x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Am plecat dupa fetita mea"

"Am plecat dupa fetita mea"

de Cristinel C. Popa    |    Alex Nedea    |    15 Iul 2006   •   00:00

Constantin Chelaru, tatal Larisei, fetita ucisa in oc-tombrie 2005 de un vecin adolescent, si-a pus streangul de gat dupa ce a aflat ca ucigasul unicei sale fiice ar putea primi o pedeapsa de doar 12 ani. Barbatul a acuzat in nenumarate randuri politia si justitia pentru delasare in acest caz.

SUFERINTA. Constantin Chelaru si-a pus capat zilelor, pentru ca simtea ca nu i se va face dreptate fiicei omorate

Constantin Chelaru, tatal Larisei, fetita ucisa in octombrie 2005 de un vecin adolescent, s-a spanzurat ieri. Colegii spun ca a recurs la acest gest din cauza avocatilor care au cerut micsorarea pedepsei celui care i-a omorat fetita. Si-a luat viata condamnand justitia oarba si delasarea politiei.

Ieri-dimineata, Constantin Chelaru a ajuns la munca la Trustul de Montaj si Utilaj Chimic Bucuresti, filiala Iasi, la fel ca de obicei, la 7:00. Era mult mai suparat ca de obieci, pentru ca in urma cu doua zile, la al patrulea termen al procesului lui Robert Ciobanu, baiatul de 17 ani care a ucis-o pe Larisa Chelaru la 18 octombrie 2005, martorul acuzarii nu s-a prezentat, iar avocatul apararii a cerut schimbarea incadrarii juridice pentru criminal, din omor deosebit de grav in omor calificat. "Pedeapsa ar fi fost mai mica, de cel mult 12 ani si jumatate. Asta l-a dat peste cap", a povestit un coleg al lui Constantin Chelaru.

Barbatul lucra in fabrica din 1987 ca sudor, iar oamenii spun ca a fost cel mai bun in meseria lui pana sa se intample nenorocirea cu fetita. "De atunci a fost tot timpul mohorat, amarat. Spunea ca o sa se duca in audienta la presedinte, sa spuna sa i se faca dreptate. A fost numarul unu ca sudor, un om constiincios, dar care n-a putut accepta ce i s-a intamplat fiicei lui", a spus Vasile Lopatnicu, un coleg de munca. Un altul si-a amintit ca ieri, cand au vorbit despre sentinta ce ar putea-o primi adolescentul criminal, Constantin Chelaru a scrasnit din dinti, apoi a izbucnit in plans. Un altul si-a dat seama, dar prea tarziu ca tatal Larisei a spus ca degeaba traieste si ca mai bine ar muri, pentru ca asa s-ar duce langa fetita lui.

DORINTA TATALUI. Ar fi vrut inchisoare pe viata pentru criminalul minor

UN SCAUN SI O FRANGHIE. Cand muncitorii s-au dus in pauza de masa, intre 11:30 si 12:00, Constantin Chelaru nu i-a insotit, dar nimeni nu s-a mirat. A intrat intr-un atelier mai racoros, sa fie singur cu gandurile lui, dupa cum au crezut colegii. Dupa ce au mancat, oamenii au mai stat de vorba, iar pe la 12:15, unul dintre ei, Mihai Micheri, a intrat in atelier: "L-am vazut atarnand de o teava. I-am chemat repede pe colegi si au telefonat la 112". Cativa au dat jos corpul, iar impresia a fost ca inca mai avea puls. L-au pus pe un pat si au incercat sa-l resusciteze.

"Si-a taiat singur o bucata de franghie groasa de-un deget. S-a urcat pe un scaun si s-a spanzurat de o teava care nici nu era la 2 metri inaltime. A vrut sa moara", a spus unul dintre colegi, in timp ce un altul si-a amintit ca tatal Larisei abia astepta ieri sa ia salariul sa plece la Bucuresti, la presedinte. Oamenii taceau, fiecare asezat pe unde putea, iar langa usa atelierului astepta tatal lui Constantin Chelaru, un om cu acelasi nume ca al fiului care s-a sinucis. Impietrit, omul nu mai avea nici putere sa vorbeasca. "De ce nu termina mai repede, ce vor sa mai faca (cu procesul - n.r.)? Sa taie o bucata de carne, sa o dea avocatilor si procurorilor care l-au omorat?", se intreba el. Alaturi, ginerele sau, sotul uneia dintre fiice, se agita fara rost si se foia punandu-si o singura intrebare: "De ce atatea nenorociri in numai noua luni?". El nu putea sa inteleaga cum de cumnatul sau nu a avut puterea sa mearga pana la capat in cele ce ii spusese: "A zis ca nu se lasa. Ca se ia de piept cu lumea ca sa iasa dreptatea si adevarul la suprafata, ca a fost o crima cruda, nu doar un omor".

