x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Condamnat pe viaţă pentru uciderea soţiei

Condamnat pe viaţă pentru uciderea soţiei

de Ionela Gavriliu    |    15 Sep 2011   •   21:00
Condamnat pe viaţă pentru uciderea soţiei

O femeie de 55 de ani din Gloucestershire, Marea Britanie, a disparut pe data de 5 noiembrie 2007. Kate Prout (foto dreapta) era o profesoara iesita la pensie, retrasa la o ferma dintr-un satuc englezesc impreuna cu sotul ei, mai tanar decat ea cu 10 ani. Inainte de disparitie, femeia devenise o celebritate locala, sustinand o campanie prin care solicita Guvernului marirea subventiilor la lapte pentru crescatorii de animale. Ancheta a scos la iveala faptul ca sotii erau pe cale sa divorteze, iar Kate ii ceruse barbatului 800.000 de lire sterline. Adrian Prout, prosper patron al unei firme de instalat conducte pentru sisteme de irigatii si proprietar al fermei din Redmarley, ferma evaluata la 1,2 milioane de lire, a fost pus sub acuzare de trei ori pentru uciderea sotiei sale, dar abia in 2010 a fost condamnat pe viata pentru crima. N-a recunoscut niciodata ca ar fi vinovat de disparitia sotiei si nu le-a martu­risit rudelor femeii unde se afla ramasitele ei pentru a putea fi inmormantata si plansa.

Kate Prout, o doamna cocheta, cu o pasiune in a-si schimba culoarea parului foarte des si interesata de olarit, moda si gradinarit, a disparut intr-o zi de noiembrie 2007. Dupa-amiaza a vorbit la telefon cu cumnata sa, sotia fratelui, care a declarat ca fe­meia parea "netulburata si ferici­ta". A mai dat un telefon la banca si apoi a disparut cu desavarsire. Dupa 5 zile de la ultimul contact cu lumea din afara fermei, sotul ei a reclamat la Po­litie ca sotia a fugit de-acasa. Fara ac­t­e, fara pasaport, fara geanta sau carti de credit. In dulap, politistii i-au ga­sit toate hainele. Au inceput ca­u­ta­ri­le cu caini de urma, s-au facut scoto­ciri, sapaturi in padurile din apropiere si pe terenurile apartinand fermei, iar lacurile din tinut au fost scormo­ni­te de scanfandri. Nici urma de Kate.

Pornind de la atitudinea relaxata a lui Adrian Prout, politistii l-au considerat in scurt timp suspectul principal. In jurnalul fostei profesoare, politistii au gasit povestite mai multe certuri violente dintre cei doi soti, iar Kate marturisea ca se teme pentru viata ei. Mai mult, pe 1 februarie 2007, femeia a chemat politia pentru ca barbatul a batut-o si a amenintat ca o va ucide, aruncand-o intr-o piscina goala. Procurorul de caz, Paul Dunkels, a facut publice pasaje din jurnalul femeii. "Seara in care m-a amenintat si l-am reclamat la politie. A fost arestat, dar nu i-a fost adusa nici o acuzatie pentru ca nu aveam nici un semn pe mine, deci nici o dovada a agresiunii. Ted si Linda Wakefield au venit sa ma ia. Acum, ca suntem separati oficial, mi-a fost foarte frica sa ma intorc la ferma. S-a infuriat rau, de-am crezut ca mi-a venit sfarsitul. Am fost foarte, foarte tulburata", isi notase Kate in jurnal.

Motivul scandalurilor din ultima vreme ar fi fost suma de bani solicitata de Kate in urma separarii, suma ce-l obliga pe Adrian sa-si vanda ferma din Redmarley D’Abitot.

