x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Alte cinci intalniri de taina

Alte cinci intalniri de taina

de Oana Stancu Zamfir    |    Violeta Fotache    |    30 Ian 2006   •   00:00
Alte cinci intalniri de taina

Dupa ce Jurnalul National a dezvaluit in urma cu o saptamana intalnirea de taina dintre premierul Tariceanu, ministrul Justi-tiei si Dinu Patriciu, acum suntem in masura sa va informam despre alte cinci asemenea intalniri. Conform acelorasi surse, "triunghiul" s-a mai intalnit la Palatul Victoria inca de cinci ori, ultima data chiar cu o zi inainte de o audiere la Parchet a lui Dinu Patriciu.

28 decembrie 2004 © 12 aprilie 2005© 26 mai 2005 ©
8 septembrie 2005 © 3 octombrie 2005 © Toate au avut loc la sediul Guvernului

Intalnirea de taina pe care premierul Tariceanu a avut-o la Palatul Victoria cu inculpatul Dinu Patriciu si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, pentru a discuta dosarul instrumentat de Parchet, la doar cateva zile dupa ce Patriciu fusese retinut de procurori in afacerea Petromidia, continua sa provoace dezbateri aprinse in societate, dar nu si in constiinta primului-ministru.

Daca Monica Macovei incearca abia acum, dupa ce a fost deconspirata intalnirea, sa se dezica de ea, afirmand ca a fost inoportuna, Tariceanu o tine una si buna ca s-a vazut cu inculpatul pentru a ajuta statul roman - atentie, in secret, ca prea repede se infiripa in mentalitatea conducatorului roman ca "statul e el" - , si nu pe prietenul sau Dinu Patriciu, coleg de partid si de afaceri.

Sfidand opinia publica, prim-ministrul refuza sa raspunda la toate intrebarile pertinente in acest caz, incepand cu cea legata de momentul exact in care l-a convocat pe Patriciu la Guvern pentru a-i asculta "speriat" amenintarile cu darea in judecata a statului roman. Jurnalul National a trimis o solicitare scrisa Guvernului pentru a obtine aceasta informatie, extrem de importanta. Pentru ca ziua in care cei trei au dezbatut dosarul Petromidia la Palatul Victoria poate spune multe despre cursul Justitiei si al instantei care a decis ca Patriciu nu poate fi bagat la inchisoare - chiar si pentru 30 de zile - deoarece are familie si studii superioare, nu exista riscul de a fugi din tara, bunaoara. In acest context, fuga lui Tariceanu de a da explicatii este halucinanta.

MINCIUNI. La fel de halucinant este si modul in care Tariceanu, Patriciu si Macovei s-au contrazis unul pe altul in urma dezvaluirii publicate marti de Jurnalul National. Ba ca intalnirea a fost convocata de Tariceanu, ba ca a fost la solicitarea lui Patriciu, ba ca Macovei stia despre ce se discuta, ba ca nu stia, ba ca au vorbit despre reforma Justitiei. Patriciu a recunoscut-o direct: la intalnire s-au discutat "implicatiile politico-economice ale investigatiei asupra Rompetrol". Adancirea celor trei in minciuni face sa fie si mai dorit adevarul despre ce s-a discutat in intalnirea din iunie de la Guvern. Ce s-a negociat? Ce solutii s-au pus la cale?

"TACERE POLITICOASA"
In plin scandal, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a dezvaluit marti o dimensiune, destul de putin cunoscuta, a personalitatii sale. Aceea de om politicos. De om politicos cu seful sau, la care nu obiecteaza asa cum face mereu cu membrii CSM. Prin urmare, n-a putut sa plece imediat cand l-a vazut la intalnire pe Dinu Patriciu. "Nu m-am ridicat sa plec, deoarece eu sunt un om politicos", s-a justificat ministrul. Ea a sustinut, de altfel, ca discutia cu Patriciu nu a avut drept consecinta exercitarea vreunei presiuni asupra procurorilor de caz, deoarece ele s-au oprit in "zidul" Macovei. Totusi, de asta-vara controalele pe capul anchetatorilor nu mai contenesc. Pentru politetea dovedita, membrii CSM au criticat-o aspru si au declansat cercetari pentru a vedea daca procurorii au fost supusi unor presiuni ori au fost intimidati. Potrivit sefului Consiliului, Iulian Galca, Guvernul si autoritatile competente ar trebui sa inceapa verificari in baza Legii privind raspunderea ministeriala, deoarece "noi nu il putem cerceta pe ministru". (Violeta Fotache, Miruna Pasa)

