x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Candidat PLUS, salariat la o firmă cu contracte date de PSD şi plătit de o companie care a sponsorizat PDL

Candidat PLUS, salariat la o firmă cu contracte date de PSD şi plătit de o companie care a sponsorizat PDL

de Ion Alexandru    |    13 Mai 2019   •   06:38
 Candidat PLUS, salariat la o firmă cu contracte date de PSD şi plătit de o companie care a sponsorizat PDL

Banul nu are culoare politică. Nici atunci când beneficiarul face politică antisistem politic, aşa cum este cazul lui Dragoş Pîslaru, candidat din partea formaţiunii lui Dacian Cioloş pentru un fotoliu de europarlamentar. Conform declaraţiei de avere, Pîslaru a încasat, anul trecut, un salariu de aproape 100.000 de lei de la o societate care a încheiat, în ultimii ani, contracte cu instituţile statului conduse de guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă. Iar, tot anul trecut, PFA-ul fostului ministru tehnocrat al Muncii a fost plătit cu peste 130.000 de lei de o companie din Maramureş, care se ocupă cu exploatarea masei lemnoase, care, în campania prezidenţială din anul 2009, s-a aflat pe lista sponsorilor fostului Partid Democrat Liberal. Mai mult, unul dinte acţionarii acestei societăţi a fost el însuşi membru PDL, iar astăzi s-a transformat în liberal. Iar veniturile din ultimul an ale familiei Pîslaru s-au dublat, prin aportul dividendelor pe care le-a încasat soţia lui Pîslaru, în calitate de asociat în cadrul unei alte firme, din acţionariatul căreia a făcut parte şi soţul fostei şefe interimare a DNA, Anca Jurma. În tot acest timp, actualul candidat PLUS a derulat acţiuni politice antiguvernamentale, fiind prezent, în mai multe rânduri, la manifestaţiile de protest iniţiate de gruparea #rezist, în Piaţa Victoriei din Capitală.

 

Fostul ministru al Muncii, din perioada guvernului tehnocrat, Dragoş Nicolae Pîslaru, revenit, recent, în prim-planul politicii româneşti, este membru al Consiliului Naţional al formaţiunii PLUS (condusă de Dacian Cioloş) şi candidat din partea acesteia la alegerile europarlamentare care vor avea loc la sfârşitul acestei luni. În această calitate, Pîslaru a fost obligat să-şi întocmească şi să depună, din nou, declaraţii de avere şi de interese. Iar detaliile care răzbat din aceste documente sunt mai mult decât interesante.

Primul şi cel mai interesant detaliu este acela că, la capitolul venituri realizate în ultimul an fiscal, fostul ministru tehnocrat declară că a încasat 147.799,38 de lei din activităţi independente, dintre care 130.415,96 de lei, printr-un PFA, în calitate de membru neexecutiv al companiei SC Taparo SA Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş. Ca şi partenerul de opoziţie anti-PSD al USR-PLUS, Ludovic Orban, lider al PNL, care, de asemenea, este salariat cu jumătate de normă al unui SRL din Târgu Mureş, şi Nicolae Pîslaru este plătit de o companie din provincie, deşi el îşi desfăşoară activitatea la Bucureşti.

Pîslaru a intrat în consiliul de administraţie al SC Taparo SA Maramureş în 10 ianuarie 2017, la scurt timp după ce a pierdut mandatul de ministru în Cabinetul Cioloş. Atunci, el i-a luat locul în CA unui anume Adrian Vascu. Tot atunci, în CA al SC Taparo SA a fost numit şi unul dintre acţionarii companiei, Lucian Stelea. Compania, care se ocupă cu exploatarea masei lemnoase şi cu producţia de mobilier, este unul dintre principalii furnizori ai lanţului suedez de mobilă Ikea. Înfiinţată în 2004, ca societate cu răspundere limitată, Taparo SA a fost fondată de un anume Ioan Filip, iar, câţiva ani mai târziu, a fost cooptat în structura acţionariatului şi un anume Radu-Mircea Munteanu.

 

Angajatorul, fost sponsor la PDL în campania lui Băsescu

Acesta din urmă este nimeni altul decât un fost director în cadrul Fondului Proprietăţii de Stat şi ex-consilier în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş din partea fostului Partid Democrat Liberal şi care, după fuziunea acestui partid cu PNL, a devenit liberal.

