x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Băsescu şi Videanu au retrocedat, Liviu Negoiţă a proiectat! Mall-ul din parcul IOR a devenit cea mai mare afacere pedelistă

Băsescu şi Videanu au retrocedat, Liviu Negoiţă a proiectat! Mall-ul din parcul IOR a devenit cea mai mare afacere pedelistă

de Gabi Golea    |    04 Iun 2012   •   18:36
Băsescu şi Videanu au retrocedat, Liviu Negoiţă a proiectat! Mall-ul din parcul IOR a devenit cea mai mare afacere pedelistă

Primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, a aprobat toate autorizatiile de constructie si s-a ocupat personal de proiectul pentru mall-ul care va inghiti jumatate din parcul IOR, dupa ce Traian Basescu si Adriean Videanu au semnat in calitate de primari documentele de retrocedare ale bazei Spartac.

Afacerea a fost lansata prin intermediul unor octogenari si septuagenari inca din 2004, care au revendicat terenurile. Dupa tranzactii succesive acestea au ajuns la fonduri de investitii luxemburgheze, detinute de colosul ATC-RCS Management.
Speriati ca pierd afacere din mana si nu pot finaliza constructia mall-ului si complexului imobiliar, avand obligatii fata de investitori, liderii PDL in frunte cu tripleta Basescu, Videanu, Negoita lanseaza diversiuni in care il implica pe contracandidatul lui Liviu Negoita la Primaria Sector 3.

Documentatia, realizata de Liviu Negoita
Afacerea ticluita de ani de zile este pe mana lui Liviu Negoita care daca ar pierde calitatea primar nu ar mai putea sa finalizeze o munca asidua pentru concretizarea afacerii.
Concret, in ultima zi a mandatului de primar al Capitalei, Traian Basescu semneaza decizia nr. 3544 din 26.11.2004 privind solutionarea dosarului intocmit in baza Notificarii inregistrate sub nr. 3354/2001 la Executorul judecatoresc privind imobilul situat in Bucuresti, Bdul Liviu Rebreanu nr. 4, Sector 3, trecut in proprietatea statului in baza Legii de Reforma Agrara nr. 187/1945, de la I.B.Grueff, solicitat in natura de domnul Romalo Eduard Ioan Dan, cu venerabila varsta de 89 de ani. Proprietatea este apoi vanduta succesiv pana cand ajunge pe mana companiei Caelum Development detinuta de IZZIE S.A.R.L din Luxemburg, reprezentata de cetateanul irlandez Douglas Arthur Farrel.

In 2007, Liviu Negoita acorda avizul de urbanism nr. D/LR/22/11.09.2007 cu titlul PUD-Centru Cartier-str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, aprobat de consilierii PDL prin hotararea 89/13.09.2007.
Un an mai tarziu, mai exact pe 21.04.2008, SC Caelum Development SRL in calitate de titular, prin SC Alpha Studio SRL, in calitate de proiectant, depun la Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti documentatia cu nr. 3969/21.04.2008, prin care se solicita eliberarea acordului de mediu pentru proiectul "Centru Comercial si Ansamblu Rezidential Park Lake Plaza" in Str. Liviu Rebreanu nr. 4 Sector 3.

Mall-ul proiectat in birourile lui Liviu Negoita de Societatea Alpha Studio SRL apartine in procente egale lui Vlad Cavarnali si Maria Pitrescu. Vlad Cavarnali detine in paralel si functia de inspector sef la directia urbanism din Sector 3. Acesta a fost adus special de la Consiliul Judetean Ilfov de Liviu Negoita pentru a se ocupa de implementarea mall-ului si ansamblului rezidential ParkLake din Parcul IOR.

Tot prin Alpha Studio SRL, Cavarnali si Pitrescu au realizat un proiect imobiliar in strada Gheorghe Sontu pentru fostul ministru al Finantelor Bogdan Dragoi.
Potrivit declaratiei de avere pe 2010 Cavarnali este actionar in paralel si la alte societati comerciale din domeniul arhitecturii: Urban Arhitectural Management SRL, East Wind Arhitect SRL, Alpha Effect, East Industrial Arhitect, Iul Pro Con Ser, Quartz Arhitect Studio. De remarcat este ca toate aceste afaceri face parte din universul lui Liviu Negoita. Vlad Cavarnali este asociat si la Cubic Regard alaturi de Eduard Ursescu Nicolae, a carui sotie, Vucicovici Diana este inspector la Primaria Sector 3, fiind surprinsa in dese randuri in timp ce facea vizite comune cu Liviu Negoita la imobilul din Strada Al. Phillippide 14A.

×
Subiecte în articol: ancheta