x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Afaceri “în familie” pe Aeroportul Internațioal București Henri Coandă

Afaceri “în familie” pe Aeroportul Internațioal București Henri Coandă

de Ion Alexandru    |    06 Feb 2017   •   17:31
Afaceri “în familie” pe Aeroportul Internațioal București Henri Coandă
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Compania Națională de Aeroporturi București SA derulează, începând cu anul 2007, contracte privind achiziția de tractoare de împingere a aeronavelor, dar și servicii de școlarizare a personalului, de la o societate deținută, în prezent, de fostul director al ROMATSA, Ion Tomescu. Peste 18,6 milioane de lei este valoarea celor zece contracte parafate între cele două entităţi, în ultimii zece ani. Ultimul contract fost semnat la sfârșitul lunii ianuarie, fiind în valoare de peste un milion și jumătate de euro.

 

Compania Națională de Aeroporturi București, care are în administrare aeroporturile internaționale Henri Coandă și București-Băneasa, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a decis, la începutul acestui an, să achiziționeze remorchere-tractoare pentru împingerea aeronavelor, fără bare de tractare. La acestea se adaugă intenția de a contracta servicii pentru școlarizarea personalului companiei care va lucra cu aceste utilaje, precum și servicii de mentenanță în perioada de garanție a acestor utilaje.

Potrivit caietului de sarcini, serviciile de scolarizare vizează instruirea angajaților Companiei Naționale de Aeroporturi București SA pentru exploatarea și întreținerea remorcherelor. Este vorba despre doi ingineri și cinci mașiniști care urmează să se ocupe de operare, iar alți doi ingineri și șase mașinişti se vor ocupa de întreținerea și reparația utilajelor.

În ceea ce privește service-ul aferent, acesta vizează până la 4.000 de ore de operare pentru fiecare remorcher achiziționat.

 

Firma câștigătoare, controlată de un fost director ROMATSA

La licitația deschisă organizată de către atoritatea contractantă au fost depuse două oferte, dintre care una singură a fost considerată admisibilă. Este vorba despre oferta depusă de către SC Business Plus SRL, din București, care a cerut un preț total al contractului în valoare de 6.629.169,7 lei cu TVA inclus (1.506.629,3 euro).

SC Business Plus SRL este o companie privată înființată în anul 2003, având ca obiect de activitate comerțul cu echipamente de securitate, siguranță logistică pentru domeniul militar, forțele de securitate și forțele armate. În prezent, asociatul unic al societății este un anume Ion Tomescu, proprietar al unei alte companii, pe nume SC Global Investment & Consulting SRL.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la momentul înființării, compania SC Business Plus SRL îi avea drept fondatori pe Remus Nicolae Gafița și Emilian Cristian Olteanu. Atat Gafiţa, cât și Olteanu au deținut, în trecut, funcția de director al Aeroportului Internațional “Aurel Vlaicu” București-Băneasa, parte din Compania Națională de Aeroporturi București SA, care a atribuit, la sfârșitul lunii trecute, contractul firmei SC Business Plus SRL.

În anul 2004, societatea a mai primit un asociat, persoană juridică, SC Secure Plus SRL, iar în 2005 intră, de asemenea, cu aport la capitalul social actualul asociat unic Ion Tomescu. În anul 2006, atât SC Secure Plus SRL, câr și celelalte persoane fizice îi cesionează lui Ion Tomescu părțile sociale, părăsind firma. Ion Tomescu este fostul director al ROMATSA, o altă companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

 

 

Contracte de 18 milioane de lei cu aeroporturile bucureștene

Afacerea parafată la sfârșitul lunii trecute de Compania Națională de Aeroporturi București SA cu SC Business Plus SRL nu este singura de acest fel. Începând cu anul 2007, firma lui Ion Tomescu a primit zece contracte pentru furnizarea de remorhere-tractoare, dar și pentru piese de schimb. La acestea se adaugă, ca și în cauzul ultimului contract, și servicii de școlarizare a personalului, precum și service pe perioada utilizării acestor utilaje.

Astfel, în data de 19 septembrie 2007, Compania Națională de Aeroporturi București a atribuit societății SC Business Plus SRL un contract în valoare de 1.696.940 de lei cu TVA (484.840 de euro), pentru furnizarea a două remorchere pentru aeronave cu bară tractoare, dar și servicii de școlarizare a personalului.

Șase ani mai târziu, în data de 30 decembrie 2013, aceeași firmă primește de la aceeași companie de stat un contract în valoare de 131.299,3 lei cu TVA (29.177.6 euro), pentru furnizarea unor perii de oțel aferente utilajelor de deszăpezire aflate în dotarea autorității contractante.

În data de 19 febraruarie 2015, societatea lui Ion Tomescu a livrat Companiei Naționale de Aeroporturi București SA cutii de viteză pentru remorcherele fără bară de tractare de tip Goldhofer, în valoare de 183.538,5 lei cu TVA (41.713,3 euro).

În 2015, SC Business Plus SRL a mai primit de la Compania de Aeroportui încă trei contracte. Primul, încheiat la data de 20 august 2015, a avut ca obiect achiziția a două noi remorchere-tractoare și livrarea de servicii de școlarizare pentru personalul autorității contractante, în valoare de 4.171.788,8 lei cu TVA (948.133,8 euro). Al doilea contract, încheiat la data de 5 octombrie 2015, a avut ca obiect furnizarea de piese de schimb, în valoare de 174.226,6 lei cu TVA (39.597 euro). Al treilea contract, parafat în data de 25 decembrie 2015, se referă, de asemenea, la livrarea de către societatea deținută de Ion Tomescu, de piese de schimb, în valoare de 1.150.935,5 lei cu TVA (261.576,3 euro).

 

Patru contracte, în două luni, sub Guvernul tehnocrat

Anul 2016, când Ministerul Transporturilor era condus de tehnocrați, contractele SC Business Plus cu Compania Națională de Aeroporturi București au continuat în acelaşi ritm. Mai exact, în data de 6 ianuarie anul trecut, Compania de Aeroporturi a achiziționat de la firma în cauză un nou tractor pentru manevrarea aeronavelor, în valoare de 1.886.400 de lei fără TVA (438.727,3 euro). Tot în data de 6 ianuarie, a fost achiziţionat un al doilea astfel de tractor, în valoare de 1.886.400 de lei cu TVA. Următorul contract a fost încheiat între cele două părți două zile mai târziu, când au fost livrate piese de schimb în valoare de 117.327 de lei cu TVA (26.665 euro).

Nu în cele din urmă, la data de 4 februarie 2016, Compania Națională de Aeroporturi București a mai atribuit firmei fostului director al ROMATSA un contract în valoare de 608.607 de lei cu TVA (138.320 de euro), de asemenea, pentru livrarea de piese de schimb.

Suma totală a contractelor încheiate de SC Business Plus SRL cu această autoritate publică se ridică la 18.636.632,4 lei cu TVA inclus.

 

SC Business Plus SRL nu a derulat contracte doar cu Compania de Aeroporturi București. Afaceri similare au fost derulate atât cu alte aeroporturi, cum ar fi Mihail Kogălniceanu, dar și cu instituţii de forță, respectiv Poliția de Frontieră, Serviciul de Protecție și Pază sau unităţi militare ale Ministerului Apărării Naționale.

 

×