Politistul care s-a ocupat de caz spune ca de la inceput indiciile au dus la concluzia ca femeia a fost ucisa. "Lipsea orice proba care sa ne arate ca Kate mai era inca in viata. Nu exista nici un motiv ca ea sa plece de buna voie de-acasa", a declarat ofiterul de politie Neil Kelly. In timpul cercetarilor la fata locului, un caine specializat in gasirea cadavrelor a indicat un anumit loc in sufrageria fermei celor doi soti, desi nu s-a gasit nici o urma de sange sau dovezi ale vreunei lupte.

La trei saptamani de la disparitia lui Kate, Adrian Prout a fost arestat. Lipsa oricaror dovezi concrete a dus la eliberarea lui in scurt timp. In fe­bruarie anul urmator, barbatul a fost din nou arestat, pentru ca iesisera la iveala noi "amanunte". S-a descope­rit ca Adrian avea o iubita cu care se vedea des, inainte ca nevasta sa-i dispara. In ziua disparitiei, acesta i-a trimis amantei sale, doamna Bellamy, un SMS in care-i spune ca o iubeste. In absenta unor probe consistente, barbatul a fost insa eliberat pentru a doua oara cateva luni mai tarziu, sub control judicar. La nici un an dupa disparitia lui Kate, domnul Prout se logodeste cu o alta femeie, Debbie Garlick (foto jos), careia ii face un copil. Dupa mai bine de doi ani, pe 5 februarie 2010, Adrian Prout este gasit vinovat pentru uciderea sotiei sale si condamnat la inchisoare pe viata.

Dovezile in baza carora Adrian a fost condamnat sunt circums­tan­tiale. Adrian voia sa scape de ne­vasta pentru ca-i cerea multi bani la divort, lucru ce ar fi insemnat vinderea fermei la care tinea enorm. Conflictele anterioare, amenintarile barbatului si aventurile lui extraconjugale au cantarit si ele in acest puzzle. Pe de alta parte, femeia n-ar fi plecat niciodata fara geanta si acte si, in cei doi ani de disparitie, si-ar fi accesat macar o data conturile daca ar fi fugit. Sunt cateva din premisele care au condus juratii la concluzia ca Adrian e faptasul; nici un fir de par, nici o urma de sange, nici un martor care sa poata spuna mai mult in acest caz.

Judecatorul Nigel Davis a subliniat, dupa pronuntarea sentintei, ca procurorii de caz au ajuns la concluzia ca sotul este ucigasul lui Kate printr-o "inferenta", punand cap la cap toate datele. "E ceea ce avocatii numesc proba circumstantiala. Iar aceste dovezi circumstantiale nu trebuie sa fie cu nimic inferioare altor probe", a adaugat acesta.

La pronuntarea sentintei, acelasi judecator a subliniat, conform The Telegraph, ca refuzul lui de a martu­risi unde a ascuns trupul sotiei a constituit un factor agravant in stabilirea pedepsei.

"Mi-a ramas in minte o mica proba din acest proces: cum Kate obisnuia sa-si aminteasca de parintii ei, ducandu-le flori la mormant. Banuiesc ca si familia ei ar vrea sa faca asta in cazul ei. Nu pot, din cauza ta", a spus judecatorul. Dupa verdict, fratele lui Kate, Richard Wakefield, l-a implorat pe Adrian sa-i spuna ce a facut cu trupul surorii lui. Banuiala anchetatorilor este ca Prout a folosit expertiza pe care o avea in montarea conductelor pentru a scapa de cadavrul sotiei. Adrian Prout este acum in inchisoare, i s-a refuzat testul cu detectorul de minciuni, iar pe Internet si pe retelele de socializare au aparut grupuri de sustinere care declara ca barbatului i s-a facut o nedreptate. Debbie, logodnica ce i-a daruit o fiica, ofera recompensa oricui va oferi informatii despre Kate, fiind convinsa ca aceasta si-a inscenat disparitia pentru ca Adrian sa fie acuzat de uciderea ei.

Cititi luni cum a fost condamnat un francez numai in baza re­cu­noas­terii faptei.

×
Subiecte în articol: crime crime fara cadavru