x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Am fost la Fatima

Am fost la Fatima

de Dan Constantin    |    10 Iun 2007   •   00:00
Am fost la Fatima

De la Bucureşti la Lisabona zbori cu Blue Air in patru ore şi jumătate. Pănă la Fatima mai sunt doar 120 de kilometri. Credinţa nu măsoară insă distanţele şi timpul.

In aceste zile, statuia Fecioarei Maria din catedrala din Fatima se află in Romănia. Astăzi şi măine poate fi venerată la Catedrala Catolică "Sf. Iosif", marţi la Biserica "Sf. Elena", miercuri la Biserica "Sf. Lucia" din Greci, joi la "Cristos Rege" (Ploieşti), vineri la "Sf. Petru şi Pavel" (Piteşti) şi sămbătă, 16 iunie, la Biserica "Toţi Sfinţii" din Craiova.

Minune : a 90-a aniversare

De la Bucureşti la Lisabona zbori cu Blue Air in patru ore şi jumătate. Pănă la Fatima mai sunt doar 120 de kilometri. Credinţa nu măsoară insă distanţele şi timpul.

La 13 mai 1917, trei copii din satul portughez Fatima au devenit eroii unei intămplări extraordinare. Era spre miezul zilei. Lucia, de 10 ani, şi cei doi veri ai ei, Franco şi Jacinto, de 9 şi 7 ani, se jucau pe un deal şi, pentru a se adăposti de arşiţă, şi-au făcut o colibă mică din crengi şi frunze. Deodată au văzut toţi trei un fulger. Şi-au adunat repede oile şi au pornit spre sat. Ajunşi lăngă un stejar maiestuos, cerul a fost luminat de incă un fulger. Au privit in sus şi au văzut o femeie imbrăcată in straie albe, mai strălucitoare decăt Soarele. Copiii, rămaşi uimiţi de frumuseţea femeii şi liniştea sufletească pe care o degaja nimbul de lumină, nu s-au speriat. "Nu vă fie teamă, nu vă fac rău", le-a spus femeia.

Lucia, trecăndu-i emoţia, a intrebat:"De unde veniţi?".

"Sunt din cer", a fost răspunsul.

Femeia i-a indemnat, inainte să se inalţe spre cer, să vină in fiecare zi de 13, in fiecare lună, in acelaşi loc.

Era prima apariţie a Maicii Domnului la Fatima.

FENOMENUL. In cinci luni consecutive Fecioara Maria şi-a făcut apariţia şi le-a vorbit iar celor trei copii. Doar in august data coborării pe pămănt a Maicii Domnului a fost amănată. In acea lună, in ziua de 13, tensiunea in sat era maximă. Autorităţile laice făceau presiuni asupra familiilor celor trei copii ca aceştia să declare că au minţit, că nimic din marile lor iluminări nu era adevărat. Fiind inchişi pentru interogatorii, ei nu au putut veni in pădure la locul ştiut.

La 19 august, cei trei veri se aflau cu oile la păscut. Maica Domnului a coborăt iar spre ei, anunţăndu-i că va face o minune pentru ca lumea să-i creadă.

La 13 septembrie se adunaseră la Fatima 25.000 de persoane pentru a fi martore la minune. La ştejarul cunoscut, Fecioara a apărut şi le-a spus copiilor "Rugaţi-vă pentru terminarea războiului!". Lucia a rugat-o pe Maica Domnului să vindece "căţiva bolnavi şi un surdomut", dorinţă implinită pe loc.

A 6-A APARIŢIE. La 13 octombrie, pe platoul din Fatima se adunaseră peste 70.000 de oameni. Ploua torenţial, pelerinii erau copleşiţi de emoţie, şi unii, neincrezători. Fulgerul a brăzdat cerul, lumina puternică a incălzit brusc pantele dealurilor ce coborau spre

Fatima. Mulţi s-au insănătoşit dintr-o dată, paraliticii se ridicau in picioare, orbii işi recăpătau vederea. Marea apariţie nu mai putea fi contestată.

ANIVERSARE. Acum, la Fatima se sărbătoresc 90 de ani de la suita de apariţii a Maicii Domnului. Micul sat a devenit un celebru loc de pelerinaj al creştinătăţii. O catedrală imensă, locuri de reculegere bine organizate ii primesc pe credincioşi.

La 13 mai 1967, Papa Paul al VI-lea a venit la Fatima pentru marcarea a 50 de ani de la apariţia Maicii Domnului. Acesta a deschis calea tuturor papilor in funcţie către celebrul loc care dă Portugaliei o legitimare in plus ca tărăm ocrotit de Dumnezeu.

Copiii. Lucia a trăit pănă in 2001, ea s-a călugărit şi a lăsat in urmă misterul unor intămplări divine.

Franco şi Jacinto au murit la vărste fragede, la 11 şi respectiv 10 ani. Ei au fost sanctificaţi şi se află inmormăntaţi in basilica din Fatima.

STATUIA FATIMA, LA BUCUREŞTI. In aceste zile, statuia Fecioarei Maria din catedrala din Fatima se află in Romănia. Astăzi şi măine poate fi venerată la Catedrala Catolică "Sf. Iosif", marţi la Biserica "Sf. Elena", miercuri la Biserica "Sf. Lucia" din Greci, joi la "Cristos Rege" (Ploieşti), vineri la "Sf. Petru şi Pavel" (Piteşti) şi sămbătă, 16 iunie, la Biserica "Toţi Sfinţii" din Craiova.

×
Subiecte în articol: fatima