x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ancheta anchetata si rasanchetata

Ancheta anchetata si rasanchetata

de Violeta Fotache    |    27 Ian 2006   •   00:00
Ancheta anchetata si rasanchetata

Un telefon si o intalnire inoportuna iesite la rampa opiniei publice arata cam cum sta treaba intre cele trei puteri ale statului si cine este cu adevarat interesat sau nu ca justitia sa fie cu adevarat independenta. Consiliul Superior al Magistraturii verifica, iar Executivul si Legislativul se fac ca nu vad: Guvernul, "gunoiul" din propria curte, iar Parlamentul, ca nu poate sa-l traga la raspundere.

In orice tara normala, care se pretinde un stat de drept, dupa actiunile "Telefonul" si "Intalnirea", autoritatile competente ar fi declansat un control pentru a vedea daca primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, si ministrul Justitiei, Monica Macovei, au respectat sau nu Constitutia si Legea raspunderii ministeriale.

Tot intr-un stat democratic, oficialii, prinsi intr-o situatie absolut flagranta cu principiile morale si de drept, si-ar fi prezentat demisia de onoare. In Romania insa, lucrurile stau stramb.

Telefonul dat de premier procurorului general in cazul Rompetrol, cat si intalnirea de taina dintre inculpatul Dinu Patriciu si ministrul Justitiei, in cabinetul sefului sau, cap al Executivului, au creat efecte numai in sanul autoritatii judecatoresti. Numai acolo s-au demarat controale pentru a vedea daca cele doua actiuni au fost sau nu imixtiuni politice ori actiuni de intimidare a procurorilor care ancheteaza acest caz. Dintre cele trei puteri investite sa vegheze la bunul mers al societatii, in ansamblul ei - Executivul, Legislativul si autoritatea judecatoreasca - primele doua au inchis ochii. Numai puterea judecatoreasca a fost curioasa sa afle daca Guvernul s-a amestecat in justitie. Executivul si Legislativul s-au limitat sa stea pe margini, netrecand de bariera unor declaratii politice, fie balbaite - in cazul Guvernului - , fie doar zgomotoase, in cazul Parlamentului.

VERIFICARI. In cazul "Telefonul", puterea judecatoreasca, prin forul ei garant, Consiliul Superior al Magistraturii, a declansat verificari imediat dupa ce interventia telefonica a premierului a iesit la lumina. Au fost audiati atunci oameni din magistratura, fata de care Consiliul avea competenta sa o faca. In lipsa audierii premierului Tariceanu, oficial pe care CSM nu are dreptul sa-l ia la intrebari, cercetarea "fenomenului Telefonul" poate fi numita incompleta. Si asta, deoarece colegii de Guvern ai lui Tariceanu au inchis ochii si s-au facut a nu intelege ca aveau si ei de realizat partea lor de "ancheta". S-au facut ca nu observa ca magistratii, prin Consiliu, au cerut indirect colaborarea la aflarea adevarului si a celeilalte puteri implicate in scandal. Nici Legislativul nu s-a aratat dornic sa-si dea obolul la aflarea adevarului, fie si numai pentru ca a inchis, la randu-i, ochii, facandu-se ca ploua. Ca nu observa cum Executivul nu vrea sa-si caute paiul din ochi, dar vede foarte bine barna celorlalte puteri. Asa ca telefonul dat de Tariceanu procurorului general chiar in ziua retinerii lui Patriciu a fost gasit "inoportun".

