x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Burlanele și jgheaburile de la Palatul Cotroceni, dezghețate iarna cu aparatură de 57.000 de euro

Burlanele și jgheaburile de la Palatul Cotroceni, dezghețate iarna cu aparatură de 57.000 de euro

de Ion Alexandru    |    08 Noi 2017   •   08:10
Burlanele și jgheaburile de la Palatul Cotroceni, dezghețate iarna cu aparatură de 57.000 de euro

O firmă din Târgu Mureș va monta, în următoarea perioadă, la Palatul Cotroceni instalații care să menţină temperatura burlanelor şi a jgheaburilor corpurilor de clădire în care funcționează Președinția României la niveluri care să nu permită depunerea de gheață sau de zăpadă. Administrația Prezidențială a plătit pe aceste aparate nu mai puțin de 57.000 de euro. Firma care a câștigat contractul va trebui să obţină permis de acces în incinta Palatului Cotroceni și să respecte toate regulile de securitate, pe perioada în care va executa lucrările de montare. Societatea este deţinută de doi soți din Târgu Mureș, din care unul a fost, în trecut, cenzor la o companie locală. Din consiliul de administrație al acestei companii a făcut parte și fostul consilier al vicepremierului UDMR Marco Bela, Szepessy Laszlo, al cărui fiu, consilier al unui alt ministru UDMR, a făcut obiectul unui dosar instrumentat de DNA. Iar dacă Președinția inves­tește în dezgheţarea burlanelor, primăriile din mai multe localități investesc în instalații ornamentale pentru Sărbătorile de iarnă, Câteva milioane de lei au fost cheltuite în acest sens, numai la sfârșitul lunii octombrie.

Administrația Prezidenţială și-a făcut un obicei ca, în preajma Sărbătorilor de iarnă, să facă unele cumpărături interesante. Anul trecut, înainte de Crăciun, instituția condusă de Klaus Iohannis și-a schimbat mobilierul. Anul acesta, Președinţia a achi­ziționat sisteme complexe antiîngheț, care să fie montate pe toate burlanele și jgheaburile clădirilor de la Cotroceni.

În data de 7 septembrie anul curent, Administrația Prezidențială a urcat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de intenție în vederea achiziționării unui sistem de protecție antiîngheț și a unor instalații de degivra-re. Atunci, instituția preciza că intenți­onează să cheltuie pe aceste investiții nu mai puţin de 231.092,44 lei, fără TVA, din bugetul Președinției.

Modul de atribuire a contractului ales de către autoritatea contractantă nu a fost organizarea unei licitații deschise, ci calea selecției de oferte, prin procedură simplificată, având ca unic criteriu prețul cel mai scăzut. Conform anunțului de atribuire, Președinția a primit două oferte, din care doar una a fost considerată admi­sibilă, astfel încât, în data de 6 noiembrie a fost atribuit, în favoarea societății SC Rivov SRL, cu sediul în Târgu Mureș, contractul nr. DMR/12358/2011, în valoare de 218.283,84 lei fără TVA, adică 259.757,8 lei cu TVA inclus (57.724 de euro).

Trebuie să funcționeze 24 de ore din 24

Din caietul de sarcini care a stat la baza efectuării acestei achiziții, înţe­legem că instalațiile antiîngheț cumpă­rate de la firma din Târgu Mureș au ca destinaţie corpurile de clădire din cadrul Palatului Cotroceni, iar fiecare instalație de degivrare trebuie să asigure menți­nerea fără zăpadă și gheață a jgheaburilor și burlanelor aferente acestor obiective, pe parcursul sezonului rece, la o temperatură cuprinsă între 3 și 5 grade Celsius, în regim automat.

Funcționarea instalațiilor în regim automat trebuie să fie asigurată pe tot parcursul anotimpului rece și, de asemenea, trebuie să fie scoase de sub tensiune atunci când nu sunt folosite. În perioada de utilizare, instalațiile antiîngheț de la Palatul Cotroceni vor funcționa, în schimb, neîntrerupt, 24 de ore din 24. Printre cerințele Administrației Prezi­dențiale se menționează că se dorește o garanţie a instalațiilor de trei ani, timpul de intervenție în caz de avarie să fie de maximum opt ore de la comunicarea scrisă sau telefonică din partea beneficiarului, iar timpul de remediere a disfuncționalităților să fie de maximum 24 de ore de la constatarea defecțiunilor. Mai mult, în perioada de garanție, furnizorul echipamentelor se obligă, potrivit contractului încheiat, să asigure, o dată pe an, asistența tehnică la efec­tuarea operațiunilor de mentenanță, iar în perioada de post-garanție, să asigure, contra cost, service și componentele aferente, pe o peri­oadă de zece ani.

