x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Averile prezidențiabililor. Case, terenuri și bani de întors cu lopata

Averile prezidențiabililor. Case, terenuri și bani de întors cu lopata

de Ion Alexandru    |    27 Sep 2019   •   08:44
Averile prezidențiabililor. Case, terenuri și bani de întors cu lopata
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

14 candidați au rămas în cursă pentru alegerile prezidențiale din anul 2019, scrutinul cel mai important din toate care alcătuiesc “sezonul electoral” 2019-2020. Deși unele din aceste candidaturi sunt puse, încă, sub semnul întrebării, deoarece, în șapte dintre situații Biroul Electoral Central a anunțat că a sesizat Parchetul cu privire la suspiciunea de fals în legătură cu semnăturile existente pe listele de susținători, candidaturile celor 14 sunt în vigoare. Iar din pozițiile de candidați, toți cei în cauză au întocmit și depus declarații de avere și de interese. Avem, așadar, în cursa prezidențială, în acest moment, oameni politici, președinte și premier în funcție, reprezentanți ai grupărilor de stradă, oameni de afaceri, artiști, jurnaliști sau reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale. “Jurnalul” a radiografiat declarațiile de avere ale acestor pretendenți la fotoliul prezidențial, documente care relevă informații mai mult decât spectaculoase.

 

14.214.280,62 metri pătrați de teren este suprafața de pământ pe care cei 14 candidați la funcția prezidențială o dețin în proprietate, conform declarațiilor de avere studiate. Este vorba atât despre terenuri intravilane, în țară și în străinătate, unele chiar în zone exotice, cum ar fi Dubai, dar și în Spania și Statele Unite ale Americii. Dar vorbim și despre terenuri agricole, extravilane sau pădure ori luciu de apă.

48 de imobile se află în proprietatea candidaților, suprafețele totale ale clădirilor declarate ridicându-se la 19.447 de metri pătrați, de asemenea aflate atât pe teritoriul României, cât și în alte state. Candidații dețin 15 mașini, o barcă, un sky-jet și o motocicletă, dar și opere de artă și bijuterii în valoare totală de 3.608.000 de euro. În conturile bancare ale celor 14 pretendenți la funcția prezidențială se regăsesc 3.666.202,29 euro, 2.972.083,69 lei, 1.343.864,51 dolari SUA, 115.027 de franci elvețieni și 3.528.752 ZAR (moeda denumită Rand Sud African). De asemenea, prezidențiabilii au plasamente, investiții, părți sociale sau acțiuni în companii, dar și împrumuturi acordate unor persoane fizice sau juridice în cuantum total de 34.954.218 lei, 1.341.721,6 euro, 84.065 lire sterline, 777.025 dolari SUA și 22.071.770 ZAR.

Datoriile acestor 14 persoane se ridică, în total, conform declarațiilor de avere depuse recent, la 525.580 de lei, 588.921 de euro, 1.200.000 de franci elvețieni și 178.000 de dolari SUA. Iar veniturile realizate, în ultimele 12 luni, de cei 14, strict personal, nu împreună cu membrii lor de familie, se ridică la 4.452.239,92 de lei, 261.705,14 euro și 161.500 de dolari SUA.

Iar cei care dețin aceste proprietăți și sume sunt, parte din ei, vedete ale lumii politice. Cei 14 prezidențiabili sunt actalul președinte al României, Klaus Werner Iohannis, premierul în funcție Viorica Dăncilă, președintele USR, Dan Barna, foștii europarlamentari Mircea Diaconu și Cătălin Ivan, Alexandru Cumpănașu (cunoscut, mai ales în ultima vreme, în calitate de unchi al Alexandrei Măceșanu), candidatul PPUSL Ramona Ioana Bruynseels, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, actorul Bogdan Stanoevici, președintele UDMR, Kelemen Hunor, dar și trei candidați mai puțin cunoscuți, respectiv John Ion Bani, Sebastian Constantin Popescu și Ninel Peia.

 

Milioane de metri pătrați de terenuri

Topul deținătorilor de terenuri este condus decisiv de către omul de afaceri Viorel Cataramă. Acesta declară în proprietate 2.020.798,5 metri pătrați de teren. Astfel, Cataramă este proprietarul a 21 de terenuri, dintre care zece intravilane în București, Gherănești, Ciprian Porumbescu, Viișoara și alte câteva localități, cu suprafața de 53.698.5 metri pătrați, la care se adaugă alte 10 terenuri agricole, în suprafață de 186.71 de hectare, la care, de asemenea, se mai adaugă alte zece hectare de pădure.

Al doilea proprietar de terenuri este John Ion Banu, care deține 1.571.350 de metri pătrați de pământ. Din care trei intravilane în România, iar restul, pădure și pășune în Carolina de Sud, SUA. Candidatul PMP, Theodor Paleologu, declară că deține 45 de hectare de teren agricol în județul Galați, în timp ce Ninel Peia deține terenuri intravilane, extravilane și arabile cu suprafața totală de 133.579 metri pătrați.

