x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Băsescu, ales președinte al creditorilor lui Băsescu

Băsescu, ales președinte al creditorilor lui Băsescu

de Ion Alexandru    |    13 Feb 2017   •   10:49
Băsescu, ales președinte al creditorilor lui Băsescu
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Procesul privind insolvența fabricii de pui din Portul Constanța, controlată de familia lui Mircea Băsescu, a intrat într-o nouă etapă. Teoretic, la cererea lichidatorului judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL, adunarea creditorilor a decis, prin vot, admiterea inițierii unei acțiuni în răspundere patrimonială a conducerii societății, mai exact a lui Mircea Băsescu, care a  condus această firmă până în momentul în care a fost condamnat la închisoare. P

ractic, însă, lucrurile frizează absurdul. Asta, deoarece aceeași adunare a creditorilor a stabilit ca entitatea care să se ocupe cu inițierea unui asemenea demers să fie o altă firmă controlată tot de familia lui Mircea Băsescu, prin fiul Dragoș, nepotul penal al fostului președinte al României. Deși se află printre creditorii minortari ai SC Fattoria Terrantica SRL, SC Global Business & Investments SA a fost aleasă în calitare de președinte al comitetului creditorilor. Societatea este cea despre care, în presă, au fost publicate ample anchete referitoare la modul în care familia Băsescu a pus mâna pe un teren aparținând Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa.

 

La sfârșitul lunii ianuarie, adunarea creditorilor SC Fattoria Terrantica SRL, firmă aflată în procedură de insolvență, a decis, prin vot, că se impune formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare. Singurii care s-au opus acestei proceduri au fost Mircea Băsescu, prin intermediul avocaților care îl reprezintă, precum și alte două firme controlate direct de fratele lui Traian Băsescu.

Adunare convocată pentru atragerea răspunderii lui Mircea Băsescu

Astfel, în data de 27 ianuarie 2017, lichidatorul judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL a întocmit procesul-verbal al adunării creditorilor acestei companii, care s-au reunit pentru a adopta, prin vot, două puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței. Primul punct se referea la oportunitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, în condițiile art. 138, alineat 3 din Legea insolvenței nr. 85/2006, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a identificat, în prealabil, incidente în cauză  conform prevederilor alineatului 1 din același act normativ.

În speță, se face referire la posibilitatea comitetului creditorilor de a cere judecătorului sindic sau administratorului judiciar să fie autorizat să inițieze acțiunea în răspundere, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului companiei insolvente ori dacă au omis să formuleze acțiuni în răspundere împotriva acestora.

Mai exact, în cazul raportului întocmit, sunt identificate persoanele cărora le-ar putea fi imputată apariția stării de insolvență, iar judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de către membrii organelor de conducere și de către orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență. Sunt enumerate și faptele care pot atrage această răspundere. Prima ar fi dacă persoanele vizate au folosit bunurile sau creditele firmei în folos propriu sau în cel al unei alte persoane. Sau dacă au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea firmei, sau dacă au dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit firma la încetarea de plăți. O altă cauză care poate atrage răspunderea patrimonială a conducerii firmei este dacă a ținut contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile, ori nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, sau a deturnat sau ascuns o parte din activul firmei, ori a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Un ultim motiv al declanșării acestei acțiuni este acela dacă, în luna precedentă încetării de plată, a făcut sau a dispus plata cu prioritate a unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Fiscul i-a cerut avocatului lui Băsescu să se abțină de la vot

În prezent, adunarea creditorilor SC Fattoria Terrantica SRL este compusă din 13 persoane juridice și șase persoane fizice. Din aceștia, la ședința adunării creditorilor din data de 27 ianuarie au participat șase creditori, reprezentând 96,15% din totalul masei credale. Este vorba despre Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu 1,86%, SC Energy Holding SRL, cu 4,21%, Europeinvest Free Zone, cu 55,95%, Mircea Băsescu (prin firma de avocatură SCA Litcanu-Gheorghiță), precum și două firme controlate de acesta. Este vorba despre asociatul unic al SC Fattoria Terrantica SRL (MB Consult Compant SRL, care deține 18,17% din masa credală) și de SC Global Business & Investments SA (cu 1,99% din masa credală).