Anul trecut, instituția condusă de Klaus Iohannis a achiziţionat mobilier de peste 70.000 de euro. Acum, când au fost anunțate temperaturi extrem de scăzute, Președinția şi-a dotat căile de evacuare a precipitațiilor cu echipamente antiîngheț.

Reguli stricte de acces în Palat

Din același document, mai aflăm că termenul de livrare, instalare și punere în funcțiune va fi de maximum 60 de zile de la data semnării contractului.

Având în vedere că obiectivele unde urmează să fie montate aceste instalații de degivrare se află în incinta unei zone speciale, Administrația Prezidențială a pus în vedere companiei care a câștigat contractul că trebuie să efectueze o revizie a burlanelor și a jgheaburilor, precum și a modalității de prindere a acestora.

Numai că, pe toată perioada de execuție a lucrărilor de montaj a acestor instalații, personalul firmei prestatoare este obligat să respecte regimul de acces în incinta Pala­tului Cotroceni, precum și regulile de secu­ritate impuse de obiectiv și regulamentul de ordine interioară al Administrației Prezidențiale.

În acest sens, atribuirea contractului a fost condiționată de obținerea de către firma în cauză a autorizației de acces în incinta Palatului Cotroceni. Lucrul efectiv va avea loc la corpurile de clădire C1, C2, C3, C4, C7, C9, C11 și C22. Corpul C9 reprezită „curtea interioară 2”, C11 este biserica, iar C22 este garajul încălzit al Președinției.

A cui e firma care a câștigat contractul

În considerarea acestor restricții, legate de categoria instituției unde se vor monta aceste instalații, este firesc să ne interesăm cine se află în spatele companiei care a pus mâna pe acest contract. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, SC Rivov SRL Târgu Mureș este o companie deținută de două persoane fizice, sot și soție, cu domiciliul în aceeași localitate. Este vorba despre Ioan Rațiu și Viorica Rațiu, fiecare controlând câte 50 la sută din capitalul social.

Cu același prilej, am aflat că SC Rivov SRL se află la primul contract de acest gen cu Administrația Prezidențială și la al doilea, în general, cu instituțiile publice. Astfel, tot anul acesta, mai exact în 23 octombrie 2017, firma soților Rațiu a fost selectată, prin negociere directă, împreună cu o altă societate, SC Eco Plast Ind SRL București, să furnizeze către Enel Distribuție Muntenia SA o insta­lație termo hygrostat și un sistem de încălzire a celulelor MT, pentru E-Distribuție Muntenia SA și E-Distribuție Dobrogea SA. Valoarea contractului s-a ridicat la 4.165.833 de lei cu TVA inclus (925.240,7 euro).

Soții Ioan și Viorica Rațiu nu mai dețin alte companii. În schimb, tot de la Registrul Comerţului, am aflat că, în anul 2007, Viorica Rațiu a deținut, împreună cu o anume Marta Ruja, calitatea de cenzor supleant la compania Drum Serv SA Târgu Mureș. La acel moment, din consiliul de administrație al companiei în cauză mai făcea parte și Szepessy Laszlo, care este nimeni altul decât fostul consilier al ex-vicepre­mierului Guvernului Boc, Marco Bela, până în anul 2012. Fiul acestuia, Szepessy Szablocs, a fost consilier la cabinetul fostului ministru al Dezvoltării, Laszlo Borbely. Numele lui Szepessy junior a apărut într-un dosar instrumentat de DNA Oradea vizând modul în care Administrația Națională „Apele Române” a atribuit mai multe contracte către societatea omului de afaceri Ioan Ciocan, din Negrești-Oaș, SC Lescaci Com SRL. La acel moment, DNA încerca să ajungă cu acest dosar la Laszlo Borbely, pe care îl suspiciona că a primit de la Ioan Ciocan, prin intermediul lui Szepessy Szablocs, servicii de 200.000 de euro, constând în lucrări de renovare a unui apartament folosit de cuscra fostului ministru. Despre acest dosar, în prezent, nu se mai știe nimic.

Alte instituții, însă, cheltuie banii pe iluminat festiv. Primăria din Târgu Mureș a alocat deja 265.000 de euro pentru beculețe și ghirlande de Crăciun, Primăria Galați „doar” 450.000 de euro, iar Primăria lui Boc plăteș­te 1,3 milioane de euro.

Instalații ornamentale cu grămada

Nu doar Președinţia se pregătește temeinic pentru sezonul rece. Mai multe primării din țară au făcut, în această perioadă, achiziții importante constând în... instalații electrice de iluminat pentru Sărbătorile de iarnă. Câteva milioane de lei de la bugetul autorităţilor publice locale vor fi, așadar, cheltuite pe beculețe, ghir­lande și alte instalații electrice cu caracter festiv.