Apartenenţa la fostul PDL a unuia dintre acţionarii minoritari ai firmei la care, astăzi, lucrează ministrul tehnocrat al Muncii, Dragoş Pîslaru, justifică informaţia potrivit căreia SC Taparo SA Maramureş s-a numărat pe lista sponsorilor de campanie ai Partidului Democrat Liberal. Astfel, din Monitorul Oficial al Româ­niei, partea I, publicat sub numărul 203 din data de 31 martie 2010, aflăm date refe­ritoare la cuantumul total al sumelor provenite din finanţările partidelor poli­tice în anul 2009, conform Legii nr. 334/2006. Mai exact, sunt publicate finanţările primite de PDL – sediul central şi lista persoanelor juridice care au făcut, în anul 2009, donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară. Pe această  listă se regăseşte şi SC Taparo SA Maramureş, firma unde era acţionar Radu-Mircea Munteanu, care, în data de 12 decembrie 2009, a făcut către aceeaşi forma­ţiune politică o donaţie în valoare de 40.000 de lei. La momentul în care aveau loc aceste donaţii, se derulau cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, unde, din partea PDL, a candidat Traian Băsescu, iar fondurile au fost strânse pentru finanţarea campaniei electorale a acestuia. 

 

Contracte cu statul, sub guvernele PSD

Revenind la declaraţia de avere a lui Dragoş Pîslaru, depusă în calitate de candidat la alegerile europarlamentare, mai aflăm că acesta are “cartea de muncă” vârâtă la o companie denumită, astăzi, SC Civitta Strategy & Consulting SRL, de unde a încasat, în ultimul an fiscal, suma de 97.205 lei, în baza unui contract individual de muncă. SC Civitta Strategy & Consulting SA este una şi aceeaşi firmă cu SC GEA Strategy & Consulting SA, societate deţinută, până la momentul în care a devenit ministru, chiar de către Dragoş Pîslaru şi care a derulat contracte cu instituţile statului sub guvernele PSD.

Conform bazei de date SEAP, în data de 5 iulie 2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus atunci de vicepremierul Paul Stănescu, a atribuit companiei GEA Strategy & Consulting SA un contract în valoare de 2.382.165,7 lei cu TVA inclus, pentru achiziţia serviciilor aferente contractului de achiziţie publică având ca obiect implementarea Planului de Evaluare a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Cu câteva zile înainte, mai exact pe 20 iunie 2018, aceeaşi societate a fost selectată, fără licitaţie, prin procedură simplificată, să realizeze pentru Consiliul Judeţean Brăila, o documentaţie cu caracter director ce are drept scop transpunerea spaţială a programului de dezvoltare economică, socială, culturală şi instituţională a teritoriului, plan elaborat de către autorităţile judeţene, pentru teritoriul pe care îl gestionează. Consiliul Judeţean Brăila este condus de preşedintele Iulian Chiriac, un susţinător al fostului prim-ministru PSD, Mihai Tudose, şi membru al organizaţiei judeţene Brăila a acestui partid.

 

A ieşit din firmă, dar o împrumută cu sume importante

În perioada în care Guvernul României era condus de Mihai Tudose, afacerile cu statul ale SC GEA Strategy & Consulting SA au mers pe bandă rulantă. În 28 iunie 2016, spre exemplu, tot Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a aribuit companiei lui Dragoş Pîslaru un contract în valoare de 424.116 lei cu TVA. Iar, la 3 august 2017, Ministerul Fondurilor Europene a încheiat un acord-cadru, în valoare de 27.723.935 de lei cu TVA inclus, pentru achiziţia de servicii aferente contribuirii la asigurarea sprijinului necesar Autorităţii de Management OI POCU, prin punerea la dispoziţie a resurselor umane care să îndeplinească rolul de evaluator extern în cadrul Comitetelor de evaluare şi în cadrul Comitetelor de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman. Una dintre companiile care au fost selectate, cu acest prilej, este aceeaşi SC GEA Strategy & Consulting SA.

Dragoş Pîslaru susţine, în declaraţia de avere pe care a depus-o, că deţine un pachet de 0,5% din acţiunile SC Civitta Strategy & Consulting SA (fosta GEA Strategy & Consulting SA). Cu toate acestea, compania are sediul social acasă la fostul ministru şi, mai mult, Dragoş Pîslaru a împrumutat societatea cu suma de 121.368,16 lei.

