa...

Cum deosebim durerile de coloană de cele provocate de calculii renali

Cum deosebim durerile de coloană de cele provocate de calculii renali
Durerile de spate sunt cauzele cele mai frecvente în lume ale cererilor de concedii medicale. Cei mai mulţi oameni au fost necăjiţi cel puţin o dată de aceste dureri, dar puţini îşi dau seama exact dacă...

Eveniment istoric: Regele Carol al II-lea va fi înmormântat lângă fiul său, Regele Mihai

Eveniment istoric: Regele Carol al II-lea va fi înmormântat lângă fiul său, Regele Mihai
Controversatul rege al României, Carol al II-lea, care nu şi-a găsit încă, metaforic vorbind, odihna veşnică, va fi reînhumat alături de fiul său, Regele Mihai. Amintim că, la capătul unei vieţi zbuciumat...

Kovesi, dublă urmărită penal. Colegă de dosar cu “paraditorii” Onea și Negulescu

Kovesi, dublă urmărită penal. Colegă de dosar cu “paraditorii” Onea și Negulescu
Fosta șefă a DNA are două dosare penale în care Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a început urmărirea penală împotriva ei. Pe lângă dosarul “Jakarta”, anchetatorii au pus-o pe Laura...

Absolvenţi de Medicină seduși de sistemul sanitar din Vest. Acum, vor să trateze bolnavii de acasă, ca în Occident

Absolvenţi de Medicină seduși de sistemul sanitar din Vest. Acum, vor să trateze bolnavii de acasă, ca în Occident
Galerie Foto În timp ce, anual, mii de doctori aleg să muncească în spitalele de peste hotare, atraşi nu doar de salariile mari, ci şi de condiţiile şi facilităţile care li se oferă acolo, sunt şi câţiva – din...

Cel mai toxic aliment din lume - Românii îl consumă ca pe o delicatesă

Cel mai toxic aliment din lume - Românii îl consumă ca pe o delicatesă
Faptul că somonul crescut în condiţii artificiale ar putea fi lipsit de beneficii pentru sănătatea organismului nu mai este o noutate. Mai multe cercetări efectuate de-a lungul timpului au constatat că...

Povestea inginerului timișean care a renunțat la viața de corporatist

Povestea inginerului timișean care a renunțat la viața de corporatist
Un inginer din Timiş, care a lucrat timp de mai mulți ani într-o companie multinaţională, a decis să renunțe la slujba bine plătită, pentru a-şi deschide o afacere în domeniul agricol. Citeste continuarea...

Decretul prezidențial care a adus în “sistem” generația care a instaurat statul paralel

Decretul prezidențial care a adus în “sistem” generația care a instaurat statul paralel
Galerie Foto Un decret prezidențial, semnat de fostul președinte al României, Emil Constantinescu, în primăvara anului 1998, face, astăzi, demonstrația modului în care “s-au aliniat astrele” în procuratura din România

Ce boală gravă poate ascunde o răguşeală prelungită

Ce boală gravă poate ascunde o răguşeală prelungită
Oamenii se sperie, uneori, de o mică ameţeală, sau ignoră simptome aparent banale, cum ar fi o răguşeală, deşi acestea ar putea semnala boli grave. Care sunt suferinţele din nas, gât, urechi considerate cu...

Satul fără hoţi din România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard

Satul fără hoţi din România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard
Pare o poveste din vestul Europei, însă se întâmplă la noi, în sudul judeţului Mehedinţi. Aici există o localitate în care oamenii trăiesc liniştiţi, fără teama de a furaţi. Satul se numeşte Eibenthal...

Alex, preotul român cu parohie în Coasta de Fildeş

Alex, preotul român cu parohie în Coasta de Fildeş
Galerie Foto În România zilelor de astăzi, cei mai mulţi dintre tineri aleg să plece din ţară la muncă, în speranţa unei vieţi mai bune. Chiar dacă majoritatea dintre ei aleg marile oraşe ale lumii, unii preferă să...
Serviciul de email marketing furnizat de