Clasametul continuă cu premierul în funcție, Viorica Dăncilă, candidat din partea PSD, care declară terenuri intravilane și agricole în suprafață totală de 21.744 metri părați. Liderul UDMR deține și el terenuri în suprafață de 8.118 metri pătrați, în timp ce Alexandru Cumpănașu este proprietarul a 617,3 metri pătrați. Și Mircea Diaconu are în proprietate 4.142,15 metri părați de teren, în timp ce Dan Barna, doar 1.252 metri pătrați. Candidații Sebastian Constantin Popescu, Klaus Iohannis, Cătălin Ivan și Bogdan Stanoevici nu dețin astfel de proprietăți.

 

Cataramă și Cumpănașu, la egalitate când este vorba despre case

La capitolul apartamente, case și case de vacanță, pe primul loc ca valoare se află Viorel Cataramă, cu șapte proprietăți, din care trei apartamente în București, Dubai și Elveția, trei case de locuit în București și Ghermănești, un spațiu comercial în Capitală și un cavou. Însă tot șapte case deține și candidatul independent Alexandru Cumpănașu. Este vorba despre patru apartamente în Capitală și trei case în București și județul Ilfov.

Locul al treilea, din acest punct de vedere, este ocupat de candidatul PPUSL Ramona Ioana Bruynseels, care declară proprietatea a șase imobile, din care două apartamente în București și în Cluj, două case în Voluntari și două case de vacanță în Spania. Klaus Iohannis deține, surprinzător, abia poziția a patra cu cele cinci proprietăți imobiliare celebre în municipiul Sibiu.

Mircea Diaconu are, la rândul său, un apartament în Capitală, două case de locuit, o casă de vacanță și un grajd, pe care îl deține în județul Argeș încă din anul 1974. Viorica Dăncilă are și ea în proprietate patru imobile, dintre care două apartamente în Videle și Ploiești, dar și două case de vacanță, una în Predeal, alta în județul Dolj. Kelemen Hunor declară proprietatea altor patru case, în județele Cluj și Harghita, în timp ce candidatul John Ion Banu precizează că deține trei locuințe în SUA, dintre care două în Florida și o a treia în Carolina de Sud. Dan Barna, liderul USR, are, la rândul lui, trei proprietăți imobiliare, dintre care două la Sibiu și alta în Capitală. Candidatul Ninel Peia are două case de locuit în județul Olt și localitatea Pipera. Theodor Paleologu și Cătălin Ivan dețin câte o proprietate, în timp ce candidații Constantin Popescu și Bogdan Stanoevici nu au nici măcar o garsonieră.

 

Parcul auto al prezidențiabililor

La capitolul vehicule, pe primul loc în topul prezidențiabililor din anul 2019 se află fostul eurarlamentar Cătălin Ivan, care precizează că deține un Volskwagen Passat și două autoturisme Audi. Colegul său Mircea Diaconu are în proprietate celebrul ARO 10, un Citroen și un Smart.

Pe poziția a treia se situează Viorel Cataramă, care, deși nu deține pe numele său nicio mașină, este posesorul unei bărci cu motor marca Chaparrak și al unui Sky-Jet Yamaha. Nilel Peia posedă două autoturisme Mercedes, iar Alexandru Cumpănașu are în proprietate două limuzine marca Subaru și Mercedes.

Și actorul Bogdan Stanoevici declară un autoturism Chevrolet și o motocicletă Honda, în timp ce Ramona Ioana Bryunseels deține un autoturism marca Land Rover. John Ion Banu posedă o mașină BMW, iar premierul Dăncilă un autoturism VW Passat. Liderul UDMR are un Ford Fiesta. Candidații Paleologu, Iohannis, Popescu și Barna nu au vreun vehicul în proprietate.

 

Opere de artă și bijuterii de 3,6 milioane de euro

Viorel Cataramă deține supremația și în ceea ce privește capitolul bijuterii și opere de artă. Acesta are în propritetate 56 de tablouri, 14 statui, 7 vase decorative, 12 ceasuri de mână și bijuterii în valoare de 3.085.000 de euro.

El este urmat în acest clasamet de Ninel Peia, care declară bijuterii în valoare de 400.000 de euro. A treia, pe această listă, este Ramona Ioana Bruynseels, care precizează că are în proprietate bijuterii și opere de artă în valoare de 100.000 de euro, în timp ce candidatul Banu stipulează un tablou în valoare de 12.000 de euro. Viorica Dăncilă arată că are în proprietate bijuterii în valoare de 5.000 de euro, iar Kelemen Hunor a investit 6.000 de euro în astfel de obiecte. Restul candidaților declară că nu dețin astfel de bunuri.