Una dinte aceste instituții este chiar Primăria Municipiului Târgu Mureș, orașul de unde provine și firma care a încheiat contractul cu Administrația Prezidenţială. În data de 27 octombrie 2017, municipa­litatea a atribuit, prin licitație deschisă, un contract în valoare de 1.193.253,3 lei cu TVA inclus (265.167,4 euro), pentru montarea, demontarea și achiziția de ornamente luminoase pentru pavoazarea oraşului, în perioada 2017-2018. Este vorba, printre altele, și de achiziţia unor ghirlande luminoase pentru pomul de Crăciun, dar și de lucrări la instalațiile electrice. Singurul ofertant care s-a înscris la licitație, SC Intraserv SRL Târgu Mureș, a și fost, de altfel, declarat câștigător.

Cu o zi înainte, pe 26 octombrie, Pri-măria Municipiului Galați a încheiat cu SC MK Lighting SRL Hunedoara, un contract în valoare de 2.025.029 lei cu TVA inclus (450.006,4 euro), pentru închirierea unor instalații și echipamente de iluminat festiv, cu ocazia „manifestărilor socio-cul­turale prilejuite de Sărbătorile de iarnă din sezonul 2017-2018”. Aceste instalații urmează să fie montate pe principalele artere ale orașului, în parcuri, esplanade sau ronduri.

Aceeași companie, SC MK Lighting SRL Hunedoara, a mai primit, în 16 octombrie, un contract în valoare de 1.078.159,1 lei cu TVA (239.590,9 euro), din partea Serviciului Public de Exploa­tare a Patrimoniului Municipiului Pitești. Obiectul contractului îl constituie, de asemenea, achiziția de instalații electrice ornamentale.

„Jurnalul Național” a dezvăluit, luna trecută, că şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la conducerea căreia se află fostul premier Emil Boc, a făcut achiziții similare, dar de 1,3 milioane de euro. Banii se vor duce pe închirierea instalațiilor de iluminat festiv aferent Sărbătorilor de iarnă, pentru următorii doi ani. Contractul a ajuns la aceeaşi companie de la care municipalitatea a mai contractat acest tip de servicii și în anul 2013. Este vorba despre SC Elba-Com SA, din Timișoara, companie nominalizată într-un raport recent al Curții de Conturi, în legătură cu niște cheltuieli nejustificate, aprobate cu încălcarea prevederilor legale, descoperite la Primăria Arad, condusă de colegul de partid al lui Boc, Gheorghe Falcă.

Au schimbat mobilierul de Sărbători

Achiziția sistemelor de combatere a înghețului nu este singura pe care Administrația Prezidenţială, sub mandatul lui Klaus Iohannis, o face la vreme de Sărbători de iarnă. Anul trecut, chiar în perioada în care președintele era așteptat să desemnezecandidatul pentru funcția de prim-ministru, Administrația Prezi­denţială a făcut achiziții demobilier nou. Inițial, Palatul Cotroceni intenționase să cumpere mobilă în valoare de peste 100.000 de euro fără TVA, așa cum reiese din anunțul de participare. Președinţia a făcut aceste achi­ziții, de asemenea, în baza unei proceduri simplificate, fără licitație, iar contractele propriu-zise au fost înche­iate cu mai multe firme de profil chiar în zilele de foc ale politicii postalegeri parlamentare. Două contracte, unul în valoare de 70.000 de lei fără TVA, iar al doilea, în valoare de 34.500 de lei fără TVA, au fost parafate chiar în ziua de 22 decembrie 2016, când președinte­le Iohannis era așteptat să se pronunțe cu privire la desemnarea pentru funcția de premier a persoanei propuse de alianța PSD și ALDE. Atunci, Klaus Iohannis a precizat că o decizie în acest sens urma să o comuni­ce publicului larg după Crăciun. Firmele care au primit aceste contracte sunt Ovo Design Furniture SRL din Mogoșoaia și Mar-Ina Prodprest SRL din Galați.

După Crăciun, mai exact în ziua în care Klaus Iohannis a anunțat că respinge nominalizarea făcu­tă de majoritatea parlamentară pentru ocuparea fotoliului de la Palatul Victoria, în persoana lui Sevil Shhaideh, Administrația Prezidențială a mai atribuit două contracte pentru achiziția de mobilier. Ambe­le, în valoare de 50.124,75 lei fără TVA, respectiv de 14.836,24 lei fără TVA, încheiate în 27 decembrie 2016, au fost câștigate de către compania Mobteco Product SRL.

×