Am lătrat, stau în cuşcă

INTERVIU ● Vasile Lupu, un alt lider sindical care plăteşte pentru mineriada de la Costeşti
Este unul dintre cei cinci lideri sindicali condamnaţi alături de Miron Cozma pentru mineriada de la Costeşti, din 1999. Vasile Lupu a petrecut până acum la Penitenciarul Bârcea Mare (Deva) aproape jumătate din pedeapsa de cinci ani, dar spune că nu s-a adaptat niciodată vieţii din spatele gratiilor.

Vasile Lupu se declară dezamăgit de oameni, dar speră că omul din el va conta în cazul unei eventuale eliberări condiţionate, în toamna acestui an. În aceeaşi închisoare îşi ispăşeşte pedeapsa pentru aceeaşi mineriadă şi ortacul Dorin Loiş, dar acesta a refuzat orice contact cu presa.

Jurnalul Naţional: Domnule Lupu, de ce credeţi că aţi ajuns în închisoare?

Vasile Lupu: Nu ştiţi ce a spus fostul preşedinte Constantinescu? "Axa teroristă Moscova-Belgrad-Bucureşti a fost anihilată! Teroriştii sunt după gratii!" Deci, eu sunt unul dintre cei cu Axa. Când am văzut că nu aveam apărare, pentru că nu s-a luat în cosiderare nici o probă din cele propuse de noi, am avut 99% certitudinea că voi fi arestat. Dar am zis să-mi păstrez şi eu acel 0,1%, factorul uman. Însă nu i-a interesat nici de ce au plecat minerii din Valea Jiului, nici de ce s-a declanşat protestul, nici dacă au fost respectate prevederile legii. Nimeni nu şi-a pus întrebarea de ce tocmai individul ăsta este arestat, în condiţiile în care au mai fost 70 de lideri sindicali care au participat la mişcările din 1999. Ştiţi ce mi-au spus unii dintre procurorii care se călcau în picioare când instrumentau dosarul? Că am deranjat clasa politică din Valea Jiului pentru că am schimbat directori! Mi-au spus: "Eu am fost adus pe banii statului ca să te scot vinovat!". Vă mai spun un citat al unui om de la putere: "Aşa trebuia să fie!".

Romeo Beja (fugit după condamnare şi dat în urmărire internaţională) doar a semnat şi a scris: "Nu particip la mascarada politică şi juridică!". Şi a plecat omul. Probabil că a ştiut mai multe... nu ştiu.

Vorbeaţi de 70 de lideri sindicali care nu au fost puşi sub acuzare. Vă simţiţi trădat că dumneavoastră aţi ajuns în închisoare şi ei nu?

Nu... de ce trădat? Scapă cine poate! Îi felicit. Bravo lor! Dacă asta le-au spus inima şi conştiinţa, dacă aşa i-a îndemnat cine i-a îndemnat, că trebuie să scrie despre unul şi altul.... Mie mi-au spus anchetatorii: "Băi, băiatule, ai trei variante: scrii de Cozma, pleci din Valea Jiului şi îţi pierzi urma sau de la 5 la 25 de ani! Simplu! Ce să scriu când am urmat toţi paşii legali, când aveam toate semnăturile necesare cerute de legea sindicatelor?

Dintre cei rămaşi în libertate v-a vizitat cineva în închisoare?

Au fost doar o dată de la Ligă, dar eu nu am participat pentru că nu eram pe listă, era doar Dorin Loiş. Şi a mai venit o dată un cetăţean căruia i-am spus că nu stau de vorbă. L-am întrebat dacă se preconizează alegeri anticipate şi vrea iar să-şi facă publicitate?! Şi am plecat. Unul dintre cei 76 de lideri sindicali mi-a spus o dată: "Vezi ce-ai păţit dacă nu ai stat cuminte şi nu ai făcut ce trebuia?! Dacă ai lătrat?". Şi i-am spus – asta e, am lătrat şi acum stau în cuşcă. Ce să fac, eu sunt din regnul animal, sunt "Lupu", am lătrat.

Despre Cozma

Dar Miron Cozma v-a vizitat după ce a fost pus în libertate?

Nu, încă nu a venit să ne vadă nici pe mine, nici pe Dorin Loiş.

A promis că va face tot posibilul pentru eliberarea dumneavoastră din penitenciar şi pentru aflarea adevărului. Credeţi în aceste promisiuni?

Dânsul este un om liber, cunoscut mondial. Nu mă compar eu cu domnul Cozma. Îl cred că va face tot ce se poate pentru aflarea adevărului, pentru că este un dosar prea simplu ca să nu fie câştig de cauză pentru noi. Prea simplu ca să răspundă de nişte lăcătuşi. Ne-au băgat cinci tâmpiţi lângă Cozma, ca să poată fi subminare a puterii de stat. Pentru că a mai fost în 1991 un dosar de subminare a puterii de stat cu un singur acuzat, Miron Cozma. Păi un singur om poate submina puterea de stat?! N-au mai vrut să facă aceeaşi greşeală.