Potrivit raportului administratorului judiciar, ceilalți creditori înscriși în tabelul definitiv al creațelor nu și-au exprimat punctul de vedere asupra oportunității declanșării unei acțiuni în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale SC Fattoria Terrantica SRL. Cu toate acestea, adunarea creditorilor a fost întrunită în baza Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar cvorumul administratorului judiciar a constatat că această adunare este întrunită legal, respectiv că au fost prezenți creditori ale căror creanțe însumate reprezentau minimum 30% din valoarea totală a creanțelor împotriva averii debitorului.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București a considerat, prin vot, că este oportună formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei și a mandatat președintele Comitetului Creditorilor să promoveze această acțiune, Mai mult, acest creditor a solicitat aplicarea unor sancțiuni prevăzute de lege, în sensul ca SC MB Consult Company SRL și Mircea Băsescu (prin reprezentant) să se abțină cu privire la votul pentru acest punct de pe ordinea de zi a ședinței, având în vedere caitatea de asociat, respectiv de administrator al SC Fattoria Terrantica SRL.

 

Energy Holding nu a dorit să promoveze acțiunea

La rândul ei, SC Energy Holding SRL a arătat că nu se opune formulării unei acțiuni în vederea atragerii răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, însă nu a înţeles să promoveze ea însăși o asemenea acțiune.

În ce privește poziția celui mai important creditor al SC Fattoria Terrantica SRL, SC Europeinvest Free Zone SRL, aceasta a achiesat la punctul de vedere exprimat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Cum era de așteptat, administratorul SC Fattoria Terrantica SA, Mircea Băsescu, a votat împotriva demarării unui asemenea proces. Aceeași atitudine au avut-o atât SC MB Consult Company SRL, cât și SC Global Business & Investments SA.

În cele din urmă, după deliberări, Adunarea Creditorilor a considerat oportună formularea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale SC Fattoria Terrantica SRL și, prin vot, a desemnat președintele Comitetului Creditorilor să promoveze această cerere. În favoarea declanșării acțiunii s-au pronunțat creditorii care dețin 62,02% din totalul masei credale.

 

Însărcinată cu demararea procesului este firma de familie a responsabilului

Cel de-al doilea punct aflat pe ordinea de zi al Adunării Creditorilor SC Fattoria Terrantica SRL, dezbătut în data de 27 ianuarie, a fost acela al completării componenței Comitetului Creditorilor, prin desemnarea unui președinte al acestui comitet. Asta, deoarece fostul președinte al acestui comitet, BRD Groupe Societe Generale, nu mai deţine calitatea de creditor, ca urmare a faptului că administratorul judiciar a fost notificat cu privire la stingerea creanței băncii împotriva Fattoria Terrantca SRL, după ce plata a fost efectuată de către garantul ipotecar SC MB Consult Company.

La vot, lucrurile s-au petrecut într-un mod cel puțin ciudat. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat completarea componenței Comitetului Creditorilor, prin desemnarea președintelui în persoana creditorului SC Global Business & Investments SA. Energy Holdind SRL a cerut însă să se constate calitatea de membru al acestui comitet a creditorului Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA și a cerut pentru ea însăși funcția de președinte al Comitetului Creditorilor. “ca urmare a faptului că deține ponderea cea ai mare a totalului masei credale”.

Acest punct de vedere a fost unul minoritar, deoarece Europeinvest Free Zone a achiesat la punctul de vedere al Direcției Regionale a Finanțelor Publice a Municipiului București, iar SC Global Business & Investments SA și SC MB Consult Company SRL, dar și Mircea Băsescu, au avut același punct de vedere.

 

600.000 de lei, plătiți din pușcărie

“Jurnalul Național” a dezvăluit, luna trecută, modul în care Comitetul Creditorilor a fost chemat să “completeze componenţa Comitetului Creditorilor, prin desemnarea președintelui Comitetului Creditorilor”. Motivul era acela că BRD - Groupe Societe Generale SA, fostul președinte al acestui comitet, nu mai deține calitatea de creditor, “urmare a notificării adresate administratorului judiciar de stingere a creanței deținute împotriva SC Fattoria Terrantica SRL”. Cum s-a stins această creanță? “Urmare a plății efectuate de către garantul ipotecar, SC MB Consult Company SRL”. La data declanșării procedurii insolvenței împotriva SC Fattoria Terrantica SRL, potrivit tabelului creditorilor, în 17 martie 2014, firma lui Mircea Băsescu avea înscrisă o datorie totală solicitată de 12.982.397,85 de lei, la care se adăuga suma de 607.058,12 euro. Aceasta din urmă fiind o sumă flagrant de asemănătoare cu cea pe care Mircea Băsescu a încasat-o de la familia lui Bercea Mondial, pentru a face intervenții în justiție. Totuși, totalul creanțelor admise a fost de 6.134.376,74 lei. BRD - Groupe Societe Generale SA era înscrisă la masa credală cu 611.707,34 lei, reprezentând un procent de 9,971794%. Mircea Băsescu, indirect, prin intermediul unei alte societăți pe care o controlează, SC MB Consult Company SRL, a achitat datoria Fattoria Terrantica SRL către BRD, în timp ce acționarul plătitorului se afla în spatele gratiilor.