SPONTANA SAU TICLUITA?
INTALNIRE. Monica Macovei insista ca nu stia de prezenta lui Patriciu
© "Am fost convocata la inceputul lunii iunie 2005 la o intalnire cu primul-ministru, fara sa mi se precizeze motivul intrevederii si nici cine mai participa" - Monica Macovei

© "Discutia care s-a derulat in prezenta ministrului Justitiei, care sigur ca fusese instiintata despre continutul discutiei de mine, nu a fost pentru doamna Monica Macovei nici un fel de surpriza. Nu aveam de ce sa-i ascund acest lucru. Din contra, am avertizat-o dinainte" - Calin Popescu Tariceanu.

© "Nu stiu ce isi aminteste domnul Tariceanu, dar eu repet ca nu am fost informata despre prezenta domnului Patriciu" - Monica Macovei

© "S-a desfasurat o verificare interna si rezultatul este ca atat primul-ministru, cat si ministrul Justitiei spun adevarul. Primul-ministru a transmis personalului de la cabinet sa o invite pe doamna Monica Macovei la intalnirea cu domnul Dinu Patriciu, in schimb, de la cabinet informatia a plecat incompleta catre ministrul Justitiei si a ajuns doar mesajul ca este invitata la cabinet fara sa i se transmita in ce mod" - Oana Marinescu.

Dinu Patriciu se simte ofensat

EFECT. Presedintele Rompetrol a demisionat de la sefia PNL Prahova
O demisie a venit in aceasta tarasenie, dar nu din partea celor doi oficiali de la Palatul Victoria, care au probat cum respecta independenta Justitiei atunci cand inculpatul e prieten cu premierul, ci din partea omului de afaceri.

DEMISIE. Patriciu si-a inaintat vineri demisia din functia de presedinte al organizatiei PNL Prahova, care ii conferea de drept si statutul de membru al Delegatiei Permanente. "Autosuspendarea", cum a fost definit gestul initial, ar fi tot pe baza dorintei de a nu face rau partidului, ca si in cazul Nastase. "Imaginea asta de struto-camila care pasamite face si politica, desi nu mai fac de zece ani, nu ar fi adus vreun castig vreuneia dintre parti", a explicat Patriciu in interviu, acuzand "isteria colectiva legata de relatiile presupus vinovate intre oamenii politici si cei de afaceri".

SCRISOARE. Ofuscat de cum e tratat el, cel mai mare contribuitor la PIB-ul Romaniei, in scandalul asta, Patriciu a lamurit opinia publica in legatura cu statutul sau de "creator": "Deosebirea fundamentala dintre creator si hot este ca primul ofera pe termen lung prosperitate atat lui, cat si comunitatii, pe cand celalalt se distruge si pe sine si distruge si speranta celor din jur". Declaratia este cuprinsa intr-o scrisoare pe care omul de afaceri Dinu Patriciu i-a adresat-o vineri liderului PNL, Calin Popescu Tariceanu. In documentul citat, Patriciu isi anunta demisia din fruntea PNL Prahova si cerea conducerii centrale a partidului sa fie de acord cu gestul sau.

