x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici

Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici

de Ion Alexandru    |    12 Feb 2020   •   07:57
Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici

Giorgiana Hosu, unul dintre procurorii propuși de demisul ministru al Justiției Cătălin Predoiu pentru preluarea șefiei DIICOT, este legată, prin intermediul familiei sale, de afacerile unui cunoscut liberal. Mama, soțul și fiul vitreg al procuroarei dețin o companie împreună cu fiica fostului vicepreședinte al Bancorex, Marinel Burduja, iar fratele acesteia este Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1 și secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. Coincidența face ca ministru Cîțu să fi deținut, la rândul lui, acțiuni într-o firmă controlată de europarlamentarul PLUS Dragoș Pîslaru, a cărui soție a fost asociată cu bărbatul fostei șefe interimare a DNA Anca Jurma. Iar dacă vorbim despre DNA, nu putem omite și faptul că fostul soț al Laurei Codruța Kovesi, Eduard Kovesi, a deținut și el părți sociale dintr-o companie care a derulat contracte cu Serviciul Român de Informații, chiar pe vremea când primul protocol secret încheiat cu Parchetul General era contrasemnat de Gabriela Scutea, cea care, ieri, tot la propunerea lui Predoiu, a cerut Secției de Procurori de la CSM aviz pozitiv pentru a deveni noul procuror general al României.

 

Giorgiana Hosu, conducătorul interimar al DIICOT, după ce, la presiunile lui Klaus Iohannis, fostul procuror șef Felix Bănilă a demisionat, este propunerea liberalului Cătălin Predoiu să preia definitiv șefia Direcției, ieri, la Secția pentru Procurori de la CSM având loc interviul formal al acesteia. Printr-o stranie coincidență, Giorgiana Hosu are un soț, un fiu vitreg și o mamă care sunt parteneri de afaceri ai surorii unui coleg de partid al ministrului Predoiu. Este vorba despre Mădălina Ana Burduja, fiica fostului vicepreședinte Bancorex, Marinel Burduja, și sora lui Sebastian Burduja, devenit lider al PNL Sector 1.

Astfel, conform ultimei declarații de avere depuse de Giorgiana Hosu, pe portalul CSM, în data de 25 martie 2019, soțul acesteia, fost ofițer MAI, pe nume Dan Hosu, a realizat venituri salariale anuale în valoare de 81.622 de lei, de la SC Centrul Internațional pentru Despăgubiri SRL, la care se adaugă pensia de la MAI, în cuantum de 124.800 de lei pe an. Verificând compania în cauză, aflăm de la Oficiul Național al Registrului Comerțului că aceasta a luat ființă în 9 februarie 2011, avându-i printre fondatori pe băiatul lui Dan Hosu, respectiv fiul vitreg al procuroarei Giorgiana Hosu, Vlad Bogdan Hosu, dar și pe mama acesteia, Suzana Rinu, născută în luna aprilie a anului 1940. Împreună, cei doi controlau 50 la sută din companie, restul acțiunilor fiind deținute, în mod egal, de un anume Daniel Tănase și de compania Centrul pentru Tehnologia Informației Genius SRL.

În 28 noiembrie 2011, SC Centrul pentru Tehnologia Informației Genius SRL este înlocuit, în stuctura acționariatului, de entitatea Terra Invest Establishment din Liechtenstein, societate reprezentată, la acel moment, de un anume Mihai Păcurar, dar și de persoana fizică Constantin Toma, fost CEO al Omniasig, compania de asigurări care a lucrat cu Bancorex.