EXCEPTIE. Acum, intalnirea de taina din biroul premierului, mediata de Tariceanu, dintre un inculpat si ministrul Justitiei pare sa aiba exact aceeasi soarta. Din nou, doar puterea judecatoreasca face verificari. Si din nou nu pot fi intrebati decat magistratii. Tariceanu si Macovei si-au spus public varianta personala, ca n-au gresit. Dar intalnirea ar fi fost inoportuna dupa doamna ministru si perfect permisa dupa domnul premier. Legislativul sta din nou pe margini, iar colegii de Executiv ai celor doi "suspecti" ii cred pe cuvant si nu mai cauta, nu mai verifica in propria lor gradina daca s-a gresit si cine a gresit. Si nimanui nu-i trece prin cap vreun gand. De demisie. Si asta in timp ce Consiliul Superior al Magistraturii, prin seful sau, spune ca autoritatile competente ar trebui sa-i cerceteze pe Tariceanu si pe Macovei in baza Legii raspunderii ministeriale.

INTREBARI
"In aceasta tara a telereformei, a telefoanelor si a intalnirilor inoportune, ma intreb daca CSM mai este garantul independentei sau este inoportun? In ce masura membrii Consiliului ar putea tine pe linia de plutire justitia in aceasta tara?" - Dan Lupascu, judecator

IGNORANTA
"Institutia demisiei nu prea este cunoscuta de mai-marii guvernamentali. Onoarea se poate avea in vedere ca om si ca ministru. Daca domnia sa isi pune aceasta problema, poate ca nu ar strica sa o expuna public" - Viorica Costiniu presedintele AMR

Despre retinere/eliberare

Saga incarcerarii si eliberarii lui Dinu Patriciu a inceput la 27 mai 2005. El venise cu o zi inainte la Parchetul General pentru audieri in dosarul Rompetrol. 18 ore a dat declaratii. In noaptea de joi spre vineri, procurorii au decis sa-l puna pe omul de afaceri sub acuzare si sa-l retina pentru infractiunile de spalare de bani, inselaciune, evaziune fiscala. A fost dus in arestul Directiei de Cercetari Penale unde si-a petrecut cateva ore. Vineri Patriciu a fost supus unui nou tir de intrebari la Parchetul General.

LA TRIBUNAL. Urcat in duba Politiei si dus degraba la Tribunal. Se apropia termenul de expirare a retinerii si nu fusese dat mandatul de arestare preventiva cerut de procurori. In sedinta secreta dezbaterile au fost aprinse. La 1:30, instanta i-a ingaduit lui Dinu Patriciu sa iasa din boxa arestatilor. Expirasera cele 24 de ore de retinere. "E un om exceptional (...) Exista o lipsa de suport logic a procurorilor. (...) La dosar nu sunt probe, ci povesti.(...) Sesizarile facute nu indeplinesc conditiile prevazute de lege", au sustinut la unison avocatii in fata instantei. "S-a inchis bursa cand a fost retinut domnul Patriciu!" au pledat ei.

LIBER. In urma deliberarilor, Dinu Patriciu parasea liber cladirea Tribunalului. Mandatul cerut de anchetatori fusese respins pe motiv ca el nu reprezinta pericol concret pentru ordinea publica. Pe holurile instantei, Patriciu declara presei ca in cursul anchetei si al sederii in arest s-a simtit umilit. El a sustinut ca acuzatiile i se trag de la luptele "politice ale grupului de interese pe care-l reprezinta Ioan Talpes". Avocatii sai au declarat ca audierile interminabile si modalitatea in care s-au desfasurat ele ar reprezenta o incalcare flagranta a dreptului la aparare.

DEFINITIV. Cateva zile mai tarziu, Curtea de Apel Bucuresti a judecat recursul impotriva eliberarii presedintelui Rompetrol. Au venit la instanta sa-si sustina colegul mai multi oameni politici liberali printre care Ludovic Orban, Crin Antonescu si Teodor Melescanu. Instanta de recurs consfintea la 2 iunie, printr-o hotarare definitiva, eliberarea lui Patriciu pe motiv ca arestarea a fost ceruta printr-un act care nu respecta forma ceruta de lege. Curtea dispunea retrimiterea dosarului la parchet, pentru ca acestia sa refaca actele lipsite de valabilitate. (Miruna Pasa, Violeta Fotache)

Ancheta penala cu zeci de plangeri disciplinare pe cap

Primul control pe capul procurorilor din cazul Rompetrol a inceput ca urmare a unui articol de presa. Apoi, Dinu Patriciu, personal, prin avocati orin numele firmelor sale, a depus numeroase memorii.