 

Soţia, dividende uriaşe de la societatea din care a făcut parte şi soţul fostei şefe a DNA

Din documentele citate mai aflăm că soţia candidatului Dragoş Nicolae Pîslaru, Livia Georgiana Pîslaru, a realizat, în ultimul an fiscal, venituri salariale în cuantum de 14.780 de lei, în calitate de salariată a societăţii SC Pro Team Innovation SRL. Însă, tot anul trecut, soţia lui Pîslaru a încasat de la această companie dividende în valoare de 230.000 de lei.

Pro Team Innovation SRL s-a numit, până în anul 2008, SC DNP Research & Consulting SRL, iar unicul asociat al firmei era chiar Dragoş Pîslaru, Care chiar şi-a administrat de unul singur această afacere. Ulterior, i-a cedat funcţia de administrator fratelui său, Răzvan Mihai Pîslaru, dar şi lui Ovidiu Silviu Jurma. Ultimul este soţul fostei şefe interimare a Direcţiei Naţionale Anticorupie, Anca Jurma, cea care a fost numită, prin ordin al lui Augustin Lazăr, la şefia instituţiei, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţie.

După 2008, Pîslaru a cesionat compania către cei doi administratori, iar în 2013 a fost cooptată în societate, ca nou asociat, soţia lui Dragoş Pîslaru, Livia Georgiana Pîslaru. În

2016, soţia lui Dragoş Pîslaru îl revocă pe cumnatul său din funcţia de administrator şi decide înfiinţarea unui punct de lucru în comuna Costeştii din Vale, judeţul Dâmboviţa. Mai mult, se hotărăşte şi completarea obiectului de activitate: „cultivarea arbuştilor fructiferi, a căpşunilor, a nuciferilor şi a altor pomi fructiferi”. Potrivit unei notificări oficiale, ulterior SC Pro Team Innovation SRL a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa emiterea unui acord de mediu pentru înfiinţarea, în comuna Costeştii din Vale, a unei plantaţii ecologice de nuci. Compania a solicitat Agenţiei Naţionale de Mediu o licenţă pentru înscrierea în programul privind reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. La data de 29 noiembrie 2017, Agenţia de Mediu a respins cererea SC Pro Team Innovation SRL, pentru că “ajutorul de minimis nu poate fi acordat, deoarece solicitantul activează într-unul din sectoarele încadrate în cuprinsul Anexei 1 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, contrar Regulamentului UE nr. 1407/2013”.

 

Pîslaru, colaborator fidel al lui Cioloş, în toate proiectele politice

Dragoş Pîslaru este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori politici ai lui Dacian Cioloş, participând în mod activ, la nivelul imaginii publice, la protestele #rezist organizate împoriva guvernelor PSD, în Piaţa Victoriei. Mai mult, Pîslaru a făcut parte, ca fondator, din toate platformele politice ale fostului premier tehnocrat. Atât în cadrul platformei România 100, o asociaţie pe care fostul premier o utiliza mai ales pentru strângere de fonduri, cât şi în tentativa de partid, pe care nu a reuşit să o înscrie la tribunal, Mişcarea România Împreună.

Pîslaru a devenit, în noiembrie 2015, consilier la cancelaria lui Dacian Cioloş şi, ulterior, a fost numit în calitate de ministru al Muncii.

Revenind la declaraţia de avere a fostului demnitar, aşa cum arătam, el a realizat anul trecut venituri din activităţi independente în cuantum de 130.415,96 de lei de la compania Taparo SA Târgu Lăpuş, dar a şi publicat un studiu pentru Institutul European din România, pentru care a încasat venituri din drepturi de autor în cuantum de 5.500,39 de lei. De asemenea, Pîslaru a mai încasat 11.803,04 lei în baza unui contract de “training MBA” din partea SC Spark Education SRL Bucureşti, o companie deţinută de Asociaţia Maastricht Scool of Management Bucharest.

 

97.205 lei a încasat, în ultimele 12 luni, Dragoş Pâslaru de la compania Civitta Strategy & Consulting SA, societate care a încheiat contracte cu statul în timpul ultimelor trei guvernări PSD. Şi 130.415,96 lei este suma pe care acelaşi Dragoş Pâslaru a încasat-o de la Taparo SA, societate care a sponsorizat, în 2009, fostul partid al lui Traian Băsescu.

 

230.000 de lei este valoarea dividendelor pe care Livia Goergiana Pîslaru, soţia candidatului PLUS, le-a încasat, tot în ultimul an fiscal, de la SC Pro Team Innovation SRL, societate din acţionariatul căreia a făcut parte şi soţul fostei şefe interimare a DNA, Anca Jurma.

×
Subiecte în articol: dragos pislaru