DRAMA SI ACASA. Liliana Chelaru, sotia lui Constantin, a aflat sfasietoarea veste in timp ce venea spre casa de la magazinul alimentar la care lucreaza. Socul a doborat-o instantaneu: ea a lesinat, iar fiul ei a ramas nemiscat. Femeia a fost dusa pe brate la o vecina, iar cei din jur au incercat sa o ajute. A refuzat sa fie dusa la spital, iar oamenii din Lunca Cetatuii, adunati in preajma ei, au hotarat sa ceara razbunare. Ei vor sa se adune si sa faca dreptate. La fel au vrut si in urma cu mai putin de noua luni, cand Larisa a fost ucisa. Au crezut atunci in justitie, dar acum spun ca nu mai cred. Vor ca cel vinovat de drama unei familii, Robert Ciobanu, dar si parintii lui, inca vecini de bloc cu familia Chelaru, sa plateasca.

SUFERIND
"Omul asta a suferit enorm, fiica i-a fost ucisa, fiul a suferit un soc si din elev de 10 a ajuns unul de 6. El, dintr-un barbat deosebit a ajuns un suferind, o fiinta care nu mai traia decat cu gandul la fiica pierduta. (...) A fost numarul unu ca sudor, un om constiincios, dar care n-a putut accepta ce i s-a intamplat fiicei lui"
Vasile Lopatnicu
coleg de serviciu al lui Constantin

DOUA SINUCIDERI IN ACELASI CAZ
Disparitia Larisei Chelaru a mai provocat o sinucidere in afara de cea a tatalui fetitei. In noiembrie anul trecut, un taximetrist suspectat de politie ca ar fi rapit-o pe Larisa s-a sinucis in curtea unui spital de psihiatrie. Cornel Rusu, de 28 de ani, a fost gasit spanzurat cu o sarma de un nuc din incinta institutiei. Cauza: politistii i-au facut public numele acestuia, iar parintii lui Cornel Rusu ii considera si acum vinovati de moartea copilului lor pe anchetatorii care i-au adus in mod public acuzatii grave. Banuitul se internase la trei zile de la disparitia fetitei la Spitalul de Psihiatrie Socola. Suferise o cadere psihica.

Patimile familiei Chelaru


COSMAR. Larisa a fost supusa la perversiuni sexuale
Larisa Chelaru, o fetita de opt ani din localitatea ieseana Lunca Cetatuii, a disparut de acasa la 18 octombrie 2005. Fratele ei a sesizat disparitia fetei, iar parintii au anuntat imediat politia. Mai apoi au realizat ca Larisa plecase de acasa imbracata sumar si desculta. Timp de trei luni, politistii ieseni au bajbait in cautarea copilei, fara nici un rezultat. Penultima zi a anului 2005 a adus insa o veste tragica familiei Chelaru. Un grup de muncitori a gasit corpul neinsufletit al fetei intr-o cutie aruncata in tomberonul din fata blocului de unde disparuse. In ziua descoperirii, anchetatorii au dat si de urma criminalului: Robert Ciobanu, vecinul de palier al familiei Chelaru.

NEMULTUMITI. Ciobanu, de 17 ani, si-a recunoscut fapta. Pentru felul in care au gestionat cazul, ministrul Blaga a eliberat din functie trei sefi ai IJP Iasi, acuzati de delasare in acest caz. Pe bluza fetei au fost gasite urme de sperma care nu apartin celui care a recunoscut ca a omorat-o pe fata si care neaga si acum ca ar fi avut contact sexual cu micuta. Prin urmare, tatal fetitei nu a aflat nici in ziua in care s-a spanzurat cine este persoana care a batjocorit-o pe Larisa. Dupa moartea copilei, tatal a cerut parintilor criminalului daune morale in valoare de doua miliarde si jumatate de lei. Constantin Chelaru si-a manifestat in nenumarate randuri nemultumirea fata de felul in care a evoluat ancheta in cazul disparitiei Larisei.

APEL LA PRESEDINTE. Chiar inainte de a fi descoperita fata, omul, disperat, a cerut ajutorul printr-o scrisoare presedintelui Romaniei: "Nu este admisibil ca dupa atata timp sa nu se clarifice ceva in acest caz. Astept un raspuns de la dumneavoastra, pentru a nu recurge la alte forme de protest pe care le voi face si pe care le voi publica", scria acesta.

Din ziua disparitiei, sotii Chelaru au cunoscut indiferenta autoritatilor, sicanarile, suspiciunea, nesiguranta. In prima faza, Politia a sfatuit familia Chelaru sa-si caute singura copilul, ba sa-si cumpere si un telefon care sa-l identifice pe apelant. Constantin Chelaru cerea atunci sprijin in actiunea sa de a-i da in judecata pe politisti.

"Politia nu a vrut sa cerceteze cum trebuie. Vor mai fi cazuri de acest gen. Daca ei vor proceda tot asa?" Ca si cum nu ar fi fost de-ajuns, fiul lor a fost introdus in cercul suspectilor si anchetat. In urma presiunilor, baiatul a fost internat o perioada la Spitalul de Psihiatrie Socola, ramanand cu sechele pe viata.
×