Astfel, in 2005 si 2006 s-au inregistrat la Inspectia Judiciara 14 lucrari impotriva procurorilor care s-a ocupat de cazul Patriciu. Dintre acestea, in anul 2005 s-au solutionat 7 lucrari.

Prima dintre lucrari a pornit la data de 1 iunie, prin sesizarea cabinetului, ca urmare a unui articol aparut in cotidianul Curierul National, in data de 30 mai 2005. Alte trei lucrari au pornit atat de la articolele aparure in presa, cat si de la doua memorii formulate de Dinu Patriciu.

LUCRARE CLASATA. Toate aceste patru lucrari au fost conexate si inregistrate la Comisia de disciplina pentru procurori. Prin rezolutia din 14 octombrie 2005 a acestei Comisii s-a dispus clasarea lucrarii conexate avand ca obiect plangerea formulata de inculpatul Patriciu Dan Costache impotriva procurorilor Cristescu Adriana si Hosu Georgiana, din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Motivarea clasarii a fost ca nerespectarea normelor procedurale de catre cei doi procurori putea sa determine raspunderea disciplinara a acestora daca legea nu ar fi fost intre timp modificata. Alt memoriu formulat de Dinu Patriciu impotriva procurorilor Cristescu Adriana si Nastasiu Ciprian a determinat verificari preliminare si Inspectia Judiciara a mai inregistrat o lucrare. Prin rezolutia din 3 noiembrie 2005, Comisia de disciplina pentru procurori a dispus clasarea lucrarii privind plangerea impotriva celor doi procurori. Motivul: nerespectarea normelor de procedura nu poate atrage raspunderea disciplinara. A urmat alt memoriu de la Patriciu si apoi autosesizarea Consiliului pe chestiunea fierbinte a telefonului. Autosesizare facuta in urma unor articole de presa. Anul acesta deja s-au inregistrat alte doua plangeri. (Violeta Fotache, Magda Colgiu)

Raspunsuri ocolite

SOL. Oana Marinescu a fost scoasa la inaintare pentru a descurca oficial itele scandalului
Explicatiile oferite ieri de premierul Tariceanu nu lamuresc semnele de intrebare ce planeaza asupra intalnirii pe care a avut-o anul trecut la Guvern cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, si presedintele. Tariceanu a evitat sa explice daca impotriva angajatului scos vinovat de transmiterea incompleta a informatiilor s-a luat sau se va lua vreo masura disciplinara, preferand sa incerce sa motiveze necesitatea si legalitatea respectivei intalniri in trei. Cat despre prezenta ministrului Justitiei, "era normala", sustine premierul, in conditiile in care avea atributii in domeniu, Patriciu anunta ca va da in judecata statul roman. Nici in privinta datei la care Tariceanu a fost gazda lui Patriciu la guvern nu a reusit premierul sa dea un raspuns clar. "Nu imi aduc aminte exact, va trebui sa imi verific agenda".