 

„Încuscrirea” de afaceri a debutat în anul protestelor anti-PSD

Ei, bine, lucrurile încep să se lege în 20 iunie 2017, când, la București, protestele de stradă împotriva Guvernului PSD erau deja lucruri la ordinea zilei, iar mișcarea politică PACT, prezidată de Sebastian Burduja, fiul lui Marinel Burduja de la Bancorex, era implicată în aceste proteste. Atunci, Constantin Toma decide să cesioneze părțile sociale pe care le deținea la SC Centrul Internațional pentru Despăgubiri în favoarea Mădălinei Ana Burduja. Iar în 17 ianuarie 2018, celălalt asociat, Daniel Tănase, îi cesionează acțiunile mamei Giorgianei Hosu, Suzana Rinu, astfel încât aceasta din urmă ajunsese să controleze 50 la sută din capitalul social, la care se adaugă cei 25 la sută deținuți de fiul vitreg al Giorgianei Hosu, Vlad Bogdan Hosu. O lună mai târziu, mama Giorgianei Hosu îi cedează jumătate din acțiunile deținute la această companie Mădălinei Ana Burduja, iar în 2 iulie 2018, aceasta din urmă majorează capitalul social al companiei la un milion de lei.

Sebastian Burduja, fratele partenerei de afaceri a familiei șefei DIICOT, pe care a propus-o să ocupe definitiv această funcție ministrul liberal al Justiției, Cătălin Predoiu, este, tot din anul 2018, membru al PNL, se află în conducerea superioară a partidului și coordonează Organizația Sectorului 1 a PNL. Iar de la sfârșitul anului trecut, Burduja este și secretar de stat în Guvernul Orban, la Ministerul Finanțelor Publice, sub ministrul Florin Vasile Cîțu.

Odată apărută în spațiul public informația potrivit căreia familia sa este „încuscrită” în afaceri cu familia șefei propuse de Predoiu pentru DIICOT, Sebastian Burduja a reacționat pe contul său de socializare, afirmând: „Eu nu i-am văzut în viața mea pe acești oameni, nu îi cunosc și până când am vorbit cu sora mea (…) habar nu aveam cine este acționar în compania respectivă. Pentru că fiecare are viața lui, afacerea lui, cariera lui. Nu îi pot eu dicta surorii mele ce să facă în viață doar pentru că eu am ales să fac politică. Știu că mi-am asumat atacuri mizerabile, minciuni și jigniri atunci când am făcut acest pas, dar totuși unele lucruri depășesc orice limită a bunului simț”.

Dacă Sebastian Burduja știa sau nu unde lucrează sau ce afaceri face sora sa și mai ales cu cine, este mai puțin relevant. „Jurnalul” a descoperit că, în prezent, Mădălina Ana Burduja este căsătorită cu fostul CEO al Omniasig, Constantin Toma. Pe vremea când intra în societatea familiei Giorgianei Hosu, aceasta locuia într-un apartament situat în șoseaua Nicolae Titulescu din sectorul 1 al Capitalei. Acum, în acel apartament locuiește, în acte, însuși Marinel Burduja, ex-vicepreședinte Bancorex, în timp ce fiica sa s-a mutat într-o vilă de lângă Institutul Agronomic. În acea locație, în anul 2017, Sebastian Burduja și-a înregistrat sediul social al unei firme, pe care a fondat-o personal, SC Rise Consortium Partners SRL.

 

Fosta șefă interimară a DNA s-a aflat într-o situație similară

Legăturile de afaceri desprinse din elementele prezentate mai sus par inofensive și, până la proba contrarie, chiar sunt așa. Însă tot coincidența face ca acest gen de legături să nu fie singulare. Așa cu am arătat mai sus, Sebastian Burduja este secretar de stat ministerul condus de Florin Cîțu, personaj care, în urmă cu mai bine de zece ani, făcea parte din structura acționariatului unei celebre firme, denumită atunci GEA Strategy & Consulting SA, controlată de actualul europarlamentar PLUS, ex-ministru al Muncii în Guvernul Cioloș, Dragoș Pîslaru. Firma în cauză, care se ocupă cu fonduri europene, asemenea afacerilor derulate de Dan Barna, lider al USR, a derulat contracte pe bani publici cu instituțiile statului român, inclusiv cu Consiliul Județean Teleorman, pe vremea când acesta era condus de nimeni altul decât Liviu Dragnea.