CINE A CONVOCAT-O?
© "La solicitatea primului-ministru" - Dinu Patriciu

© "Am fost convocata de premier" - Monica Macovei

© "La solicitarea presedintelui Rompetrol" - Calin Popescu Tariceanu

© "La solicirarea mea, am fost chemat de premier" - Dinu Patriciu, revenire

CAND?
© "Prin martie-aprilie, cam asa ceva" - Dinu Patriciu, 24 ianuarie, dimineata

© "La inceputul lunii iunie" - Monica Macovei, 24 ianuarie, seara

© "Undeva in cursul lunii iunie" - premierul Tariceanu, ultimul pe lista

© "La inceputul lunii iunie, inainte de prezentarea in Parlament a pachetului de legi privind reforma in Justitie" - revine Dinu Patriciu

© Jurnalul National detine informatii potrivit carora aceasta nu este singura discutie pe care cei trei au avut-o despre cazul cercetat de Parchet: o astfel de intalnire s-ar mai fi produs si in luna noiembrie, informatie negata de purtatorul de cuvant al Guvernului.

CE S-A DISCUTAT?
© "In primul rand, despre reforma in Justitie. Si despre implicatiile politico-economice ale investigatiei careia ii facem obiectul noi, Rompetrolul" - Dinu Patriciu

© "Evident ca nu s-a discutat despre asa ceva. Discutia a durat cateva minute, timp in care dl Patriciu a sustinut ca i s-au incalcat drepturile procedurale si a afirmat, de asemenea, ca in dosar sunt chestiuni economice complexe" - ministrul Macovei

© "Presedintele Rompetrol a informat in legatura cu punctul sau de vedere referitor la investigatiile ce vizeaza compania si cu intentia de a da in judecata statul roman la ICSID" - premierul Tariceanu

© "Nu imi aduc aminte daca in aceasta intalnire s-a ridicat aceasta problema" - Monica Macovei

Doua randuri la sase intrebari

Click pentru a mari
FACSIMIL. Raspunsul premierului din 26 ianuarie 2006
Date fiind "nebuloasele" intalnirii de taina, accentuate de declaratiile contradictorii ale triadei Macovei-Tariceanu-Patriciu, Jurnalul National i-a adresat in scris premierului urmatoarele intrebari:

1 Cand a solicitat domnul Dinu Patriciu audienta la dumneavoastra?

2 Exact, in ce data si la ce ora a avut loc intalnirea dumneavoastra cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, si presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu?

3 Intrarea domnului Patriciu in sediul Guvernului este consemnata si la poarta, in registrul SPP? Formal, cum s-a procedat la primirea acestuia?

4 Cine este angajatul responsabil de "informarea trunchiata" a ministrului Justitiei, ce masuri s-au luat impotriva acestuia si cand anume?

5 A mai participat altcineva la intalnirea cu pricina?

6 Ati avut si alte intalniri la Palatul Victoria cu domnul Dinu Patriciu? Cand si in ce scop?

Raspunsul premierului a venit prompt, prin interpusi, dar fara a lamuri aspectele semnalate de Jurnalul National. "Primul-ministru, Calin Popescu-Tariceanu, a prezentat punctul sau de vedere in cadrul briefing-ului sustinut astazi la Palatul Victoria", ne-a raspuns Biroul de Presa al Guvernului. (Gabriela Antoniu)

RASPUNSURI OCOLITE
Joi, 26 ianuarie, data la care face trimitere raspunsul Biroului de presa al Guvernului, explicatiile oferite de premierul Tariceanu nu lamuresc semnele de intrebare care planeaza asupra intalnirii cu Monica Macovei si Dinu Patriciu. Tariceanu a evitat sa explice daca impotriva angajatului, scos vinovat de transmiterea incompleta a informatiilor, s-a luat sau se va lua vreo masura sanctionatorie, preferand sa incerce sa motiveze necesitatea si legalitatea respectivei intalniri in trei. Cat despre prezenta ministrului Justitiei, "era normala", sustine premierul, in conditiile in care avea atributii in domeniu, Patriciu anuntand ca va da in judecata statul roman. Nici in privinta datei la care Tariceanu a fost gazda lui Patriciu nu a reusit premierul sa dea un raspuns clar. "Nu imi aduc aminte exact, va trebui sa imi verific agenda". Explicatiile pe care Tariceanu le-a oferit atunci au fost considerate suficiente de premier, drept pentru care a incheiat: "Aceasta este situatia, fata de aceasta nu am nimic de adaugat in plus, restul informatiilor le-ati primit ieri de la purtatorul de cuvant." (Aniela Nine)