LAMURIRI. "Banuiesc ca acest subiect este unul de procupare pentru dumneavoastra. Din partea mea, fiti amabili sa imi dati atentie si sa va prezint care este situatia", si-a inceput explicatiile Tariceanu. Subiectul intalnirii, a continuat el, era clar investigatia la care omul de afaceri Dinu Patriciu a fost supus, in contextul in care CSM desfasurase o ancheta care constat ca existasera o serie de nereguli in modul de anchetare a lui Patriciu. Cum omul de afaceri solicitase o intrevedere pentru a anunta ca urma sa deruleze o actiune in justitie impotriva statului roman, corelata cu solicitarea de daune, "primul-ministru nu se angajeaza singur la o atitudine in fata unei astfel de notificari", a sustinut Tariceanu. "De aceea am solicitat ca ministrul sa fie de fata la o astfel de intalnire. Pentru ca nu era o intalnire particulara intre primul-ministru si presedintele companiei Rompetrol", a motivat premierul. Dupa primirea respectivei notificari, a continuat Tariceanu prezentarea faptelor, ministerul Justitiei a stabilit un raspuns, in functie de care Guvernul a adoptat o pozitie in sedinta de guvern. Explicatiile date au fost considerate suficiente de catre premier, drept pentru care a incheiat: "Aceasta este situatia, fata de aceasta nu am nimic de adaugat in plus, restul informatiilor le-ati primit ieri de la purtatorul de cuvant". (Aniela Nine)

DIFERENTA
Desi primul-ministru vrea sa dea o nota oficiala intalnirii pe care a avut-o cu Dinu Patriciu in luna iunie, adevaratul ei caracter reiese din felul in care a tratat Guvernul aceasta intalnire. Ea nu a figurat pe agenda publica a premierului - desi se discutau, potrivit acestuia, chestiuni de interes pentru statul roman - si nici nu a fost urmata de vreun comunicat de presa. Aceasta procedura s-a respectat insa la 9 noiembrie, cand Patriciu a fost primit in audienta de Tariceanu. Biroul de presa a emis atunci un comunicat in care care se arata: "Astazi, 9 noiembrie, presedintele companiei Rompetrol a fost primit in audienta de primul-ministru. In cursul audientei presedintele Rompetrol a exprimat punctul sau de vedere privind necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie in anchetarea companiei pe care o reprezinta si a informat despre presupuse scurgeri de informatii dinspre Parchet spre companii din acelasi domeniu de activitate. Primul-ministru a luat nota de cele prezentate si va transmite cele semnalate catre ministrul Justitiei in vederea unei informari a Consiliului Superior al Magistraturii(...)". (Oana Stancu)

Politicienii, despre epilogul intalnirii de taina

Intalnirea Macovei - Tariceanu-Patriciu continua sa provoace reactii in randul clasei politice.

PNL. Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, liberalul Bogdan Olteanu, a sustinut ieri ca intreaga discutie legata de intalnirea care a avut loc in luna iunie la care au participat omul de afaceri Dinu Patriciu, ministrul Justitiei Monica Ma-covei si premierul Calin Popescu Tariceanu, este "o tema falsa aruncata de un procuror".

In opinia acestuia, procurorul, respectiv Adriana Cristescu, cea care se ocupa de anchetarea lui Dinu Patriciu, "nu reuseste sa-si finalizeze un dosar si se implica in treburile unei alte puteri incercand sa deturneze atentia de la propriile sale responsabilitati"."Cred ca procuroarea cu pricina trebuie sa dea mai curand explicatii despre ceea ce CSM a constatat inca din vara, si anume ca si-a incalcat competentele si a savarsit abuzuri in anchetarea lui Dinu Patriciu, si de aici incolo cred ca credibilitatea ei este suficient afectata incat declaratiile fumigene despre puterea executiva sa fie privite cu foarte multa circumspectie", a sustinut Olteanu. Referitor la faptul ca cei implicati nu-si amintesc cu exactitate ziua in care s-au intalnit, Olteanu crede ca "nu e foarte mult de asteptat sau de datoria cuiva sa-si aminteasca exact cum a decurs o intalnire de acum sase luni". Ministrul s-a abtinut sa comenteze faptul ca premierul a sustinut, la postul radio Guerilla, ca ministrul Justitiei stia despre subiectul intalnirii cu presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, desi Monica Macovei sustine contrariul. "Asta e o discutie care trebuie facuta cu ministrul si cu Macovei. Eu nu stiu cum a fost organizarea acelei intalniri", a spus Olteanu.