Pe vremea când ocupa funcția de ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru a fost nevoit să completeze și să depună o declarație de avere, din care rezulta că soția sa, Livia Georgiana Pîslaru, realiza, atunci, venituri salariale de la compania SC Pro Team Innovatioon SRL, la care deținea și acțiuni și de la care a ridicat dividende de peste 230.000 de lei. Firma în cauză se numea, până în anul 2008, SC DNP Research & Consulting SRL, iar unicul asociat al firmei era chiar Dragoş Pîslaru, Care chiar şi-a administrat de unul singur această afacere. Ulterior, i-a cedat funcţia de administrator fratelui său, Răzvan Mihai Pîslaru, dar şi lui Ovidiu Silviu Jurma. Ultimul este soţul fostei şefe interimare a Direcţiei Naţionale Anticorupție, Anca Jurma, cea care a fost numită, prin ordin al lui Augustin Lazăr, la şefia instituţiei, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţie. Iar toate aceste lucruri demonstrează cel puțin faptul că lumea este cu adevărat mică.

 

Alte afaceri care implică numele a doi procurori generali adjuncți

Astfel de situații se mai regăsesc și în cazul Kovesi. Concret, una dintre cele mai spectaculoase afaceri derulate de fostul soț al actualului procuror-șef al Parchetului European își are sediul la București. Este vorba despre firma SC Omnidata SA, care a luat ființă în anul 1996 și care, potrivit datelor oficiale, se ocupă cu activități de dezvoltare în alte științe naturale și de inginerie. Alt obiect de activitate al companiei vizează publicitatea, comerțul prin corespondenţă și agențiile de transporturi. Conform unei notificări din anul 2009 a Oficiului Național al Registrului Comerţului, acționari SC Omnidata SA erau Adrian Dan, Janette Dan Cristian, Nicoleta Epure, Daniel Andrei Ulari și Eduard Kovesi.

SC Omnidata SRL s-a remarcat prin derularea unor contracte foarte interesante cu statul. Mai exact, cu Institutul pentru Tehnologii Avansate, unitate militară a Serviciului Român de Informații. Întâmplător sau nu, relația comercială a Omnidata SA cu SRI avea loc în perioada 2010-2011, când SRI încheia și derula celebrele protocoale de colaborare cu Parchetele, iar la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se afla însăși Laura Codruța Kovesi.

Astfel, SC Omnidata SA, firmă din acționariarul căreia făcea parte Eduard Kovesi, câștiga, la data de 12 iulie 2010, o licitaţie organizată de Institutul pentru Tehnologii Avansate. SRI intenționa, atunci, să cumpere camere video, model Speed Dome, iar două loturi din acest contract, în valoare de 161.199,9 lei fără TVA, au fost adjudecate de SC Omnidata SA. Acesta este doar unul dintre contractele pe care firma în cauză le-a derulat cu SRI. În 7 octombrie 2010, Omnidata SA a mai primit un contract, vizând furnizarea de obiective foto, în valoare de 114.000 lei fără TVA. În data de 7 iulie 2010, compania în cauză a încheiat cu SRI două contracte. Unul în valoare de 114.000 de lei cu TVA, fiind singurul ofertant pentru furnizarea unei platforme mobile pentru servicii de dezvoltare experimentală, iar al doilea, în valoare de 75.000 de lei fără TVA, pentru furnizarea unui sistem de emisie-recepție TV. Ambele contracte au fost atribuite prin negociere directă. Tot prin negociere directă a mai fost încheiat, în data de 5 decembrie 2011, un contract, în valoare de 200.000 de lei cu TVA, pentru furnizarea unei platforme de limitare a efectelor explozive, iar la 11 septembrie 2011, de asemenea prin negociere directă, firma lui Kovesi a mai primit de la SRI un contract în valoare de 96.000 de lei cu TVA, pentru furnizarea unei instalații radiocomandate pentru neutralizare.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Chiar și actualul procuror general interimar al României, Bogdan Licu, are o legătură ciudată cu un personaj din lumea afacerilor. În declarația de avere depusă de Dimitrie Bogdan Licu, în 16 ianuarie 2009, în calitate de vicepreședinte al CSM, reiese că magistratul, pe lângă creditele bancare, a luat un împrumut, în valoare de 125.000 de euro, scadent în anul 2014, de la patronul SC MB Telecom LTD SRL, Mircea Tudor. Din declarația de avere depusă de același Bogdan Licu în data de 15 iunie 2011, în calitate de procuror la Parchetul București și membru permanent în CSM, reiese că magistratul, pe lângă suma de 125.000 de euro contractată ca împrumut de la Mircea Tudor, a mai luat de la acesta 200.000 de euro, pe care trebuie să îi restituie în anul 2020. Presa scrie că Mircea Tudor îi este lui Licu prieten, vecin și naș. Iar compania acestuia, MB telecom LTD SRL, este, la rândul ei, abonată la contracte cu statul. Una dintre afacerile pe bani publici încheiată astfel se referă la întreținerea echipamentelor antiteroriste ale Companiei Naționale de Aeroporturi București, instalate pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