Rămâneţi în continuare alături de dânsul?

Am învăţat că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Am văzut ce crez are lumea... Credeţi că lumea nu va spune că acum, dacă Miron Cozma vrea să-şi facă partid, că ne apucăm să facem nu ştiu ce? Să punem la cale cine ştie ce? Dumnezeu este singurul în care mai cred. Pentru că am trăit 48 de ani în cealaltă lume şi ce-am câştigat? Luăm fericirea ca pe un loc cât mai bun în societate. Dar, când vedem prietenii, vedem anturajul, vedem lăcomia şi mârşăvia umană, ne ducem în cealaltă parte şi cerem ajutor la Dumnezeu.

Cum au fost aceşti ani în penitenciar?

După o muncă de ani întregi în subteran ca să-ţi câştigi amărâţii ăia de bani şi un statut social, te trezeşti că, în loc să-ţi duci copiii şi nepoţii la plimbare, eşti unde nici în cele mai negre gânduri nu-ţi imaginai că vei fi! Nu pot să mă încadrez... e o lume aparte în închisoare. Am crezut că se fabulează în filme, dar nu e aşa. Nu e locul meu aici. Sunt oameni care o duc foarte bine. Sunt oameni care vor să mai vină aici pentru că nu au nici o şansă să se ocupe afară cu ceva. Eu sunt un deţinut ireal, de mucava, căruia trebuie să i se pună în spate nişte rucsacuri ale altora. Sunt un şerpaş care cară sacii celor cu binocluri. Singurul meu prieten a fost o Biblie dăruită de socrul meu. Am citit, am studiat, am scris, am muncit când mi s-a dat ocazia, m-am vindecat, nu prea m-am vindecat... Cartea pe care am scris-o aici este despre credinţă, "Colacul de salvare pentru cei desculţi", şi sper să fie publicată, deşi există o mare rezervă a editurilor să nu se încurce cu un "terorist". Am scris-o anul trecut, aşa cum am putut, cu dopuri în urechi, cu bec tras, cu lumină improprie. Am definitivat-o la spital.
Speranţă

Cât mai aveţi de stat? O să încercaţi să obţineţi o eliberare condiţionată?

Nu ştiu, eu nu-mi fac socoteala, pentru că nu este socoteala mea, este a altora. Nu ştiu dacă voi face vreun demers. Mi s-a cerut de către organizaţiile internaţionale. Am înţeles că este sprijin şi de la ONU şi de la Franco Fratini. Că domnul Cozma l-ar fi obţinut. Dar ce poate să se demonstreze? Că n-am fost vinovaţi? Şi ce o să facă? Să aresteze miniştri? Să aresteze niste iluzii?! Dar sper, totuşi, că lucrurile se vor schimba. Şi că se va ţine cont de omul Lupu, de conduita mea, nu de dosarul "Lupu", sau "Mineriada", cum îl numeşte presa. Nu să-mi mai spună "Ce va zice lumea dacă eşti eliberat!" Poate se vor schimba lucrurile în bine datorită unui Consiliu European, a unor viziuni mai în spectrul apărării drepturilor omului. Poate, dacă se va ţine cont de factorul uman, la toamnă se va lua în calcul şi eliberarea mea condiţionată.

Ce vreţi să faceţi când veţi ieşi? Vă gândiţi la vreun plan de viitor?

Nu, la ce să mă gândesc? O să-i mulţumesc în continuare lui Dumnezeu că m-a adus aici. Înainte să fiu arestat am avut două mari dorinţe: să reuşesc să fac nunta copilului meu şi să ies la pensie. Dumnezeu mi le-a îndeplinit pe amândouă. Acum îmi doresc doar să-mi petrec restul vieţii alături de familie. Familia îmi lipseşte cel mai mult. Cel mai mare regret al meu este că mi-am lăsat soţia şi copilul singuri. Îmi era atât de teamă că la şcoală, la facultate băiatul va avea de suferit pentru că tatăl lui este la închisoare. Dar mi-a spus de fiecare dată că lumea din jurul lui l-a încurajat. Nu se poate descrie în cuvinte durerea de a-mi fi lăsat familia, de a fi pierdut atâţia ani departe de ei, când aveau nevoie de mine. Durerea şi regretele pe care nu le va spăla nimeni. Am o nepoţică şi nu o pot vedea crescând. Am avut posibilitatea să o ţin în braţe o singură dată când avea câteva luni. Şi mă bucur, trăiesc cu ea prin poze. Atât. Poate că mi se va publica şi cartea pe care am scris-o înainte să intru la închisoare, despre evenimentele din 1999. Atunci, în timpul procesului, mi-au spus avocaţii să mai aştept, să nu o public atunci. Şi după aceea nu a mai vrut nimeni să aibă de-a face cu mine, teroristul. Se numeşte "Aşa trebuia să se întâmple".

Citiţi şi:

Lideri minerilor de la Costeşti