BASESCU NU SE BAGA
Presedintele Traian Basescu a preferat sa-l lase pe Tariceanu sa se descurce singur cu noul scandal in care a intrat, dupa acela al telefonului pe care l-a dat la Parchet in ziua retinerii lui Patriciu. De data aceasta, Basescu a preferat sa spuna doar ca "Guvernul are conduita lui", amintind ca si lui i-a cerut Patriciu o audienta pentru a se plange de cum il trateaza Justitia, iar el l-a poftit sa se adreseze Departamentului pentru probleme cetatenesti. "Fiecare institutie isi stabileste standardele", a intepat Basescu.

CAZUL
© 24 martie 2004: Parchetul National Anticoruptie (PNA) anunta ca verifica modul in care a fost privatizata compania Petromidia si cel in care a fost majorat capitalul social si schimbata structura actionariatului.

© 17 ianuarie 2005: Ministerul Public anunta ca trei persoane - doua din conducerea Petromidia si un fost director la aceeasi unitate - sunt urmarite penal in dosarul privind privatizarea rafinariei, caz care intre timp fusese preluat de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de la PNA.

© 29 martie 2005: Patriciu este audiat pentru prima oara de procurori, fiind pus sub acuzare, alaturi de membri ai conducerii grupului Rompetrol, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune.

© 26 mai: Dinu Patriciu este audiat timp de 18 ore de procurorii instantei supreme. In noaptea de 26 spre 27 mai, la capatul a aproape 20 de ore de audieri, Dinu Patriciu este retinut de procurori. Magistratii apreciaza insa ca omul de afaceri poate fi cercetat in stare de libertate, astfel ca este eliberat in noaptea de 27 spre 28 mai.

© 27 mai: La ora 10:30, premierul Tariceanu - care este si presedinte al PNL - i-a telefonat procurorului general, Ilie Botos, pentru a se informa cu privire la dosar si a intreba ce acuzatii ii sunt aduse omului de afaceri liberal. Jumatate de ora mai tarziu, Botos a luat legatura cu presedintele Traian Basescu si i-a comunicat faptul ca a fost cautat de premier si ce anume dorea acesta sa afle.

© 28 mai: Premierul Tariceanu declara la Suceava ca retinerea lui Dinu Patriciu este un eveniment "surprinzator si nedorit".

© 31 mai: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) declanseaza verificari in cazul Dinu Patriciu, pentru a se stabili daca procurorii au respectat normele procesual penale in timpul anchetei.

© 11 iulie: Inspectorii generali ai CSM constata ca procurorul Adriana Cristescu a incalcat procedurile in cazul retinerii omului de afaceri Dinu Patriciu, intrucat cel de-al doilea anchetator - Giorgiana Hosu - nu a semnat propunerea de arestare preventiva.

© 2 septembrie: Rompetrol a transmis CSM o plangere privind investigatia in dosarul Petromidia, aratand ca procedurile Parchetului raman "subiective si vicioase", in conditiile in care aparatorii sunt impiedicati sa participe la audierea martorilor.

© 30 octombrie: Fosta sefa a cancelariei prezidentiale, Elena Udrea, dezvaluie ca Tariceanu a sunat la Parchet pentru Patriciu.

© 3 noiembrie: Rompetrol acuza incalcarea confidentialitatii urmaririi penale, intrucat documente secrete din dosarul Petromidia au fost puse la dispozitia concurentei grupului petrolier. In aceeasi zi, procurorul Adriana Cristescu a cerut CSM sa-i apere reputatia profesionala.

© 4 noiembrie: Vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Liviu Dascalescu, anunta, la Eforie Sud, ca inspectorii organizatiei au declansat verificari in privinta acuzatiei ca un act al unui procuror ar fi fost pus la dispozitie partii adverse a Rompetrol, intr-un proces civil.
×