 

Banii din conturi și din plasamente

Cel mai interesant top al declarațiilor de avere ale celor 14 candidați la prezidențiale este cel al banilor. Și foarte greu de clasificat sau de departajat cei mai potenți dintre pretendenții funcției supreme în stat. Astfel, aflăm că Viorel Cataramă deține în conturi, depozite sau fonduri de investiții sumele de 186.275 de lei, 115.027 franci elvețieni, 20.800 de dolari SUA și 15.000 de euro.

Contracandidatul său Ramona Ioana Bruynseels are active financiare de 153.166,66 lei, 333.257,02 euro, 1.343.874,51 lire sterline, 742.078 dolari SUA și 3.528.725 ZAR.

John Ion Banu are un singur cont bancar, de 197.000 de dolari SUA, în timp ce Ninel Peia a economisit 2.010 lei și 6.000 de euro. Alexandru Cumpănașu are în conturi 260.862,4 lei și 17.000 de euro, în timp ce Viorica Dăncilă declară 51.828,8 lei, 57.615 euro și 18.233 de dolari SUA. Președintele Klaus Iohannis are puși de-o parte 250.000 de lei, în timp ce candidatul USR, Dan Barna, deține conturi de 1.004.348,88 lei, 69.300,5 euro și 150,91 dolari.

Mircea Diaconu are și el în conturi 26.517,15 lei și 113.340,86 euro, în timp ce Theodor Paleologu declară economii de 189.419,02 lei și 48.182,45 euro. Kelemen Hunnor are în conturi 216.082,36 lei și 500 de euro. Fostul europarlamentar Cătălin Ivan a economisit 15.000 de lei și 6.697,28 de euro, în timp ce Bogdan Stanoevici are în conturi 150.120,42 de lei. Singurul candidat care nu deține bani în conturi este Sebastian Popescu.

La capitolul plasamente, investiții sau alte forme de împrumuturi acordate, Viorel Cataramă este din nou pe primul loc, cu sume de 29.202.771 de lei, 652.025 dolari SUA și 100,000 de euro. Urmat de Ramona Ioana Bruynseels, cu 3.162.760 de lei, 84.065 lire sterline, 1.241.721,6 euro, 125.000 de dolari și 22.071.770 ZAR. Ninel Peia are investiții de 2.353.187 de lei, în timp ce Alexandru Cumpănașu a făcut plasamente de 152.972 de lei. Dan Barna a investit în firmele sale 82.516 lei.

 

Datorii puține, dar surprinzătoare

Viorel Cataramă conduce și topul datornicilor la bănci. Concret, el are două contracte de leasing, pentru două autoturisme de lux, în cuantum de 1.200.000 de franci elvețieni și 142.921 de euro. Alexandru Cumpănașu este și el dator 300.000 de euro și 171.000 de lei, în timp ce John Ion Banu datorează 178.000 de dolari. Ninel Peia trebuie să restituie un credit de 85.000 de euro, în timp ce Dan Barna are de dat înapoi la bănci 202.000 de lei.

Kelemen Hunor apare și el cu datorii de 152.580 de lei, iar Cătălin Ivan are de înapoiat unor bănci din Bruxelles credite de 60.000 de euro. Bogdan Stanoevici este dator unei bănci din Franța suma de 1.000 de euro.

 

Peste 1,3 milioane de euro venituri în ultimele 12 luni

Deși vorbim despre 14 candidați, mai exact de 13, deoarece Sebastian Constantin Popescu are linie trasă la absolut toate rubricile din declarația de avere depusă, cuantumul câștigurilor declarate pe ultimele 12 luni de către aceștia se ridică la 4.452.239,92 lei, 261.705.14 euro și 161.500 de dolari SUA.

Succint, Viorel Cataramă a avut câștiguri în valoare de 1.688947 de lei. Ramona Ioana Bruynseels a realizat venituri, în ultimele 12 luni, de 13.298 de lei, iar John Ion Banu a câștigat în ultimul an fiscal 161.500 de dolari.

Ninel Peia a realizat venituri de 77.000 de lei, iar Alexandru Cumpănașu a câștigat 1.442.933 lei, plasându-se al doilea, după Viorel Cataramă. Viorica Dăncilă a realizat venituri de 142.519.92 de lei și 32.628 de euro, Klaus Iohannis a câștigat din salariul de președinte și din chirii 236.758 de lei, iar Dan Barna, 165.471,92 de lei.

Mircea Diaconu a realizat venituri de 150.913.02 euro și 94.140 de lei, Theodor Paleologu figurează cu venituri de 140.342 de lei, iar Kelemen Hunor a câștigat 222.636 de lei. Fostul europarlamentar Cătălin Ivan menționează câștiguri de 78.174.12 euro și 23.500 lei, în timp ce Bogdan Stanoevici a realizat venituri de 204.695 de lei.

 

 

 

×