PD. "Nu cunosc ce s-a discutat la acea intalnire. As face speculatii daca este normal sau nu. Ati vazut ca sunt o serie de nebuloase si m-as rezerva sa fac vreo afirmatie", a afirmat ieri democratul Adriean Videanu.

PSD. Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, considera ca toata aceasta poveste este "de o ironie sinistra". "Daca in cabinetul premierului se intampla acest lucru, hai sa ne imaginam ce se intampla in cabinetul prefectului. Este inacceptabila o astfel de situatie", a mai spus Diaconescu. El a aratat ca daca "asa arata sistemul judiciar" atunci ar trebui "sa organizam in cabinetul primului-ministru Tariceanu audiente pentru toti cei care vor sa aiba clarificari in legatura cu acest sistem si cu lupta impotriva coruptiei". Purtatorul de cuvant al PSD s-a intrebat cate intalniri de acest gen or mai fi avut loc in cabinetul premierului, pentru ca intalnirea Patriciu-Ta-riceanu-Macovei a fost doar singura despre care s-a aflat. Cat despre faptul ca secretara a fost gasita vinovata de contradictiile in declaratii ale celor trei protagonisti, Diaconescu a considerat ca "este o gluma". "Nici pe departe nu se pune problema cum si pe ce usa s-a intrat cand s-a discutat ce s-a discutat. Esential este ca in cabinetul premierului s-a petrecut o asemenea situatie si nu este primul exemplu de acest gen, indiferent despre cine este vorba, indiferent care este situatia judiciara. Ce pot sa inteleaga magistratii in conditiile in care, iata, exista dezbaterea unei hotarari judecatoresti, a unui act de urmarire penala, in cabinetul primului-ministru", a incheiat Diaconescu.

PC. Bogdan Ciuca, purtatorul de cuvant al PC, a spus ca este rezervat in comentarii, deoarece, deocamdata, nu se cunosc prea multe detalii despre scopul si subiectul intalnirii dintre cei trei de la Palatul Victoria. "Intalnirea dintre premierul Tariceanu si presedintele Rompetrol mi se pare normala. Intalnirea dintre premierul Tariceanu si ministrul Justitiei Monica Macovei mi se pare normala. Nu stiu daca intalnirea dintre cei trei e normala, iar acest lucru poate fi stabilit doar in functie de subiectul abordat si de eventualele efecte ale acestei intalniri", a spus Bogdan Ciuca. El a adaugat ca si povestea cu secretara gasita vinovata tine, de asemenea, de subiectul discutiei cu pricina. "Daca a fost un viciu de procedura etic vom afla atunci cand vom afla si care a fost subiectul discutiei", a spus Ciuca.

PRM. "Cazul intalnirii la nivel de premier si ministru al Justitiei cu inculpatul Dinu Patriciu depaseste sfera penibilului si ajunge in sfera dezgustatorului, in primul rand, datorita explicatiilor de-a dreptul halucinante pe care le dau cei implicati", considera vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas. In opinia acestuia, nu mai poate fi tolerat ca "un consortiu infractional sa ne creada pe toti tampiti si sa-si imagineze ca vom inghiti pe nemestecate asemenea gogosi". "Lipsa de demnitate prin care se incearca ascunderea raspunderii majore fata de interventiile brutale in actul de justitie nu impune demisiile celor implicati ci demiterea lor imediata", a sustinut Bolcas. El a precizat ca cei implicati in actul de justitie trebuie sa ia atitudine, pentru ca "ei si demnitatea lor merita un altfel de ministru al Justitiei".