 

Global Business & Investments și afacerea imobiliară cu Stațiunea Pomicolă Constanța

Astfel, noul președinte al Comitetului Creditorilor SC Fattoria Terrantica SA, cel care trebuie să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială împotriva lui Mircea Băsescu este SC Global Business & Investments SA, adică tot Mircea Băsescu, Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la momentul înfiinţării, societatea avea ca principal domeniu de activitate dezvoltarea şi promovarea imobiliară.

Un an mai târziu, mai exact la data de 22 decembrie 2006, SC Global Business & Investments SRL încheie cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa un contract de asociere, pentru o perioadă de 15 ani, având ca obiect cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, producţia şi comercializarea de seminţe, flori, material săditor, pomicol, ornamental şi alte produse specifice, precum şi alte obiecte de activitate care ţin de domeniul cercetării şi producţiei agricole.
Staţiunea a venit în asociere cu o suprafaţă de 30 de hectare de teren, amplasate în incinta Fermei nr. 10 Agigea, în timp ce firma Adrianei Opreanu trebuia să vină cu investiţii de 75.000 de euro. Schema este una aproape similară cu asocierea dintre Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti şi omul de afaceri Puiu Popoviciu, asociere concretizată în înfiinţarea societăţii Băneasa Investments SRL. Aici, Universitatea a venit cu o suprafaţă de 294 de hectare ale fostei Staţiuni de Cercetare Băneasa, ca aport în natură la capitalul social. Rezultatul: construcţia unui cartier rezidenţial de lux şi a Mall-ului Băneasa. Domeniul de activitate al SC Global Business & Investments SRL nu se potrivea deloc cu obiectul asocierii. Abia în anul 2010, acţionarii au decis să renunţe la activitatea din domeniul imobiliar, pe care au înlocuit-o cu activităţi de consultanță pentru management. Chiar şi aşa, domeniul de activitate tot nu corespundea cu obiectul asocierii de la Agigea. Doar la sfârşitul lunii iunie a anului 2014 firma a înregistrat ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor.

 

Noul președinte al Comitetului Creditorilor, controlat de Dragoș Băsescu

În ianuarie 2009, adevăraţii patroni ai SC Global Business & Investments SRL intră oficial în societate. În calitate de asociat unic, Adriana Opreanu decide majorarea capitalului social al firmei, de la 200 de lei, la 90.000 de lei, ca aport al noului asociat Dragoş Băsescu, nepotul preşedintelui de atunci al României. Ca urmare a majorării capitalului, firma se transformă în societate pe acţiuni, iar Dragoş Băsescu a devenit acţionar majoritar cu 85%, în timp ce Adriana Opreanu a deţinut doar 15% din acţiunile societăţii. Odată cu schimbarea acţionariatului, în firmă au intrat, ca cenzori, apropiaţii lui Mircea Băsescu. În primul rând este vorba despre fiica acestuia, sora lui Dragoş, Raluca Băsescu, dar şi de un controversat partener de afaceri al acesteia, Sorin Traşcă.

În 2010, firma şi-a schimbat domeniul de activitate în consultanţă pentru management, iar în data de 25 iunie 2014, Dragoş Băsescu a înlocuit-o pe Adriana Opreanu din funcţia de administrator, a schimbat sediul social al firmei, din Constanţa, într-un apartament situat în strada Candiano Popescu, la numărul 63C, din Sectorul 4 al Capitalei, hotărând, totodată, să modifice şi obiectul principal de activitate al societăţii în comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor. De la intrarea în societate a lui Dragoş Băsescu, SC Global Business & Investments SRL a înregistrat în fiecare an pierderi, acestea totalizând, potrivit bilanţurilor contabile depuse la Ministerul Finanţelor Publice, 848.405 lei.

 

După ce BRD și-a primit banii pe care fabrica de pui din Portul Constanţa îi datora, creditorii rămași și-au ales un nou președinte. Acesta este SC Global Business & Investments SA, o societate controlată de Mircea Băsescu prin intermediul fiului său, Dragoș.

SC Business & Investments SA este enitatea însărcinată, la sfârșitul lunii ianuarie, de către adunarea creditorilor Fattoria Terantica să demareze o acţiune în răspundere patrimonială împotriva fostului administrator al firmei, Mircea Băsescu.

×