 

Scenete pro și împotriva lui Kovesi, la CSM, în ziua audierii propunerilor pentru șefia marilor Parchete

Secția pentru Procurori de la CSM a organizat, ieri, interviurile formale cu cei trei candidați propuși de Cătălin Predoiu, ministrul demis al Justiției, pentru ocuparea funcțiilor de conducere la vârful Parchetului General, al DNA și DIICOT.

Interesant este că Gabriela Scutea, propunerea pentru funcţia de procuror general al PÎCCJ, a fost protagonista unui schimb de replici cu doi membri ai Secției. Mai exact, Tatiana Toader a luat-o, efectiv, la rost, în legătură cu rolul jucat în redactarea OUG 13/2017, când era secretar de stat în Ministerul Justiţiei, procurorul Cristian Ban a preluat „ştafeta”. „De ce aţi acceptat, ştiind gravitatea conţinutului, să mai rămâneţi în continuare alături de dumnealui (de Florin Iordache - n.red.) şi nu aţi plecat, având în vedere că în câteva zile oricum vă expira detaşarea”, a întrebat procurorul Ban.

Gabriela Scutea, semnatară a protocolului ilegal și neconstituțional dintre SRI și DNA din anul 2009, o apropiată al Laurei Kovesi, a atacat-o, ieri, pe aceasta din urmă, în special pentru modul în care a condus DNA. Ea a declarat că un șef de instituție nu are cum să nu intuiască faptul că subordonații săi încalcă deontologia. „S-a reținut în hotărârea dumneavoastră că doamna Laura Codruța Kovesi ceruse verificări privitor la procurorul Mircea Negulescu. Comunicarea nu știu dacă a fost fermă și tranșantă de la început. Nu poți fi șeful unei structuri de Parchet și să nu intuiești că ceva se întâmplă cu depășirea cadrului deonotlogic. Acolo nu erau mai mult de 5-6 procurori, nu se putea să nu afli de tot ce făcea Mircea Negulescu”, a mai spus Gabriela Scutea. Surse judiciare afirmă că dialogul nu a fost altceva decât o regie, pentru ca Gabriela Scutea să se debaraseze, în planul imaginii, de apropierea pe care o are față de fosta șefă a DNA.

Într-un contrast total cu Scutea, propus pentru a prelua șefia DNA, Crin Nicu Bologa a declarat că revocarea Laurei Codruța Kovesi a fost făcută „prin prisma aprecierilor ministrului Justiţiei de atunci” și că solicitarea lui Tudorel Toader nu a avut la bază un control de management. CSM a emis, aseară, avize negative pentru Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu, singurul care a primit aviz pozitiv fiind Nicu Bologa. Însă este foarte posibil ca finalizarea procedurii să fie blocată, din punct de vedere constituțional, având în vedere că, în acest moment, Cătălin Predoiu nu mai are drept de decizie, odată cu demiterea Guvernului Orban.

Familia liberalului Burduja, conectată la afacerile familiei Giorgianei Hosu, propusă de liberalul Predoiu să conducă Direcția pentru Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Anterior, familia fostei șefe interimare a DNA, Anca Jurma, avea legături de afaceri cu politicianul „technocrat” Dragoș Pîslaru. Iar soțul predecesoarei sale, Kovesi, făcea bani din contracte cu SRI

×
Subiecte în articol: Gabriela Scutea giorgiana hosu