In ceea ce priveste "vina" secretarei de la Guvern, care nu a informat-o corect pe Macovei despre intalnirea la care era invitata la Guvern, Bolcas aprecieaza explicatia din partea Guvernului ca fiind "fuga de raspundere". "Este cea mai profunda forma a lipsei de demnitate pentru un om investit cu atributii de conducere, ca in loc sa-si asume raspunderea, sa o transfere pe umerii unui subaltern categoric nevinovat", a spus Bolcas. In opinia sa, "povestea aceasta cu secretara" nu poate fi inghitita, pentru ca Macovei "a luat cunostinta direct de inculpatul cu care trebuia sa se intalneasca in biroul premierului". (Dana Piciu, Carmen Vintila)

"INTALNIREA POATE NASTE SUSPICIUNI"
Cristian Parvulescu, presedintele APD
Liderul Asociatiei "Pro Democratia", Cristian Parvulescu, considera ca intalnirea dintre premierul Calin Popescu Tariceanu, ministrul Justitiei, Monica Macovei, si omul de afaceri Dinu Patriciu ar fi trebuit sa aiba loc intr-un cadru organizat, data fiind importanta subiectului - respectiv reforma justitiei - si nu intr-unul privat, fapt ce poate naste suspiciuni, cunoscute fiind relatiile dintre omul de afaceri si seful Executivului. "Nimeni nu contesta faptul ca, data fiind importanta subiectului, acesta trebuie dezbatut si cu comunitatea de afaceri, si cu sindicatele, si cu asociatii ale justitiabililor, ONG-uri sau alte entitati interesate de bunul mers al Justitiei. Dezbaterile trebuie sa aiba insa un caracter public, altminteri orice intalnire de taina pe acest subiect poate naste suspiciuni", a sustinut Parvulescu. "Cel mai probabil, intalnirea lui Patriciu cu Macovei a fost inlesnita de premier, cunoscut ca apropiat, chiar prieten al omului de afaceri. Daca Patriciu dorea o audienta, o putea cere si obtine fara a naste vreo suspiciune. Din pacate nu s-a intamplat asa, iar noi putem sa credem orice", a mai spus liderul "Pro Democratia".

Si despre faptul ca primul ministru si ministrul Justitiei nu reusesc de cateva zile sa ofere o explicatie coerenta a intalnirii lor cu omul de afaceri Dinu Patriciu, dar au gasit "un tap ispasitor", analistul a avut ceva de subliniat. "Si doamna Macovei, si domnul Tariceanu au avut dreptate. Secretara este de vina. A uitat sa transmita datele corecte catre ministrul Justitiei, care nu stia ca domnul Patriciu este acolo. Domnul Patriciu, in schimb, stia ca va fi la intalnire si doamna Macovei, si stia chiar ca a fost informata. Iata, s-a rezolvat problema aceasta", a sustinut analistul Cristian Parvulescu, nu fara a sublinia insa ca "foarte putina lume crede ca lucrurile s-au desfasurat asa". Potrivit analistului, acest scandal l-a vizat initial pe Calin Popescu Tariceanu, dar "acum pare ca vizeaza mai degraba ministrul Justitiei". "Acesta nu va iesi fara pata din scandal, chiar daca incearca sa fie cat se poate de sincer", a mai spus Parvulescu subliniind ca CSM desfasoara in momentul de fata o cercetare pentru a lamuri situatia. "Oricare va fi fost adevarul, ministrul Justitiei va suporta consecintele in ceea ce priveste popularitatea", considera Parvulescu, citat de Rador. In ceea ce-l priveste pe premier, "reluarea episodului telefonului dat la Botos intr-o alta forma il readuce in situatia de la sfarsitul anului 2005". "Pentru ca aceste practici sa nu mai fie repetate, se pare ca in Romania este nevoie de un manual de proceduri, care sa fie valabil pentru toti membrii Guvernului, astfel incat acestia sa stie ceea ce este permis si ceea ce nu este permis", a incheiat presedintele APD.

SOLUTIE
"Pentru ca aceste practici sa nu mai fie repetate, se pare ca in Romania este nevoie de un manual de proceduri, care sa fie valabil pentru toti membrii Guvernului" - Cristian Parvulescu presedintele APD
×