x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Brâncuşi: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Incredibila profanare a monumentelor din Târgu Jiu

Brâncuşi: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Incredibila profanare a monumentelor din Târgu Jiu

de Valentin Zaschievici    |    09 Noi 2011   •   21:00
Brâncuşi: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Incredibila profanare a monumentelor din Târgu Jiu

Ansamblul Monumental Calea Eroilor, capodopera lui Brancusi din centrul orasului Targu-Jiu, a devenit obiectul unei batai de joc incredibile. O impietate dublata de o mare risipa, daca nu chiar pungasie cu voie de la Primarie, putem spune, cata vreme lucrarea intitulata pompos 'Modernizare urbana, peisagistica, pietonala si arhitecturala a zonei centrale a Municipiului Targu-Jiu' este orchestrata de primarul insusi.

O insiruire lipsita de noima de fantani albastre de te dor dintii, o groapa centrala cu presupusa destinatie de amfiteatru, un pavaj realizat dintr-un material 'revolutionar', numit 'beton amprentat', material necertificat, dupa stiinta noastra. Nota de plata a intregii mizerii este de 55 de milioane de lei noi, peste 10 milioane de euro (credite contractate la Dexia Kommunalekredit), cu care primarul a indatorat orasul pentru ani buni de acum inainte. Realizatorul lucrarii este firma Polaris (foarte draga edilului Florin Carciumaru, prestatoare si a serviciilor de salubritate in oras).

Cum a acceptat Ministerul Culturii aceasta profanare a ansamblului brancusian? N-a acceptat-o, dar nici n-a avut incotro. Surse de la Directia Patrimoniu ne-au spus proiectul tehnic a fost avizat dupa ce s-au cerut mai multe modificari si adaptari, dar se pare ca rezultatul este total diferit de exigentele specialistilor. Avizul dat de Ministerul Culturii specifica, de pilda, ca pavarea sa fie realizata cu granit.

Motivandu-se scumpetea exagerata a granitului, primaria a ales asa-numitul 'beton amprentat', care ar costa de cinci ori mai putin. Consiliul Local a aprobat proiectul, pentru o valoare de 8,7 milioane lei. Au urmat insa niste majorari succesive, in urma carora a ajuns sa coste 18 milioane de lei. Astfel suspiciunile noastre fata de motivul pentru care s-a ales un material ieftin si neomologat capata contur: ca sa se poata fura mai mult.

Asta iarna, betonu’ lu’ peste a inceput sa crape peste tot. Firmele de casa ale primarului s-au pus sa il repare, spre disperarea si consternarea bastinasilor, care i-au reprosat lui Carciumaru cu orice prilej, chiar si pe forumul Primariei, calitatea execrabila a lucrarii si aspectul dezagreabil al centrului.

Un comisar rasfatat de primarie
Intreaga afacere a fost prea batatoare la ochi ca sa nu atraga atentia politiei. Inca de anul trecut a fost deschis, la nivelul IJP Gorj, un dosar de cercetare penala. In primavara acestui an, dosarul a fost insa pitit undeva, mai dedesubt, printr-un sertar mai dosnic, doar-doar o muri de la sine. Ancheta si-a pierdut din viteza concomitent cu o intamplare aparent nevinovata. In martie anul acesta, Primaria Targu-Jiu trecea din domeniul public al municipalitatii in cel privat un teren de 1.700 mp dintr-o zona rezi­dentiala. O luna mai tarziu, terenul era vandut, fara licitatie, la pretul de cinci ori mai mic decat al pietei, unei doamne pe nume Ionescu Simona. Nimeni alta decat sotia lui Constantin Ionescu, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din IJP Gorj (structura care avea in lucru, intre altele, si dosarul primarului).

Citam din Hotararea Consiliului local:
'Art.2. Se aproba vanzarea, prin negociere directa, a terenului in suprafata de 1.700 mp, situat in Targu-Jiu, str. Barajelor nr. 14, jud. Gorj, catre doamna Ionescu Simona, proprietara terenului alaturat.
Art.3. Pretul minim de negociere este de 5 euro/mp fara TVA, la care se adauga contravaloarea raportului de evaluare'.

Aparitia noii proprietati inca nu a fost consemnata in declaratia de avere a comisarului Ionescu. Acum motivul pentru care acest dosar a fost parcat pe linie moarta devine evident chiar si pentru un copil.

Politia: dosarul penal exista
Purtatorul de cuvant al IJP Gorj ne-a confirmat existenta unui dosar penal, deschis in urma autosesizarii unui procuror de la Parchetul local. Am fost asigurati, insa, sa lucrarea nu se afla la comisarul Ionescu, ci la un lucrator al Serviciului condus de acesta. Dosarul are ca obiect contractele privind modernizarea Centrului orasului.
Oficiali ai Ministerului Culturii ne-au confirmat primirea unei adrese de la politie, prin care se cerea punctul de vedere asupra proiectului si a materialelor folosite. Raspunsul transmis, in scris, de minister, mentioneaza ca nu s-a dat acordul inlocuirii pavimentului initial, din granit, cu 'solutia inovatoare'.

Pur si simplu, schimbarea materialului s-a produs ca urmare a unei 'dispozitii de santier' care spune ca betonul amprentat e de cinci ori mai ieftin. Totodata, dispozitia de santier invocata spune ca acest sistem de pardoseala va fi folosit pentru prima data in Romania pe o suprafata mare (aproximativ 27.000 mp). Aceasta concluzie reiese de altfel si din corespondenta Ministerului Culturii cu Politia, pe care a informat-o prin adresa 3101/23.09.2011.

Alaturi de primarul Carciumaru, ii nominalizam in lista scurta a dusmanilor bunului simt pe arhitectul proiectului, Titi Florescu, pe coordonatorul Marius Ionescu si pe dirigintele de santier Dragut Dumitru.

In urma cu multi ani, Constantin Brancusi, intorcandu-se de la Paris, a spus cu amaraciune: 'V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci si prosti!'. Astazi, daca s-ar intoarce, ar avea oare alte cuvinte pentru conationalii sai?

Primarul Florin Carciumaru: Nu va luati dupa sesizari de sant!
Primarul Florin Carciumaru ne-a declarat ca toate criticile indreptate asupra lucrarii (pe care o elogiaza) sunt orchestrate de adversarii politici de la PDL. S-a enervat cand am facut observatia ca e urata ca dracu’. Proiectul se afla, ne spune domnia sa, in faza de pre-receptie, se prezinta bine si oricum este in garantie, a costat 140 de miliarde de lei vechi si este o adevarata mandrie a orasului Targu-Jiu.
Despre dosarul de la politie, primarul Carciumaru are stiinta, nu si despre terenul acordat pe te miri ce, de Consiliul Lo­cal, sotiei comisarului Ionescu.

Edilul municipiului Targu-Jiu ne-a reamintit ca a obtinut mandatul cu 80%, ca orasul sau este unul dintre cele mai curate din Roma­nia (aici putem sa-i dam dreptate) si ca opozitia Directiei pentru Cultura si rezervele Ministerului Culturii au tot o explicatie politica. Primarul ne-a promis saptamana trecuta ca ne va trimite in scris raspunsuri de natura sa risipeasca suspiciunile.
Cand o va face, vom reveni asupra subiectului.

×